EXCLUSIV Alexandru Papadopol: "Am trăit momente de fericire extremă!"

Unul dintre cei mai de succes actori de la noi a avut o prestaţie remarcabilă atunci când ne-a vorbit despre serialul Bani negri (pentru zile albe), lansat în pandemie, dar şi despre paternitate, politică şi previziunile pentru 2021.

Se numără printre actorii norocoşi, care au de lucru şi-n pandemie. După o vară în care a reuşit să joace, în spaţiu deschis, în comedia Linişte, sărut, acţiune, pusă în scenă de Teatrul Odeon, pe 22 noiembrie a avut loc, pe HBO, premiera serialului Bani negri (pentru zile albe), în care joacă rolul principal. Dar proiectele profesionale nu-s totul pentru Alexandru Papadopol (45). Dacă şi-a dorit să lase viaţa personală deoparte - cu tot cu divorţul de anul trecut de actriţa Ioana Ginghină şi relaţia pe care ar avea-o, tot din 2019, cu actriţa Adriana Irimescu - actorul s-a concentrat, în discuţia noastră, pe ce are să-i ofere prezentul – de la relaţia cu fiica lui, Ruxandra (12), la activităţile din pandemie şi rolul pe care-l joacă dragostea în viaţa lui.

Ce-a adus nou Bani negri unui actor ca tine, care are deja mare experienţă în domeniu şi succes?

Alexandru: Îţi mulţumesc pentru aprecieri! Probabil că actoria este unul dintre puţinele domenii în care experienţa contează destul de puţin. Cu fiecare rol, un actor o ia de la zero, pentru simplul fapt că niciun personaj nu seamănă unul cu celălalt. Dacă mă refer direct la Bani negri, pot spune că a fost o întâlnire excelentă din mai multe puncte de vedere. M-am bucurat de colaborarea cu Daniel (n.r. Sandu, regizorul şi scenaristul), cu ceilalţi colegi-actori şi mai ales de liniştea pe care ţi-o dă un personaj care este parte a unei poveşti bine scrise.

Ştiu că filmările pentru serial au avut loc anul trecut, când nu existau restricţiile de acum. Cum te descurci tu, ca actor, în pandemie?

Filmările au avut un parcurs fără obstacole majore. Nu existau restricţii, nici nu ne gândeam că ar putea exista aşa ceva... Eu ma descurc, aparent, bine. Am scos o premieră în octombrie la Teatrul Odeon, Kilometrul zero, în regia lui Andrei Majeri, am repetat câteva săptămâni bune cu mare fericire şi am apucat să jucăm vreo două reprezentaţii ale acestui spectacol. De asemenea, am reuşit să duc la bun sfârşit un rol consistent şi intens în filmul lui Octav Chelaru, Balaur. Deci... aparent lucrurile se mişcă, dar îmi e cumplit de dor de unele roluri, de unele spectacole.

Dar ca simplu om cum te descurci în pandemia asta?

Din anumite puncte de vedere nu pot spune că a fost o perioadă foarte supărătoare. Am citit, am văzut foarte multe filme, mă rog... am echilibrat nişte „parametri“ culturali. (râde) Am şi reuşit să plec într-o foarte scurtă vacanţă. Dar nu pot să nu mă gândesc la tragediile prin care trec atâtea familii, nu pot să nu mă îngrijorez gândindu-mă la părinţii mei, care au peste 70 de ani şi nu poate să nu mă deranjeze tare faptul că nu îmi mai pot vizita în voie părinţii şi prietenii aşa cum o făceam înainte.

Astă vară, ai jucat la Grădina Herăstrău. Cum a fost întreaga experienţă?

A fost prima oară când am jucat în astfel de condiţii. Spaţiul este imens şi a trebuit să jucăm cu lavaliere. Am jucat comedia Linişte, sărut, acţiune, care se juca mai mereu cu casa închisă la Odeon. La începutul lunii martie se desfăşura reprezentaţia cu numărul 99 şi ne pregăteam de turneu şi sărbătorire. Spectacolul cu numărul 100 l-am jucat, însă, la Grădina Herăstrău câteva luni mai târziu. A fost ciudat, dar şi foarte emoţionant. Cei 200 de spectatori nu au plecat nici când a început ploaia... România se află acum într-o carantină parţială, în care cursurile se desfaşoară online.

Ce se întâmplă cu activitatea şcolii de film pe care ai înfiinţat-o cu Dragoş Bucur şi Dorian Boguţa?

Vrem să revenim, am început înscrierile. Ne gândim ca la anu’ să filmăm şi partea a doua a filmului Două lozuri... Online nu se poate face, totuşi, actorie de film.

Aş vrea să ne întoarcem puţin în trecut. Ai dat de patru ori examenul de admitere la Teatru. Ce s-ar fi întâmplat dacă n-ai fi fost atât de insistent?

Posibilităţi ar fi fost multe. Dar plictisitoare, cred. Eu am absolvit şi Facultatea de Drept, fără a da, însă, licenţa. Un absolvent de Drept poate fi procuror, judecător, poliţist, notar şi, bineînţeles, avocat. Nu ştiu ce aş fi ales sau cum ar fi fost destinul meu. Oricum nu contează. Mă gândesc destul de puţin la ce s-ar fi putut întâmpla. Ştiu doar că am fost foarte tenace şi foarte norocos.

