Emilian Oprea: ”Personajul meu este un rău necesar”

Asta spune actorul despre Robert Dima, cameleonicul şef DIICOT pe care-l interpretează în noua miniserie HBO, Valea mută.

Am sperat imediat după pelicula De ce eu? să am ocazia unui interviu cu Emi­lian – o descoperire exact aşa cum are nevoie mai mult cinematografia româ­nească: un actor matur, dar cu look tânăr, talentat şi selectiv cu rolurile pe care şi le asumă, dar şi cu sex appeal. Tudor Giurgiu, regi­zorul producţiei De ce eu? a avut un ochi senzaţional şi a fă­cut un pariu inspirat încredinţându-i rolul principal, deşi la acel moment Emilian nu era cunoscut. Miniseria HBO Valea mută a venit acum ca o ocazie perfectă pentru acel dialog relaxat şi cool pe care mi-l doream cu Emilian, un om cu un drum mai greu în spate decât lasă să se vadă. Are 39 de ani pe care nu-i arată. Fumează mult şi ocoleşte fotografii pe cât poate, mai ales de când i-a trecut pe la urechi că ar se­măna cu Jamie Dornan... Are o îndârjire care funcţionează întocmai precum combustibilul pentru arta sa. Şi mai are o jumătate şi doi copii. Emilian s-a lansat deja bărbat la casa lui, iar asta nu e treabă uşoară. Despre drumul de la Bâr­lad la Bucureşti şi despre filmările la Valea mută, am vorbit pe îndelete, la lansarea producţiei. Un proiect în care face o echipă de succes cu actorii Rodica Lazăr, Mihai Călin şi Adrian Păduraru, difuzat pe HBO.

Cum ai ajuns să te implici în proiectul ăsta?

Emilian În urma unui casting, procesul firesc al lucrurilor. Este primul meu proiect TV, dar n-am simţit diferenţa faţă de filmul clasic. Vorbim aici de HBO şi o echipă minunată.

Tu ai mai lucrat cu regizorul Marian Crişan...

Nu lucrasem foarte mult, la Orizont am avut un rol foarte mic şi am filmat patru zile cu Marian, atât. Dar acum a fost o echipă sudată, ne-am împrietenit sincer, curat şi frumos. A fost fain la filmări, mai ales că nu s-a filmat în oraş foarte mult, am filmat în Poiana Braşov, într-un cadru natural.

Ce te-a tras la rolul ăsta? Rol care din afară, mi s-a părut moştenire după De ce eu?, unde aveai tot rol de procuror.

Nu, n-are nicio legătură. (râde) Aici e o zonă de thriller, de acţiune şi vorbim de un personaj de ficţiune, acolo era un caz real. Lucrurile chiar sunt diferite, doar prin natura meseriei poţi spune că se învecinează. Nu te întâlneşti prea des cu o producţie ca asta, iar rolul e foarte atractiv.

M-a impresionat cum te-ai pregătit pentru

. Acum, vorbind de un personaj de ficţiune, ce a însemnat pregătirea pentru rolul ăsta?

Tot datorită peliculei

, am ajuns să discut cu un procuror DIICOT pe antidrog, care mi-a făcut un briefing şi mi-a explicat ce înseamnă anumite acţiuni, mandat, ascul­

 tări şi toate lucrurile astea specifice meseriei lor. Persona­jul meu e unul pentru care ambiţia personală e mai presus de orice. Şi cred că mulţi şi l-ar dori implicat şi prin DNA şi politică, pentru că nu lucrează cu mijloace ortodoxe şi se pliază după tot ce înseamnă infracţionalitate, iar asta în­seamnă că lucrează exact cu armele lor. Nu pierde timp.

Are sens să te-ntreb dacă te regăseşti cumva în el?

A, în multe privinţe mă regăsesc în personajul meu, dar nu vreau să sperii lumea. Sunt lucruri care sunt de admirat la el în nişte vremuri tulburi. E un soi de justiţiar din ăsta western, eludează legea, eludează orice...

De fapt, ai vrea să fii mai mult ca el?

Nu, pentru că eu sunt actor şi mă bucur că e aşa, fiindcă pot fi, până la urmă, ce vreau eu când vreau eu. Dar până la un punct, fireşte. Însă personajul ăsta e un rău necesar. Uneori e necesar un om ca el într-o structură de poliţie, procuratură, mai ales în jungla noastră naţională.

Eu chiar de la trailer am sesizat aerul occidental al producţiei...

E influenţa lui Marian Crişan de la Salonta. (

)

Dacă tot căutăm aerul ăsta occidental şi vrem o industrie de film mai ca afară, de ce nu ne asumăm şi star sistemul lor, cu sex simboluri? La noi, actorii ca tine vor şi nu vor să-şi asume postura. Pe tine te-am văzut pe coperta unei reviste pentru bărbaţi...

Mie mi-a spus o doamnă de vreo 55 de ani de la Timişoara că aduc foarte tare cu Jamie Dornan din

. (

) Nu văzusem filmul, dar îl ştiu pe actor. Acum, în Eu­ropa sunt foarte puţini actori care sunt sex simboluri. În America, da, dar noi ne raportăm ca sistem şi cultură cine­matografică la Europa. Iar europenii care au ajuns sex sim­boluri au făcut, de fapt, filme la Hollywood, precum Colin Farrell sau fraţii Fiennes. Dar acum ca să ajungi sex simbol, trebuie să şi faci filme pe bandă rulantă. Şi fiind o ţară cu o producţie cinematografică mică şi producţie TV mică – şi aici mă refer la producţii de calitate – de unde să ajungă oamenii sex simboluri? Că băieţi frumoşi sunt. (

)

Tu ţi-ai asuma cămaşa asta?

