Jennifer Aniston va adopta un copil?

Actualizat:

Câţiva dintre apropiaţii celebrei actriţe susţin că aceasta ar fi semnat deja actele de adopţie a unui micuţ din Mexic. Reprezentantul vedetei infirmă însă declaraţiile acestora. Cine spune oare adevărul? O revistă americană a publicat

Câţiva dintre apropiaţii celebrei actriţe susţin că aceasta ar fi semnat deja actele de adopţie a unui micuţ din Mexic. Reprezentantul vedetei infirmă însă declaraţiile acestora. Cine spune oare adevărul?

O revistă americană a publicat un material despre planurile lui Jennifer Aniston de a deveni mămica unui copil din Mexic. Se pare că întregul procedeu de înfiere a fost deja pus la punct, actriţa afându-se acum în stadiul în care a iscălit deja documentele care îi încredinţează în îngrijire un copil. Mai mult de atât, un apropiat de-ai starului a mărturisit că Jennifer plănuieşte chiar să folosească bona la care a apelat şi buna ei prietenă, Courteney Cox. Cu toate că asemenea amănunte au devenit publice, purtătorul de cuvând al lui Aniston a negat ferm asemenea „aberaţii”: „Este complet fals! Jennifer nu adoptă niciun copil din Mexic, nu are în casa ei nicio cameră pregătită pentru un copil şi nici nu a angajat nicio bonă”. Având în vedere că toate acestea au loc la Hollywood, unde se obişnuieşte să ascunzi adevărul o perioadă de timp, pentru a-ţi asigura intimitatea, ne întrebăm dacă nu cumva vom afla mai târziu despre fericirea pe care i-a adus-o maternitatea lui Jennifer.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg