Chuck Norris – Omul commando FOTO/VIDEO

Îl ştim ca Walker, poliţist texan, dar şi ca maestru de arte marţiale ori combatant al forţelor armate. Un om cât o istorie a filmelor de acţiune şi cu o viaţă care bate orice film.

"Walker, Texas Ranger" (1993)

Chuck Norris este atât de rapid încât lumina nu îl poate găsi. A numărat până la infinit de două ori, a escaladat Everestul în 15 minute (din care 14 i-au luat doar să facă un om de zăpadă la baza muntelui), poate să trântească o uşă rotativă, poate să facă focul cu două cuburi de gheaţă, strănută cu ochii deschişi, vorbeşte fluent alfabetul Braile, mănâncă supa cu furculiţa şi nu doarme niciodată, ci aşteaptă. Dar cine nu ştie glume cu Chuck Norris? Cel mai mare pistolar al filmelor americane de acţiune din anii ’80-’90 a ajuns vedeta bancurilor din întreaga lume. Şi nici măcar atunci când un site italian titra că Chuck Norris a murit la 76 de ani de inimă, fanii n-au intrat în trepidaţii căci, nu-i aşa, Chuck Norris nu o să aibă niciodată atac de cord – inima lui nu este atât de fraieră să îl atace!

E-adevărat că cele mai multe bancuri sunt creaţii ale românilor şi asta pentru că, pe vremea comunismului, circulau pe sub mână casete video piratate aduse prin intermediul celor care circulau în străinătate (mai ales piloţi şi stewardese) şi preluate de un „misterios” tovarăş Zamfir care îşi organizase un studiou de traduceri aparent ilegal. Traducătoarea unică era Irina Margareta Nistor, a cărei voce s-a suprapus, de-a lungul anilor, peste banda de sunet a peste 3.000 de filme cu Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme, Bruce Lee şi alţii asemenea. Pentru cei care urmăreau aceste casete, pe furiş, în casa vreunui prieten care avea un video player (o raritate în România comunistă), era singura posibilitate de-a accede la nişte pelicule occidentale. Detaliile sunt cuprinse în lungmetrajul documentar „Chuck Norris versus Communism“ (2015), în regia Ilincăi Călugăreanu.

Chuck Norris vs Communism

Dar de unde toate aceste legende legate de Chuck Norris? Ei bine, dacă tragem cu ochiul la biografia lui, chiar am putea crede că atunci când avea cinci ani a lansat un avion de hârtie, care a aterizat... ieri. Şi asta deoarece Carlos Ray ’Chuck’ Norris, născut pe 10 martie 1940 în Ryan, Oklahoma, în sânul unei familii sărace cu trei copii, s-a înrolat în Forţele Aeriene imediat după terminarea liceului, pentru a-şi întreţine mama şi cei doi fraţi mai mici. El şi-ar fi dorit să fie poliţist, dar fiind trimis într-o misiune militară în Osan Air Base din Coreea de Sud, a fost atras de artele marţiale (tang soo do şi judo).

La întoarcerea în Statele Unite, se antrena în curtea din spatele casei şi s-a angajat ca instructor de karate, activitate din care câştiga binişor pentru a-şi întreţine prima soţie, Dianne Holechek, pe care o ceruse în căsătorie printr-o scrisoare trimisă de pe front şi cu care se însurase la 18 ani, îmbrăcat în militar. Lucrurile au început să meargă şi mai bine când, doi ani mai târziu (timp în care devenise şi tatăl a doi băieţi, Mike şi Eric, şi a unei fete dintr-o relaţie extraconjugală, Dina), a fost numit instructor cu normă întreagă şi conducea câteva şcoli de arte marţiale. În fapt, acesta a fost rezultatul unui îndelung proces de cunoaştere de sine şi de confruntare cu un trecut sensibil în care, fiind un copil cu constituţie firavă şi adesea arătat cu degetul de colegii săi din cauza moştenirii sale Cherokee, era mai mereu retras şi speriat. Iar artele marţiale i-au oferit nu doar forţă, agilitate şi o constituţie fizică de invidiat, ci şi un echilibru emoţional puternic.

Chuck şi prima lui soţie, Diane Holechek.

Din dorinţa de-a le transmite şi altora din ştiinţa acumulată în Asia, mai ales tinerilor care erau deja fani împătimiţi ale filmelor cu Bruce Lee, Chuck Norris şi-a găsit nişa perfectă, iar reputaţia lui a început să se răspândească printre practicanţii de sport de la Hollywood, ajungând să le fie mentor unor celebrităţi ca Steve McQueen, Bob Barker, Priscilla Presley ori Donnie şi Marie Osmond. Încurajat notorietatea sa rapidă, dar şi de experienţa pe care ajunsese s-o aibă (deţinea deja centură neagră la Tang Soo Do şi Tae Kwan Do!), Chuck Norris a început să participe la numeroase competiţii de karate.

