Augusta Lazarov & Andreas Petrescu: ”Apariţia lui Luca a fost o bucurie imensă!”

Despre cum şi-au găsit fericirea la vârsta maturităţii. Despre premoniţiile iubirii şi împlinirea totală, într-un dialog savuros ca-ntr-o piesă de teatru!

Dar nu e teatru. E realitate. Realitatea unei po­veşti de iubire înfiripate între Augusta Lazarov, directoarea Departamentului de Divertisment al Antenei 1, şi Andreas Petrescu, actor şi scenarist, pe care l-ai văzut într-una dintre piesele semnate de el, Mă mut la mama, Mă mut la tata şi Mă mut sau nu mă mut? Aceasta-i întrebarea! sau l-ai urmă­rit, mai demult, la matinalul de la TVR. Acum a revenit cu o producţie specială: sitcomul Camera Café, care rulează la Antena 1 în fiecare sâmbătă şi duminică. Serialul al cărui scenariu îl semnează Andreas are în distribuţie nume grele din lumea teatrului românesc. De fapt, Andreas a revenit cu două „producţii“. Pentru că vorbim şi despre Luca, băieţelul născut din povestea lui de iubire cu Augusta. O iubire care pentru unii poate părea că a evoluat galopant. Dar pentru ei, a avut cur­sul firesc. Sau, aş zice, mai firesc pentru el, care a simţit că aşa vor decurge lucrurile. Şi surprinzător pentru Augusta, pe care am întâlnit-o prima dată în urmă cu câţiva ani, după pierderea lui Valeriu Lazarov. Mi-a spus că se obişnuise atunci cu gân­dul că va fi doar o mătuşă fericită. Despre cât de frumos a surprins-o viaţa am stat de vorbă chiar în pauza de somn a micuţului Luca.

Augusta, Andreas şi fiul lor, Luca

Cum v-aţi cunoscut?

Augusta: Ne ştim de pe 7 ianuarie 2014.

La o petrecere de Sfântul Ion...

Nu, aveam eu spectacol,

. Mă aşezasem pe un scaun în sală când a venit un coleg care m-a avertizat: „Ridică-te, că ăsta e locul Augustei Lazarov!“. Am zis: „OK, trea­ba ei, să vină! Acum stau pe scaun eu!“. Şi în clipa aceea a zis chiar ea: „Bună seara!“. M-am ridicat, era semiîntuneric, n-am reuşit să-i văd ochii... Dar a zis: „Noi ne ştim din vedere!“. O ştiam şi eu, ea nu putea să mă suporte. (

)

De ce îţi era antipatic?

Îl ştiam doar de la televizor. Şi mi se pă­rea arogant, din tonul vocii...

Andreas: Şi superficial?

Nu neapărat. Mai mult infatuat. Şi în seara aceea mi s-a părut foarte interesant faptul că el avea o cu totul altă imagine, nu mai avea pă­rul aranjat cum îl ştiam eu, ceea mi-a plăcut foarte tare. Pentru că nu-mi plăcea înainte... (

)

Înainte aveam părul lung.

Da, mie îmi place cu părul scurt. Şi ce m-a suprins a fost că-n seara aceea am descope­rit trei lucruri importante: că este foarte tandru şi calm, că e actor şi scrie foarte bine comedie.

Ai descoperit cât de tandru este doar văzându-l pe scenă la Godot?

Nu, chiar din clipa în care ne-am salutat. Şi mi s-a confirmat când ne-am revăzut în sală, după spectacol. Atunci am mai stat de vorbă ală­turi de mai mulţi prieteni la o masă. Şi ascultându-l cum povestea nişte lucruri frumoase, interesante, mi-am dat seama că e cu totul alt om faţă de cum mi-l imaginasem eu văzându-l la televizor, unde era foarte sigur pe el, voia să acapareze spaţiul. Apoi seara s-a terminat. El atunci a încercat să afle dacă eu am venit cu maşina...

