Bianca Brad: „Relaţia cu Aurel a fost foarte încercată“ 

Am văzut-o, deunăzi, înălţând baloa­ne colorate în Parcul I.O.R. Era în ultima duminică din luna mai când, potrivit tradiţiei instaurate cu cinci ani în urmă de organizaţia pe care a înfiinţat-o, E.M.M.A. (Eternul Miracol Mater­na Alinare), cei care au pierdut un copil

Am văzut-o, deunăzi, înălţând baloa­ne colorate în Parcul I.O.R. Era în ultima duminică din luna mai când, potrivit tradiţiei instaurate cu cinci ani în urmă de organizaţia pe care a înfiinţat-o, E.M.M.A. (Eternul Miracol Mater­na Alinare), cei care au pierdut un copil îşi dau întâlnire pentru a-i comemora. Pentru Bianca (45), acest eveniment anual are o semnifica­ţie aparte şi e un soi de terapie care-o ajută să treacă mai uşor peste drama pierderii fetiţei ei, Emma Nicole, care a murit înainte de-a se naşte. Din fericire, fostul manechin a găsit alinare şi în faptul că era deja mama unui băieţel frumos şi sănătos, Luca (8), rodul iubirii ei cu afaceristul Aurel Frăţilă (41). Şi poate că viaţa lor ar fi de­curs lin, după greaua încercare din familia lor, dacă la începutul acestui an logodnicul ei n-ar fi fost arestat sub acuzaţia de livrare de echi­pament militar către Iran şi extrădat în Statele Unite, acolo unde aşteaptă să fie judecat. Între timp, acasă, în România, Bianca se vede nevoită să ia viaţa de la zero şi să-şi adune din nou forţele pentru a-i oferi fiului său un trai sigur şi decent. Dar, mai ales, să găsească formula optimă de a-i răspunde unor întrebări deloc comode.

Ce fel de copil e Luca?

Bianca Brad Luca, precum semnificaţia numelui său, îmi luminează viaţa! E un copil inteligent, sensibil, cald, generos, frumos, cu mult umor, ce mai… e minunat! Insistenţa şi încăpăţânarea lui îmi mai dau de furcă, dar nici nu i le înfrânez în totalitate, pentru că pot deveni calităţi, pe viitor.

Dar tu ce fel de părinte eşti?

Nu sunt o mamă perfectă, dar mă străduiesc să fiu o mamă cât mai bună şi îmi doresc ca Luca să mă poată considera cea mai bună prietenă a lui.

El realizează că eşti o persoană cunoscută?

Nu prea. Şi asta pentru că la noi televizorul nu merge decât atunci când se uită la desene sau după ce se culcă el. Are o expresie de mirare şi de mândrie când mi se cer autografe sau când îmi vede poza în vreo revistă... Dar nu realizează prea bine ce presupune asta, în afară de faptul că „mă ştie lumea“. (râde)

Mai face boacăne?

Mai face câteodată. Ultima oară a uitat să închi­dă uşa de la o anexă din curte, în care ţinem diverse lucruri, iar Sasha (labradorul primit de ziua lui) a intrat acolo şi-a ros în voie câteva lucruri… (

)

Îi mai greşeşti şi tu lui?

Recunosc că, uneori, din cauza stresului şi a oboselii, mi se mai întâmplă să-mi pierd răbdarea şi să ridic vocea. Dar apoi mă simt groaznic… Am, însă, grijă să-i explic starea pe care o am, să-i cer iertare şi să-i spun că îl iubesc... Şi acelaşi lucru îl fac apoi şi cu mine însămi. (zâmbeşte)

Ce ai învăţat de la fiul tău?

Mai degrabă aş spune că mi-a reamintit cum e să fii copil şi mă ajută să trăiesc clipa, să nu rămân ancorată în trecut şi să nu mă îngrijorez pentru ce va urma. Şi e tare bine! De când am revenit la acest stil de gândire, mi-e mult mai uşor să trec peste toate probemele.

Luca ştie de Emma, înţelege ce s-a întâmplat?

Nu ştie ce s-a întâmplat, pentru că Aurel n-a fost de-acord să vorbim despre asta. Însă a înce­put să pună întrebări, iar acum aştept momentul prielnic să-i explic şi sper să găsesc cuvintele po­trivite care să nu-l afecteze şi mai mult, pe lângă toate schimbările majore prin care trece acum.

