Ema & Lucian Viziru: ”Acesta este scopul nevestelor, să distrugă bărbaţii”
E una dintre poveştile pe care îmi place să le urmăresc. Colegi în liceu şi nu numai, se depart, el ajunge celebru, face ravagii printre fetele din reviste. Se reîntâlnesc 20 de ani mai târziu, el se retrage brusc din viaţa de celebritate. Iar ea îşi lasă serviciul. Pe cât de mulţi bani câştiga, pe atât de mult timp pierdea.
E una dintre poveştile pe care îmi place să le urmăresc. Colegi în liceu şi nu numai, se depart, el ajunge celebru, face ravagii printre fetele din reviste. Se reîntâlnesc 20 de ani mai târziu, el se retrage brusc din viaţa de celebritate. Iar ea îşi lasă serviciul. Pe cât de mulţi bani câştiga, pe atât de mult timp pierdea. Fac un copil. Se însoară. Şi trăiesc fericiţi, zâmbind din când în când în reviste, împreună cu Mihai, băiatul lor de patru ani. Dintre poveştile frumoase ale showbizului acesta.
Vă trecusem la categoria nemţi.
Lucian: În gaşca lui Iohannis.
Plecaserăţi în Germania.
Normal.
Păi de ce normal, Ema? Te întreb pe tine.
Ema: Da, că poate am plecat din motive diferite. Stai să vedem ce spune el.
Am plecat că aici nu se mai putea face treabă. Era planul B. Dacă aveau să se încurce treburile, urma să plecăm. Şi asta am făcut. Am plecat în Germania ca antrenor de tenis.
Am plecat ca Lucian să se perfecţioneze şi să ne întoarcem să facem asta aici. Să deschidem o academie de tenis.
Deci aţi plecat ca să vă întoarceţi.
Exact. Nu ne vindem ţara (
). Am stat doi ani şi ne-am întors.
Grei?
Ciudaţi, nu grei. Ne-a lovit civilizaţia lor. Aveam în casă, ca să înţelegi, cinci tomberoane de gunoi. Fiecare pentru alt tip de produs aruncat. Un aspect. Altul, Mihai, de când ne-am întors, plânge că de ce stau maşinile pe trotuar şi noi pe unde mergem. Multe. A fost ciudat.
Şi rău de ce a fost?
N-am avut prietenii cu noi. N-am avut mamele cu noi. Gândeşte-te că o singură dată în doi ani am ieşit singuri în oraş.
Şi despre ce aţi vorbit?
Ema: Despre ce face Mihai acasă, îţi dai seama. În rest, n-am prea avut nici timp pe de-o parte. Iar pe de alta, nemţii nici nu prea ies.
Lucian: Eu cred că într-o familie trebuie să fie relaxaţi psihic amândoi.
Tu nu erai aşa.
Lucian: (râde) Da, pentru mine nu a fost greu. Eu antrenam. Aveam tot timpul treabă. Am mai şi jucat în turnee. Pentru Ema nu era uşor. Devenise casnică. Ceea ce nu era în descrierea ei când am luat-o.
Cum ţi s-au părut bărbaţii nemţi, Ema?
Ema: Mie nu-mi plac blonzii, în general. Am văzut unul singur frumos. Dar cam tânăr. Cred că avea 20 de ani.
Şi nemţoaicele, Lucian? Sper să nu-ţi fi plăcut vreuna pe acolo.
Lucian: Din ce am observat, nemţii sunt mult mai preocupaţi de conţinut decât de aparenţe. Iar nemţoaicele sunt extrem de nearanjate. N-am văzut piţipoance…
Pari uşor dezamăgit.
Lucian (
): Trăsături frumoase. Foarte nearanjate, însă.
Şi v-aţi întors în România. Sper, cu surle şi trâmbiţe.
Ema: Nu chiar.
Lucian: Motivul principal pentru care ne-am întors a fost timpul. Să avem timp să facem mai multe lucruri împreună. O să deschid o academie de tenis. Pe principii nemţeşti o s-o fac să funcţioneze.
Televiziune îl mai laşi să facă?
Ema: Nu i-am interzis niciodată să facă nimic. Depinde de el. El a vrut în showbiz, el s-a retras, el a vrut în Germania, eu sunt soţia.
Dar cinstit acum. Sunt momente în care-ţi mai e dor de viaţa ta de înainte?
Lucian: Da, recunosc, îmi e dor de actorie.
Ai jucat cu actori mari.
Lucian: Da, dar nu despre ei e vorba, e vorba despre mine (
).
Ema: Zilele trecute a venit de la Ferma Vedetelor supărat, că nu mai suportă oamenii care vorbesc despre el. Şi uite ce face acum, că „e vorba despre el“. (
)
Lucian: Acolo aproape toţi, întruna, îşi făceau lobby. Vorbeau despre ei. Mie mi-a ieşit din obişnuinţă treaba asta de pe la 20 de ani.
