Andi şi fratele lui, Tudor Moisescu   Amintiri din copilărie

4 septembrie, 2012

Amândoi sunt bărbaţi la casa lor, căsătoriţi – şi chiar parteneri de afaceri! Dar, de data aceasta, noi l-am făcut „jurat“ pe Tudor – curioşi să vedem ce

Amândoi sunt bărbaţi la casa lor, căsătoriţi – şi chiar parteneri de afaceri! Dar, de data aceasta, noi l-am făcut „jurat“ pe Tudor – curioşi să vedem ce are de spus despre juratul de la „Românii au talent“!

Tudor Andi e chinuitor de ordonat şi de talentat pentru nenumăratele situaţii în care oamenii se aşteaptă să semeni cu fratele mai mare.

Andi Tudor e doar foarte modest şi de-asta nu spune că tot nenumărate sunt şi situaţiile în care talentul lui e net superior. Defectul cu obsesia pentru ordine mi-l asum. În ceea ce-l priveşte, până să lucrăm împreună, credeam că el e cel talentat şi eu cel muncitor. Între timp, am aflat că tot el e şi cel muncitor. Iar eu, cel norocos.

Care e cea mai amuzantă amintire împreună?

Atunci când eu am fost, la propriu, pri­mul „peşte“ prins de Andi vreodată, cu o mică undiţă, în minicarul din Neptun. De departe, eu eram cel mai neastâmpărat în copilărie.

Uitasem de povestea asta. Minunată! Eram în vacanţă la mare şi ne-am hotărât să devenim pescari. Mama ne-a cumpărat două undiţe din bambus dar, în minicar, la un viraj, nu ştiu cum ne-am fâţâit noi, că m-am trezit cu Tudor urlând. Îl prinsesem, din greşeală, cu acul de pescuit. Cine a mai păţit-o ştie cum e. Acul intră uşor, dar iese greu. Ca să-i mai alinăm suferinţa, l-am declarat captura verii.

Dar şi când ne jucam de-a vaporul cu salteaua în mare şi când, seara, înainte să adormim, ne imaginam că suntem comentatorii unor meciuri epocale Real Madrid-CS Prundu, dis­putate pe stadionul comunal.

Eu n-o sa uit cum am ajuns cu piciorul în ghips, după ce-am jucat amândoi fotbal în sufrage­rie. Se încinsese puternic atmosfera în „teren“ şi, încercând să-i administrez o „bubuită“, am calculat greşit trasa şutului, nimerind, mai exact, podeaua. Multă vreme, ăsta a fost secretul nostru, căci am ho­tărât de comun acord să spunem că m-am lovit în tocul uşii, alergând să răspund la telefon (doar fix, pe vremea aia). Mă rog, a fost intrigat şi medicul de la spital. Mi-a şi zis: „Dar ştiu că te-ai împiedicat, nu glumă! Tocul uşii a mai rămas la locul lui?!“.

V-aţi simţit vreodată în competiţie unul faţă de celălalt?

Doar atunci când încercam să ne găsim

unul altuia porecle cât mai deranjante şi enervante.

Şi pe-asta o uitasem. Ce bun e un Tudor la casa omului... Ne antrenam amândoi pentru entertain­ment. Era doar o viziune pe termen lung...

S-a întâmplat vreodată, în adolescenţă, să vă certaţi din cauza unei fete?

Niciodată, diferenţa de patru, cinci ani dintre noi ne-a ferit de asta.

Am avut parte de un public ţintă diferit, cum ar spune azi un student la Comunicare!

Dar care a avut cel mai mare succes la fete?

Evident, Andi.

Încă o dovadă a modestiei lui Tudor, de care am vorbit în deschidere.

Care dintre voi i-a spus celuilalt „Mulţumesc!“ cel mai de curând?

Eu, ieri, pentru cadoul adus din ultima vacanţă.

Eu îi spun aproape zilnic. Poate şi de mai multe ori pe zi. Ocupându-se de managementul meu, tot timpul face câte ceva pentru mine.

Dar cea mai recentă sfadă, ca-ntre fraţi, când s-a produs?

Ca-ntre fraţi, nu-mi amintesc când sau de ce, cred că Andi era în liceu şi eu în generală.

Alea nu erau sfade. Învăţam doar să împărţim. Came­ra, de exemplu, unde aveam trasată o graniţă imaginară, ca să împărţim corect răspunderile, la apariţia supervizorului.

Cum v-a venit ideea colaborării pe plan profesional, la compania de producţie TV pe care o aveţi?

Andi a fost cu ideea, când a observat că pregătirea şi aptitudinile noastre sunt complementare.

Îl urmăream de mult. Din clipa în care am început să-l descopăr şi profesional, n-am avut nici cea mai mică rezervă în a-i propune să ne asociem pe toate planurile.

Şi cum se-mpacă frăţia, ca să zic aşa, cu afacerile?

Foarte bine, pentru că, de la început, am împărţit clar responsabilităţile, discutăm orice aspect important al afacerii şi apoi decidem individual, fiecare pe aria lui. Pentru că responsabilităţile nu se încalcă, nici deciziile nu se contrazic, pot fi cel mult complementare.

Suntem fraţi, dar la birou suntem managing part­ners. Cum nu încurcăm cele două impostaze, proiectul funcţionează impecabil.



Recente pe Ok! Magazine

livia43 jpg
anca serea adi sina png
simona20 jpg
David Popovici la Campionatul European de Inot pentru Juniori de la Otopeni (1) jpg
Jill Biden garderoba cu rochii florale  (1) 4 iulie jpg
Linda Evangelista profimedia 0282765230 jpg
erol1 jpg
Amber (2) jpg
lili22 jpg
Talulah Riley și Elon Musk jpg
Shakira (4) jpg
ric3 jpg
Carmen Iohannis tinute Madrid jpg
DJ markus Schulz Untold si Adina Butar copil Miami (7) jpg
Adrian Nastase in Grecia jpg
Mihail Gorbaciov ultimul lider sovietic (5) jpg
Cristina Balan si a retras copiii cu sindrom Down de la scoala (1) jpg
alberts30 jpg