Andreea Esca & Alexandre Eram: „Nu căutăm perfecţiunea“

Am găsit doi părinţi frumoşi. Şi doi copii atât de reuşiţi, Alexia (10) şi Aris (7), încât e greu să nu fii fericit în preajma lor. O fi contribuit puţin şi atmosfera de la Cabana Susai din Predeal, ce-i drept! „Unii“, în expri­marea vagă care-l amuză pe Alexandre Eram (40), se îndoiesc de armonia lor. Andreea Esca (38) mi-a spus, însă, un lucru referitor la fami­lie care te pune pe gânduri: ceea ce înainte era normal, azi e privit ca

Am găsit doi părinţi frumoşi. Şi doi copii atât de reuşiţi, Alexia (10) şi Aris (7), încât e greu să nu fii fericit în preajma lor. O fi contribuit puţin şi atmosfera de la Cabana Susai din Predeal, ce-i drept! „Unii“, în expri­marea vagă care-l amuză pe Alexandre Eram (40), se îndoiesc de armonia lor. Andreea Esca (38) mi-a spus, însă, un lucru referitor la fami­lie care te pune pe gânduri: ceea ce înainte era normal, azi e privit ca perfect.

OK! Cabana Susai a devenit pentru voi un loc de vacanţă după ce Alexandre a decorat aici câteva camere. Lumea nu ştie nimic despre această pasiune a lui.

Alexandre Eram Am avut noroc să ne întâl­nim cu Teleferic SA, cei care au preluat cabana şi au refăcut-o. Ne-am împrietenit cu ei şi to­tul a venit ca un fel de joc. Ei ştiau că îmi plăc decoraţiunile interioare şi mi-au spus: „Hai, Alex, de ce nu ne ajuţi?“.

Andreea Esca Da, şi e foarte plăcut aici. E in­edit. Eu zic că nu e cu nimic mai prejos decât orice staţiune din Austria sau Elveţia.

Alexandre pare un om foarte bun. Dar este om de afaceri. Trebuie să existe undeva o latură aspră, de sobrietate, de duritate...

Alexandre De ce, afacere rimează cu răutate?

Andreea Există şi afaceri care sunt făcute de oamenii buni, numai că acelea nu pot ajunge la profituri de multe milioane peste noapte. Doar dacă oamenii buni au afacerea respecti­vă ca tradiţie de familie, ca moştenire. Ceea ce nu e cazul. El a luat-o de la zero în 1997. Altfel, însă, cred că e destul de sever în ceea ce pri­veşte jobul lui. Toţi suntem într-un anume fel la serviciu şi altfel acasă.

Dar ca părinţi sunteţi severi? Alexandre E tot ca la firmă. Dacă respecţi niş­te reguli, totul e foarte bine (râde).

Din punctul de vedere al copiilor, probabil că suntem consideraţi severi, pentru că, de exemplu, le-am luat foarte târziu compu­ter şi le dăm voie foarte puţin să-l folosească. Nu-i lăsăm decât un timp restrâns la televizor...

Dar asta nu ştiu dacă e severitate sau o gândire care îi va ajuta mai târziu în viaţă.

Până la urmă, ţi-au luat telefon mobil?

Alexia Nuuu! Poate o să-mi ia Moş Crăciun.

O să-i scriu o scrisoare lui Moş Crăciun să nu-i ia (râde).

Dar am auzit că aţi lăsat-o totuşi pe Alexia la film cu un băiat. Nu e prea devreme?

Dar n-au fost singuri. Au fost cu un grup, la 12 ziua, la un film 3D pentru copii.

Citeam că Alexandre n-a primit vestea prea bine. Te-a întrebat cine sunt părinţii băiatului. E cel mai important criteriu?

Eu ştiu că mama, când veneam acasă şi îi spuneam că am un prieten, voia să ştie cine sunt părinţii lui. Şi bunica mă întreba: „Da’ e li­cenţiat, mamaie, băiatul ăsta?“. Aşa încât cred că undeva contează, pentru că vrem să accep­tăm sau nu, ce eşti învăţat în copilărie rămâne definitoriu pentru tine, ca personalitate. Dar aici vorbim strict despre educaţie. Nu înseamnă că, dacă un copil vine dintr-o familie care nu aparţine unei anumite clase sociale, nu e OK.

Cine conduce la voi în casă?

Toată lumea ştie cine e şeful la noi în casă. Papa c’est le chef.

Aris Da, fiindcă ştie karate!

