Christina Aguilera: „Recunosc că am şi eu slăbiciunile mele“

Artista a povestit pentru OK! despre lupta ei permanentă cu criticile primite, greutăţile unei vieţi aflate în lumina reflectoarelor şi uşurinţa cu care îşi pune sufletul pe tavă.

Ca orice divă care se respectă, îşi ia rolurile foarte în serios: este unul dintre membrii juriului emisiunii The Voice, care a devenit, între timp, un concurs din ce în ce mai dinamic, pe măsură ce concurenţii luptă strâns pentru a reuşi. Câştigătoare a nu mai puţin de cinci premii Grammy, Christina a fost criticată asiduu pentru orgoliul de care a dat dovadă alegând-o pe Sylvia (una dintre concurente) să interpreteze una dintre melodiile sale, Fighter. Momentul a fost copleşitor pentru Christina şi a influenţat, se pare, decizia acesteia. Însă, ca mamă de băiat (are un fiu cu Jordan Bratman), Christina deja s-a obişnuit cu aluziile răutăcioase la kilogramele în plus, critici exprimate în special pe reţelele de socializare.

Deşi e primul care o contraatacă la fiecare emisiune, colegul cântăreţei din juriul

, Adam Levine, s-a săturat de ultimele glume făcute pe seama corpolentei Christina. „Cred că e oribil ce se întâmplă şi o susţin întru totul, atunci când ea ripostează“, a declarat solistul formaţiei Maroon 5 reporterilor. „O susţin în totalitate. Chiar nu se fac astfel de glume.“

a profitat de ocazie şi a stat de vorbă cu Christina Aguilera, descoperind o latură mult mai vulnerabilă a artistei, dincolo de părul vopsit în roz şi violet...

Ai ştiut dintotdeauna că vei fi un star?

Câteodată simţi, pur şi simplu, care e locul tău pe Pământ şi mie mi-a fost uşor să-mi dau seama care e acela. Am avut un trecut haotic şi o educaţie asemenea. Muzica a venit ca o eliberare, aş putea spune, ca o evadare. Iar mama a fost alături de mine tot timpul. Am început să cânt la nunţi, pe la şase sau şapte ani. Apoi a apărut Star Search. Aşa că pot să spun că primul meu debut real a fost pe la şapte ani.

Te-ai dedicat actoriei la fel de mult ca şi cântatului. Cum reuşeşti să le împaci pe amândouă?

Recunosc că aş vrea să mă implic mai mult în actorie. Vreau să pot realiza ceva de care să mă agăţ cu tot sufletul, ceva mai provocator şi mai curajos.

Ai învăţat multe de la Cher când aţi lucrat împreună la Burlesque?

M-a învăţat cum să fiu, cu adevărat, o actriţă devotată. Când eşti de cealaltă parte a obiectivului, când nu apari în lumina reflectoarelor, înţelegi şi apreciezi frumuseţea filmului odată cu pasiunea, cu dragostea care transpare din întreg procesul de realizare a lui, ceea ce, pentru mine, a fost o experienţă formidabilă, din care am învăţat multe.

Recunoşti că devii cam rece, uneori?

Uneori, doar uneori. Asta pentru că, pur şi simplu, înveţi să îţi activezi acel scut de protecţie. Eu cred că cei mai sensibili oameni din lume sunt chiar cei care par mai reci şi mai în gardă, însă mereu există o motivaţie. Mă încred cu totul în muzica mea şi recunosc că am slăbiciunile mele, dar imediat urc pe scenă cu acea forţă pentru care sunt atât de apreciată de fanii mei.

Şi îţi plac ambele feţe ale personalităţii tale?

Ambele sunt laturi foarte importante ale personalităţii mele. Pentru că toată această vulnerabilitate şi faptul că îmi pun sufletul pe tavă mă ajută să trăiesc orice cu pasiune şi, totodată, la un nivel foarte profund.

Ai trăit mai intens, în ultima vreme?

Da... Ştii, sunt ca o carte deschisă, când e momentul. Este foarte uşor să se profite de tine în industria asta, cu atât mai mult dacă eşti femeie. În acest stadiu al carierei mele, sunt într-o poziţie dublă, de mamă şi de femeie de afaceri. Am o mie de lucruri care îmi zboară prin minte.

