Emma Zeicescu & Claudiu Popa: ”Suntem diferiţi şi totuşi asemănători”

Colegi la Realitatea TV în viaţa profesională, cei doi jurnalişti sunt îndrăgostiţi la nebunie unul de altul în viaţa personală şi au o pasiune comună, cu nume exotic: Idris Rafael, băieţelul lor de un an şi jumătate.

Micuţul cu ochi atât de albaştri e pasiunea care concurează acum cu viaţa lor agitată din redacţia de ştiri. Iar dacă ziua ar avea 64 de ore, aşa cum visează Emma, s-ar mai găsi loc şi pentru pasiuni adia­cente. Precum desenul, motiv pentru care ea a şi avut o perioadă un atelier de croitorie. Sau, în cazul lui Claudiu Popa, fotografia (dacă l-aţi fi văzut fotografiind-o pe Emma în timp ce-o intervievam, aţi înţelege cum e dragostea lor!) şi muzica (spune că nu e prea târziu să-şi lanseze un album, dacă Horia Brenciu a făcut asta la 35 de ani). Sunt piesele care fac un patchwork foarte colorat şi dinamic din viaţa lor de dincolo de sobrietatea pupitrului de ştiri la care îi vedeţi de obicei. Dacă la toate astea adăugăm firile lor efervescente şi simţul umorului, veţi înţelege repede că ne-am distrat de minune la şedinţa foto.

A cui a fost ideea numelui exotic Rafael Idris?

Claudiu Eu şi Emma ne uitam într-o seară la un film cu Idris Elba şi aşa mi-a venit ideea. Iar Rafael a fost a doua opţiune, pentru că am zis să-şi poată alege el.

Cine vă ajută cu creşterea lui?

Emma Mama mea şi mama lui. Fără ele, nu că nu ne-am fi descur­cat, dar ne-ar fi fost mult mai greu. În plus, eu am crescut fără bunici şi mi-am dorit foarte tare ca Idris să aibă o experienţă a bunicilor.

Idris cum reacţionează când vă vede la TV?

Când suntem în weekend şi tati lucrează, se duce la televi­zor, mângâie şi pupă ecranul. Trec peste faptul că aş vrea să-l văd făcând acelaşi lucru cu mami (

)... Dar asta e, lui îi recunoaşte vocea. De fiecare dată când Claudiu e la TV, se duce în faţa ecra­nului şi începe să vorbească cu televizorul.

Cum v-aţi cunoscut?

Ne cunoşteam din redacţie. Dar a fost, în acea vară abso­lut deosebită, un mesaj pe Facebook.

Acum doi sau trei ani?

S-au făcut trei ani! Deci a fost comentariul lui virtu­al, iar eu m-am gândit: „Ia uite, ce avem noi aici?!“. Am fost un pic intrigată. Nu mi-aş fi imaginat... Dar vezi, nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine e să-ţi dea un comentariu frumos într-o zi în care îţi pică bine. Şi uite-aşa s-au legat lucrurile. Apoi a avut el skillurile lui de-a seduce.

Ea a lucrat o vreme şi la Digi24. Când s-a întors în Realitatea, am aflat că e singură şi cumva mi s-a părut şi mai atrăgătoare.

Lucrurile s-au legat repede, cred. Pentru că sunteţi nişte firi spumoase. Iar braţul tatuat... Oamenii când îl văd pe Claudiu la TV nu bănuiesc că sub acel sacou se ascunde grădina asta!

Întregul tatuaj e un fel de Ţara Minunilor, care mi-am dorit să rămână sub forma asta până la adânci bătrâneţi, ca de câte ori o privesc să-mi imaginez că putem fugi acolo...

Dar parte din ea ai transferat-o în realitate...

Uite, aici e semnul pentru Rac şi Idris e Racul real.

Am şi eu un loc. Unde sunt? Miriapodul? Nu cred.

Tu eşti asta cu cleştii ăştia mari albaştri!

Ce drăguţ eşti! El vrea să spună de fapt că sunt acest dia­mant superb, minunea de zi cu zi.

Eşti posesivă?

Sunt posesivă, geloasă, tot ce nu-ţi doreşti...

De-aici, cleştii!