Dar, referitor la tatăl lui, ştie în ce situaţie se află sau te-ai temut să-i spui?

Până acum nu i-am spus, pentru că şi mie mi-a luat ceva timp să înţeleg ce se întâmplă. În plus, am tot sperat că se va întoarce repede şi că nu va fi nevoie. Dar, după cum se pare, nu va fi aşa şi sper ca atunci când va fi să-i spun, de asemenea, să găsesc cuvintele potrivite. Va fi greu, dar va fi încă o ocazie să-i vorbesc despre greşeli, drepta­te şi nedreptate, conştiinţă şi alte principii im­portante în viaţă.

De obicei, îţi fereşti copilul de anumite adevăruri sau preferi să le afle de la tine?

Sigur că prefer să i le spun eu, chiar dacă uneori este dificil. Şi sincer, m-aş bucura să nu fiu în situaţia să o facă cineva care să-i dea răspun­sul perfect… Dacă există aşa ceva…

Cum ai aflat că Aurel e arestat?

Am fost şocată când am aflat, dar cel mai rău a fost ce a urmat, cauzat de cei din mass-media care, de dragul audienţei, au folosit termeni duri, fără să verifice mai întâi informaţiile şi fără să înţeleagă ce s-a întâmplat. Şi, mai ales, fără să se gândească la impactul asupra familiei lui. În tot răul, însă, am aflat cine îmi sunt prietenii adevă­raţi şi, deşi atunci a fost extrem de dureros, asta mi se pare acum un mare câştig.

Cât îl crezi şi cât îl blamezi pe Aurel?

În cei zece ani de când suntem împreună, nu mi-a dat niciodată motive să cred sau să bănuiesc, măcar, că ar face ceva dubios! Dimpotrivă! Eu cred că a căzut într-o plasă şi că a fost şi este folo­sit pentru nişte scopuri la un nivel la care nu am şi nici nu vreau să am acces! Pentru că mă dezgustă până în măduva oaselor ce se acceptă şi ce se în­tâmplă de dragul puterii… Pe Aurel sunt supărată că nu mi-a spus că există acest risc, chiar dacă a vrut să mă protejeze.

Familia ta ce spune despre tot ceea ce ţi se întâmplă?

Toţi din familie au fost la fel de şocaţi şi toţi îşi fac griji şi se roagă pentru noi trei.

Cât de des poţi lua legătura cu Aurel?

Mă sună el de câte ori are posibilitatea şi la ore la care să poată vorbi şi cu Luca.

Eraţi logodiţi. Cum de n-aţi făcut pasul cel mare în toţi aceşti ani?

Sarcina cu Luca ne-a luat prin surprindere şi mie nu mi-a plăcut ideea să fiu o mireasă însăr­cinată. Iar Aurel e un tip perfecţionist şi, nefiind suficient timp să organizeze nunta aşa cum voia înainte ca sarcina să fie prea mare, am amânat. Apoi, înainte să slăbesc, am rămas însărcinată cu Emma, iar pierderea ei şi tot ce-a urmat au dus la degradarea relaţiei într-atât încât să nu mai fiu sigură că doresc acest lucru.

De-asta ai spus că nu simţi că e jumătatea ta?

Nu aş putea spune exact. E, mai degrabă, un sentiment intuitiv. În ciuda iubirii ce i-o port, simt că nu e jumătatea mea, dar am pus-o pe seama pretenţiilor mele ridicate, vizavi de ce îmi doresc de la o relaţie de cuplu. Relaţia cu Aurel a fost foarte încercată şi am luptat mult pentru ea, pentru că mereu am sperat că o să fie bine şi nici nu sunt genul care, la greu, să dau bir cu fugiţii. Din contră, i-am fost alături mai mult decât oricine altcineva. Din clipa în care am afirmat acest lucru, am ştiut că se vor naşte întrebări şi răutăţi, deşi cred că cei mai mulţi dintre ei trăiesc alături de oameni pe care îi iubesc, deşi simt că nu şi-au găsit jumătatea sau, mult mai rău, trăiesc lângă o persoană pe care nu o iubesc.

Faptul că n-a ştiut să te sprijine emoţional, atunci când ai pierdut-o pe fiica ta, Emma, a răcit cumva relaţiile dintre voi?

