Alina Pușcaș: “M-am apucat de dans când tonusul meu a început să lase de dorit”
Vedeta Antena 1 ne-a arătat ce-a învățat nou în ultimul an: să danseze ca (și cu) un profesionist.
Când i-am propus Alinei acest material, ne-a surprins c-o idee. Obișnuită, probabil, să caute mereu acel ceva nou, ca-n fiecare ediție a show-ului „Te cunosc de undeva!” (unul care debutează pe 10 septembrie cu sezonul 18), vedeta Antena 1 ne-a provocat cu o ședință foto altfel, alături de antrenorul și partenerul ei dans Marian Chirazi. Da, ați citit și vedeți bine: Alina Pușcaș are o nouă pasiune, dansul, pe care îl practică conștiincios de mai bine de un an și căruia îi datorează acea siluetă incredibilă, afișată după numai puțin de trei nașteri.
Așadar, am transformat aceste pagini într-un loc de manifestare a artei, în care Alina și balerinul Teatrului de Operetă au exersat prize și posturi de profesioniști, ca-ntr-o advărată secvență de musical. Și chiar dacă ședința foto este doar despre dans, în rândurile de mai jos am vorbit cu Alina despre tot universul ei: televiziune, cei trei copii și soțul Mihai Stoenescu. Și nu, acesta nu-i gelos pe timpul petrecut de Alina în sala de dans, alături de Marian.
Alina... te cunosc de undeva: eu te știam prezentatoare TV și-acum te descopăr balerină.
Alina Pușcaș Da, mă cunoști de undeva și din ceea ce se știe, cel puțin cu emisiunea “Te cunosc de undeva!”, vei mai auzi de mine niște sezoane, adică niște anișori. Statutul de moderator al acestei emisiuni TV de divertisment este unul dintre cele câteva pe care le combin, zic eu, armonios în viața mea de zi cu zi. Revenind la ceea ce constatai tu, postura de balerină... e prea mult spus în ceea ce mă privește pentru că balerină, din punctul meu de vedere, este cea care face din balet artă, iar acest lucru devine un crez și o preocupare de zece ore zilnic, de la cea mai fragedă vârstă. Eu încerc marea cu degetul, de drag și din dorința de a face ceva ce n-am avut șansa să fac atunci când trebuia.
Am avut emoții cu prizele periculoase pe care ni le-ați prezentat azi tu și Marian. Cum v-ați întânit voi?
Nu trebuia să ai emoții! Chiar dacă aceste prize păreau ușor periculoase pentru un novice, așa cum sunt eu, mulțumită antrenamentului de un an de zile alături de Marian Chirazi am reușit să îmi controlez mișcările și musculatura așa cum n-am crezut vreodată că aș putea fi în stare să o fac. (râde) L-am cunosc pe Marian din echipa de balet a emisiunii “Te cunosc de undeva!” acum aproximativ zece ani. I-am remarcat de pe atunci talenul, nebunia și îndrăzneala de a face niște salturi care mă făceau să mă crucesc. (râde) Dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să lucrez cu el la 37 de ani (anul trecut) la îmbunătățirea abilităților mele în tainele dansului și body-shapingului, pentru că, până la urmă, ambele merg mână în mână atunci când ajungi să treci de pașii de bază. Cum s-a declanșat nebunia? Chiar pe scena emisiunii, când făceam intro-ul pentru sezonul cu numărul 15: noi, prezentatorii, și baletul am avut un moment special de dans. Atunci mi s-a redeschis pofta de coregafii, după ce în 2014 participasem în proiectul “Dansează printre stele”, pe care l-am și câștigat alături de Bogdan Boantă. Considerându-l pe Marian cel mai bun dintre balerini, l-am întrebat dacă vrea să se înhame la nebunia mea... adică să-mi devină profesor. Cred că și pentru el a sunat a provocare mai mult decât a job: să scoți ce e mai bun dintr-un amator nu e tocmai simplu...
Mai trebuie să știm ceva despre antrenorul tău?
Pe lângă “Te cunosc de undeva!”, Marian a fost angrenat și în alte proiecte mari de televiziune: Duminica în familie, Dansez pentru tine, Românii au talent, X-Factor, Vocea României. A făcut Colegiul de Arte din Iași și Liceul de coregrafie din București, iar în prezent este prim-balerin la Teatrul Național de Musical și Operetă. Este extrem de muncitor și implicat în tot ceea ce face în domeniul lui și mi se pare uneori că face niște sacrificii poate mult prea mari de dragul meseriei. Dar, până la urmă, performanța numai așa se atinge! Cred că astfel de oameni nu sunt suficient de promovați pentru meritele lor, dar eu voi încerca să îl susțin și îl voi recomanda cât pot, tocmai pentru că merită. Îmi este partener de dans, profesor de dans și chiar și antrenor de fitness. El are zile când face și câte două antrenamente pe zi. Eu nu am ajuns la această performanță, dar cred că este absolut ideal pentru mine faptul că pot să mă antrenez regulat 6 zile din 7. Ceea ce mă mai șochează la el este rapiditatea mișcărilor lui (acolo unde se cere): abia îl pot urmări cu privirea. Probabil că asta se trage și de la antrenamentele de judo din adolescență. Da, a fost și campion la judo, o combinație neașteptată, deci.