Dar sunt atât de faină, încât ai două variante: ori te lupţi cu ceea ce nu sunt ori accepţi ceea ce sunt, pentru că în principiu, toată hotărârea şi forţa asta a mea – mai puţin atunci când plâng, sunt sensibilă şi am nevoie de un Claudiu care să mă oblojească – deci toată forţa asta n-o să te lase niciodată să cazi şi va fi lângă tine necondiţionat.

Voi v-aţi căsătorit?

Nu! Trăim într-un concubinaj misterios.

N-am simţit până acum să facem pasul ăsta.

Acum, eu sunt tentată să te întreb, pentru că tu ai fost căsătorită doi ani înainte. Ai concluzionat că actele mai mult strică?

Da. Dar bine, nu poţi generaliza lucrul acesta. Cunosc oa­meni care sunt căsătoriţi de mulţi ani şi s-au adaptat. Eu, însă, aveam şi înainte de căsătorie un semn de întrebare legat de asta. Pentru că sunt un om foarte liber. De-asta am şi acest tatuaj pe încheietura mâinii stângi: Freedom. Şi da, am avut sentimentul că actele au stricat o poveste de dragoste. Ulterior, eu şi Claudiu am trecut prin nişte perioade: ba a vrut el şi n-am vrut eu, ba vicever­sa şi, la un moment dat, ne-am dat seama că niciunul nu e ahtiat după povestea cu primăria. Aşa că am zis că dacă vreodată o să fie momentul oportun, ne interesează să iasă o petrecere faină. În rest, nu suntem formali. Nu se potriveşte cu spiritul nostru liber. Pentru că, de fapt, pe noi asta ne-a unit. Uneori ne completăm, uneori ne batem cap în cap, suntem diferiţi şi totuşi asemănători!

Emma, tu faci 10 ani de Realitatea! Fără acea pauză de la Digi24.

Da! Un deceniu! Adevărul e că, indiferent de cât de grele au fost vremurile, eu am simţit că locul meu e aici. Aş putea ieşi la pensie de la ei. (

) E adevărat, însă, că acum, descoperind şi plăcerea de a scrie pe blogul personal...

Da, tu ai dezvoltat mult mai mult acest blog, vorbeşti acolo despre o echipă de zece. E mai mult decât un blog personal.

Da. E un proiect pe care eu vreau să-l dezvolt pe termen lung. Doar că n-am avut nici timpul nici forţa financiară să încheg echipa asta de zece până acum. Deocamdată încă mă bucur când îmi spune cineva că-i place blogul meu.

Dar criticile cum le primeşti? Ai un „fan“ celebru în persoana lui Mircea Badea...

Eu înţeleg să accept criticile de la oameni care sunt diplo­maţi. Pentru că dacă cuvintele de genul „stupidă“, „imbecilă“ - care s-ar putea să-l coste, nu ştiu - înseamnă critică, îi mulţumesc că mă citeşte, că-mi face publicitate... Sper doar să nu facă ceea ce poate a făcut de-a lungul timpului, să n-o facă la o comandă adică. Dacă scopul lui în viaţă e să mă menţioneze o dată la două zile, eu chiar îi mulţumesc. E plăcut să ştii că eşti atât de important.

Tu şi Claudiu sunteţi critici unul cu celălalt?

O, daaa! Dar Claudiu e mai soacră, deşi ne despart cinci ani, în care eu am acumulat mai multă experienţă. (

)

V-a împiedicat diferenţa asta la început?

El avea 27 şi ţin minte că ţi-am zis: „Eşti tânăr, de ce vrei asta?”. Dar a fost încăpăţânat şi mi-a plăcut asta la el.

Chiar aşa, Claudiu, de ce ţi-ai dorit un copil atât de devreme?

Dinainte s-o cunosc pe Emma mă gândeam la bebe şi la cum ar fi să fiu tată şi cumva mi-am dorit ca eu să fiu tânăr atunci când îmi voi vedea copilul cum creşte. Şi da, eu am declanşat dis­cuţia despre faptul că trebuie să facem un copil.

Noi avem o iubire adolescentină, nebună, colorată. Acum ne certăm, acum ne împăcăm. Să nu-şi imagineze cineva că sun­tem într-o poză de familie perfectă. Nu există familie perfectă. Dar cred că momentul în care el şi-a dorit un copil s-a potrivit cu biorit­mul meu şi cu ceasul matern şi a venit Idris. A fost good timing!