Adrian Nartea, despre carieră, fanele lui, cea mai mare încercare a vieţii şi familia sa: “Eu aş mai încerca şi pentru un băiat...”

12 august, 2021
4 protv vlad 20190801 2758 jpg jpeg

Ne pregăteşte multe surprize în ultimul sezon al serialului VLAD, difuzat de ProTV. Dar ne-a surprins şi cu mărturisirile despre viaţa lui dincolo de micul ecran, despre experienţele nebănuite pe care le-a traversat, schimbându-i percepţia asupra vieţii. În spatele imaginii de sex simbol, vei descoperi în acest interviu sincer un om cu profunzimi şi sensibilităţi care pot părea că-i vulnerabilizează statutul - dar care, în fapt, îi dau greutate. Una care vine la pachet şi cu schimbarea prefixului - Adi Nartea împlineşte vârsta rotundă de 40 de ani şi a devenit a doua oară tată. Despre reînceperea filmărilor la VLAD şi toate provocările pe care i le-a aşternut viaţa ne-a povestit într-un dialog în care nu ai cum să nu găseşti cel puţin un lucru cu care să rezonezi.

Adi, tocmai aţi început filmările pentru ultimul sezon din serialul VLAD. Spune-ne puţin despre această experienţă - cum a fost să vă întoarceţi la lucru în pandemie, la ce surprize să se aştepte fanii serialului?

Adrian Întoarcerea a fost mult aşteptată de toată lumea, nu doar de noi, actorii. Profesionalismul este la cote maxime, chiar din prima zi de când am revenit pe set. Se vede dorinţa pe care am avut-o toţi de a ne întoarce la treabă pentru că, pe lângă pandemie, a fost şi o perioadă de aşteptare, în care nu ştiam ce va urma. Fiecare şi-a făcut treaba impecabil. S-a simţit recunoştinţa în faptul că, în sfârşit, avem ce face şi facem ce ne place. Din punct de vedere al exerciţiului actoricesc, a fost o readaptare mai rapidă decât m-am aşteptat... Din primele secvenţe în care am avut de plâns… Muncim în continuare de zor la sezonul 4, aşa că trebuie să fiţi curioşi, pentru că nu putem să spunem ce o să se întâmple. Este sezonul final, deci e clar că se vor întâmpla multe lucruri.

stanga
dreapta
3 tot el bst08212 jpg jpeg
5 el img 1016 jpg jpeg
7 adrian fam jpg jpeg
4 protv vlad 20190801 2758 jpg jpeg

Cum îţi vezi viaţa după serialul VLAD? Spre ce te îndrepţi odată încheiat proiectul?

Multă lume mă întreabă ce o să fac după VLAD. E o întrebare foarte bună pentru că, în toată această perioadă de peste 3 ani, nu prea am avut timp să fac altceva. A trebuit să mă dedic total serialului, deci, din punctul ăsta de vedere, nu ştiu. Deocamdată am câteva proiecte care ar trebui să se concretizeze într-un fel sau altul. Încă nu pot da detalii despre ele, unele sunt pe actorie, altele pe hosting, pentru că făceam şi asta înainte de VLAD şi nu numai. O să aleg cu sufletul, asta cu siguranţă… Singurul avantaj sau dezavantaj e că o să port destul de mult timp imaginea lui Vlad.

Nu că n-ai fi deja ocupat. Anul acesta ai devenit tată pentru a doua oară. Ce e diferit de data asta?

Da, acum 5 luni s-a născut Petra şi am retrăit cam tot ce am trăit acum 5 ani când s-a născut Mara. E diferit, în sensul că ştii la ce să te aştepţi, nu îţi mai este teamă de necunoscut, pentru că ştii că tot ce se întâmplă e cunoscut şi e bine. Asta îţi oferă ocazia să te bucuri mai mult decât înainte, când îţi era frică de ce urmează. Suntem mai relaxaţi şi e mai bine aşa, dar nu prea mai avem răbdare, tocmai pentru că ştim în mare ce urmează. Ăsta este un mic dezavantaj, dar îl putem controla.

Mai încercaţi şi pentru un băiat? Ştiu că îţi doreai, la un moment dat, un fiu.

Eu am sperat ca Petra să fie băiat, îmi doream asta. Aş mai încerca, dar trebuie să vorbesc şi cu Alina, singur nu-mi iese. Nu abordez deocamdată subiectul. Ce o fi, o fi, nu ne punem bariere, limite sau targeturi. Deocamdată, mă bucur extraordinar de mult că o avem pe Petra. Nu aş da niciodată timpul înapoi să se schimbe în băiat.

Tată de fete

Ce fel de tătic eşti? Genul care se îmbracă în costume roz cu fetiţele lui şi stă să i se facă codiţe, să fie machiat? Sau o laşi pe Alina să joace astfel de roluri?