De cât timp ai intrat în povestea asta cu dansul?
Am intrat în povestea asta în iunie 2021, când nu eram într-o formă tocmai bună. Nu vorbesc numai de faptul că aveam câteva kilograme în plus de care nu mai scăpam din august 2019, când o născusem pe Iris, și de lipsa tonusului, ci și de faptul că rezistența mea fizică ajunsese să lase de dorit. Făcusem o pauză de cinci ani de la tot ceea ce însemna sport. Înainte de prima sarcină eram într-o super formă, pentru că mergeam de patru ori pe săptămână la sală, mâncam extrem de sănătos (prea sănătos ca să mai pot duce asta acum) și aveam cu vreo opt ani mai puțin. Cu antrenamentele progresive pe care începusem să le fac de trei ori pe săptămână cu Marian, mi-a luat cam patru luni să ajung la un tonus bun și o formă fizică ok. După cele patru luni, știu că îi arătasem lui Marian o fotografie de pe Instagram cu o femeie superbă, cu un corp extrem de frumos lucrat și i-am spus că mi-aș dori să ajung la acea formă. Mirarea mea a fost când el mi-a spus “Da, se poate în maximum un an, dacă faci antrenamente în fiecare zi și mănânci mai puțin”. Șoc! Cum să fac antrenament în fiecare zi ?! Aoleu, să tai din mâncare, eu care practic sunt înnebunită după dulciuni și carbohidrați? Părea un drum greu și imposibil de dus. Am ținut acea poză pe telefon luni de zile, ca să mă motiveze să ajung în acel punct. Și am reușit în șase luni să ajung chiar mai bine decât acea fată, îndrăznesc să spun… (râde). Dar nu reușeam dacă nu trăiam rușinea de-a nu mă ține de treabă în fața unui profesionist.
Aș fi zis că genele tale de fost manechin sunt atât de bune, că nu mai ai nevoie de stil de viață sănătos ca să te menții în formă.
Din nefericire, nu sunt acea tipologie care poate mânca orice fără să se îngrașe. Dimpotrivă, genele moștenite nu sunt tocmai prietenele mele. Am început să fac sport de pe la 17 ani, când eram în Târgu Mureș, și alergam aproape în fiecare seară 3/4 km ca formă de recreere după ce învățam. Pe la 18 ani am intrat pentru prima oară într-o sală de fitness și am am făcut o perioadă aerobic – lucru care nu mi-a priit, pentru că mi se dezvoltase prea mult musculatura picioarelor, așa că am renunțat și am ales fitnessul mai bine dozat. De atunci și până acum am mai avut pauze de ani de zile, pentru că e destul de greu să nu ajungi la un moment dat la o oarecare saturație, dar în momentul în care am observat că arderile de acum nu mai sunt la fel ca acum 10 ani, am intrat în panică. Nu îmi voi mai permite pauze de la sport!
Soțul tău nu are nimic de comentat legat de antrenamentul tău cu Marian? Nu este gelos?
Dacă soțul meu era gelos, cu siguranță nu m-ar fi lăsat nici să joc în filme și seriale: acolo, fără excepție, orice personaj feminin ajunge să se sărute și să joace dragostea cu un actor din distribuție. În orice cadru artistic, suntem personaje ce își adaptează reacțiile în funcție de tema dată, așadar jucăm un rol. Așa este și în dans: în funcție de melodie, joci un rol inspirat de ea. Dacă lucrurile ar sta altfel, toți actorii ar fi cupluri numai între ei și dansatorii la fel. Cred că se poate delimita foarte clar munca de viața personală. Așadar, nu, Mihai nu este gelos pe Marian sau pe dansul meu cu el și nici nu am avut vreo discuție în direcția asta.
Mai este loc de gelozie între voi, după atâția ani de relație și venirea pe lume a trei copii?
Loc de gelozie cred că ar fi în orice relație, chiar și după mulți ani de conviețuire, dacă mai există pasiune, iubire și un motiv întemeiat. (râde) Femeile au uneori motive mai puțin întemeiate să fie geloase și, totuși, se manifestă: poate uneori și din nesiguranță. Până la urmă, o doză de gelozie chiar cred că este binevenită. Te poți folosi de ea ca de un condiment în viața de cuplu. Mă gândesc acum că lipsa totală a ei ar echivala cu dezinteresul. Deci, nu e chiar atât de rău să mai erupă vulcanul din când în când. (râde) Eu sunt o fire destul de vulcanică, deși, de când am copiii, am devenit ceva mai potolită.
Dar loc de timp petrecut în doi mai este?
Din plin! Ne facem timp. Uneori mă programez la clinică la el, să trec doar pentru un sărut pe fugă. Mi se pare important să surprinzi mereu, să-ți arăți pasiunea sub orice formă și în orice moment al zilei, fie că suntem rupți de oboseală sau super fresh. Știu că sunt multe cupluri care ajung să își justifice cumva lipsa de atenție și deteriorarea pasiunii dintre ei prin nașterea unui copilaș. Dacă iubirea este acolo, nici oboseala, nici venirea pe lume a unui copil nu o pot schimba. Nu există așa ceva! Îți iubești partenerul printre biberoane sau mesele de diversificare, în orele în care bebelușul doarme, când mai trece soacra în vizită și plimbă o oră bebelușul prin parc. Găsești oricând momente, chef și drag de partener să ai! Anul acesta facem opt ani de când suntem împreună și tot clocotim.
Unele mame de-abia se descurcă cu un copil, tu ai trei. Este greu de imaginat cum o scoți la capăt...
Eu una consider că este mult mai complicat cu un singur copil. Am experimentat asta timp de un an cu Alex, primul nostru născut. Când este un singur copil, trebuie să “dai în mintea lui” mai mereu, ca să îl distrezi. Când sunt cel puțin doi copii, zi de zi, oră de oră își construiesc ei o lume a lor, care este oricum greu de înțeles adulților. Ei se iubesc, se ceartă, se împacă, fac front comun în fața noastră dacă vor să își apere interesele... Atunci când cresc în minim doi, parcă învață mult mai ușor și natural conviețuirea. Pentru a ne ușura situația, pentru a ne permite să muncim și să ne oferim momente de socializare în afara casei, ne-am luat ajutor o persoană de încredere, iar de la un an și opt luni am dat fiecare copil la grădiniță, lucru ce i-a ajutat extrem de mult în dezvoltarea lor și a abilităților lor sociale.
Dacă ar fi să-ți descrii fiecare copil cu un cuvânt, care-ar fi acelea?
Mi-e greu să aleg un singur cuvânt, dar o voi face: Alex – super-tehnic, Melissa – aeriană și Iris – independentă.
Revenind la soțul tău, am tot citit prin presă c-ar fi avut un an fructuos din punct de vedere financiar, la fel ca tine, de altfel. Se vorbește de sume de jumătate de milion de euro. Când ai simțit tu cel mai recent stresul financiar? Ți-aduci aminte cum erau perioadele când aveai astfel de griji?
Da, am avut amândoi ani fructuoși, cu multă muncă, investiții, stres și chiar nopți nedormite. Soțul meu are în spate o carieră frumoasă ca medic stomatolog cunoscut pentru talentul și măiestria lui pe partea de implantologie. Eu am partea de televiziune, social media și businessul Lin Apparel, dezvoltat alături de Mihaela Glăvan din 2018. Ultima dată când am simțit puternic stresul financiar a fost, cred, în 2009. Cert este că m-a marcat suficient, încât să mă învețe să pun lunar bani deoparte, de care să nu mă ating decât în caz de urgență.
Pe pagina ta de Instagram ne întâmpină această frază: Viața este o permanentă luptă. Nothing comes easy (cel puțin nu pentru mine). Ai putea dezvolta?
Da, pot dezvolta, dar nu mi-e foarte clar de unde să încep. (râde) Crezul meu este că, indiferent cât de sus vei urca pe scara socială, oricâte realizări ai avea, oricât de împlinit vei simți că ești la un moment dat în viață, oricât de sănătos ești, nu trebuie să te culci pe-o ureche, nu trebuie să trăiești senzația că ai atins apogeul și nimic nu ți se mai poate întâmpla. Ca să citez o persoană apropiată mie “când te bucuri să nu te prea bucuri, când ești trist să nu fii prea trist”. Toate lucrurile frumoase sau prea frumoase sunt secondate de gândul că trebuie să lupt mereu să am parte de ele până nu voi mai exista. Și chiar și-așa, nimic nu ne este garantat. Mie nu mi-a venit nimic de-a gata, pe tavă, de la mama sau de la tata, vreo moștenire de familie, n-am avut niciodată nicio pilă la niciun job. M-am zbătut, am muncit, am avut și o doză de noroc, mi-am dus la îndeplinire joburile ca la carte, am ajutat cât am putut oamenii din jurul meu, am fost la zeci de castinguri și am primit multe răspunsuri negative și, totuși, nu m-am descurajat, chiar dacă pe moment simțeam mirosul înfrângerii. E extrem de important să crezi mereu în ceva! Să ai țeluri! Fără țeluri suntem sau devenim legume!
Foto Sorin Stana
Make-up Laura Perian
Hair Maria Marinciu
Stilist Anda Crăpătureanu
Vestimentație Sungate Vogue, Nissa, Outwear, Hardot/Victoria Gallery Mall Băneasa
Locație Refugiu Urban, strada Ion Brezoianu nr 23, București