Acum e altceva. Asta e soarta interviului. Să vorbeşti despre tine.
Lucian: M-ai întrebat despre trecut. De asta îmi e dor din el.
Ce zici, Ema, de istoricul acesta al lui? E alt om acum?
Ema: Un singur lucru: înaintea mea n-a fost nimeni. Pentru mine nu are trecut. Lucian e cel pe care l-am lăsat în liceu. N-am fost cu el în perioada celebrităţii aceleia.
Acesta e trecutul cu care trebuie negociat. Pe tine cu ce te-a schimbat el, cum ai devenit altfel?
Ema: M-a echilibrat. Eram mai impulsivă, m-a făcut mai bună.
Şi te-a făcut mamă.
Ema: Mamă m-a făcut în primul rând Dumnezeu, apoi el.
Mihai are patru ani acum. Ce-ţi place să faceţi împreună, tu şi el, Lucian?
Lucian: Tot felul de prostii. Când era un pic mai mic, acum am mai renunţat, sunam la interfoane pe la blocuri şi fugeam. În rest, mâncăm cartofi prăjiţi.
Ce fel de educaţie e asta cu sunatul pe la uşi?
Ema: Nu ştiu. E prima dată când aud aşa ceva. Noi am hotărât ca el să nu aibă o educaţie foarte strictă. Mihai nu ştie să numere decât până la 10. Nu ştie poezii. O să înveţe. E un copil liber. Singurele limite: să nu bată şi să jignească.
Cum făcea Lucian când era mic.
Lucian: Eram mai rău. La mine era şi mai multă libertate, la vârsta lui ştiam multe înjurături.
Lucian, tu eşti o fire mai retrasă. Ai tendinţa asta de retragere în universul tău.
Lucian: Uneori îmi e greu să fac faţă presiunilor din exterior. Oamenii vor mereu ceva de la tine.
Vor ca tu să fii într-un fel. Vor să fii cum cred ei că ai fi.
Lucian: Pot să fac şi asta. Dar la un moment dat obosesc. Acasă sunt eu. În rest e obositor.
Ema: Cred că greşeşte. Nu-şi recunoaşte valoarea. A ieşit campion mondial la tenis la 16 ani. A făcut formaţia aceea, Gaz pe foc, când nu ştiu dacă mai erau alte formaţii, a jucat cu mari actori în telenovele de mare succes, a jucat în filme făcute de Sergiu Nicolaescu, printre altele. Sunt lucruri care spun ceva despre el. Asta mă deranjează la el.
Modestia.
Ema: Asta nu e modestie, a muncit pentru ele.
Pe tine ce te deranjează la Ema? Că nu se poate doar ea să arunce cu noroi şi tu să nu zici nimic.
Lucian: Mă deranjează că are dreptate (
).
Cum ar fi viitorul? Cum ar fi 10 ani mai încolo? Dacă ar fi să-i pui cu mâna...
Lucian: Mihai, campion naţional la tenis. Noi doi, eu şi Ema, cu el în turnee.
Deci tot împreună.
Ema: Nu ne vedem despărţiţi. Cel puţin după aceşti cinci ani de căsătorie, chiar nu.
Lucian: Aşa. Şi eu producător de filme.
Sper că de dragoste. Că pari mai romantic.
Ema: De ce-ţi pare aşa? Nu prea e.
Distrugi un mit.
Ema: Acesta e scopul nevestelor până la urmă. Să distrugă bărbaţii. Şi miturile lor (
). E romantic, dar nu romantismul comercial. Nu acela cu turnul Eiffel în spate.
Deci nu face circ.
Ema: Da. Nu distrug mitul până la capăt.
Vine cu flori?
Ema Lucian vine cu flori doar când mă supără.
Îţi spune că te iubeşte?
Ema: Îmi spune, dar mai mult îmi arată. Hai să zicem aşa.
Mi se pare că şi strică piaţa într-un fel.
Ema: Lucian? A stricat-o demult.
A stricat piaţa bărbaţilor cu succes la femei celebre. A arătat un alt tip de deznodământ.
Ema: Trebuia să nu se căsătorească?
Aşa erau aceştia.
Ema: Depinde cu cine îl compari. Lui îi place Brad Pitt. Şi el a stricat piaţa.
Lucian: Până la urmă scopul e să cauţi, dar să şi găseşti. Nu pot să fiu condamnat pentru felul în care am căutat.
Cu toate că unele momente te incriminează.
Lucian: Toate greşelile şi lucrurile bune pe care le-am lăsat în spate m-au adus aici. Cum să-mi pară rău de ele atunci?
Tu cum vezi, Ema, deznodământul acesta?
Ema: Eu când am spus „până când moartea ne va despărţi“ am vorbit serios. Restul, doar Dumnezeu poate să-l ştie.