Ea întrebase în glumă: „Mă duce şi pe mine cineva până acasă?“. Eu am fost convins că ea venise fără maşină şi am vrut s-o duc eu. Dar eram mai mulţi la masă şi când am întrebat cine are nevoie să fie dus acasă, mi-au răspuns vreo patru oameni, cu excepţia ei, care a zis: „Eu sunt cu maşina. La revedere!“. Aşa am ajuns în seara aia în Pantelimon, în Dristor, pe Moşilor şi la Ar­cul de Triumf. Tot oraşul l-am tăiat în lung şi-n lat. Dar a trebuit să mă ţin de cuvânt.

Iar eu m-am dus singură acasă cu ma­şina şi acolo s-a terminat toată seara. La vreo două săptămâni după aceea, m-a sunat colegul lui şi m-a întrebat: „Pot să-i dau numărul tău de telefon lui Andreas? Pentru că ar vrea să vor­bească ceva cu tine...“. Am zis OK. Între timp, ne­verificându-mi contul de Facebook, pentru că nu sunt genul care stă toată ziua pe social media, am descoperit că el îmi scrisese chiar la două zile după seara de la teatru. Eh, el văzând că nu răspund, s-a gândit că poate nu vreau să vorbesc cu el. Final­mente, m-a sunat şi ne-am văzut. M-a invitat la un ceai într-un loc foarte frumos, care a rămas lo­cul nostru drag, unde ne aniversăm în fiecare an, pe 7 ianuarie, ziua în care ne-am cunoscut.

Dar mi-ai spus pe un ton neutru că ai descoperit în seara aceea că e actor. Nu mi-ai spus şi dacă ţi s-a părut că joacă bine sau nu.

Joacă foarte bine. El, cald, liniştit, a vor­bit cu mine înainte de piesă, după care a început spectacolul. Şi intră în scenă cu o sticlă de băutură în mână, ameţit, bălmăjind acolo nişte cuvinte. Transformarea a fost totală de la un moment la altul. Iar la sfârşitul spectacolului, Adriana Tran­dafir, care joacă rolul principal, are un dialog di­rect cu publicul, spunându-le tuturor: „Îi mulţu­mesc autorului acestei piese, care a scris special pentru mine acest rol“. Şi îl prezintă pe el. În clipa aceea am avut o nouă surpriză, descoperind că e şi scenarist. Iar din seara în care ne-am revăzut la ceai, i-am tot spus: „Tu trebuie să scrii, să scrii, să scrii! Pentru că e un talent pe care chiar îl ai şi e păcat să nu-l foloseşti.“ Iar el a zis: „Nu, eu sunt actor! A fost o întâmplare!“. Da, dar o întâmplare care, uite, s-a repetat de două ori, fiindcă a fost şi

, iar ulterior a scris şi

. Şi până la urmă s-a dovedit că am avut dreptate. Şi mă bucur foarte tare că m-a ascultat şi a continuat să scrie. Acum lucrează la „Camera Café”, un proiect în care vede ce înseamnă să stai şi-n spatele camerei şi să coor­donezi textul. Ne amuzăm în fiecare zi de filmare.

E un proiect care v-a adus ca echipă din viaţa personală şi-n cea profesională... Cum e trecerea asta? Că pentru mulţi nu e uşoară.

Dar nu ne vedem acolo foarte des.

Dar lasă-mă să-nţeleg: Augusta e pentru tine şefa acolo?

Asta le spun şi eu oamenilor care-mi spun: „Te rog frumos, spune-i Augustei...“. Eu le zic: „Îmi pare rău, Augusta e soţia mea acasă, aici e şefa mea. Vorbiţi cu ea!“. Referitor la acest proiect, eu tot voiam să scriu un sitcom şi m-am gândit să nu ştie ea cine l-a scris. Şi odată i-am tri­mis un scenariu de pe o adresă de e-mail fictivă, semnându-l cu alt nume. A venit acasă şi a zis: „Mi-ai trimis azi un episod de comedie?“. Am zis: „NU!“. „Nu mi-ai trimis un episod de comedie azi?! E stilul tău!“. „Nu, nu e al meu!“ Ca să mă testeze, a spus: „Da, de fapt nu-i al tău, pentru că e amuzant, dar foarte prost scris...“. S-a uitat fix în ochii mei. Eu am reuşit să n-am nicio reacţie. Şi zice: „Bine, hai să-l citim împreună. Vrei?“. Şi am început să-l citim amândoi pe roluri. Şi la un moment dat am zis: „Uite ce amuzant e!“. Iar ea: „Îţi plac textele tale!“. Am insistat din nou că nu e al meu. „Foarte bine, mâine îl chem pe autor la întâlnire!“. Şi până la urmă am recunoscut.

