Un nou scandal animă rețelele de socializare. Mihaela Bilic, desființată, după ce a spus că mezelurile sunt bune: ”Ar trebui internată...”

10 octombrie, 2022
mihaela bilic jpg

Celebra nutriționistă a vedetelor are parte de un nou scandal. Sunt deja cunoscute părerile doamnei doctor în ceea ce privește nutriția. Domnia sa mizează pe cumpătare și pe produse tradiționale românești.

Bilic Mihaela jpg

Numai că-și găsește mereu persoane care vin cu argumente solide s-o contrazică. După controversele iscate de lapte sau băuturi acidulate fără zahăr, a venit rândul mezelurilor, pe care Mihaela Bilic le-a recomandat oameniilor ca fiind sănătoase și fără riscurile hiperbolizate cunoscute. Nutriționista a scris: ”Nitriți, mezeluri și alte legume. Pastramă, șuncă, salam…sunt produse  pe care le consumăm la micul dejun. Gustoase, concentrate în nutrienti și în calorii, mezelurile sunt de fapt o supercarne. În loc să le apreciem, am ajuns să ne temem de ele. Cine a stricat reputația mezelurilor? Nitriții!

Cine sunt nitriții, ce rol au și care sunt efectele asupra sănătății? Pentru a conserva alimentele și în special carnea, oamenii au folosit diferite metode: sărare, fierbere, afumare, uscare. Pe lângă sare, de sute de ani s-a folosit salpetru- un nitrat de sodiu care se transformă în nitriți și permite păstrarea calității cărnii.

Nitriții joacă un rol esențial în prepararea mezelurilor, împiedică dezvoltarea unor bacterii periculoase pentru sănătate cum ar fi botulismul, salmonela și listeria. Pe lângă siguranța alimentară, nitriții blochează oxidarea cărnii și dau o culoare roz produselor fierte tip șuncă sau parizer. Tot nitriții sunt responsabili de aroma plăcută a mezelurilor și le protejează de râncezire. În Europa utilizarea nitriților este reglementată la o doză maximă de 150 mg nitriți pentru 1kg de produs.

Ce riscuri ridică un consum mare de nitriți? În anumite condiții nitriții se leagă de fierul hemic din carne și formează nitrozamine, compuși cu potențial cancerigen. Studiile medicale au demonstrat legătura dintre consumul de nitriți/ nitrați și riscul de cancer colorectal. În consecință autoritățile sanitare au recomandat reducerea consumului de nitriți din alimente: limitarea cantității de carne procesată la 150g/ săptămână și scăderea consumului de carne roșie la 500g/săptămână.

Atenție, mezelurile sunt doar una dintre sursele de nitriți din alimentație. Nitriții se formează natural prin oxidarea azotului sub acțiunea microorganismelor din plante, apă și sol. Cea mai mare concentrație de nitriți o găsim în legumele cu frunze și în rădăcinoase: ridiche, țelină, morcov, sfeclă, spanac, salată, fasole verde și mazăre. Apa de băut reprezintă 25% din aportul total de nitriți, iar carnea și mezelurile o mică parte. Data viitoare când puneți șunca la colț pentru conținutul de nitriți, gândiți-vă că țelina e la fel de vinovată!”.

andrei roșu jpg

Andrei Roșu, un vegan cunoscut, sportiv, membru al trupei Gaz pe foc, dar și antreprenor de succes, cu o firmă care produce alimente vegane, a luat foc în online când a citit recomandarea doamnei Bilic: i-a postat recomandările și a scris: ”Eu v-am zis că aceasta doamna ar trebui internata. Sau, cel puțin, reclamată la colegiul medicilor și oprită din a da sfaturi la tv, radio etc. Degeaba încadreaza OMS mezelurile în grupa 1 de carcinogeni, că vine dna b si ne atrage atenția că nu le apreciem suficient. Apoi vin aici fanii dnei b, care îmi spun că nu am voie sa zic nimic pe tema asta, pentru ca nu sunt doctor. Și că, probabil, ăia de la OMS sunt proști...”.

Discuțiile între simpatizanții dlui Roșu și ai dnei Bilic s-au inflamat puternic, ajungându-se chiar în punctul în care Andrei Roșu a fost contactat de un post TV, pentru a participa la o discuție față-n față cu Mihaela Bilic. Doar că acesta a refuzat motivând: ”Am fost invitat sa particip la o emisiune, pentru o "dezbatere" cu Mihaela Bilic. Hai sa va zic de ce nu merg: Inainte de toate, asta este (sper!) ultima mea postare despre aceasta doamna. Nu pentru ca nu as avea ce sa scriu (am citit cateva postari si interviuri ale ei si m-am minunat..), dar am vazut ca atrag pe aici admiratorii ei si as vrea sa investesc timpul in altceva decat sa raspund la comentarii care nu aduc niciun argument stiintific, studii, meta-studii, etc.

Revenind la invitatia de a aparea in studio tv impreuna cu dna Bilic, am considerat ca este inoportun, din cateva motive:

> publicul de TV o vede pe aceasta doamna ca pe o zeita a cunoasterii si, indiferent ce as spune, ea este "doamna doctor", iar eu unul care canta si alearga (adica sportiv / artist, adica prost).

> cadrul / contextul ar fi nepotrivit. O dezbatere civilizata ar trebui sa se desfasoare intr-un cadru academic, sa dureze mai mult de 10-15 minute si sa aiba mai multi participanti, inclusiv medici, bio-chimisti, geneticieni, sociologi, psihologi etc., iar argumentele sa se bazeze pe studii, meta-studii etc.

> orice discutie despre nutritie intre mine si ea ar trebui sa inceapa cu analizele medicale (la zi) ale fiecaruia, pe masa. Set identic de analize, pana la nivel de aminoacizi in plasma, facute in aceeasi zi, la acelasi laborator.

**

Ce intrebari i-as adresa:

1) De ce nu figureaza in registrul medicilor din Romania? Daca nu mai are drept de libera practica (si, deci, nu mai are voie sa ofere consultatii), este moral sa ofere sfaturi privind nutritia? Aici astept si un raspuns de la Colegiul Medicilor din România.

2) De ce promoveaza alegeri alimentare in antiteza cu recomandarile Uniunii Europene si ale Institutului National de Sanatate Publica din Romania. Aici pot sa aduc cateva exemple (merdenele, "cereale" de mic dejun, mezeluri, unt, reducerea / eliminarea din dieta a fructelor, fibrelor etc.)

3) La cate congrese medicale / de nutritie a participat in ultimii 5 ani (si care anume)?

4) Care sunt principalele schimbari la nivel global privind recomandarile de nutritie, care au avut loc in ultimii 30 de ani, de cand ea a facut facultatea (dupa manualele din anii '70-'80)?

5) Ce distinctii internationale a primit? (ma gandesc ca "cel mai bun medic nutritionist din Romania" ar putea avea o contributie extraordinara si un anumit nivel de recunoastere si in plan extern).

6) Ce medici nutritionisti de renume mondial urmareste (off topic, pagina ei Instagram are "0" la conturi pe care le urmareste).

7) Pe ce studii / meta-studiii isi bazeaza afirmatii precum "soia este periculoasa, pentru ca ne creste nivelul de estrogen", "mezelurile sunt sanatoase", "fructele ingrasa din cauza fructozei", "branza clasica este mai sanatoasa decat alternativele" etc. Este unul dintre putinii (poate chair singurul) nutritionisti cu pretentii care nu ofera link-uri catre studii cand posteaza cate o afirmatie bombastica.

Cum arata nutritia ei pe durata unei saptamani (ce si cat pune in farfurie, de cate ori pe zi etc.). Ce instrumente / baze de date / aplicatii foloseste pentru analiza nutritionala?

9) De ce sterge comentariile postate pe pagina ei de alti medici, in timp ce argumentul unic pe care il aduce oamenilor non-medici care ii contesta afirmatiile este "sunt medic, deci stiu eu ce mai bine"?

10) Este de notorietate relatia ei traditionala cu un mare producator de iaurturi din Romania. Cum crede ca o influenteaza aceasta relatie in promovarea lactatelor si branzeturilor in defavoarea fructelor si legumelor? Ce alte contracte promotionale are incheiate cu companii din industria de exploatare a animalelor?

11) Ce parere are despre propunerea ca, in cazul in care un medic nutritionist care promoveaza o dieta bazată pe produse sau alimente care nu au un efect anti-geriatric dovedit (carne, mezeluri, branzeturi) este supus unor intervenții chirugicale / tratamente cu scop estetic / "de intinerire" (de ex. tratamente cu toxina botulinca), sa faca public acest lucru, pentru a evita perceptia publicului neavizat ca produsele respective ar avea un efect "anti-ageing". Nu stiu daca este cazul dansei (chiar daca a fost casatorita cu un chirurg estetician), dar mi-ar placea sa aud raspunsul ei pe tema asta.

12) Daca a oferit vreun sfat gresit pana acum in social media, interviuri etc., cum a corectat eroarea respectiva (a venit cu scuze, completari, rectificari etc.)?

13) Daca intelege (si poate explica) mecanismul de functionare  mTOR precum si efectul pe care il au asupra mTOR: a) consumul de plante; b) cel de lactate, branzeturi si carne.

Bonus:

> daca a sustinut / sustine vreun proiect social.

> daca face sport (si ce / cat).

Pana la dezbaterea in mediul academic, poate raspunde aici. Promit sa nu ii sterg comentariul.”, a scris Andrei Roșu.

Așadar, pasionații de nutriție nu vor avea ocazia să-i vadă pe cei doi confruntându-se live, însă le vor urmări postările interesante și pe mai departe. Cum adevărul este mereu undeva la mijloc, fiecare ar trebui să-și aleagă informația cu care rezonează. Stilul de viață vegan este foarte bun și sănătos dacă este ales de cei care-și doresc cu adevărat o schimbare, în timp ce alimentația carnivoră este cea mai răspândită în lume. Atâta timp cât există echilibrul și măsura atât de recomandate de doamna Bilic, probabil totul va fi ok.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg