Eugenia Şerban, despre cea mai grea perioadă din viaţa ei: "Nu m-am schimbat deloc. Doar că am învăţat să fac o selecţie între prieteni."

5 noiembrie, 2021
1 dsc 3330 jpg jpeg

Este primul şi singurul doctor în actoria de film şi televiziune din România, un domeniu în care a şi cunoscut din plin succesul, în seriale ca Inimă de ţigan sau Aniela. Dar pentru că viaţa bate filmul, cel mai greu rol al ei a fost pe scena propriei vieţi, atunci când a primit, în 2019, cruntul diagnostic de cancer ginecologic şi la sân. Lecţia ei de viaţă este cel mai bun impuls pentru ca fiecare femeie să-şi respecte promisiunea de a merge anual la controalele de rutină. Iar dincolo de acest imbold, vezi portretul unui învingător, o femeie superbă, cu o forţă uluitoare, care emană un entuziasm ce răzbate şi din imagini (realizate cu atâta uşurinţă, în doar câteva minute, într-o joacă frumoasă!), o femeie care poate spune azi, cu zâmbetul pe buze: „Nu m-am schimbat, sunt aceeaşi Eugenia Şerban!“.

  Eugenia, arăţi fantastic! Care este starea sănătăţii tale în acest moment?

Eugenia Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt OK din toate punctele de vedere. Sunt sub supravegherea medicilor oncologi. Am ajuns acum la perioada în care merg la control o dată pe an. Am avut, ca toată lumea care trece prin ce trec eu, perioade în care mergeam la controale la trei luni, apoi la şase luni. E prima dată când voi face controlul de un an de zile în ianuarie. Acum nu-mi mai este teamă absolut deloc. A devenit o obişnuinţă. Am puţine emoţii, e firesc, pentru că vreau să fie totul bine. Dar aşa cum lucrurile au decurs bine până acum, aşa va fi şi de acum înainte. Iar faptul că am avut încredere în chirurgii şi în oncologii mei a fost de bun augur.

Cu mult înainte de diagnosticul care ţi-a schimbat viaţa, tu te-ai confruntat şi cu probleme din cauza implanturilor la sâni.

Nu, a fost o greşeală chirurgicală atunci când le-am scos. Mi-a necrozat, într-adevăr, o mare parte dintr-o glandă mamară. Dar nu are legătură cancerul cu ce s-a întâmplat atunci. De altfel, diagnosticul de cancer a fost la celălalt sân. Deci nu a existat nicio legătură între cele două situaţii. Mai ales că eu sunt om responsabil. Controalele mi le făceam anual şi toată lumea a fost şocată atunci când am spus că am cancer. Pentru că se pare că acele tumori apăruseră în ultimele luni, eu făcusem ultimele ecografii cu opt luni înainte. Iar controlul ginecologic îl făcusem cu un an înainte. Deci situaţia a evoluat extrem de rapid. S-a sesizat marele doctor Puia şi a început investigaţiile, descoperindu-mi în aceeaşi zi două cancere, cel ginecologic şi la sân. De aceea eu l-am şi numit pe doctorul Puia îngerul meu.

Te-ai bănuit că poţi avea o asemenea putere în lupta asta?

Sub nicio formă. Nimeni nu crede că se poate avânta în aşa ceva. Dar atunci când suntem puşi în faţa faptului împlinit ne dăm seama cât de puternici suntem, de fapt. Imediat după ce am primit vestea, două săptămâni am plâns. Norocul meu că atunci scoteam un spectacol la Timişoara, care se numeşte Spovedanie în faţa luminii. Repetam toată ziua şi nu aveam timp să plâng decât noaptea. În perioada aceea am primit cel mai mare impuls din partea copilului meu, fiul meu, care mi-a zis: „Dacă şi tu pleci, viaţa mea nu mai are sens“ – tatăl lui fiind mort de când el încă nu făcuse 18 ani. Aceste vorbe mi-au dat cel mai puternic hotărârea de a face orice pentru a trăi şi a fi bine.

Care a fost cea mai grea perioadă în această luptă?

Primele două săptămâni, până am acceptat că trebuie să fac orice ca să trăiesc şi că va trebui să trec prin tot supliciul tratamentului pentru cancer, asta însemnând operaţii, chimioterapie şi radioterapie. Apoi cu adevărat cel mai greu nu a fost când am trecut prin operaţii, ci chimioterapia. Dar dacă îţi asumi totul, poţi trece şi prin asta şi, după cum se vede, eu am trecut cu brio.

Chiar dacă ai fost nevoită să accepţi o imagine dureroasă a ta, atunci când ţi-ai pierdut podoaba capilară – tu fiind o femeie frumoasă, pentru care a contat mereu aspectul fizic.

Adevărat, dar să nu credeţi că asta înseamnă că mă machiez şi când merg la piaţă. În niciun caz. Am eu o glumă spusă pentru a-mi întări starea de spirit: „Am fost cea mai frumoasă cheală pe care am văzut-o vreodată“. Şi încă un beneficiu al chimioterapiei: n-a trebuit să merg deloc la cosmetică şi să mă epilez un an de zile. Am trecut prin toate astea chiar când împlinisem o vârstă rotundă. Eu mi-am făcut ziua de 50 de ani în noiembrie 2019 cu peruca pe cap, fără să ştie nimeni, atunci când au fost patru televiziuni şi 150 de oameni la ziua mea. Erau foarte puţini care ştiau, doar cei foarte apropiaţi. Şi mi-am dat peruca jos şi m-am înfăţişat cheală lumii, realizând o şedinţă foto, când a început pandemia, anul trecut. Nu mă mai suportam cu perucă, e un supliciu să o porţi zilnic, să ai grijă cum stă, să nu se vadă lipiciul şi, într-o bună zi, am zis: „Trebuie să renunţ la perucă“.

Pandemia cum s-a aşezat peste toată această luptă? Ai spune că te-a ajutat, fiind în izolare şi dându-ţi o discreţie de care aveai nevoie?

Nu, tocmai că începusem spectacolele şi ne-au închis în case. Nu, eu aveam nevoie să ies, să mă implic în proiecte. Stătusem deja retrasă opt luni.

Ai simţit nevoia să faci terapie, să vorbeşti cu un psiholog? Te-ai refugiat în credinţă, care a fost ajutorul tău spiritual?

Nu, nu am simţit nevoia de terapie. Şi, contrar altor persoane, eu m-am certat cu Dumnezeul meu atunci, în ziua în care am aflat că am două cancere. Acum nu mai sunt atât de certată, dar încă nu sunt împăcată în totalitate, pentru că am încă foarte multe „de ce“-uri la care nu am răspuns.

Dar se spune că Dumnezeu este prezent în oamenii din jurul nostru. Nu te-ai gândit că fiul tău este o faţă a divinităţii?

M-am gândit în foarte multe feluri, dar vorbesc de Dumnezeul meu, prietenul meu care mi-a fost alături toată viaţa şi lângă care eu am considerat că sunt alături toată viaţa. Fiecare se raportează într-un anume fel la Dumnezeu. Eu l-am crezut întotdeauna partenerul meu pe drumul în viaţă. Atunci am considerat că m-a părăsit.

Care a fost momentul în care ai spus „Am învins“?

În ziua în care am făcut ultima şedinţă de chimioterapie şi, la o lună de zile, am făcut toate investigaţiile. Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi. Într-adevăr a fost un demers complicat care a durat 12 ore, trei intervenţii într-una. Doctorii m-au sfătuit să le fac pe rând, dar eu am spus „nu“, pentru că am considerat că psihicul meu nu poate să ducă atât de mult timp calvarul şi că e pregătit să se rezolve totul repede, pentru că eu în două luni voiam să fiu înapoi pe scenă. Toată lumea râdea şi spunea: „Sub nicio formă nu se va putea!“. Ei, n-am reuşit în două luni, dar în trei luni mi-am făcut acea zi de naştere cu 150 de oameni, iar în următoarea lună am avut spectacolul monolog Spovedanie în faţa luminii, de o oră şi jumătate, la Timişoara.

Eu nu reuşesc să înţeleg cum te-ai putut concentra efectiv pe text...

Pentru că încercam să-mi găsesc alte preocupări decât a sta şi a-mi plânge de milă, lucru care te duce în depresie. În toată perioada mea de chimioterapie n-am primit-o pe mama la mine. Ea a aflat la rugămintea surorilor mele, care s-au temut să nu se scrie în presă şi astfel să citească mama. Atunci am hotărât să-i spun, dar nu am primit-o niciodată la mine atunci pentru că îmi făcea rău. Mama era foarte afectată, tot timpul plângea, şi la telefon, iar eu îi închideam telefonul. Mă duceam la ea doar când eram foarte bine. Nu suportam în preajma mea oameni care să-mi dea sfaturi şi care să-mi plângă de milă. Nu suportam compasiunea şi voiam să mă vadă doar ca pe Eugenia aceea pe care o ştiau dintotdeauna. Şi cred că lucrul acesta m-a ajutat foarte tare. Psihicul este mai mult de 50% din vindecarea acestei boli care este cumplită. Până la urmă, este cea mai cumplită boală a secolului XXI, în niciun caz pandemia, care a venit şi care o să treacă.

Dacă te gândeşti la Eugenia din 2019 de dinainte de acest diagnostic, cum o vezi? Cât de schimbată eşti acum?

Nu sunt deloc schimbată! Sunt la fel. Doar că am învăţat să fac o selecţie între prieteni. Pentru că da, în astfel de momente, aşa-zişii prieteni dispar, mulţi dintre ei. Pentru că cei care te sună de zece ori pe zi au nevoie de tine atunci când nu ai probleme. Unii au simţit să se uite la mine cu milă atunci când au aflat, alţii, care ştiau şi nu m-au sunat deloc, m-au contactat în cele din urmă când s-a scris în presă. Şi cea mai cunoscută replică este: „Iartă-mă, n-am ştiut cum să vorbesc cu tine“. Atunci când eşti prieten şi te ştii de-o viaţă nu cred că este un impediment, întotdeauna găsim cuvintele potrivite pentru a vorbi cu cei apropiaţi. Am mai învăţat că trebuie să mă pun pe primul loc în faţa celor din jurul meu, dar în rest sunt aceeaşi Eugenia Şerban, tot cu zâmbetul pe buze, tot încrezătoare în ziua de mâine.

Dar ştii că percepţia generală pentru această boală este că ea aduce sfârşitul. Şi oamenii îşi pierd cuvintele în faţa acestei perspective...

Da, inclusiv eu am gândit aşa. Numai că trebuie să ne gândim că în ziua de azi cancerul nu mai înseamnă moarte dacă ne ducem la timp la controale şi îl descoperim în fază incipientă, aşa cum a fost cazul meu. Cancerul se poate trata. De aceea sfatul meu pentru toate femeile din această lume este să-şi facă acele controale anuale – ginecologice, mamografii, ecografii de sân. Pentru că orice cancer descoperit în fază incipientă se poate trata.

Da, aşa a fost cazul tău – şi mai e ceva: există cu adevărat viaţă şi după. Îţi poţi relua viaţa normal.

Absolut. Eu am făcut câte intervenţii a fost nevoie pentru ca să arăt ca înainte, nu există un impediment pentru nicio femeie, chiar dacă are histerectomie totală, să nu mai aibă o viaţă sexuală normală şi să nu se simtă femeie. Există chirurgia plastică şi reparatorie care poate să-ţi redea formele pe care le aveai înainte. Eu am ales să-mi pun protezele chiar în prima operaţie în care am avut dublă mastectomie şi histerectomie şi sunt OK din toate punctele de vedere. Cum spun eu: „Am sânii ca la 20 de ani“. Deci se poate orice!

Eşti fericită? Sau acum ai altă definiţie a fericirii?

Sunt fericită că sunt sănătoasă, că băiatul meu e sănătos, că pot să mă trezesc dimineaţa şi să zâmbesc. Fiecare vede fericirea prin prisma lui. Alţii îşi văd fericirea doar dacă îşi văd milioanele în conturi. Eu nu mă raportez aşa la viaţă. Îmi doresc să reîncepem munca cât mai repede. Trebuie să îmi aduc spectacolul monolog de la Timişoara la Bucureşti – dar nu pot deocamdată, pentru că iar suntem în zona roşie pandemică. Aştept cu nerăbdare acest moment, deşi când îl voi relua, am promis că primul spectacol tot la Timişoara îl voi juca. 

image


Recente pe Ok! Magazine

Andy Fletcher, co fondatorul Depeche Mode jpg
Ronaldo și Georgina Rodriguez Ibiza jpg
lisa marie presley profimedia 0701669220 jpg
Regina Letizia și Jill Biden jpg
Carmen Iohannis balul de absolvire (1) jpg
Radu Valcan Insula iubirii (2) jpg
Maia Morgenstern
rafael nadal sora profimedia 0697387969 jpg
fiica lui Razvan Simion Ianca Simion (1) jpg
Pink mesaj pentru sustinatorii anti avort  (4) jpg
sharon stone profimedia 0481253175 jpg
Lelut Vasilescu a murit trupa Compact in doliu jpg
Femeile Presley jpg
Lopez în vizită (6) jpg
DeniseRichards PNG
Papa Francisc ingenuncheat de problemele de sanatate (1) jpg
Teo Show Kanal D Teo Trandafir, Mihai Mitoseru, Bella Santiago (8) jpg
Laura Cosoi a nascuta treia fetita (1) jpg