Descrie-ne şi nouă nebunia.

Îmi duc băiatul la culcare, după care alerg prin curte, unde am şi studioul. Apoi încerc să mă odihnesc cât pot, ca să mă trezesc odată cu el dimineaţa, după care mergem la şcoală şi continuu cu programul la

. Sunt o gramadă de lucruri. Chiar nu am timp de tot acest „zgomot static“.

Ce zgomot static?

Mi-am dat seama, acum ceva timp, că nimic nu e real; doar gunoi. Sunt zvonurile sau opiniile cuiva. E numai zgomot, serios.

Vrei să spui că te descurci cu asta, acum?

Am încheiat acel ciclu, după mai bine de zece ani în această branşă. Am avut şi albumul cu cele mai bune hituri, am trecut prin multe – bune şi rele, iar acum este timpul să mă bucur. Mă dedic următoarei generaţii de tinere talente şi următoarei generaţii de cântăreţi.

Ce crezi despre X Factor?

Sincer, ştiu că nu o să mă credeţi, dar n-am reuşit să văd niciun episod din alte emisiuni de acest gen. Am văzut reclamele la American Idol şi cele cu Simon (Cowell) şi eram ceva de genul: „Nu asta presupune muzica, e trist!“.

Dar propriul show îl urmăreşti?

Nici măcar nu mă uit la

. Înregistrez, apoi gata. Am nevoie de timp pentru a fi mămică şi pentru a lucra la melodiile mele.

Adam Levine te-a susţinut în mod surprinzător, în ultima vreme. Aveţi o anumită conexiune, toţi membrii juriului?

Aş putea spune că e vorba de acea chimie familială, din când în când. Toată lumea ştie că eu şi Adam ne tachinăm adesea la audiţiile concurenţilor. Dar nu ştiam că e atât de competitiv! În timp, însă, a devenit amuzant. Cee Lo (Green) este foarte relaxat, iar Blake (Shelton) e de-a dreptul distractiv! Blake stă liniştit, alături de băuturile lui şi spune ce gândeşte, mi-e ca un frate mai mare.

Ai crescut în lumina reflectoarelor. Cum te simţi în prezent?

Am muncit din greu încă de la patru ani şi am crescut în domeniul ăsta. Primeşti o grămadă de palme când te afli în vizorul public. Doar oamenii care fac totul mai uşor, mai amuzant şi care se bucură de viaţă contează – despre asta e vorba în ceea ce mă priveşte.

Cât despre cei care nu fac totul aşa uşor...

Nu m-am gândit prea mult la asta. Când am apărut eu în peisaj, nu exista Twitter sau Facebook, nici paparazzi nu erau aşa cum sunt acum. Nici tabloidele atât de perverse. Blogurile – ele ce mai sunt? Toate acestea s-au întâmplat în ultimii cinci ani de zile.

E de înţeles că nu eşti chiar o fană a reţelelor de socializare, având în vedere „tratamentul“ primit în ultima vreme...

Mi-am creat un cont pe Twitter, dar a fost prea târziu pentru că, pur şi simplu, nu mi-a mai păsat. Mie mi s-a descris astfel: „Uite, asta e ceea ce mănânc la micul dejun“. Chiar e nevoie să mă deschid până la asemenea detalii?

Sunt şi lucruri bune pe reţelele de socializare?

Pot împărtăşi momentele în care am avut o zi mai proastă – poate, dar ştii, lăcomia este un lucru urât. Am scris ceva pe Twitter zilele trecute şi-am zis: „Ah, deci pentru asta pot folosi Twitterul!“

Pentru ce anume?

Am scris câteva cuvinte despre frumuseţea şi creativitatea unui cântec şi cred că am deschis cutia Pandorei. Totuşi, am găsit o apreciere, printre alte comentarii!

Aşadar, vei posta pe Twitter despre turneul albumului Lotus, anul viitor?

Cred că va fi destul de amuzant, odată ce voi fi în turneu; de fapt, abia aştept! Voi putea să mai povestesc una-alta cu fanii mei, dar nu mai vreau nimic care să pară prestabilit sau banal. Unii oameni sunt incredibil de reci la capitolul acesta.

Foto: guliver/splash news/getty images, hepta