Elisabeta Lipă, dezvăluiri despre familia ei: "L-am născut pe fiul meu, Dragoș, între două Olimpiade"

Marea campioană ne-a împărtășit gândurile cu care pășește în 2025, după o perioadă dificilă, dar și frumoasă în același timp.

În copilărie se visa educatoare, ulterior a practicat atletismul și baschetul, însă canotajul a fost destinul său. Elisabeta Lipă a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, a ajuns de 25 de ori Campioana României și a fost desemnată Canotoarea secolului XX în urma medaliilor obținute. Convinsă că omul învață numai din greșeli, niciodată din victorii, ne-a vorbit, la final de an, despre greutățile întâmpinate de-a lungul vieții și-a carierei strălucite, dar și despre reușitele fără egal.

Anul trecut a fost unul extrem de important pentru Elisabeta Lipă – s-au împlinit 40 de ani de când ați obținut prima medalie de aur!

Elisabeta Lipă

Da, la ora actuală, sunt singurul om din sport care are șase participări la Jocurile Olimpice și cinci în calitate de oficial. Deci am 11 participări la Jocurile Olimpice și vârsta mea e foarte ușor de calculat! (râde)

Tot în 2024, în toamnă, ați împlinit o vârstă frumoasă!

Elisabeta Lipă

Până acum ceva timp, zilele mele de naștere semănau cu o nuntă. De data asta, după anul extrem de greu pe care l-am avut, am petrecut în familie și cu colegii.

Simțiți împlinirea vârstei de 60 de ani ca pe un prag psihologic?

Elisabeta Lipă

Eu am trecut peste atâtea praguri, nu le mai dau importanță, iau viața în piept cu tot ce îmi oferă ea. Nu mă uit niciodată în cartea de identitate, important e să mă simt bine, să fiu sănătoasă și să fac ceea ce vreau să fac. Eu întotdeauna am făcut doar ceea ce mi-a plăcut.

E un mare noroc să puteți face asta, nu?

Elisabeta Lipă

Dar te și învârți în zona în care îți e permis acest lucru. Nu m-aș băga la confecționat rochii, de exemplu, n-aș avea ce să caut într-un astfel de domeniu. Eu mă limitez la ce mă pricep.

Doamna Lipă, arătați foarte bine! Cum se menține în formă un fost sportiv de performanță?

Elisabeta Lipă

După ce am stat atâția în cantonament, unde am avut parte de disciplină, mi-am făcut un program de la care nu mă abat – îmi fac cele 7 ore obligatorii de somn pe noapte și sunt foarte atentă la ce mănânc. Nu sunt adepta curelor de slăbit, merg pe principiul că trebuie să mănânci din toate, dar să nu exagerezi. De la nutriționiștii lotului am învățat că trebuie să ai minim trei ore între mese și maxim cinci. Când mi-e foarte foame, încep masa cu o salată și pe farfurie nu-mi pun niciodată mai mult decât e palma mea. Iar la restaurant, nu merg flămândă.

Sport mai faceți?

Elisabeta Lipă

Mai fac, dar foarte puțin pentru că nu mai am timp. Înot când am timp, merg pe jos, evit lifturile și urc pe scări, sunt foarte activă de fel, nu stau opt ore la birou, mă ridic de pe scaun cu orice ocazie. Sportul de performanță oricum lasă urme, am deja probleme cu coloana, și nu vreau să înrăutățesc situația. După 24 de ani de înaltă performanță, e normal să mă resimt. Boala canotorului este durerea lombară cauzată de tasarea vertebrelor sau migrarea lor. Fac exerciții, acupunctură, dar sunt conștientă că tot la bisturiu ajung.

Spuneați, la un moment dat, că ați sacrificat tot de dragul carierei. Ne puteți detalia?

Elisabeta Lipă

Am luat drumul înaltei performanțe la 16 ani. Apoi m-am căsătorit foarte devreme, la 21 de ani, și am lăsat casa și soțul ca să merg în cantonament. Acesta e un sacrificiu. Veneam acasă sâmbătă la prânz și stăteam cu familia până duminică seară, eram soție de weekend. După care, între două ediții ale Jocurilor Olimpice, a apărut Dragoș. Și pe el l-am sacrificat...