Şi, că tot vorbim despre examene şi studii, eşti doctorand în Arta Actorului. La ce-ţi trebuie diploma, având în vedere că tu ai succes în actorie înca din studenţie?

M-am gândit că, dacă o să-mi vină vreodată, la bătrâneţe, cheful să predau Arta Actorului, să pot să o fac. Din păcate, un actor practician nu poate preda decât dacă este absolvent de doctorat. Este un lucru descurajant şi nedrept, dar ăsta e, din păcate, sistemul.

Nu pot trece peste perioada în care te bucurai de un succes nebun când jucai în telenovele şi erai păzit de jandarmi în caravanele de prin ţară. Cum de nu ai devenit dependent de asemenea adulaţie?

A fost o experienţă pe care nu am „previzionat-o“. Nimeni nu credea că un astfel de serial poate avea un asemenea succes. Să nu uităm, însă, că totul se petrecea acum vreo 15 ani şi ţara arăta altfel, rigorile publicului erau altele şi nu existau nici reţelele de socializare. Acum nu ştiu dacă ar mai crea un astfel de fenomen. Cert e, însă, că atunci munceam în studiourile de la Buftea câte 12-16 ore pe zi şi cam o dată pe lună mergeam în diferite oraşe din ţară, unde se strângeau zeci de mii de oameni să ne vadă şi să facă poze cu noi.

Privind retrospectiv, cum ai reuşit să treci peste cea mai dificilă perioadă din viaţa ta?

Cu credinţă!!! Şi nici nu cred că am traversat până acum perioade extrem de dificile. Orice problemă s-ar ivi, cred că nu se poate compara, de exemplu, cu înfiorătoarea experienţă a unui deţinut politic în închisorile comuniste sau cu o boală gravă venită pe neaşteptate. Restul sunt tristeţi sau obstacole care pot fi trecute. Sănătate să fie!

Spuneai cândva că „cine are copii e binecuvântat“. Cum te-a schimbat pe tine paternitatea?

Cred că orice om normal la cap este schimbat structural în bine de apariţia unui copil în viaţa lui. Orice acţiune sau decizie va avea un „filtru“ mai profund decât propria dorinţă. Apariţia Ruxandrei în viaţa mea a adus echilibru, bunătate şi linişte.

Ai declarat, la un moment dat, că-n film ai jucat adesea roluri de „băieţi fără noroc“. Cum te consideri în viaţa de zi cu zi?

Mă refeream la o regulă scenaristică de bază, şi anume că personajul principal nu trebuie să aibă noroc pentru a fi parte a unei poveşti care emoţionează. Trebuie să fie isteţ, dar fără noroc. În felul acesta, spectatorul se va ataşa instinctiv de respectivul personaj. În rest, în viaţă şi mai ales în actorie, norocul îşi are rolul principal.

Te-ar tenta vreodată să intri în politică, aşa cum au făcut actorii Claudiu Bleonţ, Florin Călinescu şi Florin Zamfirescu?

Un mare actor mi-a spus că, atunci când a plecat la facultate, la oraş, a primit un sfat de la tatăl lui, care era un simplu ţăran, şi anume să nu facă credit la bănci şi să nu intre în politică. Nici una, nici alta nu aduc linişte şi mulţumire.

Crezi că vei trăi vreodată ziua în care să ajungi să te saturi de actorie, să-ţi doreşti o reprofilare?

Cine ştie?! Dacă va fi aşa, cu toate că nu cred, e posibil să mă retrag într-un loc mai liniştit.

Şi să faci ce?

Altă meserie nu mi-aş dori să fac, cu toate că, la cât de schimbătoare par a deveni vremurile, nimic nu mai pare imposibil sau inadmisibil.

Hollywood-ul ţi-a făcut vreodată cu ochiul?

Da... (râde copios) Şi atât!

Mai e puţin şi se încheie 2020, un an memorabil, cu siguranţă. Cum priveşti spre 2021?

Bine ar fi să ne păzim şi să rămânem sănătoşi. Viaţa sigur îşi va relua cursul ei firesc în prima jumătate a lui 2021, dar ar fi de preferat să nu ne îmbolnăvim până atunci. În rest... cum o vrea Dumnezeu.

Ce rol joacă dragostea în viaţa ta?

Important. Într-un fel sau altul majoritatea lucrurilor bune din viaţă gravitează în jurul acestui concept. Evident, însă, ea îşi joacă rolul prin oameni. Oameni cu nume şi prenume. (râde)

Ce e fericirea absolută pentru Alexandru Papadopol? Ai trăit asemenea clipe, există aşa ceva?

Fericirea este o stare de excepţie. Am trăit momente de fericire extremă ca un biet om. Dar sunt convins că extazul suprem are o directă legătură cu Divinitatea şi nu măruntele noastre bucurii, cărora le dăm nume. Fericirea absolută este dată oamenilor cu credinţă puternică, nu oricui.