Eli Roman: “Andrei ne cere să îi facem o surioară“

Ele sunt cele care se împart între televiziune şi creşa de acasă. Octavia Geamănu, Diana Bart, Eli Roman şi Irina Mohora ne demonstrează că, fără a avea puteri supranaturale, reuşesc să fie şi dive, şi mămici full time.

OK! Cum e Andrei la doi ani?

Eli Andrei merge deja la grădiniţă. E blond şi creţ, cu ochi albaştri, cum eram şi eu la doi ani. E un mare pofticios, ca tatăl lui, dar şi foarte curios şi avid după informaţii noi. Ne surprinde că îi plac deja cărţile. În fiecare seară, nu exagerez!, după ce îşi bea lăpticul, se duce şi îşi ia o carte de pe raftul lui cu jucării şi cărţi pentru copii şi ne-o dă nouă să îi citim, să îi arătăm pozele cu animale... După care o ia în pat, să-i povestim şi lui Donald. (râde) Şi, trebuie să recunosc, mă număr printre norocoasele şi fericitele „mame leneşe“.

Adică ai multe ajutoare? Dimpotrivă! Dar am un copil care doarme singur încă de când a venit de la maternitate şi care s-a acomodat din prima zi în colectiv, astfel că acum, după trei luni de grădiniţă, abia putem să-l luăm acasă. Şi, cum n-a lipsit vreo zi, nu s-a îmbolnăvit, cum se mai întâmplă cu copiii în colectivitate, asta îmi dă curaj că aş putea să fiu mamă de doi copii.

Da, lucrăm deja la al doilea copil. Noi şi prima oară am făcut fertilizare in vitro, Andrei n-a venit pe cale naturală. Iniţial, ne-am fi dorit gemeni, mai ales că şansele erau foarte mari. Iar acum Andrei chiar ne cere să îi facem o surioară.

Recunosc că tratamentul de stimulare, de pregătire a corpului nu este unul tocmai simplu. Şi, din păcate, observ că este un procent alarmant de infertilitate în rândul cuplurilor, în vremea noastră, din cauza stresului, a vieţii dezorganizate, a tuturor presiunilor care apar şi te fac să amâni procesul. Aşa ni s-a întâmplat şi nouă şi am ajuns la o clinică din Grecia, la medicul Andreas Vythoulkas, cel despre care se spune că a adus pe lume mai mult de 3.000 de copii.

Cred că marele nostru noroc este faptul că eu am rămas ancorată la Realitatea TV, din 2006 încoace, şi am un program care îmi permite să îmi fac şi meseria, dar să fiu şi mamă, şi că soţul meu lucrează de acasă, ceea ce îi permite să aibă colaborări cu diverse site-uri, să fie prezent în diverse emisiuni, dar şi să stea

cu băieţelul nostru.

Ne trezim la 07.00, pregătesc masa, mă îmbrac, îl trezesc pe Andrei la 07.45, la 08.10 ieşim pe uşă, grădiniţa e chiar lângă sediul Realitatea TV. La 08.45 sunt în cabina de machiaj, după care la 09.30 sunt în redacţie pentru a vedea desfăşurătorul celor trei ore de emisie, cu documentarea făcută din seara precedentă. Pe la 14.00 plec de la redacţie, mai reuşesc să-mi stabilesc unele întâlniri, mai fac un interviu, mai lucrez la vreun material, mai fac păpuşi handmade cu prietena mea, Andreea. Acum chiar a fost o perioadă încărcată, am participat la târguri de Crăciun, am făcut îngeraşi şi zâne de agăţat în brad... Le puteţi vedea pe dollflowers.ro.

Nu. Şi nici nu prea ne uităm la televizor. Se mai întâmplă câteodată, când soţul meu este invitat la „Jocuri de putere“, să mai dau drumul la televizor şi să văd dacă îl recunoaşte după voce. Acum, că a mai crescut, îşi dă seama imediat şi spune: „Tata, tata!“. Încă nu verbalizează foarte mult, dar e o încântare, pentru că noi tot încercăm să ne dăm seama ce spune. Mai primim „traduceri“ de la grădiniţă. (râde)

Crăciunul, momentan, se limitează la Moş. De fiecare dată îl trage de barbă, care e ceva nou pentru el. Şi crede că Moşul îi aduce tort în care el suflă, după ce cântă „La mulţi ani!“.

Multe jucării, dum-dum – adică multe maşini, în limbajul lui –, cât se poate pe piste, să vadă el cum urcă şi coboară maşinile, cozonac şi câteva hăinuţe.

Foto: Sorin Stana