De vorbă cu Ilie Năstase

C-aşa-i în tenis. O iei de la capăt tot timpul. Se joa­că până la ultima minge. Am înţeles de la Ilie că important e că se joacă. În viaţă a jucat mai mult decât mai are de jucat. Trecerea timpului nu e o problemă, pentru că la el

C-aşa-i în tenis. O iei de la capăt tot timpul. Se joa­că până la ultima minge. Am înţeles de la Ilie că important e că se joacă. În viaţă a jucat mai mult decât mai are de jucat. Trecerea timpului nu e o problemă, pentru că la el nu se vede. Ilie e în timpul jocului. N-are timp. N-are ceas. Ba are, că toţi avem. Dar la el e în sensul estetic. Se poartă. Ilie ştie jocul. Îi e şi ne e suficient. Are graţie. Râde. Mama lui i-a spus că s-a născut zâmbind. O învaţă şi pe Brigitte râsul. O tachinea­ză. E jocul de glezne ce precede mingea. Îl sună o admiratoare. Ea se supără, apoi îi trece. C-aşa-i în tenis. La interviu am înţeles ce în­seamnă să râzi cu Ilie Năstase. Şi-am înţeles cum e în tenis. E ca-n viaţă. Nu să câştigi e important, ci să joci frumos. În 2069, Ilie e aş­teptat şă-şi schimbe buletinul. Şi l-a făcut acum şi i-au scris că-i ex­piră peste 59 de ani. Eu i-am ex­plicat că ştiu oamenii aceia ceva.

OK! Există ceva în parcursul vieţii tale asupra căruia ai reveni?

Ilie Năstase Nu. Tot ce-am făcut a ieşit destul de bine. Şi tot ce am făcut a fost ce mi-am dorit. Am fost numărul 1 într-un sport care era pentru bogaţi. Nimeni nu credea că dintr-o ţară comunistă precum România putea să vină un nr. 1.

Dar tu ai crezut? Ai avut senzaţia unui destin mare?

I.N. Voiam. Nu credeam.

Dintre toţi oamenii importanţi cu care te-ai întâlnit, te-a intimidat unul vreodată?

Nu. Pentru că oamenii mari niciodată nu intimi­dează oamenii mici. Ei nu se simt mari. Oamenii mici îi fac pe ei mari. Oa­menii mari sunt poate mai simpli decât cei mici. Poate cei care sunt în jurul lor îi fac importanţi.

Un contraexemplu ar fi Ion Ţiriac. Intimidează ca prezenţă.

În apa­renţă. Dacă-l cunoşti, e altfel. Şi toţi pe care i-am cunos­cut, de la Nixon la Bush şi de la Jacques Chirac la Sarkozy, dacă ajungi să vorbeşti cu ei faţă în faţă, cum vorbesc eu cu tine, sunt ace­iaşi oameni. Să ajungi la ei e greu.

Au fost momente care te-au schimbat în viaţă?

Nu. Am fost egal cu mine. Şi când am fost sărac, şi când am fost bogat. Şi dacă devin iar sărac, şi dacă voi deveni şi mai bogat, la fel am să fiu. Vezi?!

Femeile din viaţa ta te-au schimbat?

Nu. Dar au făcut parte din ea. Trebuiau să fie acolo. Dacă nu erau, probabil că nu existam.

Ai înţeles lumea lor?

Ceva am înţeles.

Ce e important pentru ele?

Femeile vor siguranţă.

Diana Ross.

Sunt lucruri care au făcut parte din viaţa mea. Dar sunt din trecut. Nu sunt mai importante decât altele, care au trecut prin viaţa mea şi nu aveau nume. Nu numele conta.

Eşti un om fericit acum?

Sunt. Nu ştim cât timp. Ni­meni nu-ţi garantează timpul. Îmi dau seama că e mai bine să trăieşti de la o zi la alta, decât să-ţi propui lucruri pe termen lung.

Te temi de finaluri?

De finalul vieţii? În tenis mulţi nu acceptă că ţi-e frică şi când pierzi, şi când câştigi. Dacă spui că ţi-e frică şi când câştigi, însemnă că eşti un om pierdut. Dar eu am spus-o. Când eşti la ultima minge, îţi e frică şi să câştigi, şi să pierzi. Alaltăieri mi-au făcut un clip şi melodia de pe fundalul sonor era a lui Sinatra, „My Way“. Şi aşa e. Am făcut cum am vrut eu. Şi tenisul, şi viaţa. Bine, rău? Aşa am simţit eu. Şi m-am simţit bine.