Dar pe copil l-ați luat în cantonament...

Elisabeta Lipă

Am stat cu el acasă până la un an și patru luni, după care a stat soțul meu cu el trei luni și, când avea Dragoș un an și șapte luni, l-am luat în cantonament, unde a fost mascota lotului. Apoi mi s-a părut normal să aibă viața obișnuită a unui copil de grădiniță, să socializeze, să-și facă prieteni, motiv pentru care nu l-am mai luat cu mine în cantonament și a început să meargă și pe la bunici. Îmi pare bine că a stat mult la țară cu bunicii, pentru că așa s-a legat de neam, de loc, de bunici, de vecini, are amintiri foarte frumoase de acolo. Eu zic că am știut să îmbin viața sportivă cu cea de familie. Familia are un rol esențial în performanța unui sportiv. Pe familie te bazezi la greu, ea îți dă cel mai bun sfat, te susține necondiționat, te suportă și te motivează.

"L-am cunoscut pe soț în cantonament și ne-am căsătorit după un an"

Ați plecat în cantonament la scurt timp după nuntă. Soțul v-a reproșat asta vreodată?

Elisabeta Lipă

L-am cunoscut pe soț în cantonamentul de la Piatra Arsă și ne-am căsătorit după un an. Așa a fost să fie. Dar simplul fapt că suntem căsătoriți și la ora actuală arată că am trecut împreună peste greutățile vieții. Când te apropii de competiție, emoțiile, stresul încep să-și facă prezența și sportivul are nevoie de mai multă atenție și înțelegere. Abia când ți-ai văzut visul cu ochii, te relaxezi și te bucuri cu cel de lângă tine.

Credeți că ați fi ajuns până în vârf de una singură, fără sprijinul familiei?

Elisabeta Lipă

Nu. Sportul m-a învățat că, oricât de bun ai fi, dacă nu ai o echipă care să te susțină, să-ți arate drumul, n-ai cum să reușești. Eu am schimbat echipe de profesioniști care au știut să-mi șlefuiască talentul. Am participat la șase ediții de Jocuri Olimpice, am câștigat opt medalii, am avut ediții unde concuram la două probe... este foarte greu să faci asta! Nu degeaba am fost desemnată Canotoarea secolului! Mi-aș dori din tot sufletul să se mai nască un sportiv român, nu neapărat canotor, care să devină cel mai bun din toate timpurile! Pe 1 ianuarie 2000, eu am primit vestea că Federația Internațională m-a desemnat Cea mai bună canotoare de la război încoace... mi s-a părut ireal, credeam că e o glumă... Și n-aș fi putut face așa ceva fără părinții care m-au susținut, fără soțul meu... Și acum, dacă îl întreb ceva pe soț, îmi spune „De ce mă mai întrebi?! Tu ai făcut toată viața ce ai vrut...”.

Totuși, pe lângă toate medaliile câștigate, spuneți că Dragoș e cea mai mare realizare...

Elisabeta Lipă

Așa e. Eu m-am căsătorit la 21 de ani și l-am născut pe Dragoș la 33, între JO de la Atlanta 1996 și cele de la Sydney 2000. Pentru o femeie, e o mare neîmplinire să nu devii mamă, așa cred eu. Mai sunt cazuri în care nu e posibil acest lucru... dar să nu-ți dorești copii e greu de înțeles. Eu n-am conceput viața fără un urmaș.

V-ați dorit mai mulți copii?

Elisabeta Lipă

Da, voiam mai mulți copii, dar m-a luat valul Olimpiadelor și n-a fost să fie. În viață nu le poți avea pe toate. Dar mă bucur că am un copil care e mândru de mama lui, iar eu sunt mândră de el.

V-ați revenit ușor după ce ați devenit mamă? Pentru că ați câștigat o Olimpiadă după aceea...