Şi, deşi a avut un început şovăitor ca sportiv de performanţă, a devenit un adversar redutabil, reuşind să câştige majoritatea competiţiilor de stat şi naţionale dintre 1964 şi 1967. Recunoaşterea avea să vină în 1968, când a devenit campion mondial la karate, la categoria mijlocie. Victoria sa răsunătoare i-a adus trofeul Fighter of the Year şi a fost introdus în Black Belt Hall of Fame. Pe parcursul activităţii competiţionale, şi-a aparat de cinci ori titlul de campion mondial până la retragerea din 1974 – când era încă în formă maximă. Iar la vârstă de 34 de ani, Norris înfiinţase deja 32 de şcoli de karate!

"The Way Of The Dragon", un film în care Chuck Norris îl înfrunta pe marele Bruce Lee.

Hollywood-ul, însă, îi şoptea de mult la ureche şi, împins de către prietenul să, Steve McQueen, să ia lecţii de actorie, a fost cooptat în producţia „The Way of the Dragon“, un film clasic despre arta kung-fu care-l îl aducea faţă în faţă cu neînfricatul Bruce Lee.

Un prim exerciţiu de imagine foarte bine primit de publicul american, care avea nevoie de un idol local maestru în arte marţiale – ceea ce i-a adus un contract pentru următoarele cinci filme de acţiune: „The Student Teachers“ (1973), „Slaughter în San Francisco“ (1974), „Breaker! Breaker! (1977)“, „Good Guys Wear Black“ (1978) şi „A Force of One“ (1979).

Filmele de la începutul anilor ’80 preziceau faima de mai târziu, primul său blockbuster fiind „Missing in Action“, o dramă explozivă despre un veteran din Vietnam care eliberează un grup de prizonieri americani – pe care Norris i-a dedicat-o fratelui său, Weiland, decedat pe frontul din Vietnam în 1970.

"Missing In Action 2: The Beginning"

Filmul a avut şi o pereche de continuări de succes: „Missing in Action 2: The Beginning“ (1985) şi „Braddock: Missing în Action III“ (1988). Pe marile ecrane, îi făcea concurenţă lui Sylvester Stallone, care mergea practic pe aceeaşi formulă în seria „Rambo“, Norris plusând cu filmele de acţiune „Code of Silence“ (1985), „Invasion U.S.A.“ (1985), „Firewalker“ (1986) şi „The Delta Force“ (1986).

Deja, în 1986, Chuck Norris ajunsese şi eroul unei serii animate, „Chuck Norris: Karate Kommandos“, iar, în 1988, autobiografia sa, „The Secret of Inner Strength“, a devenit un bestseller la nivel naţional.

Deceniul următor avea să aducă o schimbare de trend la Hollywood, impusă de refuzul spectatorilor de-a mai vedea baze militare aruncate în aer şi prizonieri de război salvaţi în ultimul moment – dovadă şi rezultatele modeste de box office ale filmelor „Delta Force 2: The Columbian Connection“, „The Hitman“ şi „Sidekicks“.

Aşa a apărut proiectul „Walker, Texas Ranger“, un serial în care Chuck Norris era omul-orchestră (ca protagonist, regizor şi producător) şi care a făcut istorie în grila postului CBS, ajungând ca, în timpul sezonului al optulea, din anul 2001, să fie difuzat în peste 100 de ţări din întreagă lume. Succesul pare să se fi datorat abilităţii cu care Norris a reuşit să insereze cunoştinţele sale de arte marţiale, punând accent pe acţiune şi tehnică, în detrimentul violenţei.

Din păcate, în viaţa privată, lucrurile mergeau în declin, iar divorţul de Dianne i-a lăsat urme adânci, el refăcându-şi viaţa abia zece ani mai târziu, în 1998, alături de Gena O'Kelly, care i-a dăruit o pereche de gemeni, pe Alan şi pe Kelly (15).

Chuck, Gena şi cei doi copii ai lor.

Cei doi sunt şi astăzi împreună şi locuiesc în ferma lor de lângă Houston, unde se bucură de averea de 70 de milioane de dolari, de cei trei nepoţi ai lor şi unde primesc vizite chiar şi din partea familiei Bush.