EXCLUSIV Doina Teodoru, Monica Odagiu și Mădălina Craiu vorbesc despre prietenie, teatru și statusul lor sentimental

Trei actrițe, trei energii diferite și trei povești de cuplu care explodează pe scenă în seara aceasta, chiar înainte de Valentine’s Day.

În „6 inimi, 3 greșeli”, noua producție a companiei de teatru Maidan, actriţele Doina Teodoru, Monica Odagiu și Mădălina Craiu aduc pe scenă un trio magnetic, perfect calibrat pentru o poveste despre iubire spusă fără filtre. Roșcată, blondă și brunetă, fiecare dintre ele are o energie distinctă și un tip de vulnerabilitate ce transformă spectacolul într-o radiografie sinceră a relațiilor moderne. Regizorii Paul Ipate și Andrei Mateiu le provoacă să navigheze între comedie și dramă, între replici tăioase și momente de tandrețe, într-un joc actoricesc în care partenerii lor – Paul Ipate, Andrei Mateiu, Radu Micu și Ionuț Negoi – amplifică tensiunile și nuanțele fiecărui cuplu. Premiera, programată strategic în preajma Valentine’s Day, vorbește despre greșeli care dor, dar și despre curajul de a rămâne, de a pleca sau de a spune, în sfârșit, adevărul. Dincolo de roluri, cele trei actrițe vorbesc despre feminitate, atitudine și despre cum această piesă este o oglindă pentru orice cuplu. Dar și despre cum au început anul 2026 (două dintre ele într-un decor exotic), în ce vibe sentimental se găsesc și cum funcționează prieteniile în breasla actoricească, dincolo de invidiile inerente.

OK!: Care este emoția dominantă pe care o duceți pe scenă în seara premierei piesei „6 inimi, 3 greșeli”?
Doina Teodoru: Emoția dominantă este bucuria de a da viață, în sfârșit, textului ăstuia care ne-a zgâlțâit pe toți la repetiții: râs cu lacrimi, dar și momente în care ți se strânge inima când auzi adevăruri pe care le știm cu toții, dar rar le spunem cu voce tare. E emoția unei povești de iubire cu fisuri, despre compromisuri dureroase și despre ce rămâne nespus în cuplu.
Monica Odagiu: „6 inimi, 3 greșeli” vorbește despre fragilitatea oamenilor care iubesc, greșesc și încearcă să se regăsească, despre curajul de a spune adevăruri incomode și despre acele tăceri care spun mai mult decât cuvintele.
Mădălina Craiu: Eu aș vrea ca oamenii să plece de la spectacol cu sentimentul că problemele din cuplu se pot rezolva, oricare ar fi ele (mai puțin abuzul, evident), dacă există voință din partea ambilor parteneri.

Premiera are loc chiar înainte de Valentine’s Day. E o coincidență sau o declarație de intenție?
Doina Teodoru: Da, e o declarație de intenție clară și asumată!
Mădălina Craiu: E un spectacol „în ton cu sărbătorile“ și cred că e o idee bună de un date de Valentine’s day.
Monica Odagiu: Ne-am gândit că e momentul perfect să vorbim despre iubire așa cum este ea în realitate: complicată, uneori incomodă, dar frumoasă. Piesa e, într-un fel, un mic antidot la romantismul idealizat.
Doina Teodoru: Vă dăm ocazia să veniți la teatru cu jumătatea voastră (sau cu cine vreți voi), să râdeți împreună de greșelile pe care le facem toți în iubire, să vă strângeți mâna mai tare în momentele incomode și poate să plecați acasă cu o conversație mai sinceră decât de obicei. Spectacolul nu e o felicitare dulceagă de 14 februarie. E ca o oglindă pusă în față cuplurilor. Așa că, în loc de bomboane și trandafiri, vă oferim 90 de minute în care să vă priviți în ochi și să vă întrebați: „Oare noi am fi făcut la fel?“.

