Exclusiv! Adrian Enache: “Căsătoria în sine este principalul motiv de divorţ! Asta spune Iuliana Marciuc şi sunt total de acord cu ea”

29 octombrie, 2020
7 corina8 jpg jpeg

Îşi trăieşte viaţa la cote maxime, are o energie debordantă şi o voce caldă, iar umorul îi este cel mai bun aliat. I-ar plăcea să mai cânte cu Tom Jones şi să joace cu George Clooney, dar până atunci Adrian Enache îşi bucură semenii cu prestaţia de la Naţional TV, şi nu numai, chiar şi în plină pandemie.

Artistul a vorbit pentru OK! despre apariţia în primul film de lungmetraj, despre copii şi relaţia cu Iuliana Marciuc, pe care o surprinde în fiecare zi.

OK!: Te-a înspăimântat vreun moment pandemia?

Adrian Enache:Nu! Absolut deloc! Virusul există, dar nu vorbim de o pandemie, ci de o epidemie. Acesta este Al Treilea Război Mondial bacteriologico-economic. Trăim în frică şi manipulare, cam despre asta este vorba.

Ce ai făcut în perioada de izolare, ţi-ai descoperit şi vreo pasiune nouă?

Mi-am văzut de treabă. Ca angajat al teatrului de revistă “Constantin Tănase”, m-am mutat cu activitatea online. Am lansat şi o melodie potrivită pentru aceste vremuri, o nouă versiune a celebrei piese a lui Florian Pittiş: “Sfârşitul nu-i aici”, alături de orchestra condusă de Dan Dimitriu. Am jurizat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică pentru copii “Good Vibes”, alături de reprezentanţi din 17 ţări. Am fost nevoiţi să jurizam de acasă, întrând pe zoom. A fost foarte interesant, deci aş putea spune că am avut parte şi de ceva nou în perioada asta…o jurizare online! Şi pe lângă toate acestea, m-am şi antrenat, am alergat în parc şi pe lângă, atunci când autorităţile s-au gândit să îl închidă. Nu mă pot plânge, pe mine această perioadă nu m-a oprit din a fi un om activ. Când mă revolt pentru tot ce se întâmplă, o fac pentru că îmi pasă de oameni.

Cum te protejezi? Dezinfectezi mai des, eviţi să ieşi în anumite locuri?

Nu am făcut nimic diferit de ceea ce fac în mod normal. Viaţa de sportiv te face să ai o anumită conduită, să te antrenezi, să te vitaminizezi. Ştiu exact ce este bine pentru mine şi cum să îmi cresc imunitatea. Şi asta nu de acum, ci de foarte mult timp, iar spălatul pe mâini e ceva normal. Nu era nevoie să vină acest virus ca să aflu. O ştiam de când eram mic, de la bunicii mei. Şi prietenii glumeau pe tema asta, văzând ce grijă am la acest capitol, că de aia m-au angajat cei de la farmacie să le fac reclamă . Nu dezinfectez mai des şi nici nu evit să ies în anumite locuri. Îmi văd de viaţa mea ca şi până acum. Oricum cred că ceva nu e cum trebuie. De exemplu, anul acesta am primit propunerea de a juca în primul meu film de lungmetraj dedicat pandemiei. Am acceptat şi filmările au durat o săptămână, timp în care am fost nevoit să joc cu masca pe gură. M-am simţit rău, ceva nu e ok.

Evenimentele au fost anulate. Au existat şi pierderi financiare?

Nu. Iniţial, au fost acele pierderi financiare datorate faptului că nu s-au organizat spectacole, nunţi, petreceri private, dar, Dumnezeu care mă iubeşte, a avut grijă să-mi dea pe altă parte. A venit oferta din partea regizorului Radu Jude cu filmul de lungmetraj “Somnambulii”, care va fi difuzat în 2021, au mai fost cântările de la mare, reclamele. Dar asta nu înseamnă că nu îmi pasă de ce se întâmplă în jur, cu semenii mei şi cu poporul acesta. Eu am motto-ul meu în viaţă, după care mă ghidez: “Să rămânem oameni măcar atâta timp cât ştiinţa nu a descoperit că putem fi altceva”. Acesta este motivul pentru care sunt foarte revoltat în legătură cu tot ce se întâmplă legat de aşa-zisa “pandemie”.

