Adina & Lucian Hugeanu Halas: ”Trăim o poveste de dragoste ca-n filme”

De şase ani de când s-a retras din televiziune, viaţa i s-a schimbat radical. Acum e soţie, mamă, bloggeriţă şi realizatoare de emisiuni de radio. Dar chiar dacă a făcut un pas în spate, tabloul de ansamblu e mult mai colorat!

Ora de distracţie.

Am nimerit în casa lor în­tr-o zi de vineri şi, cum­va, părea că venise deja vacanţa. Şi asta pentru că, deşi Adina şi Lucian au mult mai multe roluri de îndeplinit decât în urmă cu şapte ani, atunci când s-au cunoscut, fac ca totul să pară o joa­că. De vină e şi Serghei, băieţelul lor de 5 ani şi jumătate, care animă spiritele cu veselia lui.

Te-am prins chiar după emisiunea pe care o faci la Smart FM.

Adina: Da, am o emisiune de două ore, „Tră­ieşte smart!“, despre stil de viaţă sănătos. Îmi pregătesc singură emisiunea, cu documen­tare, cu voce, preinterviuri şi interviuri... Mă ocup de ea cap-coadă, fac follow up, urc pe blog podcast-ul, urmăresc audienţa...

Deci acum eşti şi realizator.

Da. Acum eu orchestrez totul. Înainte să mă căsătoresc şi să-l am pe Serghei, făceam mati­nalul cu Carmen Brumă, pe care l-am realizat timp de trei ani, când internetul nu era atât de în vogă şi nu exista Instastory. La 05.30 eram la cabina de machiaj şi, în timp ce eram machiate, stăteam cu markerul în mână şi subliniam ştiri, ne organizam subiectele. Faţă de momentul acela, când aveam o emisiune de trei ore în direct, acum sunt mai ocupa­tă, culmea!, pentru că m-am dus către mai multe direcţii, am terminat şi Regia...

Am văzut că ai făcut nişte scurtmetraje.

Am făcut ASE, am studiat în engleză, vo­iam să fac şcoli de publicitate în Anglia... Dar m-a furat televiziunea şi mi-a plăcut atât de mult încât, după ce am trecut prin posturile de redactor, realizator, moderator, mi-am dorit să învăţ să construiesc poveşti. Şi am ajuns să fac Regie la clasa profesorului Ioan Cărmăzan. Şi, în toţi anii ăştia, mi-am des­coperit veleităţi de organizator şi îmi place foarte mult să fiu la butoane.

Dar uneori nu-ţi vine să fugi de omul orchestră care ai devenit?

Nu. La 37 de ani sunt asumată, îmi place foarte mult vârsta mea, mă plac mai mult acum decât acum zece ani. Am învăţat multe lucruri despre mine şi îmi place că pot fi un blogger bun, un realizator de radio bun...

Nu ţi-e dor de forfota aia din televiziune?

Ba da, dar o accesez în felul meu. Sunt in­vitată în foarte multe emisiuni şi am liberta­tea de a-mi plasa producţiile unde doresc. Sigur, mi-ar plăcea să fac în continuare tele­viziune, dacă timpul mi-ar permite şi dacă ar fi ceva ce mi s-ar potrivi.

Prietenia pe care o ai cu Carmen Brumă a intrat şi mai mult în sfera personală de când sunteţi amândouă mămici. Semănaţi, aveţi lucruri în comun, faceţi sport şi trăiţi sănătos. Spune-mi cum a rămas prietenia cu Teo, cu Mircea Badea...

Mircea Badea este şi va rămâne în mintea mea un mentor. Şi el, şi Oreste, şi Teo sunt nişte oameni de la care noi am avut ce învăţa şi lângă care am crescut. Am învăţat multe de la ei fără ca măcar să-mi propun, doar fi­ind în preajma lor! Mircea Badea a avut în­credere să ne dea pe mână „Noaptea târziu cu Mircea Badea“, iar noi eram, alături de alţi câţiva oameni, cei care făceam emisiunea. Nu eram doar fetele drăguţe, îmbrăcate extrem de sumar! Am învăţat cum să facem un pre­interviu, un reportaj, cum să scoatem time code-uri, cum arată structura unei emisiuni.

