Eva Mendes: „Nu sunt marioneta paparazzilor“

5 iulie, 2013

Focoasa actriţă joacă, în cel mai recent film al său, cu dăruire totală şi un şarm dezarmant, avându-l coleg de platou chiar pe partenerul său din viaţa reală, Ryan Gosling. Acum, vedeta ne destăinuie trucurile cu care l-a impresionat pe regizor şi apoi, pe fanii ei, trucuri care se ascund dincolo de privirea sa captivantă

Originile cubaneze şi talentul actoricesc au reuşit să creeze o adevărată Eva, capabilă să-şi joace rolurile cu multă originalitate. Aşa cum a făcut şi-n cel mai recent film al ei, „The Place Beyond The Pines“, unde a lucrat cot la cot cu iubitul ei, Ryan, dar şi cu celălalt seducător al Hollywood-ului, Bradley Cooper. Un trio care nu are cum să nu-ţi capteze atenţia… Iar actriţa de 39 de ani, chiar şi fără machiaj, te cucereşte la orice privire. Fie că este îmbrăcată în rochii Gucci, pe covorul roşu, fie că apare doar în jeanşi şi tricou, cu părul prins în grabă, cum o putem admira şi-n film, Eva Mendes străluceşte natural. Şi la fel de natural şi sincer ne vorbeşte…

Ni se pare nouă sau ai mai slăbit, pentru rol?

Am slăbit, chiar mult! Nu prea-ţi dai seama, dar am dat jos aproape şapte kilograme, e mult pentru mine, sunt micuţă oricum. Am văzut-o pe Romina (n.r. numele personajului din film) prea puţin sexy, mi-a părut rău pentru ea, aşa că am vrut să arate astfel.

Şi-ai luat înapoi în greutate apoi?

Da, dar nu e ceva important. Doar că şapte kilograme se simt. Şi o joc la 20 şi ceva de ani, apoi la 40 de ani şi cu siguranţă, la 20 de ani, eram la fel de slabă. Am dorit, pur şi simplu, să fac asta. N-am mai spus nimănui asta, dar jeanşii aceia scurţi de pe mine, în film, îi am din 1992 (râde). Din liceu!

Deci ai venit cu propriile haine la filmări?

Ei bine, aici e meritul lui Derek (n.r. regizorul). Derek e fantastic, te încurajează să îţi aduci garderoba ta şi de vreme ce povestea se petrecea pe la începutul anilor ’90… era o vreme în care şi eu eram victima modei. Am avut câteva ţinute, dar acei jeanşi scurţi erau din acea perioadă, aşa că i-am luat cu mine.

Nu te-a luat la o plimbare cu motorul, în timpul audiţiilor?

Nu, eu l-am luat pe el! (râde)

Cum aşa?

Păi, am fost mare fană a peliculei „Blue Valentine“ şi mi-am întrebat managerul dacă pot stabili o întâlnire cu acel regizor al capodoperei, pentru că m-a frapat pur şi simplu. Am condus o oră şi jumătate şi l-am luat cu mine pe străzile din Los Angeles, unde am copilărit, l-am dus la primul apartament în care am locuit, la şcoala în care am învăţat, în parcuri… a fost ceva foarte intim, am vrut să vadă o latură diferită a firii mele, una personală.

Ce i-ai arătat aşa important în oraşul tău natal?

Mai întâi, m-am gândit că e mai revigorant să dai o audiţie în felul ăsta, în loc să stai într-o cameră cu lumina orbitoare deasupra capului şi cu tot ţârâitul telefoanelor în ureche. Audiţiile sunt dure. Dure cu actorii. Derek, pentru că e un producător neobişnuit, m-am gândit că o să aprecieze o audiţie la fel de neconvenţională ca el.

Cum a fost să lucrezi cu Ryan?

Suntem prieteni de foarte mult timp. Mereu am vorbit despre cum ar fi să lucrăm împreună. Desigur, e şi un actor incredibil.

Dar cum a fost să lucrezi într-un restaurant? Te-a recunoscut lumea de la mese?

Doar câteva persoane, pentru că erau mai mulţi oameni în vârstă pe acolo şi nu le păsa, ei îşi voiau doar ouăle prăjite şi şunca, spuneau doar „Cucoană, adu-mi mâncarea aia odată“. A fost bine, pentru că munceam. Oricum, am mai fost chelneriţă înainte.

Eşti bună la asta?

Nu! (râde) Am dat mâncare gratis, eram o chelneriţă îngrozitoare! Uit lucruri, trebuie să scriu pe hârtie tot.

Personajul lui Ryan jefuieşte bănci pentru iubita lui. Ce ai face tu pentru cel pe care-l iubeşti, cât de departe ai merge?

Totul e circumstanţial. De exemplu, pentru mama mea aş face orice e nevoie, clar. Pentru fratele meu, mmm… (râde). Glumesc! E greu să spun ce, pentru că la acele momente, instinctele sunt cele care lovesc şi care te fac să-i protejezi pe cei dragi.

Dar pe covorul roşu, cum te simţi, e o provocare?

Evident, are şi asta un scop. Nu e partea mea preferată la a fi actor, nu de aceea fac ceea ce fac. Nu merg niciodată la evenimente care nu au legătură cu munca, nu mă îmbrac pentru paparazzi. Sunt foarte axată pe job, dar accept şi covorul roşu ca parte din asta, o fac fiindcă trebuie să o fac – şi repede! De fapt, fotografii strigă mereu după mine să mă întorc cu faţa spre ei, dar eu nu fac asta, nu sunt marioneta lor. (râde) Aşa că ne distrăm, le spun asta şi lor şi ei râd, dar clar nu merg acolo să fac paradă.

Ce visai de când erai mică?

Visam mereu să o salvez pe mama, să-i plătesc facturile şi să-i cumpăr o casă. Din fericire, am făcut asta, sunt OK acum.

Ce ţi-a trezit interesul pentru actorie?

De fapt, am început să joc foarte târziu, la 23 de ani. Ca actriţă, începi, de obicei, mult mai devreme. Mergeam la facultate, voiam să mă concentrez pe istoria artei. Nu eram sigură, bla, bla, bla, apoi am cunoscut un manager şi totul s-a aranajat de la sine, apoi.

Încă mai iei lecţii?

Da, ador să fac asta!

De ce?

Doamne, pentru că niciodată nu înveţi destul. Şi-ţi exersează şi muşchii. Când nu munceşti pentru un film, e ca şi cum ai merge la sală – e mult mai amuzant.

Cum te vedeai îmbătrânind în film?

A fost partea mea preferată. Mă bucur de fiecare dată când joc un personaj şi trebuie să schimb felul în care arată, mă bucur. De fapt, încerc să strecor asta în filme, ca şi în „Hitch“, în scena în care Will petrece noaptea la mine, iar în dimineaţa următoare, nu sun machiată. A fost o mişcare serioasă mă gândeam că OK, nu vreau machiaj, iar dermatograful trebuie să fie şters, pentru că am dormit cu ochii machiaţi. Şi e incredibil câţi oameni nu înţeleg asta, se întreabă: „Ce vrei să spui, măcar puţină pudră, acolo“ – ăăă, nu, nu trebuie. Sigur, poate e o scenă unde trebuie să fii strălucitoare şi frumoasă, dar dacă ar exista o asemenea scenă, mi-aş dori să fie opusul şi tot ce-i la mijloc. Sunt actriţă şi asta mă stimulează. Ca să răspund la întrebare: nu ştiam ce să fac, Derek nu ştia nici el, aşa că m-am gândit. Am apelat la câteva trucuri – unul îl împărtăşesc şi cu voi. Pe lângă păr grizonant şi hainele respective, mă gândeam: “Bun, ce-aş putea să fac să par de 40 de ani?” Nu e ca şi cum trebuia să par foarte bătrână, dar totuşi. Am început să îmi tai sprâncenele. Să le rad până aproape le-am ras de tot şi mi-am dat seama că OK, e interesant ce iese. Puţin creion şi deloc machiaj şi aia a fost.

Mai apelezi la meditaţie?

Da, iubesc să meditez. Nu am mai făcut asta în ultima vreme şi nu-mi place. Dar da, de obicei fac meditaţie transcendentală. David Lynch m-a adus la meditaţie (râde).

Interviu: The Interview Feed

Foto: Guliver/Camera Press, www.outnow.ch