Da, foarte tare şi acest lucru a fost unul din­tre motivele principale pentru care am înfi­inţat Organizaţia E.M.M.A., bănuind că sunt multe alte femei care trec prin aşa ceva şi su­feră enorm, nu doar din cauza pierderii copi­lului, ci şi din cauza lipsei de înţelegere şi de susţinere din partea partenerului de viaţă.

Ce te mai face acum să zâmbeşti?

Luca şi orice clipă, cuvânt, gest, melodie, întâmplare simple, dar încărcate de frumu­seţe şi iubire autentică. Eu, oricum, zâmbesc foarte des şi cu uşurinţă, chiar şi când sufletul mi-e trist.

Dar ştiu că ai avut parte de-un moment cumplit, în care ai vrut să te sinucizi. Ce anume te-a adus într-un asemenea punct?

A fost un cumul de factori care au depăşit limita puterii mele de atunci, de acceptare şi de înţelegere a vieţii şi a universului.

Ce anume te-a salvat de la o asemenea decizie?

Faptul că prin procesul înfiinţării Organiza­ţiei E.M.M.A., am ajuns să dau sens pierderii fetiţei mele şi asta m-a ajutat să accept ceea ce s-a întâmplat. Apoi, sentimentele de iubi­re, de responsabilitate şi de vinovăţie faţă de cei dragi. Însă acum ştiu că, de fapt, în spatele acestor factori a fost mereu Dumnezeu, care are alt plan pentru mine. Au fost şi alte situaţii în care puteam să mor, dar n-a fost să fie, din acelaşi motiv.

Te-a ajutat şi gândul că Emma e undeva, acolo sus, şi e îngerul tău păzitor?

Am ajuns să accept ideea că Emma a venit ca să mă ajute şi să fiu recunoscătoare pentru asta… Însă aş minţi dacă aş spune că nu mai doare pierderea ei şi că nu mi-e dor de ceea ce aş fi putut avea.

Tu ai ajutat multă lume prin organizaţia ta. Pe tine cine te sprijină la nevoie?

Familia, câţiva dintre prietenii care s-au cer­nut de-a lungul timpului, câţiva prieteni buni, pe care i-am câştigat tocmai prin E.M.M.A., şi credinţa în Dumnezeu.

Spuneai că în perioada asta ai nişte dificultăţi materiale, dar că te ajută fratele tău, implicându-te într-un proiect al lui.

Da, e vorba despre o cofetărie, pe care abia aştept să o deschidă, pentru că îmi aduce aminte de copilărie, când mă bucuram de-o anumită prăjitură pe care o mâncam la terasa din cartier. (

) Dar şi pentru că este o pre­ocupare frumoasă şi plăcută, măcar la gândul că îndulceşti amarul zilelor ăstora grele prin care trecem cu toţii. (

)

Ai fost Miss Prinţesa Frumuseţii şi rămâi una dintre cele mai atrăgătoare românce. Cât mai valorează frumuseţea, zilele astea?

Eu cred că fiecare preţuieşte frumuseţea direct proporţional cu propriul său sistem de valori, respectiv cu locul pe care îl ocupă aceasta în raport cu restul calităţilor, cu inte­resele personale, dar şi cu prejudecăţile. Nu toate femeile frumoase sunt superficiale, mai puţin inteligente şi libertine, aşa cum nu toate femeile mai puţin frumoase sunt plăcute, inte­ligente şi devreme acasă. (

) Din păcate, de ceva vreme, presa pune tot mai mult preţ pe frumuseţea fizică, lipsită de consistenţa dată de educaţie şi de frumuseţea morală. Şi cred că este o mare greşeală, pe care societatea o s-o plătească din ce în ce mai scump.

Ţi-ai sărbătorit ziua de naştere fără Aurel, anul acesta. Ce dorinţă ţi-ai pus?

Să fim sănătoşi şi să ne dea Dumnezeu pu­terea de-a accepta ceea ce nu putem schimba, curajul de-a schimba ceea ne stă în putere şi înţelepciunea de-a face diferenţa între ele.

Ce curs crezi că va lua viaţa ta?

Nu-mi mai fac planuri pe termen lung, dar mi-am impus să o vizualizez şi să cred că o să fie plină de armonie, iubire, pace sufletească şi de reuşite atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional.

foto: sorin stana; MAKE-UP: MARINA CHIOREAN; mulţumimrita mureşan/casa vernescu; vestimentaţie: arona carelli