Mariah Carey, bănuită că este însărcinată

Actualizat:

Cântăreaţa americană Mariah Carey a renunţat la rolul din noul ei proiect cinematografic, alimentând zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată. Mariah Carey ar fi trebuit să joace în adaptarea cinematografică a piesei de teatru "For Colored Girls Who Have Considered Suicide When the Rainbow Is Enuf".

Cântăreaţa americană Mariah Carey a renunţat la rolul din noul ei proiect cinematografic, alimentând zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată.

Mariah Carey ar fi trebuit să joace în adaptarea cinematografică a piesei de teatru "For Colored Girls Who Have Considered Suicide When the Rainbow Is Enuf". Filmările pentru această peliculă vor debuta luna viitoare, însă Mariah a anunţat zilele trecute că se retrage din acest proiect.

"Nu pot să vorbesc despre viaţa ei personală în acest moment", a declarat Cindi Berger, agentul de presă al divei, refuzând să ofere vreun indiciu despre motivele care au stat la baza retragerii.

Referindu-se la zvonurile apărute recent în presa americană cu privire la sarcina soţiei sale, Nick Cannon, în vârstă de 29 de ani, a recunoscut că cei doi îşi doresc copii. "Vom avea copii, iar atunci când îi vom avea, vă vom anunţa. Pentru moment, însă, încercăm să ne bucurăm de viaţa noastră de tineri căsătoriţi".



Recente pe Ok! Magazine

Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg