Interviu cu Delia: „Sunt timidă, în anumite situaţii!“

Pare greu de crezut, dar aşa se descrie interpreta unora dintre cele mai ascultate hituri din muzica noastră. Despre planurile ei din această toamnă, pe scenă, dar şi în familie, am vorbit în cele ce urmează

Unul dintre cei mai curajoşi şi inovatori artişti români, Delia Matache stăpâneşte de aproape două decenii secretele menţinerii în topul industriei muzicale româneşti. Iar de şase ani, şi pe cele ale căsniciei cu Răzvan Munteanu, alături de care face o echipă imbatabilă acasă, în vacanţe, dar şi în carieră - pentru că soţul îi este şi manager. Aşa încât repetiţiile pentru cele trei show-uri Acadelia, pe care artista le va susţine în noiembrie la Sala Palatului, nu-i sunt deloc străine lui Răzvan.  Cum este noul sezon X Factor pentru tine? Delia Plin de noi tinere talente, plin de surprize, descoperim o generaţie nouă de oameni fabuloşi. Este din ce în ce mai bine, nivelul competiţiei este din ce în ce mai ridicat. Pregăteşti, în acelaşi timp, un nou show la Sala Palatului - Acadelia. În ce stadiu sunt pregătirile şi cum te împarţi între X Factor şi Acadelia? Lucrez cu aceeaşi echipă cu care am lucrat la ultimele trei mari concerte. Aşadar, fiecare ştie bine ce are de făcut. Avem un concept, am stabilit majoritatea momentelor, se lucrează pentru decor, coregrafii, costume, grafică... Deci toate sunt pe drumul cel bun pentru un super-show pe 14, 15 şi 16 noiembrie. Oamenii văd partea strălucitoare a meseriei tale. Mai puţin eforturile organizatorice din spatele unui show. Spune-mi puţin despre desfăşurarea de forţe pentru acest proiect. Primele întâlniri pentru Acadelia au avut loc încă din aprilie. De atunci căutam cele mai bune soluţii pentru a avea un show cel puţin la fel de inedit şi spectaculos precum am avut la Psihedelia, unde toată lumea zice că am reuşit să ridicăm ştacheta foarte sus. Răzvan e şi el foarte implicat în proiect şi vine cu idei surprinzătoare. Promitem o Acadelia colorată şi de neuitat! Cu râs şi cu emoţii.

Pai, e despre felul în care sunt eu. Delicica uneori... psihedelica alteori... acadelica de data asta.... şi poate rockadelica în viitor. (zâmbeşte) Acadelia e un show dulce şi colorat într-adevăr, însă în spate e mai mult de atât. E despre o lume îndrăzneaţă, puţin controversată şi cu imagini teatrale care vă vor rămâne în memorie. E un show care se vrea îndrăgit de întreaga familie, de la 9 la 99 de ani!

Este, de fapt, o campanie amplă, foarte frumoasă, care îşi propune să amintească oamenilor că tehnologia ne ajută, dar în momentul în care abuzezi şi faci asta continuu, nu ştiu, aluneci pe o pantă pe care poate şi eu alunec din când în când.

Eu intru pe reţelele de socializare des, sunt destul de prezentă „online“, însă încerc, în acelaşi timp, să mă bucur de tot ceea ce trăiesc în viaţa reală, cea adevărată. Gândul din spatele proiectului şi al piesei Trăieşte frumos este acela de a ne ajuta să conştientizăm faptul că tehnologia trebuie să fie doar un ajutor în viaţa de zi cu zi, nu s-o înlocuiască. Am vrut să atragem atenţia că am devenit prea dependenţi de telefon şi am ajuns să privim lumea mai mult printr-un ecran, decât prin ochiul realităţii. Chiar şi eu, la un moment dat, mi-am dat seama că oriunde mă aflam îmi scoteam telefonul aproape involuntar: să fac o poză, să-mi verific mesajele, să postez ceva… De multe ori nici nu apucam să mă bucur de locul respectiv, că îmi venea să pun măcar un story. Când am înţeles acest lucru, mi-am făcut o promisiune: că mai întâi voi savura momentul şi abia după aceea voi posta; că mă voi bucura, în continuare, de beneficiile tehnologiei, dar telefonul va fi el cu mine, nu eu cu el.