4 corina19 jpg jpeg

Cum a fost colaborarea cu Corina Chiriac? Se spune că această predare de ştafeta a fost ceva mai încordată şi au apărut câteva animozităţi. E adevărat?

Se spune…ca de obicei. A fost o colaborare minunată. Anul trecut, am prezentat Revelionul de la Naţional TV alături de Corina Chiriac şi apoi i-am fost alături la cârma emisiunii pe care o prezenta, timp de 8 ediţii. Chiar nu pierd nicio ocazie să aduc aprecieri la adresa doamnei Corina,pentru că aşa simt. La fiecare spectacol “Cu masca sau fără masca – oamenii vor să zâmbească”, de la Grădina de Vara Herăstrău, le spuneam celor prezenţi: “Ne vedem duminică la prânz, la emisiunea pe care Corina Chiriac a făcut-o cu atâta profesionalism şi pe care o iubesc şi-i mulţumesc”. La unul din spectacole a fost şi Florin, şoferul ei, aşa că am şi martori pentru ceea ce spun, dacă mai este nevoie. Este impresionant recordul pe care Corina Chiriac îl deţine cu emisiunea de la Naţional TV. 12 ani, duminică de duminică. O felicit încă o dată şi abia aştept să vină în calitate de invitat la “Start Show”, emisiunea pe care o prezint acum alături de Diana Matei.

Acum când agresorul Dianei a fost eliberat, te temi pentru siguranţă ei? Aţi luat ceva măsuri?

Nu mă tem! M-am asigurat că nimic rău nu se mai poate întâmplă şi cu asta am zis tot. Oricum şi ea este pregătită, aşa cum a fost şi în acel moment, acţionând. A contat mult că Diana este o fată puternică şi sportul pe care l-a făcut şi-a spus cuvântul, a ajutat-o într-o situaţie atât de complicată. Aşa că luaţi-vă copiii din faţa televizoarelor şi puneţi-i să facă sport!

Diana ţi-a urmat pasiunea pentru muzică? Pe David îl vezi pasionat de acest domeniu?

Sunt foarte fericit să regăsesc la cei doi copii ai mei ambele pasiuni: muzica şi filmul. David este pe zona filmului, face şcoala de televiziune a lui Vlad Ionescu. În această vară a primit oferta de a juca într-un serial tv cu adolescenţi, care va putea fi vizionat începând cu anul viitor. Diana este pasionată de televiziune, radio şi muzică. Sunt fericit că D-zeu a hărăzit-o cu o asemenea voce şi sper din toată inima să mă depăşească. Pentru că aşa este frumos…ca elevul să-şi depăşească maestrul!  I-am dat şi girul pentru prima ei piesă, o să vedeţi despre ce e vorba, vă spun doar că se numeşte “Ultimul dans”. Mi-ar plăcea să joc într-un spectacol regizat de David şi să cânt în duet cu Diana. Ce poate fi mai frumos?

Care a fost momentul acela care a avut-o pe Diana drept protagonistă şi care te-a emoţionat până la lacrimi?

De câte ori urcă pe scenă simt asta! Am cântat cu Tom Jones, am jucat cu mari fotbalişi, am colindat lumea şi am avut tot felul de întâmplări, dar niciun moment nu mi-a adus atâta emoţie cum îmi aduce fiica mea atunci când păşeşte pe scenă. De curând, a fost invitată în emisiunea “Start Show” şi a cântat “I will survive”, acompaniată de taraful Cleante, acei “extratereştrii” care pot cânta absolut orice. Momentul a fost emoţionant şi a “atins” inimile întregii audienţe. Îţi dai seama că în astfel de clipe sunt incredibil de mândru şi de copleşit de emoţii.

Eşti un părinte exigent sau ceva mai maleabil? David îţi povesteşte despre fete sau e încă prea devreme?