El făcuse o anagramă din numele lui pentru adresa de mail şi mi-am dat seama.

Deci e greu de păcălit Augusta...

Da. Dar nici nu-ncerc. Vremea păcăleli­lor a trecut. De-aia m-am însurat târziu! (

)

Aţi avut nunta anul trecut. Aţi făcut lucrurile invers: întâi copilul, apoi v-aţi căsătorit.

Întâi s-a născut Luca, apoi ne-am căsă­torit şi acum vrem să ieşim să ne cunoaştem mai bine... (

)

Sau aş putea să mă gândesc că poate nu e atât de important pentru voi un act.

Un act este foarte important, dar nu e atât de importantă ordinea în care se întâmplă lu­crurile, pentru că apariţia lui Luca a fost pentru amândoi o bucurie imensă. Şi o surpriză, fiindcă eu aproape împlineam 40 de ani şi deja mă gân­deam că trebuie să mă bucur în continuare, cum o fac şi acum de altfel, de nepoţeii mei. Mă resem­nasem cu gândul că există doi copii minunaţi în familie şi asta e viaţa! Şi după ce l-am cunoscut pe Andreas şi a apărut Luca, am înţeles că asta e îm­plinirea totală.

Luca a fost o întâmplare fericită.

Da, pentru că amândoi ne doream foar­te mult un copil.

O întâmplare foarte fericită. În seara în care ne-am cunoscut, erau foarte mulţi la masă, toţi vorbeau şi eu am spus un lucru care era doar pentru ea. Şi doar ea l-a auzit. Am spus: „Cea mai frumoasă imagine dintr-un film este imaginea din

, când Hugh Grant aude copilul plângând. Se duce la el, îl ia în braţe şi începe să danseze cu el. Iar soţia vine şi ea şi îi îmbră­ţişează. I-am zis: «Ţine minte ima­ginea asta!». A zis: «De ce?». «O s-o ai curând!». Şi la trei luni de când am început să fim împreună, ea a rămas însărcinată, la finalul anului s-a năs­cut Luca şi am repetat scena din filmul

, aşa cum ne doream amândoi.

Da, a fost o premoniţie.

Mica minune. Au devenit părinţi pe când ea avea 39, iar el 38.

Chiar dacă aţi devenit părinţi la o vârstă matură, puteţi spune că eraţi pregătiţi?

Eu cred că eram pregătită. M-am bucu­rat atât de tare de apariţia nepoţeilor în familie. Am de la fratele meu un nepoţel de opt ani şi o nepoţică de şase ani. Am stat foarte mult cu ei în primele zile după ce s-au născut. Iar când a apărut Luca, am fost foarte fericită, pentru că e o minu­năţie. Şi o combinaţie extraordinară între trăsătu­rile noastre. Mie îmi place să cred că e Andreas în culorile mele. Şi acum, pe măsură ce creşte, desco­perim tot felul de gesturi din copilăria noastră.

Spuneţi-mi cum a fost cererea în căsătorie...

Eh, eu m-am chinuit să fie ceva special.

Eu eram atât de fericită că ne-am găsit şi pentru mine cererea a venit ca ceva natural...

Tu de fapt habar n-ai cum a fost cere­rea în căsătorie, nu? Nu mai ţii minte. Eram sigur. (

) A fost un moment cu cerere, ca la carte...

Păi, a fost cu inel...

Lasă inelul, că a fost separat...