Te raportezi şi la ce face Carmen Brumă?

Da, am un reper în ea, pentru că noi, prac­tic, am crescut împreună, făcând aceeaşi emi­siune, având acelaşi program, văzând aceleaşi filme, mâncând aceleaşi lucruri, mergând la alergat împreună – ea mai mult, eu trasă cu forţa uneori. (râde) Avem aceleaşi preocupări în sfera asta a vieţii sănătoase.

Tu, Lucian, în ce moment ai cunoscut-o?

Lucian Era în perioada matinalului şi ne-am văzut la sală. Îmi plăcea de ea foarte mult, dar nu ştiam cine e, cu ce se ocupă. Eu, care am făcut sport atâta timp, nu eram la curent cu mondenităţile. În schimb, după ce mi-a ară­tat că a apărut într-o reclamă, mi-am amintit imediat că o mai văzusem, într-adevăr.

Trei e numărul magic. Adina şi Lucian cred în exclusivismul oferit copilului lor.

Cum a fost să intri în lumea asta a ei?

Am simţit că expunerea asta e mult prea mare pentru mine. Şi eu, înainte s-o cunosc pe ea, eram înscris la o agenţie de modelling, făceam poze, reclame, aveam un pic de con­tact cu camera... Dar nu la nivelul ăsta, când toată lumea vrea să vadă ce, cum, unde.

Adina Din fericire, noi, deşi împărtăşim lucruri din viaţa noastră, pentru că ne iubim şi trăim o poveste de dragoste ca-n filme, nu am fost astenizaţi de întrebări, pentru că nici n-am avut nimic de ascuns. Desigur, unii n-au dige­rat faptul că între noi lucrurile s-au întâmplat pe repede înainte: azi ne-am văzut, peste o lună şi jumătate am ieşit împreună şi după altă lună şi jumătate el m-a cerut de soţie. Unii au nevoie să vadă că ai trecut proba timpului şi, dacă văd că lucrurile se precipită, se grăbesc să spună că „n-o să ţină“. Noi suntem împreu­nă de aproape şapte ani, deci am trecut aceas­tă probă a timpului, în ciuda scepticilor.

Dar eu mi-aduc aminte că şi tu ai fost, la un moment dat, în prim-plan, când ai fost şeful Federaţiei de Ciclism.

Scandalul e în continuare, dacă la asta te referi.

Ţi-ai spus atunci că nu vrei să mai ai de-a face cu funcţiile publice, cu Federaţia?

Nu. Ciclismul rămâne viaţa mea, iar la Fe­deraţie mereu au fost probleme. Poate odată lucrurile se vor aşeza şi dacă ci­neva va avea nevoie de mine, voi fi acolo.

Eu zic că, în sport, e nevo­ie de buni manageri, nu neapărat buni sportivi. Dar Lucian, care a fost campion naţional şi balcanic la ciclism, are, pe lângă titlurile sportive, şi studii solide: un mas­ter în SUA şi altul în Elveţia.

Păi, şi ce cauţi, dom’ne, în România?

Am lucrat o perioadă în Elveţia, dar eu sunt genul fami­list, legat de casă, de locul meu. Nu sunt genul să stau plecat şi soţia să rămână în ţară.

Şi tu nu te-ai fi dus după el?

M-aş fi dus după el oriun­de, dar aş fi preferat să nu plece. Noi suntem ataşaţi de România. Evident că vedem şi lucrurile care nu merg, dar iubim România. Ne place să călătorim, dar să ne în­toarcem, aparţinem acestui loc.

La nivel de familie, faceţi sport împreună?

Eu, fiind instructor la sală, o iau cu mine la indoor cycling.

Ai milă de ea?

Nu. Ba chiar pentru ea, special, am un program separat. La ea nu există milă şi îi cam ştiu limita.

Dar afară ieşiţi toţi trei cu bicicleta?

Păi, ea nu ştie să meargă cu bicicleta.

Poţi să crezi aşa ceva? Eu am copilărit la bunici la Nehoiu, prin livezi, m-am căţă­rat în copaci, dar nu am mers cu bicicleta. În schimb, Serghei ştie să meargă foarte bine pe bicicletă.