Personajele sunt tangențiale cu firea voastră?
Monica Odagiu: Personajul Lisa e asemănător cu mine din multe puncte de vedere: ambiție, disciplină, nevoia de control. Diferența e că Lisa nu se oprește la limita sănătoasă, ci o depășește și ajunge să domine. Eu, în schimb, n-aș putea să-mi ironizez partenerul în public; poate doar să-l apostrofez un pic. (râde) E o versiune amplificată a ceea ce și eu aș putea deveni când mă las dusă de val...
Mădălina Craiu: În cazul meu, Kelly e mai apropiată de cum eram eu „în tinerețe“. E mai naivă și mai impulsivă decât mine, dar foarte bine intenționată și asta îmi place la ea.
Doina Teodoru: Sincer, atât Joanne, personajul pe care-l joc, cât şi Lisa şi Kelly, sunt foarte tangențiale cu firea mea – ba chiar una dintre ele mă reprezintă într-o proporție destul de mare! Uneori, personajul mă provoacă exact pe partea aia pe care o țin ascunsă – genul de „nu aș face niciodată așa ceva“ care, dacă ești onest cu tine, devine „poate aș face, doar că n-am avut ocazia încă“. Fiecare din noi trei am adus în personajele noastre bucăți reale din relațiile și fricile noastre, din compromisurile pe care le-am făcut sau le-am refuzat. Lisa, Kelly și Joanne nu sunt „eu“, dar poartă ADN-ul emoțional al unor momente prin care am trecut toate – gelozii subtile, tentații care apar fix când ești vulnerabilă, minciuni albe care devin gri, apoi negre, și dorința aia arzătoare de a fi iubită așa cum ești, cu toate defectele.

Se spune că între actrițe există adesea competiție. Voi cum ați reușit să transformați energia asta în colaborare?
Mădălina Craiu: Mă amuză tot timpul când apare întrebarea asta, pentru că mă întreb tot timpul unde se spune chestia asta. Cred că e o preconcepție care se trage mai degrabă din altă epocă. Mie mi se pare că de fiecare dată când intrăm într-un proiect, încercăm să-l facem cât mai frumos și mai bine și asta presupune colaborare. Actoria nu e un mediu competitiv, nu prea te lasă, ai nevoie constant de oamenii din jurul tău.
Monica Odagiu: Eu am fost norocoasă să am parte, până acum, doar de contexte frumoase cu colege și colegi generoși și mișto. Desigur, există și contexte mai delicate, dar este o meserie de echipă și consider că nu se poate face cum trebuie decât dacă energia este una bună și tragem toți la aceeași căruță. Sunt o persoană competitivă și mă bucur foarte tare când întâlnesc oameni care mă entuziasmează și care mă inspiră. Când ai lângă tine oameni valoroși, asta nu poate fi decât un câștig — atât pentru spectacol, cât și pentru tine, ca artist. Nu înțeleg competiția dacă se transformă în invidie sau răutate. Însă dacă energia de „competiție” se traduce în admirație pentru colega sau colegul tău și te motivează să devii mai bun în meserie, atunci este ceva minunat. Și pot spune cu sinceritate că eu, Doina și Mădălina ne înțelegem foarte bine și ne completăm natural, ceea ce face procesul de lucru mult mai armonios și mai creativ.
Doina Teodoru: Da, stereotipul ăla cu competiția între actrițe există și e alimentat de multe ori de industrie, de roluri limitate, de presiunea de a fi „cea mai…” – cea mai tânără, cea mai sexy, cea mai versatilă etc. Dar în cazul nostru, în echipa de la „6 inimi, 3 greșeli”, competiția pur și simplu n-a avut loc de unde să înceapă. Și cred că tocmai asta ne-a făcut să transformăm orice energie potențial tensionată în ceva constructiv și cald. În primul rând, suntem trei actrițe cu tipologii complet diferite – fizic, energetic, emoțional. Monica, Mădălina și cu mine venim din zone diferite ale spectrului: una e mai explozivă și directă, alta mai subtilă și introspectivă, eu… ei bine, eu sunt un mix care se mulează pe context, dar cu o doză mare de autoironie. Personajele noastre (Lisa, Kelly, Joanne) reflectă exact asta – nu se suprapun, nu se concurează, ci se completează și se ciocnesc exact cât trebuie ca să scoată scântei bune pe scenă. Când rolurile sunt scrise așa încât fiecare să aibă spațiul ei clar, nimeni nu simte că „i se fură lumina”.