Ai trei fete. Un băiat ţi-ai dorit?

Nu neapărat. Am şi un băiat adoptat, dar asta nu contează. Mi-am dorit doar un copil sănă­tos. Pentru asta m-am rugat.

Iubeşti altfel la 60 de ani decât la 20? Sau dragostea e la fel?

Iubirea e ca şi vârsta. În iubi­re te maturizezi. Înţelegi lucruri pe care, atunci când eşti tânăr, nu le înţelegi. În rest, e la fel la orice vârstă.

Procedurile divorţului cu Amalia s-au încheiat?

De mult. S-au încheiat din iunie.

Brigitte, ai avut o viaţă complicată.

Brigitte Sfăt Păi n-am avut o viaţă uşoară. Am rămas vădu­vă la 25 de ani, cu un copil de doi ani. Cu cinci zile înainte de Crăciun, mi-am găsit soţul mort în pat. Am vorbit cu el, s-a dus să doarmă că se simţea rău şi l-am găsit mort. Deci nu are cum să fie uşoară când se întâmplă aşa ceva la începutul unei vieţi şi după o relaţie de şapte ani. Abia de un an eşti mutat într-o casă nouă şi în­cerci să realizezi ceva cu bărbatul cu care eşti. M-am trezit în situa-ţia asta cu câteva zile înainte de Crăciun, după ce în seara de di­nainte cumpărasem cadouri pen­tru copil şi globuri pentru brad. Tot răul care a urmat a fost mai puţin decât coşmarul pe care l-am trăit în acea dimineaţă. Am tot fost o victimă, pentru că nu am avut un bărbat lângă mine. Urmă­torii şapte ani au fost un calvar, din care am înţeles că o femeie nu poate răzbate singură.

Au fost şi decizii greşite?

B.S. O decizie greşită a fost să mă căsătoresc a doua oară şi de aceea am devenit foarte reticentă acum.

Ilie pare a fi momentul fericit al vieţii tale.

A apărut când nu mă mai aş­teptam la nimic bun de la viaţă. Până acum, viaţa mi-a demon­strat că nu pot să am încredere în bărbaţi. El poate va schimba con­cluzia. Nu se poate ca tot ce e mai rău să fie în viaţa unui singur om. Trebuie să mai vină şi soarele. Sau curcubeul. Au venit acum.

În ce loc te-ai simţit cel mai bine până acum cu Ilie?

Pe mine m-a impresionat lo­cul în care m-a dus întâia oară. A fost foarte romantic. A urcat cu mine pentru prima dată în Tur­nul Eiffel, deşi are rău de înălţi­me. Am fost apoi la Luvru. Ulte­rior mi-am dat seama că nu este chiar genul care să piardă foarte mult timpul cu chestiile acestea. Probabil i-a plăcut de mine şi a vrut să mă impresioneze. Sau să fie romantic. Nu ştiu.

Unde locuiţi? La Bucureşti sau la Timişoara?

Şi aici, şi acolo. În Timişoara, pentru că fiul meu e în clasa a pa­tra acolo. Şi fata mea e acolo, la grădiniţă.

Dacă acum te-ar cere Ilie în căsătorie, ai accepta?

Am discutat subiectul la înce­put şi ambii avem aceleaşi princi­pii. Am sesizat că nu există garan­ţia unei promisiuni pe o perioadă îndelungată în ceea ce priveşte o relaţie. Eu am îmbrăcat de două ori rochia albă. El a fost căsătorit de trei ori şi nu au fost experienţe nemuritoare pentru noi.

Ilie, ce calitate a lui Brigitte ţi-a rămas în minte? Prima pe care ai sesizat-o, vreau să spun…

Aici vorbim despre a te înţe­lege cu cineva, despre a avea ace­leaşi idei. Normal că toate astea s-au dezvoltat în timp în ceva fru­mos. Nu ştiu. Îţi place o persoană fără să ştii exact de ce.

I-ai spus vreodată că o iubeşti?

Păi ne spunem mereu. Dar şi asta ştii cum e: spui şi rămâne spus. Mă întorc la divorţ. Nu ştii niciodată până când durează acel „te iubesc“. Nimeni nu ştie. Dar e frumos să-l spui.

Ultima întrebare şi cea mai importantă: Ilie, cum îţi propui să îmbătrâneşti?

Vreau să îmbătrânesc lângă o fată tânără.

Citeşte interviul integral cu Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt în numărul de pe piaţă al revistei OK!

Poze: Bogdan Botofei