Eu aşa ştiu! (

)

Eu am publicat o carte,

şi un singur exemplar din tot tirajul avea pe prima pagină o poezie care era doar pentru ea, în care îi spuneam tot ce s-a întâmplat în viaţa mea de când ne-am cunoscut. Ultimul vers era: „Vrei să fii so­ţia mea?“. Dar n-o convingeam să deschidă cartea. Ea tot zicea: „Ce bine c-ai scris-o!“. „Dar deschide cartea aia odată!“. „Păi, ştiu textele!“. „Dar poate s-a schimbat ceva!“.

În acte ţi-ai schimbat numele, Augusta?

S-a adăugat. E şi cel anterior şi al lui.

Augusta Lazarov Petrescu.

Eu am zis că aşa ar fi bine, pentru că e o persoană publică, toată lumea o ştie ca Augusta Lazarov şi este un nume celebru, care în lumea televiziunii înseamnă enorm. Am adăugat nume­le Petrescu doar pentru Luca. Noi nu suntem aşa de conservatori. Dar ne-am gândit că poate atunci când Luca va fi la şcoală, copiii vor pune întrebări, iar aşa e mult mai simplu.

Augusta, ai păstrat relaţiile la fel de bune cu copiii lui Valeriu Lazarov?

Da, dar fiecare are viaţa lui în altă ţară şi atunci comunicăm la zilele de sărbătoare, la Paş­te, la Crăciun, ne felicităm. Re­laţiile sunt cordiale.

Luca s-a născut în decembrie 2014

Andreas, tu te-ai integrat bine în echipa cu care lucrezi la Antenă pentru serial?

Eu nu lucrez la Antenă. Colaborez pe acest proiect şi, ca scenarist, stau la filmare, ca să mă asigur că lucrurile sunt în regulă. Dar eu i-am spus şi Augustei întotdeauna că fiecare om care lucrează în trustul Intact ar trebui să fie ex­trem de mândru. Toţi sunt profesionişti, toată lumea ştie exact ce are de făcut...

La proiectul acesta, regia este semnată de Gelu Colceag, care face regia şi la spectacolele lui Andreas.

Iar Augusta a mai reuşit un lucru unic: a adus numai actori într-un serial. Actori, în de­plinătatea cuvântului. Ceea ce se-ntâmplă rar.

Augusta este şefă şi acasă?

Acasă eu sunt şef! (

) Nu, nu există aşa ceva în casa noastră. Noi ne-am unit tocmai pentru că suntem echilibraţi amândoi. Şi cred că atunci când cunoşti pe cineva la o vârstă mai matură, eşti mai echilibrat. Nici ea nu încearcă să acapareze teritoriul meu, nici eu pe al ei. Şi amândoi considerăm că o relaţie trebuie să-l îm­bogăţească pe celălalt, nu să-l dărâme.

El ştie cum e munca în televiziune şi ce-nseamnă un program imprevizibil. Dacă apa­re vreo şedinţă sau problemă la o filmare, e posi­bil să întârzii şi am şi un motiv.

Iar ea cred că e printre puţinele femei de pe pământ care, atunci când soţul e în turneu şi vrea să vină acasă, ea spune: „E zăpadă, dru­mul e greu noaptea, vino mâine dimineaţă!“.

Da. Mi-e teamă când vrea să plece ime­diat după spectacol, mai ales dacă sunt distanţe mari sau e iarnă. Pentru că, echipa lor fiind des­tul de mică şi fiecare făcând mai multe lucruri, prefer să ştiu că s-a odihnit bine şi cel care con­duce microbuzul. Mai bine îl aştept câteva ore-n plus şi stau liniştită!

Luca (1) ştie deja să pozeze cât se poate de natural.

foto: Sorin Stana, make-up: Cristina Calancea/abacademy.ro, hair: Cătălin Trifu/gett’s artistic team, stilist: Madena Pasăre, vestimentaţie: Cacharel, Dkny/Magazin Sport Couture, Next, Ted Baker, Ralph Lauren, Gant/ magazin Collective, mulţumim pentru sprijin La Maison, b-dul Dacia nr.73, www.lamaison.ro