Dacă ar fi să vă descrieți una pe cealaltă în trei cuvinte, ce ați alege?
Mădălina Craiu: Monica e vulcanică, concentrată, dar și jucăușă, iar Doina e puternică, sexy, dar și foarte sensibilă. Și amândouă sunt frumoase de pică.
Monica Odagiu: Doina este enigmatică, feminină și sensibilă, iar Mădălina combină feminitatea cu o atitudine directă și o sensibilitate dezarmantă.
Doina Teodoru: Ambele ard, dar fiecare în felul ei. Monica e intensă, iar Mădălina e seducătoare.

Ce ați învățat una de la cealaltă în timpul repetițiilor?
Mădălina Craiu: De la Monica aș vrea să învăț relaxarea pe care o are când dă interviuri și de la Doina încrederea pe care o are în felul în care își poartă corpul. Zic ca vreau să le învăț și nu le-am învățat încă pentru ca îmi ia totuși un pic de timp. Sunt task-uri grele. (râde)
Monica Odagiu: Încă nu pot spune cu exactitate ce am învățat, pentru că probabil voi realiza asta abia în următoarele proiecte, când voi vedea ce mi-a rămas cu adevărat din colaborarea cu aceste minunate actrițe. În acest moment, ne concentrăm pe bucuria de a fi împreună în acest proiect, pentru că ne înțelegem foarte bine. Și faptul că toate trei avem același tip de umor a fost extraordinar și ne-a apropiat și mai mult.
Doina Teodoru: De la Mădălina am învățat să las energia să curgă fără frână – ea intră în scenă ca un val și mă învață să nu mai analizez fiecare gest, ci să-l trăiesc pur și simplu. De la Monica am învățat să merg până la capăt cu intensitatea – ea nu se ascunde niciodată în spatele replicii, taie direct în emoție.

Există prietenie adevărată în teatru sau e un lux rar?
Mădălina Craiu: Există, cum există în orice breaslă.
Monica Odagiu: Bineînțeles că există.
Doina Teodoru: Da, există prietenie adevărată în teatru – dar e un lux rar, nu pentru că oamenii ar fi răi, ci pentru că mediul ăsta e ca un accelerator emoțional: totul se întâmplă intens, rapid, sub presiune mare de ego, roluri, aplauze și supraviețuire.

Cum gestionați gelozia sau comentariile venite din breaslă, mai ales când succesul vine în valuri?
Mădălina Craiu: Mă întorc la ce ziceam mai sus, pare ca avem o reputație tare nefericită. Aș vrea ca oamenii să știe că nu există tipul ăsta de comportament sau nu e mai răspândit decât în alte medii. Gelozia dacă vreți, e mai degrabă invidie albă. Invidia albă e atunci când îți dorești și pentru tine ce are altcineva, dar fără să îți dorești ca celălalt să nu mai aibă. Iar asta e ceva sănătos. E ceva care te motivează să faci mai bine. Să fii mai bun.
Monica Odagiu: Eu prefer să mă concentrez pe ce pot controla: să-mi fac treaba cât mai bine, să continui să mă perfecționez și să nu las comentariile negative, dacă există, să mă afecteze. Iar atunci când este necesar, răspund cu bunătate, pentru că nu cred că răul trebuie combătut cu rău, iar uneori tocmai bunătatea poate schimba oamenii.
Doina Teodoru: Gelozia în breaslă e ca un musafir nepoftit: vine oricum, dar depinde de tine dacă-l poftești la masă sau il dai afară politicos. Breasla e mare, loc e pentru toți – dar nu toți suntem pe val în același timp. Eu nu citesc toate comentariile, nu intru în polemici inutile. Viața e prea scurtă să-ți consumi energia pe invidie.

Mădălina Craiu a jucat cu Chris Noth

Mădălina, proiectele tale internaționale te-au pus pe radarul altor piețe. Cum te-a schimbat asta ca actriță?
Mădălina Craiu: Eu am lucrat doar în film și televiziune în străinătate, nu și în teatru. Și ce am descoperit și e foarte frumos e că cinematografia e un limbaj universal și orice set din străinătate arată ca unul de la noi. Oamenii sunt la fel peste tot. Dar recunosc că sunt mult mai emoționată și mai responsabilă când plec în străinătate. E un nivel de presiune diferită, mai ales dacă ai norocul să joci cu oameni foarte cunoscuți sau pe care îi admiri. Prima oară când am plecat, aveam un schimb de replici cu Chris Noth (actorul care îl joacă pe Mister Big în „Sex and the City“) și eram super emoționată. Și țin minte că am greșit o replică și am început să râdem amândoi și mi-a spus: „Stai liniștită, it happens to the best of us all the time“. E foarte tare să trăiești genul ăsta de momente! Ultima dată când am filmat în străinătate, am plecat în Istanbul, aveam o filmare pentru un serial Paramount care era o coproducție Turcia-Regatul Unit, și secvențele mele cele mai multe erau cu Haluk Bilginer, un actor super cunoscut și extrem de premiat al lor (a luat un Emmy și un Palme d’Or la Cannes). Omul e imens. Și eu am aveam niște secvențe foarte grele, plângeam, eram pe un pat de spital. Eram atât de concentrată că putea să ia foc spitalul, eu tot livram ce aveam de livrat. Pentru că am sentimentul că nu-mi permit să dau greș în genul ăsta de situații cu genul ăsta de profesioniști. Și mi-a spus la sfârșit ca se bucură foarte tare ca a lucrat cu mine, ca i-a plăcut mult. M-a emoționat și încă mă emoționează, pentru că e un altfel de sentiment când te validează cineva pe care îl admiri. Are o calitate mult mai densă și m-au ajutat enorm momentele de genul ăsta de-a lungul timpului. Deci din experiența mea, te schimbă în bine lucrul în străinătate. Îți dă încredere.

Doina și Monica, pe voi vă tentează proiectele internaționale sau preferați energia scenei românești?
Monica Odagiu: Desigur că ne tentează, pe cine n-ar tenta? 😄 Dacă apar proiecte internaționale, nu le refuz. Ceea ce îmi doresc este să lucrez cât mai mult și să mă implic în proiecte bune, oriunde s-ar întâmpla.
Doina Teodoru: Sunt tentată de internațional, clar – un rol într-un film străin sau un turneu european ar fi visul oricărui actor. Dar adevărul e că scena românească mă ține ancorată. Aici pot să joc texte care vorbesc despre noi, despre defectele noastre, fără să le explic. Energia publicului românesc e specială: râde cu lacrimi, plânge cu furie, te confruntă după spectacol.

Cât de curtate sunteți în perioada asta și cum gestionați atenția, mai ales în lumina reflectoarelor?
Mădălina Craiu: Eu recunosc că nu am răspuns niciodată la avansuri care au pornit de la faptul că sunt actriță. Îmi place ca cineva să mă cunoască înainte să inițieze ceva romantic. Nu mă omor după oamenii care mă plac doar pentru ca m-au văzut într-un proiect. Aș vrea să fiu plăcută pentru cine sunt, nu ce sunt. Plus că oamenii au tendința de a te confunda cu personajele pe care le faci. Nu e ceva foarte confortabil. Asta a fost experiența mea, e posibil să fie diferit pentru fiecare.
Monica Odagiu: Anul acesta a început foarte bine, cu proiecte multe, deci din acest punct de vedere sunt foarte „curtată” și sunt tare bucuroasă pentru tot ce urmează. Adevărul este că atenția ne face plăcere, pentru că altfel nu am fi ales această meserie. Dar nu e prioritatea mea; o văd mai degrabă ca pe o consecință a muncii și a proiectelor în care sunt implicată. Cel mai important pentru mine este să-mi fac treaba cât se poate de bine și să continui să cresc profesional, indiferent de câtă atenție primește fiecare dintre proiectele în care sunt implicată.
Doina Teodoru: Lumina reflectoarelor e faină, dar noi suntem aici pentru poveste, pentru scenă, pentru publicul care vine să simtă ceva real.