Păreţi nişte părinţi relaxaţi.

Da, chiar suntem. Dar sunt şi anumite re­guli, un anumit program pe care îl stabilim şi în funcţie de ce anume îi place lui Serghei. De exemplu, face judo de o jumătate de an de două ori pe săptămână, a dat examenul de centură albă, urmează să dea în vară exa­menul pentru centura galbe­nă. Este un antrenament de o oră şi jumătate, ceea ce e so­licitant pentru un copil care a început acest sport înainte să împlinească 5 ani. Face en­gleză, a făcut o perioadă ger­mană... A mai făcut, la un moment dat, nişte cursuri de Funology, unde învăţa despre lu­mea înconjurătoare, dar când a văzut că se re­petă nişte informaţii, n-a mai continuat. Sun­tem atenţi la ce îşi doreşte, dar la fel de bine i-am spus că, aşa cum noi îl ascultăm pe el, şi el trebuie să ne asculte pe noi. Eu îi iau cele mai multe jucării, cedez de cele mai multe ori la insistenţele lui, dar şi dacă trebuie ţinut din scurt, tot eu sunt balaurul.

Păi, şi tati?

Tati e bun şi blând.

Eu sunt cu distracţia. Pe mine mă vrea mai ales când e de joacă, să facem un de-a v-aţi ascunselea, să fac ca elicopterul, să se dea pe mine ca pe tobogan...

Lucian este cel mai bun tată din lume, nu puteam să-mi doresc un tată mai bun pen­tru băieţelul meu. E-adevărat că eu şi Serghei avem o relaţie specială, pentru că mi-am dedi­cat primii doi ani exclusiv creşterii lui. Am gătit cu el în braţe, mă duceam cu el de două ori pe zi în parc, îl îngrijeam exclusiv... Iar Lucian a fă­cut lucrurile cot la cot cu mine. El venea de la sală, lua copilul ca să mă lase să dorm, iar când mă trezeam îi găseam dormind împreună.

Ca părinţi sunteţi antrenaţi. Ar fi greu să mai fie încă un copil?

Emoţional, răspunsul e că ar fi bine să mai fie încă unul. Însă, la modul real, atunci când ai o activitate publică, nu e atât de uşor.

Ţi-e teamă de o altă pauză, de un alt restart?

Nu mi-e teamă de asta. Mi-e teamă că al doilea copil nu m-ar mai avea la fel alături, ca prezenţă şi dedicare, cum m-a avut Serghei. Şi mie nu-mi place să fac lucrurile pe jumătate.

Ce ai vrea să ia fundamental de la fiecare dintre voi?

Mi-aş dori să fie blând şi bun ca tatăl lui, să fie civilizat, respectuos, să continue să facă sport şi să fie capabil să identifice ceea ce îi place şi să meargă pe drumul ăla. Şi mi-aş dori să-şi păstreze candoarea.

Eu mi-aş dori să fie mai volubil, aşa ca Adina. El e foarte bun la comunicarea nonver­bală, prin privirea lui, prin îmbrăţişările lui, dar mi-ar plăcea să devină mai vorbăreţ. Vreau să fie mai mult ca Adina, decât ca mine.

Vezi? El îşi doreşte ca Serghei să fie mai mult ca mine, iar eu să fie mai mult ca el. În orice caz, indiferent cum va fi, vreau să ştie întotdeauna că se poate baza pe noi şi că, atunci când va avea prima oară inima frântă, pentru că o va avea la un mo­ment dat, nu e o tragedie de netrecut.

Eu nu m-am gândit aşa de departe. Eu am fost mai stresat când a renunţat la scutece. (

)

Da, dar ăla a fost doar primul hop mare!

Dar a fost suficient de mare ca să nu mă gândesc deja la cum va fi când va lua, de exemplu, prima „palmă“ de la o fată.

Tocmai de-asta noi creştem un băieţel care va fi un bărbat ireproşabil, aşa cum e şi tatăl lui.

foto: sorin stana; hair style: laurent tourette; vestimentaŢie: larisa dragna, band of creators