Parte din reuşita căsniciei i-o datorezi mamei tale, care te-a ajutat cu cei mici. Ai putea face acelaşi lucru pentru copiii tăi?

Nu ştiu. Şi eu îmi pun eu aceeaşi în­trebare şi mi-aş dori să pot. Acum, sigur că via­ţa s-a schimbat. Oamenii lucrează până la cea mai înaintată vârstă. Apoi călătoresc mult. Dar eu cred că valoarea familiei trebuie păstrată. Zece ani de căsnicie! Vă amintiţi cel mai ro­mantic moment? Sau parcă spuneai că nu sunteţi romantici...

Aşa ai spus?

Nu am zis aşa (râde)! Adică nu sun­tem siropoşi. Alt-fel, îmi amintesc când m-am în­tors odată acasă nu mai ştiu de unde şi el mă aştepta cu cire­şe şi trandafiri prin tot patul. Îmi face tot felul de surprize.

Unii privesc cu suspiciune perfec­ţiunea tabloului vos­tru de familie.

Dar cine sunt „unii“ aceştia? Mereu sunt „unii“.

Andreea Asta e specific na­turii umane: când ceva mer­ge prea bine, te gândeşti că poate nu e chiar aşa. E o for­mă de apărare faţă de neferi­cirea ta. Cei care se simt bine în pielea lor nu privesc cu suspiciune. Iar perfecţiune nu există. Dar acum a început să pară perfect ceea ce înainte era absolut normal: să ai o fa­milie şi doi copii şi să nu vrei s-o iei razna. Mie mi se pare că suntem o familie normală. Şi nu căutăm perfecţiunea.

Normalul s-a produs când au apărut zvonurile de acum doi ani, că divorţaţi.

Da, ne punem în­trebarea de unde până unde a apărut chestia asta. Cred că a fost o informaţie pur şi simplu pusă cu mâna. M-am întrebat dacă nu era vorba de altcine­va şi s-a făcut o confuzie de nume. Nu pot crede că cineva zice gratuit ceva doar ca să-ţi facă rău.

Eu sunt o persoană geloasă, mai ales că Alex e un bărbat arătos. Şi-atunci chiar cred că e plăcut de multe femei, dar niciodată n-am avut sentimentul că lui i-ar plăcea altcineva. Şi asta e important. Dar nu sunt posesivă. Nu sunt genul care să-i controleze telefoanele, de exem­plu. E valabil şi invers. Dacă n-aş avea libertate, ar fi dramatic. El are încredere în mine.

Ai declarat, legat de copii, că „poarta e des­chisă“. Vă doriţi al treilea copil?

Atâta vreme cât poţi să mai aduci pe lume un copil, capitolul nu e încheiat. Mă gândesc că s-ar putea să se întâmple. De ce nu? Dar nu ne-am planificat asta. Consider că avem doi copii fericiţi şi nu pot exclude faptul că într-o zi o să mai facem unul.

Ce fac cei mici în timpul jurnalului?

Alexia face dans de performanţă. E la antrena­mente atunci.

Câteodată sunt acasă. Dar mă uit cu ce e îmbrăcată, apoi schimb la desene.

Eu mă uit mai mult la filme. La Jackie Chan. Şi la „Sin­gur acasă“. Că tu vorbeşti numai despre lucruri triste.

Acum concurezi cu Andreea Berecleanu...

Cred că nu aşa se pune problema. Există o concurenţă între produsul „ştirile ProTV“ şi produsul „ştirile Antena 1“, indife­rent cine ar fi oamenii care prezintă aceste jur­nale. Faptul că noi facem încă o dată cifra lor de audienţă, şi asta de ani de zile, indiferent cine prezenta la ei, arată că suntem în conti­nuare tipul de program pe care-l preferă tele­spectatorii. Şi asta ne măguleşte.

Eşti manager-partner al magazinelor Z. Cum merg afacerile pe criză?

Nimeni nu poate spune că merg bine. Puterea de cumpărare a scăzut şi atunci în România totul se vinde mai prost. Şansa noastră este însă că avem două fabrici de hai­ne şi facem mult export. E o ramură care la ora actuală creşte în România.

Dar ţie criza ţi-a afectat salariul?

Au existat în companie măsuri de re­glare a bugetelor în care am intrat şi eu. Dar la cât de multe îmi doresc eu, sunt OK cu asta. E normal să fie aşa, ca să putem merge înainte.

Ce ţi-ai dorit foarte mult şi nu ai?

Andreea Un rol într-un film al lui Coppola. Dar n-am fost la casting (râde)! Să ne-nţelegem!