Ce înseamnă Valentine’s Day pentru voi: o ocazie de făcut ceva special în doi, un clișeu adorabil sau doar un motiv bun să porți roșu?
Monica Odagiu: Valentine’s Day nu are o însemnătate specială pentru mine. Eu cred că iubirea merită să fie sărbătorită în fiecare zi, nu doar atunci când există o zi dedicată ei.
Doina Teodoru: Concret, anul acesta, Valentine’s day înseamnă “6 inimi, 3 greșeli”, alături de publicul din Vaslui, pentru că imediat după premiera din 12 februarie, de la Sala Luceafărul, ne așteaptă spectatori, și cu bucurie am aflat că în săli pline, în mai multe orașe din țară. Pe 13 februarie, vom fi la Focșani, pe 14 februarie, la Vaslui, pe 15 februarie la Iași și pe 21 martie, la Constanța. Mulțumim pentru buna primire si pentru interes! 

În ce vibe amoros ați intrat în noul an: zen, complicat, romantic sau… „prefer să nu comentez”?
Mădălina Craiu: La mine e destul de zen, sunt într-o relație, cred că asta intră la zen.
Monica Odagiu: Am intrat în vibe-ul de muncă! (râde)
Doina Teodoru: Zen cu tentă de „hai să vedem ce iese” – după un an plin de repetiții intense, acum sunt în modul calm, dar deschis. Nu forțez nimic romantic, dar dacă apare scânteia aia adevărată… well, nu zic nu.

Doina Teodoru şi-a început anul în Africa, alături de surorile Odagiu

Doina, ai început anul cu o escapadă exotică alături de surorile Odagiu. Cum a fost aventura voastră exotică?
Doina Teodoru: Ah, aventura exotică cu „surorile” Odagiu a fost exact ce-mi trebuia după un final de 2025 cam tumultuos! Am plecat în Africa – da, fix acolo, la căldură maximă, cu soare, nisip fin și vibe de „hakuna matata” total. A fost reset total: fără telefon la masă, fără make-up dimineața, doar noi trei, soare și ocean. M-am întors bronzată și cu bateriile încărcate. Experiența asta exotică mi-a amintit fix de ce jucăm noi acolo: viața e prea scurtă să nu riști, să nu iubești intens și să nu râzi de propriile prostii.

Viața ta personală a fost intens comentată în ultima vreme, între speculații despre despărțirea de Chef Cătălin Scărlătescu și zvonuri despre o posibilă nouă relație. Cum arată realitatea dincolo de titlurile din presă - e cineva special în viața ta în acest moment?
Doina Teodoru: Nu e nimeni special în viața mea acum, chiar dacă presa a văzut ce-a vrut să vadă în poze cu prieteni sau cu fetele în escapada aia. Sunt single, mulțumită de starea asta și cu mintea la premieră, la repetiții și la ce urmează pe scenă.

Monica Odagiu: "Imaginea contează în industria noastră"

Monica, se spune că blondele se distrează mai bine. E adevărat sau doar marketing bun?
Monica Odagiu: Da, e adevărat. Și tocmai de aceea e și obositor. Din acest motiv mi-am cumpărat mai multe peruci de culori diferite și, când simt că am nevoie de o pauză, mă transform în brunetă sau roșcată, ca să mă odihnesc și eu puțin. (râde)