Nu ştiu dacă în industrie există prietenii adevărate, presupun că există în orice domeniu. Îmi sunt dragi foarte mulţi oameni, am prieteni nu atât de mulţi, dar nici nu îmi trebuie. Nu simt nevoia de prieteni mulţi, sunt o persoană echilibrată cu mine, cu familia mea, cu cei apropiaţi; îmi sunt de-ajuns cumva prietenii pe care îi am. În rest, petrecem timp cu oameni plăcuţi.

Ba da, bineînţeles, toţi trăim dezamăgiri, dar pentru mine greşeala cuiva nu a fost niciodată un capăt de ţară şi nu am făcut o dramă din treaba asta. În general, exact aşa cum am zis, sunt o fire foarte tolerantă.

Prietenii nu sunt pentru a te mulţumi pe tine, pentru a avea aşteptări de la ei. Nu ăsta este rolul lor. Pe prieteni, ca şi familia, îi iei aşa cum sunt. Te bucuri de ei şi gata. Eu am exact prietenii pe care îi vreau şi mi-i doresc în viaţa mea. Prietenii care s-au ivit în anumite momente şi contexte ale vieţii mele.

Privind în urmă, nici mie nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani. Mi se pare că am trăit în cei 20 de ani de la debut vreo trei-patru vieţi separate, cu trei, patru etape separate, care nu au nicio legătură între ele. Mă uit şi nu îmi vine să cred. Ce-aş schimba la Delia din 1999? Nimic. N-aş schimba nimic la ea, nici la lucrurile care s-au întâmplat de atunci încoace. Pentru că fiecare pas a fost important în felul lui, din toate am învăţat câte ceva, fiecare m-a făcut ceea ce sunt astăzi.

Cu drag şi cu umor. Mă amuz şi îmi place foarte tare ce văd, e vintage toată treaba. Îmi place!

Aşa este. Erau alte vremuri atunci. Copiii nu beneficiau de atâta atenţie din partea părinţilor, nu li se satisfăceau dorinţele atât de uşor, nu erau atât de băgaţi în seamă. Pe vremea mea, părinţii nu spuneau copilului „te iubesc!“, nu-şi arătau sentimentele faţă de el şi da, aşa am fost crescută, cu mai puţină încredere în mine, dar repet, aşa erau vremurile, nu le spunea nimeni copiilor: „tu eşti cel mai frumos, cel mai deştept“. Poate tocmai de aceea orice lucru pe care reuşeai să-l faci prin propriile puteri era ca şi cum ai fi cucerit lumea. Eu am prins încredere în mine cântând, învăţând să cânt, devenind stăpână pe ceva ce-mi plăcea să fac.

Da, sunt timidă în anumite situaţii. Mi s-a întâmplat să cunosc anumite personalităţi, anumiţi oameni, cântăreţi celebri din străinătate şi nu am curaj să merg să fac poză sau să cer autograf. Îmi văd de treaba mea, admir de la distanţă, dar nu îmi place să deranjez oamenii.

Eu compun dintotdeauna, doar că nu prea se ştie acest aspect şi de ceva ani încoace m-am pus mai serios pe treaba asta, pe scris, compus versuri, m-am implicat chiar şi în producţie, armonie, liric. De când m-am apucat de compus am cel mai plăcut sentiment ever, pentru că în momentul în care mii de oamenii cântă cuvintele gândite de tine, despre experienţele tale, ai cea mai mare satisfacţie.

Nu mi s-a urcat niciodată succesul la cap. Mereu am fost un om firesc, foarte bine ancorat în realitate, simplu, natural. În viaţa mea de zi cu zi îmi place să trăiesc simplu şi frumos, mi se pare cel mai bogat mod de a trăi.