Astea sunt detalii mărunte, roz, pe care le-am acceptat pe mine la orice oră din zi şi din seară. Nu am probleme în a fi cobaiul lor de încercări de styling… Îmi place să cred că sunt un tătic iubitor, grijuliu şi, în acelaşi timp, libertin. Vorbind despre Mara, îmi place să o las să facă ce vrea ea, să se împiedice, să cunoască tot felul de lucruri, în măsura siguranţei fizice. Dacă face vreo boacănă, sunt destul de sever, o corectez, dar tot timpul o asigur că o iubesc. Niciodată nu voi condiţiona iubirea mea faţă de ea pentru că a făcut nişte năzbâtii. Îi spun: „Da, Mara, te iubesc şi te voi iubi în continuare, dar lucrul ăsta nu se face şi pentru asta va trebui să fii restricţionată de la anumite plăceri şi beneficii“. Aşa credem că se rezolvă lucrurile cel mai bine, e foarte important ca Mara şi Petra să ştie că le iubim necondiţionat, dar că trebuie să înveţe cum merg treburile în viaţă.

În august faci 40 de ani! La mulţi ani! Ce-ţi doreşti, ce planuri ai pentru ziua ta?

De ceva vreme mă gândesc la vârsta asta, 40, dar nu o simt. Pe de o parte îmi place că îmi dă un alt grad, din „general“ devin „amiral“, e despre maturitate şi înţelepciune. Pe de altă parte, eu tot de 26 mă simt. Încerc să fac sport, să mă menţin sănătos, să ascult muzică tinerească şi să rămân conectat la toate generaţiile, în special la cea tânără. Cred că de acolo ne luăm energia frumoasă pentru viitor. Dar să păstrăm şi hiturile tinereţii noastre. Nu am niciun plan, însă vedem ce o fi. Dacă totuşi putem organiza o petrecere, de ce nu?

Mister Braşov“, e adevărat că te cântăreşti zilnic?

Da, este adevărat că mă cântăresc zilnic. Asta pentru că am un cântar care este conectat la un ceas, care la rândul lui este conectat la telefon şi mă ajută să îmi dau seama de evoluţia greutăţii mele. A intrat, într-adevăr, în reflex să fac asta şi să primesc o analiză a întregului proces prin care trece corpul meu. Nu o fac dintr-o obsesie pentru kilograme, pentru că eu am aceeaşi greutate de când am devenit mai atent la ceea ce fac. Dar mă ajută să îmi înţeleg mai bine metabolismul şi să reglez ce mănânc şi cum mă calibrez. Vorba aia, de la o vârstă trebuie să fim mai atenţi ca să nu fim nevoiţi să folosim filtre pe reţelele de socializare. Cât despre „Mister Braşov“, s-a întâmplat în 2002.

Ce sporturi mai practici acum şi cum te-ai descurcat în pandemie cu antrenamentele?

Faptul că am făcut o facultate de sport m-a ajutat foarte mult, din punct de vedere motric. Din clasa a 5-a am început să fac sport de performanţă şi semi-performanţă. Înot când am chef, alerg, joc squash, fac interval training. Chiar şi la filmări, când aveam chef şi timp, făceam flotări, abdomene.

Ce mai fac admiratoarele tale bulgăroaice? Ţii cumva legătura cu ele, le răspunzi la mesaje?

S-a mai liniştit un pic atmosfera în Bulgaria. Ieri veneam prin Bulgaria şi vorbeam cu Alina să intru în benzinărie fără mască. Părea că vânzătoarea m-a recunoscut, începuse să vorbească în bulgăreşte, dar cu siguranţă îi păream cunoscut. Încă mai am admiratoare care îmi scriu romane întregi în fiecare seară, pe care, dacă aş sta să le citesc, aş face-o pe Alina geloasă, dar i le dau şi ei să le citească. Sunt sute de mesaje şi nu reuşesc să le fac faţă. Încerc, totuşi, să mai fac o selecţie, pentru că efectiv nu am vreme să le răspund tuturor, deşi aş vrea, fiindcă îi respect şi îmi place să răspund pozitiv. Ştiu ce înseamnă pentru ei să primească răspunsuri de la persoana pe care o admiră.

Fanele lui...

Cum a fost să fii profesor de sport la liceul Pedagogic, unde aveai aproape numai eleve? Cât ai rezistat acolo, se putea concentra cineva la orele tale?

Eu mi-am făcut modulul de pedagogie pentru facultate la Liceul Pedagogic din Braşov, fiind în anul 4 de facultate la IEFS Braşov, fiindcă trebuia să fac practică. Profesoara de sport mi-a zis că nu a avut niciodată atât de multă prezenţă la ora de sport, niciodată nu a crezut că scutirile vor fi uitate acasă de către eleve. Noi aveam nişte target-uri, împărţeam ora în mai multe capitole care trebuiau bifate ca să iei 10. A fost foarte mişto, dar mă simţeam inhibat. Cu toate astea încercam să îmi fac treaba şi eram blând cu elevele, chiar dacă ele încercau să negocieze.