Când simțiți că feminitatea este o armă și un privilegiu, și când devine o vulnerabilitate?
Mădălina Craiu: E un privilegiu când ești înconjurată de oameni buni, e o vulnerabilitate când ești înconjurată de oameni ignoranți. Pentru că oamenii buni vor înțelege diferențele dintre sexe ca fiind ceva frumos și demn de respect, iar cei ignoranți vor folosi aceste diferențe împotriva ta.
Monica Odagiu: Cred că feminitatea este o armă și un privilegiu atunci când te ajută să fii autentică, să comunici cu sensibilitate, să creezi conexiuni și să îți exprimi puterea fără să o „strigi”. Devine vulnerabilitate atunci când este folosită de alții ca să te subestimeze sau să te limiteze, sau când o transformi tu în singurul tău instrument de valoare. Pentru mine, feminitatea e o resursă când o păstrez ca pe o alegere, nu ca pe o obligație.
Doina Teodoru: Diferența e controlul: atâta timp cât feminitatea e instrumentul tău, e superputere. Când devine oglinda în care alții se văd pe ei înșiși (dorințele, fricile, proiectările lor), devine rană.

V-a influențat culoarea părului modul în care ați fost distribuite sau percepute în industrie?
Mădălina Craiu: Uneori da, în sensul în care câteodată se caută o anumită estetică. E valabil pentru toate diferențele de look.
Monica Odagiu: În principiu, da. Contează foarte mult, în funcție de proiect. Există roluri pentru care se caută o anumită culoare sau lungime a părului, ca să se potrivească mai bine cu personajul. În plus, imaginea contează în industria noastră, iar uneori schimbarea look-ului poate deschide uși sau te poate poziționa într-o anumită direcție.
Doina Teodoru: Da, influențează – industria încă pune etichete vizuale rapide, dar lookul se mai poate și schimba, în funcție de nevoi. Spre exemplu, eu m-am vopsit roșcată pentru filmul Mentorii.

Ce înseamnă pentru voi, personal, să fii „o femeie puternică” în 2026 — dincolo de clișee?
Mădălina Craiu: Să te protejezi de așteptările celorlalți de la tine și să ai încredere că respectul nu e ceva negociabil. Și să încerci pe cât posibil să lupți și pentru femeile din jurul tău care nu se pot proteja. Cred ca a fi o femeie puternică acum presupune să nu te lași păcălită că ești singură și să nu lași nici pe alții singuri când au nevoie. Acum, că mă gândesc, e valabil același lucru și pentru bărbați. Cred că ar fi bine să revenim cu toții la compasiune. Cred ca acolo e puterea.
Monica Odagiu: Pentru mine, o femeie puternică, și nu doar în 2026, nu este cineva care trebuie să fie dură sau să arate că nu simte. Puterea reală este atunci când te poți lăsa să fii vulnerabilă. Puterea înseamnă să îți cunoști valoarea, să ai curajul să spui „nu” atunci când e cazul și să îți asumi vulnerabilitatea fără să te simți mai puțin. E important să fii independentă, dar să știi și să ceri sprijin atunci când ai nevoie. În același timp, puterea înseamnă să rămâi consecventă cu tine însăți, să te perfecționezi și să îți urmezi drumul, fără să te lași definită de așteptările altora.
Doina Teodoru: Pentru mine, în 2026, să fii „o femeie puternică” înseamnă, dincolo de orice clișeu cu „nu ai nevoie de nimeni” sau „ești războinică 24/7”, să ai curajul să fii inconsistentă cu imaginea perfectă pe care ți-o construiești singură. Înseamnă să-ți setezi standardele interioare atât de clar încât să nu mai accepți jumătăți de măsură – nici de la alții, nici de la tine însăți – dar să faci asta fără să transformi viața într-un câmp de luptă permanent. Să știi când să lupți și când să pleci, când să dai totul și când să-ți păstrezi energia pentru ce contează cu adevărat. Puterea înseamnă să mă trezesc dimineața și să aleg să fiu onestă cu mine însămi – chiar dacă azi aleg să fiu blândă cu mine, chiar dacă mâine aleg să fiu nemiloasă cu scuzele mele. Fără mască de „superwoman”. Doar eu, cu toate straturile.

FOTO: Alex Gâlmeanu; mulţumim Talentivity