Am avut noroc de copii incredibil de buni. Sunt un tată maleabil şi nu sunt deloc exigent pentru că, fie vorba între noi, nici nu am avut cu cine şi nu am avut niciodată de ce să fiu altfel. David este un băiat introvertit. Nu participă la evenimentele care se petrec în jurul nostru şi nici nu cleveteşte. Nici măcar nu-şi spune părerea. Şi dacă abordezi subiectul fete, care e un subiect sensibil la această vârstă, tot ce scot de la el, uneori, e un zâmbet în colţul gurii.

Cu ce te-a surprins de curând?

Cu imagini care îl înfăţişau în rolul din serialul în care a jucat şi cu felul în care călăreşte. A făcut înot, squash, iar acum a trecut la sală şi echitaţie. Se află sub atenta observaţie a prietenului meu Mohamed Jbara, poreclit Sultanul, de la Herghelia din Saftica. Sunt impresionat de cum se antrenează David, de ţinuta pe care o are atunci când stă pe cal şi de relaţia dintre el şi animal. Îi place mult şi calul simte asta. Oricum, şi Sultanul este un profesor de excepţie, cu mine a făcut performanţă. Am fost nevoit să filmez o reclamă, în care urma să călăresc. În numai 3 ore, calul Samir a făcut reveranţa odată cu mine. A fost incredibil momentul.

Diana ţi-a cerut până acum sfatul în privinţa unei relaţii?

Da, ne sfătuim tot timpul. Are mare încredere în mine, şi eu în ea. Vorbeşte mai mult cu mine decât cu mama ei. Relaţia tată-fiică funcţionează minunat în cazul nostru.

Te vezi curând bunic?

Când o vrea Dumnezeu! Nu fac niciun fel de calcule, dar mă înscriu cu mândrie la acest “post”, pentru că mi s-a schimbat total conceptul de “bunici” de când i-am cunoscut pe Simona Florescu şi pe Răzvan Lucescu. Dacă aşa arătă bunicii, este excellent.

Găteşti? Ce îţi iese cel mai bine?

Mai gătesc când am timp. Am fost şi la concursuri. Îmi ies multe preparate bune: pui cu bame, ouă cu roşii, clătite (că ştiu să jonglez cu tigaia). În perioada de izolare m-am ferit să gătesc. Toată lumea se plângea că se îngraşă, aşa că am ales să stau departe de bucătărie şi să alerg.

3 corina5 jpg jpeg

Secretul unei relaţii de 25 de ani? Ce iubeşti cel mai mult la Iuliana?

Păi dacă e secret, înseamnă că nu îl dezvăluim, nu? Oricum, lăsând glumă la o parte, am tot vorbit în legătură cu acest subiect, am spus destule. Ce nu se ştie încă, aş vrea totuşi să rămână într-o cutiuţă misterioasă.

Mai crede Adrian Enache în căsătorie? Crezi că vei mai face acest pas?

Căsătoria în sine este principalul motiv de divorţ! Asta spune Iuliana Marciuc şi sunt total de acord cu ea.

Ultima surpriză pregătită pentru Iuliana?

Nu există prima şi ultima surpriză, alături de mine fiecare zi este o surpriză.

Care a fost primul tău job? Primii bani au venit tot din muzică?

Nu. Din fotbal. Aveam diurnă de 60 de dolari şi jucam în lotul de juniori al Naţionalei.

Ai o energie debordantă şi un umor molipsitor. Ai şi momente când te simţi trist sau deprimat?

Că orice om, dar niciodată nu o arăt. Este singură ocazie când consider că oamenii trebuie să poarte măşti. Ceilalţi nu au nicio vină că tu ai o anumită stare şi nu este ok să le-o transmiţi. Cu atât mai mult în meseria noastră când oamenii aşteaptă altceva de la ţine, o energie bună şi un tonus pozitiv.

Cea mai mare aventură trăită în adolescenţă?

Am plecat într-o aventură amoroasă, inacceptabilă pentru acea vârstă, şi i-am cumpărat fetei cu care eram un munte. Nu glumesc, un cioban m-a păcălit că este muntele lui şi mi l-a şi cedat pentru suma de 30 de lei. Vremuri frumoase.

La ce vârstă ai trăit prima iubire? Cine era ea?

Pe când aveam vreo 5 ani şi eram la grădiniţă. Am simţit eu ceva special pentru o faţă. Nu ştiu dacă era chiar iubire, poate mai mult o tresărire, dar eu trăiam intens povestea. O urmăream prin tufişuri şi îi aduceam boboci de trandafir.