Eu nu sunt un sex simbol, dar da, sunt flatat că v-aţi gândit la asta. Îmi place ideea! Să vedem, însă, dacă mă vor mai plăcea fetele după rolul din

. (

)

Acum locuieşti în Bucureşti?

Acum, da, dar fac naveta.

Cum faci faţă? Înţeleg că eşti căsătorit, ai doi copii...

Am doi copii, dar nu sunt căsătorit, apropo de sex simbol...

Şi joci la Teatrul din Brăila. Deci cum faci faţă?

În provincie se joacă în weekend şi atunci fug acolo la sfârşit de săptămână. Îi datorez multe Brăilei şi o iubesc enorm, dar oraşul e într-o cădere liberă şi parcă nimic nu poate să-l oprească: sărăcie, tineri care pleacă pentru că oraşul nu le oferă nimic, politicieni cu tupeu, care ştiu să dea cu tifla şi-atât. Şi din păcate suferă oraşul ăla care e atât de frumos... Între timp mai am proiecte aici la TNB şi la Point, un teatru particular tot din Bucureşti. Nu ştiu cum mă descurc, am noroc de prietena mea, care e baza acasă cu gaşca mea de Sundance Kids, cum le zic eu.

Ai fost în clasă la Actorie cu Marius Manole...

Liviu Pintileasa, Cristian Popa – uite, apropo de sex sim­bol, alt bărbat frumos.

Dar uite, Marius Manole iubeşte teatrul. Pe el nu-l vezi în filme. Pe tine ce te-a făcut să îmbrăţişezi şi filmul?

Şi eu iubesc teatrul. Dar mi-a plăcut dintotdeauna şi fil­mul, deşi nu prea aveam speranţe să fac asta. Dar cred că multe lucruri le datorez lui Tudor Giurgiu, cu lungmetrajul

. Să dai rol principal destul de greu într-un lung metraj unui om pe care nu-l ştie nimeni... Eu cred că n-aş fi avut curajul lui Tudor.

Eşti modest. Spune-mi ce fel de tată eşti…

Of, sper să fiu un tată bun. Petrec mult timp cu copiii mei. Cel mai mare are doi ani, celălalt a făcut un an.

Foarte repede unul după altul. Erai pregătit pentru asta?

Nu, nici nu credeam vreodată că voi fi tată. Adică îmi plă­ceau copiii, dar n-am planificat nimic. Şi chiar mă obişnui­sem cu gândul că n-o să fiu tată.

Şi întrebarea admiratoarelor către sex simbol: dacă ai făcut doi copii, de ce nu eşti căsătorit?

Nu ştiu, că ne-au luat copiii prin surprindere şi n-am mai avut timp să ne gândim şi la altele. Abia avem timp să mân­căm, dar e foarte mişto. Îmi plac mai ales plimbările cu bă­iatul meu, Ştefan, când ne întoarcem acasă şi se înserează, iar eu vorbesc mult şi el îmi mai spune unele-altele şi râd cu el, stâlceşte cuvinte, eu iar râd şi mă simt ca şi cum aş sta cu un vechi prieten la vorbă…

Eşti genul de tată-prieten, dacă mă uit la tatuajele tale.

Da, prima oară când mi-am făcut un tatuaj eram foarte furios. Se întâmpla prin 2007, după o piesă nedusă până la capăt, dar nu din vina mea…

Deci tu ţi-ai făcut un tatuaj dintr-o frustrare profesională, nu dintr-un eşec amoros. Of, ca sex simbol nu trebuia să zici asta!

Ha, aşa e, dintr-o frustrare, pentru că mi se spusese: „Nu-ţi aparţine nimic în meseria asta, nici măcar corpul, de care trebuie să ai grijă pentru că e instrumentul cu care lucrezi“. Şi atunci am spus: „Ei bine, corpul ăsta chiar îmi aparţine şi fac ce vreau cu el!“.

Şi nu te-ai mai oprit cu tatuajele…

Păi, ştii cum e, după ce faci unul… Majoritatea au legătură cu întâmplări mai puţin fericite, dar în ultima vreme tatua­jele mele sunt legate de copiii mei, de lucruri frumoase.

Care e cea mai dificilă scenă filmată pentru

?

Sunt multe, dar nu pot să le spun, pentru că aş divulga din film. Am fost continuu provocat. Sunt un actor căruia îi place să rişte. Am riscat întotdeauna.

Prietena ta e din acelaşi domeniu?

Nu, e profesoară de engleză, dar a lucrat în cinematografie ca asistent de producţie şi apoi a fost director de casting.

Şi te sfătuieşti cu ea pentru alegerile profesionale în care rişti?

I-am cerut odată părerea, nu mi-a mers bine şi de-atunci nu mai cer nicio părere. (

)

Nicio părere ei sau în general?

Ei! (

) Pe Ştefan, băiatul meu, când plec la spectacol, dacă am vreo premieră, îl rog să-mi spună „Baftă!“. Atât!