Probabil pe ceva accesorii, pe ce-mi permiteam la vremea respectivă. O sumă considerabilă am dat-o pe maşină.

Călătorii, haine, parfumuri.

Merg pe jos. În toate călătoriile noastre mergem cât se poate de mult pe jos, alteori cu bicicleta. La sală merg destul de rar, din lipsă de timp, dar, recunosc că sunt şi destul de norocoasă pentru că am un metabolism foarte bun, care mă ajută să mă păstrez în limite normale.

Nu-mi amintesc nicio farsă făcută, dar sunt mereu pusă pe glume. De exemplu, când mai plecăm în turneu, facem fix glume din alea de tabără, cu pastă de dinţi în ghete, pe clanţă.

Întotdeauna te va critica nonstop cineva, indiferent ce faci, şi dacă faci copil şi dacă nu faci, şi dacă ai un content îndrăzneţ şi dacă nu ai, dacă eşti prea îmbrăcat de ce eşti prea îmbrăcat, dacă nu eşti îmbrăcat, de ce nu eşti îmbrăcat. În general, facem asta în lipsa altor activităţi. Mi se pare multă ipocrizie. Dacă artiştii cu videoclipuri, cu content îndrăzneţ precum Beyoncé, Rihanna sunt apreciaţi pentru că sunt de afară, cei din România sunt huiduiţi pentru că sunt din România. Nu înţeleg unde este diferenţa şi de ce se întâmplă asta.

Vorbesc aproape zilnic la telefon; din când în când mai uit să o sun.

A fost un moment senzaţional care mi-a făcut aşa un switch, mi s-a părut senzaţional tot ce s-a întâmplat. Tot!

Chiar nu ştiu. Eu ţin la glume pentru că, la rândul meu, îmi plac oamenii cu simţul umorului.

Am mai avut conflicte pe plan profesional, nu mari, dar ne-am mai ciocnit pe ici, pe colo. Eu sunt cu viziunea artistică, el e cu practica şi e normal să ne mai ciocnim.

Îmi place, pur şi simplu. Nu stau să analizez. Este omul potrivit pentru mine.

A fost un pas firesc. Relaţia noastră este la fel de frumoasă ca înainte de căsătorie şi asta e ceea ce contează cel mai mult.

Eşti altfel acum în anumite privinţe, faţă de momentul în care l-ai cunoscut pe Răzvan? Este ceva ce ţi-ai dori în plus de la relaţia voastră?

Nu cred că sunt altfel. Relaţia noastră a evoluat firesc şi normal, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii cuplurilor. Dacă ar fi să-mi doresc ceva în plus ar fi să reuşim să ne facem mai mult timp pentru noi; parcă nu avem suficient timp pe cât mi-aş dori, timp pentru călătorii sau, pur şi simplu, pentru stat degeaba. Chiar vreau să lucrez la chestia asta. Nu ştiu în ce măsură voi reuşi, dar asta îmi este dorinţa. Consider că asta trebuie să faci cât trăieşti: să nu fii sluga nimănui, a niciunui sistem, a niciunui şef. Mi se pare că, dacă ai opţiunea asta, ar fi sinucidere curată să nu o faci.

Nu. Fiecare îl ia pe celălalt aşa cum e. Nu ne-am căsătorit ca să încercăm să ne schimbăm unul pe celălalt, ci tocmai pentru că ne place de noi aşa cum suntem.

Orice vacanţă este frumoasă în felul ei. Însă e drept că noi preferăm să mergem în locuri cât mai îndepărtate, exotice şi pline de poveşti, undeva unde să nu ne ştie nimeni şi unde să ne bucurăm de liniştea sau farmecul locului. Ne plac şi vacanţele planificate din timp, dar şi cele ivite pe neaşteptate, când profităm la maximum de zilele libere.

Ioana Alina Avram