Soţia ta e un fost model internaţional, care arată superb şi după două naşteri! Cum se descurcă cu fetiţele, o ajuţi sau eşti mai tot timpul ocupat?

Mulţumesc pentru compliment, aşa este. Este foarte frumoasă, chiar şi după două naşteri, şi o să

fie din ce în ce mai frumoasă. Petra a venit în momentul pandemic în care nu prea aveam altceva de făcut şi asta mi-a dat ocazia să mă implic. Încerc şi acum, dar VLAD mă cam „încurcă“. Îmi place tare mult să stau cu fetele, să mă joc cu ele, pentru că mă descopăr eu pe mine, descopăr lucruri faine. Sunt „mort“ după Petra, cu mirosul ăla de bebeluş şi zâmbetul fără dinţi sau când vine Mara la mine să mă şantajeze că mai vrea o acadea şi mă ia în braţe şi mă pupă. M-am implicat, pentru că aşa am simţit, nu am vrut să fug de treaba asta, de multe ori încerc să o ajut şi pe Alina cu ce pot!

Venirea pe lume a celui de-al doilea copil

Ai putut intra în maternitate când s-a născut Petra sau au existat restricţii pandemice?

Ţinând cont de noile reguli, nu am avut voie să intru în maternitate, decât până la recepţie, când îi duceam Alinei cafea. Nu o să uit niciodată cum stăteam cu Mara pe trotuar, în faţa spitalului, în lapoviţă şi ninsoare, iar Alina era la geam, la etajul unu, cu o chestie mică în braţe. Nouă ne era frig, dar ne bucuram că mami o are pe Petra în braţe. Are o notă de tristeţe povestea asta, dar e OK, e o amintire frumoasă. La Mara am făcut şi terapia skin to skin, am luat-o şi am stat cu ea pe piept vreo 25 de minute imediat după naştere. A fost un moment magic. Aş fi vrut să fac la fel şi la Petra, dar nu am avut cum… Astea sunt vremurile.

Ai trecut printr-o mare încercare când ţi-ai descoperit tumoarea la cap. Cum de ai reuşit să ţii secretul ăsta? Te-ai operat totuşi de două ori, te-a marcat mult întreaga experienţă.

Eu de multă vreme voiam să spun lumii întregi despre această experienţă, pentru că nu merita ascunsă, mai ales că deznodământul este unul bun. Voiam să spun tuturor că lucrurile astea se pot întâmpla oricui, că este vorba despre o luptă care poate motiva pe oricine. A fost o experienţă grea, cu multe trăiri, sentimente şi totuşi cu un grad de inconştienţă benefic, la început, pentru că nu realizezi ce se întâmplă. Cel puţin eu nu am conştientizat-o. Am transformat-o într-o misiune pe care am dus-o până la capăt cu tot ceea ce aveam de făcut. E încă totul foarte viu în mine, dar mă ajută să înţeleg foarte multe lucruri. Apreciez mai mult viaţa, îţi schimbă percepţia şi sistemul de valori. Au fost două operaţii la intervale scurte de timp. Cumva m-am protejat, încercând să nu stau foarte mult să mă gândesc la ceea ce o să se întâmple, ci să fiu activ. După ce am fost la podcastul lui Măruţă şi am povestit unei ţări întregi despre experienţa mea, m-am simţit eliberat. Acum mă simt puţin vulnerabil pentru că am impresia că lumea mă percepe altfel, nu neapărat ca pe Vlad, ci ca pe un om normal, vulnerabil, care a trecut prin viaţă…

Care a fost momentul cel mai dificil pentru tine – operaţiile în sine, recuperarea, teama că tumoarea putea fi malignă?

Au fost foarte multe momente grele. Mă duceam cu maşina la o instituţie medicală privată, iar în parcare, pe un copac, era o pungă pe care scria „tati“. Ăla a fost un moment greu, am început să plâng şi să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla, la fete, la Alina. Mi-am şters lacrimile şi am urcat la medic pentru că aveam întâlnire acolo. Un alt moment pe care l-am conştientizat ca fiind greu a fost la a doua operaţie, în secunda în care trebuia să îmi bage branula pentru anestezie, dimineaţa înainte de a intra la operaţie. Am simţit cum încep să pierd controlul, asistentele îmi căutau venele, pentru că nu le mai găseau, eram contractat tot de frică, deşi eram ameţit de la inhalator. Acel moment a fost reality check-ul meu. Relaxarea de la anestezie a fost ca o căzătură în spirală, într-un abis negru. Eram întins pe spate, am simţit cum se învârte totul şi mă duc în jos. E greu de descris pentru că nu ştiam dacă o să mă mai trezesc sau cum o să mă trezesc. Riscurile erau mari şi ăsta era ultimul meu moment de conştienţă. Când m-am trezit, voiam să smulg toate firele de pe mine şi să plec. Au fost momente grele în care mulţi prieteni de-ai mei veneau să îmi ofere ajutor, fără să îmi spună dinainte, pentru că ştiau că refuz. Iar pentru mine, cel mai greu era să accept bunătatea de la alţii.

Cum te simţi acum? Eşti complet recuperat? Există riscul de-a reapărea, trebuie să faci controale periodice?

Acum sunt bine, au trecut, deja, 3 ani de la operaţie. Eu fac în mod regulat controale, cam la un an de zile. Probabil că după alţi 3 ani o să fac analize din ce în ce mai rar. Este o evoluţie normală, sunt sănătos, deci slavă Domnului, pot spune că sunt recuperat în proporţie de 99%. Nimeni nu este recuperat 100% după o experienţă de genul ăsta.

Perioada de recuperare

După ce ai făcut cunoscut acest episod din viaţa ta, ai vorbit mult despre terapie. Cum ţi-a schimbat ţie viaţa mersul la psiholog?

Nici eu nu aş fi vrut să merg la terapie. Aveam impresia că faci asta doar dacă eşti bolnav, dar a fost nevoie de ceva mult mai puternic care să mă facă să merg. Când am aflat de tumoare, m-am dus de frică. Am crezut că o pot rezolva. De fapt, am făcut orice puteam să fac să fie spre bine. Terapie, homeopatie, meditaţie etc. Dar, dacă eşti deştept, nu ai nevoie de o tumoare să te facă să mergi la psiholog, asta trebuie făcut exact ca şi cum mergi la dentist. Să verifici dacă totul e OK cu tine. Nu e nicio preconcepţie care să fie mai puternică decât propria sănătate mintală şi comportamentală. Am ajuns la concluzia că toată lumea are nevoie de terapie. Este foarte important să vezi cum stai cu psihicul, pentru că nu există om fără traume, dar mulţi le avem ascunse. Asta te ajută să te descoperi. Este o ignoranţă să crezi că eşti bine. Noi suntem o generaţie de sacrificiu, crescută după o perioadă post-comunistă şi am fost educaţi într-un fel care a provocat traume, fără voie.

Ştii, viaţa ta părea ideală, când te-a străfulgerat gândul că poţi să nu mai fii. Ce te-a învăţat încercarea prin care ai trecut?

Am învăţat că totul se întâmplă cu un motiv, iar acel motiv îl vei şti la momentul potrivit sau niciodată. Fără tumoare, nu cred că aş fi fost aici. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră e un drum, sunt nişte experienţe care ne deviază drumul în stânga sau dreapta. Ai făcut rău, te reconfigurezi şi mergi mai departe, poate răul se transformă în bine mai încolo. Lucrurile sunt atât de relative încât noi trebuie să fim doar martori, fără să ne judecăm. Trebuie să fim blânzi cu noi, altfel nu vom ajunge niciodată la linişte. Pot fi fericit şi pe o plajă cu un iaht, dar şi pe o pajişte în spatele unei curţi care nu e a mea, dar unde vreau să simt natura.

La 40 de ani, mulţi dau semne că trec prin câte o criză existenţială. E şi cazul tău? Te apuci de cumpărat maşini sport în curând?

Criza mea existenţială cred că a trecut şi a fost la momentul operaţiei. Atunci m-am recalibrat. Slavă Domnului că am avut alături o familie minunată care a fost şi e lângă mine, dar asta nu înseamnă că nu vor mai fi momente de criză existenţială. E bine, mai ales în perioade din astea, să faci un pas în spate şi să te analizezi. Tragi aer adânc în piept şi încerci să îţi dai seama că, dacă te iubeşti tu pe tine, totul va trece, e inevitabil.

Foto - PR



Recente pe Ok! Magazine

ale3 jpg
Serena Williams (2) jpg
am5 jpg
pt site DSC 5287 fl jpg
Kim Kardashian si Pete Davidson (3) jpg
casa lui Ben Affleck jpg
al11 jpg
Donald Trump
cristiano ronaldo yacht georgina rodriguez jpeg
Lia Bugnar jpg
laura11 jpg
Paris Jackson jpg
Olivia Newton John și John Travolta, apropiați și în 1978, când abia apăruse filmul ”Grease” jpeg
Ashton Kutcher şi Mila Kunis au o avere de 255 de milioane de dolari jpeg
olivia1 jpg
carla bruni profimedia 0712152924 jpg
ales8 jpg
Jennifer Lopez a revenit în SUA (2) jpg