Elisabeta Lipă

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Pe 27 noiembrie 1997, s-a născut Dragoș, am stat cu el acasă până pe finalul lui 1998 și, prin martie 1999, i-am spus soțului meu că plec la Snagov. Și m-a întrebat ce facem cu copilul. I-am zis că facem ce face toată lumea – „te ocupi de el, găsim pe cineva care să te ajute câteva luni, până mă reacomodez eu”. Reacomodarea este extrem de grea! Eu îl lăsam pe copil acasă plângând în ușă și, până la Snagov, plângeam și eu întruna și mai plângeam și a doua zi, la antrenament. Dar am strâns din dinți și-mi tot spuneam că o să fie el mândru de mine când o să fie mare. Așa am simțit eu să fac. Îmi plăcea să câștig, ambițioasă am fost de mică și ambiția mea cea mare a fost să dau medicina peste cap, pentru că, într-un sport de anduranță, să ieși campion olimpic la 40 de ani e foarte greu. Toată lumea mă întreba atunci dacă o să mai fac față efortului la 40 de ani. Eu simțeam că puteam să fac față. Și am făcut.

Înainte de canotaj, ați făcut baschet. Cum ați făcut trecerea de la un sport la altul?

Elisabeta Lipă

Eu am început cu atletismul. Voiam să fiu ca sora mea, care practica atletismul. Și, când eram elevă la liceul Mihai Eminescu din Botoșani, am fost „ochită” de profesorul de baschet. Am jucat puțin baschet, după care m-am mutat în București ca să încep canotajul, în clasa a X-a.

Părinții v-au susținut de la început în carieră?

Elisabeta Lipă

Tata m-a lăsat să plec de-acasă, mama mă tot întreba „Unde să te duci tu, mamă, la București?! Lasă că sport poți să faci și aici!”. Dar tata m-a luat de mână și mi-a spus: „Vezi că tu cu mine mergi la București. Nu cumva să mă faci de râs!”. În fiecare lună mă vizita, se ducea direct la școală ca să vadă catalogul. Țin minte că mi s-a suprapus BAC-ul cu Campionatele Mondiale și antrenorul voia să ceară amânarea examenului pentru la toamnă. La insistența tatălui, am renunțat la concursul de canotaj ca să dau BAC-ul la timp. Iar, când m-am făcut mai mare, i-am mulțumit pentru că mi-am dat seama cât de mult contează cartea.

Dragoș are talent sportiv?

Elisabeta Lipă

Ca orice mamă, mi-am dorit ca Dragoș să ajungă să facă sport. Are talent cu carul, dar copiii marilor sportivi nu ajung să facă performanță. Ce trebuia el să facă pentru a fi la fel de bun ca mine? Nu spun mai bun ca mine, ci doar la fel de bun. Performanța mea l-a blocat. Când era mic, plângea că nu obținea rezultatele cele mai bune la sport și credea că mă dezamăgea pe mine. A făcut karate, schi, fotbal, înot, baschet, tenis, dar nu de performanță.

El în ce domeniu activează?

Elisabeta Lipă

IT. Și are nevoie de mișcare, pentru că e înalt și stă mult la birou. A făcut Geneva Business School și e între drumuri, ca să zic așa. Eu eram Ministrul Sportului, în 2006, când el a plecat la Geneva la facultate. Cu o seară înainte, mai puneam ultimile lucruri în bagaj și plângeam amândoi. „Mama, învăț tot ce e de învățat acolo și mă întorc acasă, să știi!”, mi-a spus atunci. Studenția l-a ajutat să se descurce singur, ceea ce i-a fost extrem de benefic.

Sunteți pregătită să deveniți bunică?

Eu sunt pregătită, dar nu-l văd pe fiul meu pregătit pentru un copil. (râde)

S-au întâmplat multe în 2024, de la Olimpiada de la Paris la alegeri. Cum vă pregătiți pentru 2025?

Elisabeta Lipă

Dacă nu aș fi făcut performanță, nu aș fi putut rezista presiunilor, dar sportul mi-a antrenat psihicul atât de bine, încât mă culc liniștită cu capul pe pernă seara. Cu toții avem nevoie de cineva care să dea câte un brânci câteodată, pentru că noi nu învățăm decât din eșecuri, nu din victorii. Pe mine, răutățile nu m-au afectat niciodată. Eu am intrat în politică pentru sport și consider că sportul are nevoie de îmbunătățiri, de infrastructură și legislație. 2024 a fost un an greu pentru mine, dar frumos, pe care l-aș retrăi oricând! Iar, în 2025, cu siguranță că veți auzi de realizările mele!

Foto: Sorin Stana