Ai făcut vreodată un lucru ceva mai ieşit din comun, o extravaganţă, care acum te amuză?

Când am câştigat trofeul Festivalului Mamaia cu melodia “O singură noapte”, am plecat cu nişte prieteni, printre care şi Andrei Kerestely, cu barcă în largul marii. Am scris un bilet cu mesajul: “Noi suntem câştigătorii Trofeului Mamaia” şi ne-am semnat: compozitor Andrei Kerestely, textier Zoia Alecu şi interpret Adrian Enache. Am ars hârtia pe la colţuri, cu brichetă, am pus-o într-o sticlă şi direct în mare. Cred că nu a găsit nimeni mesajul, că am fi aflat. Încă aştept...

Ai cutreierat ţară şi lumea în lung şi lat. Aş vrea să ne povesteşti o întâmplare nostimă petrecută într-un turneu sau la un concert.

În 2014, Naţionala de Fotbal a artiştilor câştiga titlul de campioană mondială. Finala a avut loc pe 12 iunie, chiar de ziua mea. Stadionul din Moscova era arhiplin, îmi amintesc că erau în jur de 60.000 de oameni. La un moment dat, tot stadionul s-a ridicat în picioare şi oamenii au început să cânte “Happy birthday”. Eram şocat şi l-am auzit pe Temişan, care era chiar lângă mine în acel moment: <<Uite, mă, ce te respectă ruşii!>>. A apărut şi Putin şi eram din ce în ce mai copleşit de emoţii. Am căzut în genunchi, ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am rugat un coleg să filmeze momentul. Abia aşteptam să le trimit alor mei, să vadă şi ei cum este sărbătorit băiatul lor pe unul din cele mai mari stadioane din Rusia. Organizatorul s-a apropiat de mine şi m-a întrebat ce fac, crezând, probabil, că îmi este rău. I-am spus, printre lacrimi, ce emoţionat sunt că un întreg stadion îmi cântă La mulţi ani!. A venit rapid şi răspunsul: <<Noi vă mulţumim, dar lumea s-a ridicat în picioare şi cântă pentru că este ziua naţională a Rusiei>>. Nu mai are rost să continui povestea. Vă daţi seama cât mi-a luat să îmi revin şi ce ne-am mai distrat, ulterior, pe tema asta.

Ai fost vreodată aproape de moarte, de un moment care te putea costa viaţa?

Nu. Am avut grijă să mă dezinfectez (râde!)

Nici măcar nu răcesc. Pentru că părinţii mei au avut grijă de mine, am preluat şi eu ştafeta de la ei.

Care ar fi momentele care te-au marcat la 20, 30, 40 şi 50 de ani?

Nu aş putea să le cuantific aşa. M-au marcat multe momente. Festivalurile de muzică pe care le-am câştigat, întâlnirile cu idolii din film şi muzică, faptul că mă rog şi mi se îndeplinesc dorinţe. Hai să încerc, totuşi... La 20 de ani, rock-ul şi saltul cu paraşuta. La 30 de ani – festivalurile. La 40 de ani – idolii pe care îi întâlneam. Filmările din acest an pentru lungmetrajul care va fi difuzat anul viitor. În scurt metraj jucasem în 2015 – “Kandy, ciocolată de lux cu gust de femeie”. Asta aş pune pentru 50 de ani. Dar mai am şi cu siguranţă voi mai avea momente marcante. Tot aici aş încadra şi emisiunea pe care o prezint alături de Diana Matei la Naţional TV – Start Show. Să nu uit şi de spectacolul de anul trecut “Adrian Enache – Concert Tribuit Marilor Artişti”, care ar fi căpătat o amploare imensă dacă nu venea această perioadă dificilă pentru noi. A fost un spectacol plin de emoţie, mai ales că în sală se aflau membrii familiilor celor dispăruţi, iar unii dintre ei au urcat pe scenă pentru a cânta alături de mine.

Ce îţi mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?

Să joc într-un film cu George Clooney, că tot mă aseamănă lumea cu el, şi să mai cânt o dată cu Tom Jones. 



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg