EXCLUSIV Ana Geoană, primul interviu oferit după petrecerea de logodnă de la Palatul Mogoșoaia
Fiica lui Mircea Geoană trăiește deja de ani buni în Statele Unite, unde și-a găsit și marea dragoste, dar promite că România va fi mai mult decât o destinație de vacanță.
La distanță de 9 ani de precedentul nostru interviu cu familia Geoană, când Ana se gândea cu emoții la bacalaureat și pendula între America și Anglia pentru continuarea studiilor, iar fratele ei mai mare, Alexandru, era deja student peste Ocean, îi regăsim pregătindu-se de ceea ce se anunță a fi „nunta anului 2023“. Deja, viitorii socri Mihaela și Mircea Geoană și-au însușit rolurile de gazde pentru invitații străini ai fiicei lor la dublul eveniment din iulie, de la Palatul Mogoșoaia, când Ana și-a aniversat ziua de naștere concomitent cu petrecerea de logodnă cu Garrett Cayton. Un prilej numai bun pentru ca viitoarea ei familie și prietenii lor de toate naționalitățile să cunoască România, iar noi să aflăm cine este tânărul care i-a cucerit inima și care este fabuloasa lui poveste de familie.
OK!: Tu și Garrett sunteți foști colegi de facultate. Îți mai amintești cum a fost prima voastră întâlnire romantică?
Ana Geoană: Bineînțeles că-mi amintesc! Obișnuiam să mergem la mese ca prieteni, în grupuri mai mari, și într-o zi l-am întrebat dacă vrea să luăm cina împreună. Nu i-am spus că vom fi doar noi doi, deși îmi doream să nu mai vină nimeni. Spre bucuria mea, a venit singur. Am fost la un restaurant grecesc din Philadelphia, numit Opa, la care niciunul dintre noi nu mai fusese până atunci. Am încercat să mai mergem acolo, dar astăzi restaurantul nu mai există, din păcate. Coincidență sau nu, în limba și în cultura greacă, interjecția „Opa“ este un semn de bucurie, de sărbătoare. Am avut o seară grozavă și am vorbit ore întregi. După cină, am mers la barul nostru preferat din zonă. M-a condus acasă, dar totul s-a oprit aici. Am continuat să ne revedem și, treptat, am ajuns să fim de nedespărțit.
Cu ce te-a impresionat față de alți băieți?
M-a impresionat curiozitatea lui de-a descoperi oameni și idei noi, vrea mereu să învețe și să experimenteze, împărtășim multe dintre aceleași pasiuni și ne completăm cumva natural. Amândurora ne place să facem sport, să călătorim, avem o pasiune pentru filme, magie și muzică. Familia lui seamănă foarte mult cu a mea: sunt uniți, au umor, sunt mereu prezenți real unii pentru ceilalți. După ce eu și Garrett am absolvit universitatea și m-am mutat în Los Angeles, familia lui a fost extrem de primitoare și călduroasă. Nu m-au lăsat deloc să mă simt ca o străină și m-au primit cu brațele deschise. Am găsit în casa lor o alinare pentru dor, care, deși se pare că e intraductibil în multe limbi, este un sentiment real, cu care înveți greu să trăiești. Eu am avut norocul să fiu primită într-o altă familie, care acum este familia mea, și să nu mă mai simt atât de înstrăinată.
Ce știa el despre România când te-a întâlnit?
Când m-a cunoscut, m-a uimit că știa totul despre regizorii și filmele românești! În rest, ce știu majoritatea americanilor despre România: Transilvania, Dracula. (zâmbește) Știa, însă, de tata și de cariera lui internațională. Urmărește politica și e fascinat de noile tehnologii, unde românii au o bună reputație pe Coasta de Vest. În istoria familiei lui Garrett există, însă, și o poveste care nu poate fi uitată și care a creat o conexiune instantanee: România a fost prima țară în care bunicul său s-a oprit ca refugiat al Holocaustului, iar asta nu se uită niciodată. Poveștile familiei lui despre interacțiunea cu românii sunt absolut flatante pentru noi: pentru strămoșii lui, România a fost un loc de tranzit, într-un moment important al vieții lor, loc în care au găsit toleranță și ajutor. Destinul a făcut ca, în acest an, România să fie exact ceea ce a fost în urmă cu 80 de ani pentru bunicul lui Garrett: poporul care îi ajută pe ucraineni să meargă mai departe. Acum, bineînțeles, știe mult mai multe lucruri despre țara mea și-și dorește să afle mereu altele noi.
Bunicul lui era născut în Lviv, oraș ucrainean bombardat azi de forțele ruse. A fost vreodată acolo? Ați vorbit despre asta de când a început războiul?
Din păcate, nu a fost niciodată, dar am fost foarte triști să auzim veștile îngrozitoare despre tot ce se întâmplă în Ucraina, nu doar bombardarea Lvivului. Am vorbit și încă vorbim pe larg despre război și situația lumii și ne rugăm pentru toți cei aflați în pericol si în suferință. Acest război a răscolit amintirile multor familii pe care noi le cunoaștem, în America și în România, și sper ca rațiunea, diplomația și înțelepciunea să fie cele care vor tranșa această situație. Fie că ești la graniță sau dincolo de ocean, nu poți să ignori suferința unor mame care pleacă cu copiii lor spre nicăieri. Familia lui Garrett a mai trăit această experiență și cred că multe dintre cauzele sociale la care ei aderă în prezent în America au legătură cu povestea întâmplată în urmă cu două generații.
Cum a decurs întâlnirea lui Garrett cu părinții tăi? Ai avut emoții când l-ai prezentat?Am fost puțin emoționată să îl prezint părinților mei, pentru că erau critici atunci când un băiat se afla în preajma mea. Totuși, întâlnirea a decurs mai bine decât mi-aș fi putut imagina. S-au cunoscut la New York, la două luni după ce ne-am împrietenit, la o Gală a Institutului Aspen. Imediat, tatăl meu și Garrett s-au înțeles foarte bine și m-au ignorat pentru tot restul serii. (zâmbește) Atunci am știut că am găsit un băiat foarte bun. Pentru mine e importantă armonia și întotdeauna mi-am imaginat că relația iubitului meu cu familia mea ar fi bine să fie una armonioasă. Am avut noroc să mi se întâmple așa cum mi-am dorit.
Atunci când se întâlnesc, el și tatăl tău mai discută despre politica internațională?Garrett și tatăl meu vorbesc despre orice, de la politică internațională și politică românească și americană, până la tenis, filme, noi tehnologii și industrii creative. Nu există momente plictisitoare în conversațiile dintre tatăl meu și Garrett. Uneori mă amuz, pentru că mă transform într-un observator și-mi place să urmăresc argumentațiile lor. Niciunul dintre ei nu este genul care să-și piardă timpul cu ceea ce americanii numesc „small talks“. Ei se cunosc de ceva timp și au o dinamică a dialogului foarte interesantă. Uneori îi suspectez că au continuat anumite teme pe chat și că, atunci când se reîntâlnesc, continuă dintr-un punct în care au ajuns fără ca eu să știu.
De câte ori l-ai adus pe Garrett în țară și ce i-a plăcut cel mai mult?
Garrett a fost de două ori în România, în București, la mare și în țară. Locul lui preferat de până acum este Sighișoara. Iubim natura și zonele liniștite ale Transilvaniei. Am decis să petrecem mai mult timp acolo în viitor, pentru că incursiunile noastre nu au fost suficient de lungi încât să aibă timp să înțeleagă profund ce înseamnă România. Pot să spun că a fost fermecat de peisajele picturale ale României rurale, de natura și de infinitele posibilități de-a descoperi locuri de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.
Când ai știut că el este alesul tău?
Am știut că el este acela după aproximativ trei ani de la începutul relației noastre, după ce a început pandemia. Cred că perioada de carantină a fost un test pentru multe relații și eu chiar am văzut-o ca pe un test pentru a noastră. A fi împreună atât de multe zile, fără a interacționa cu nimeni altcineva, era ceva care suna foarte înfricoșător. În realitate și în cazul nostru, însă, ne-am înțeles mai bine ca niciodată și am avut grijă unul de celălalt. A fost o perioadă care mi-a arătat puterea relației noastre și a valorilor noastre de cuplu. Deși dincolo de ușă totul părea amenințător, noi ne-am simțit foarte bine împreună. Ne-am distrat grozav, ne-am creat o rutină care ne-a plăcut și ne-a făcut fericiți. Nu știu cum ar fi fost fără această perioadă, dar știu sigur că noi am transformat toate interdicțiile într-o șansă să ne descoperim și să ne armonizăm.
Cum a fost momentul cererii în căsătorie?
A fost incredibil de frumos! Garrett m-a dus într-o vacanță-surpriză în Panama. Când am ajuns, nu îmi spunea nimic din ce plănuise. În a doua zi, se purta puțin ciudat. Am fost pe o plajă frumoasă să vedem apusul și el se tot plângea că soarele nu mai apune odată. De îndată ce soarele a început să apună, m-a scos la o plimbare de-a lungul acelei plaje și m-a cerut romantic în căsătorie. Așa am înțeles, în sfârșit, și preocuparea lui legată de apus. (zâmbește) A fost un moment foarte emoționant pentru mine și o șansă extraordinară să mai dau o nuanță cuvântului „apus“.
De ce ați ales Palatul Mogoșoaia pentru acest eveniment 2 în 1, aniversarea ta și petrecerea de logodnă? Ați avut și alte locații în minte?
Eu și Garrett am ales locația, deși părinții veniseră și cu alte sugestii. Am vrut să fim într-un loc încărcat cu istorie, tradiție și cultură românească, mai ales că mulți dintre prietenii noștri veneau pentru prima dată în România. Au fost cu toții impresionați de povestea și simbolistica palatului ctitorit de Constantin Brâncoveanu. Când eram adolescentă, am descoperit-o pe Martha Bibescu prin cărțile ei, ultima proprietară a palatului înainte ca acesta să ajungă în proprietatea statului român. M-au impresionat calitățile ei de femeie, diplomat, scriitor și româncă, dar și faptul că a ales să investească banii obținuți în urma vânzării cărților ei în acest palat minunat, care a fost loc de refugiu, spațiu de creație, loc de întâlniri și decizii diplomatice, într-o epocă în care istoria României era foarte tulbure.
Au fost și elemente tradiționale la petrecere?
Da! Ca la orice petrecere românească. Am dansat hore pe muzică românească, armânească și evreiască, o punte de legătură între cele trei culturi. Am avut și un bufet cu mâncăruri românești, bulzul, sarmalele și dulciurile copilăriei mele de la cofetăria Ana! Tata s-a ocupat de selecția de vinuri românești, din toate regiunile țării. Noi am făcut o petrecere internațională, datorită invitaților, și românească, pentru că așa am simțit. Nici nu mi-aș fi imaginat acest moment din viața mea altfel decât l-am trăit în România de nenumărate ori în copilăria și adolescența mea. Sincer, noi, românii ne distrăm absolut fabulos și n-aș fi putut să-i privez pe prietenii mei din America de această experiență.
Câți invitați ați avut și câți dintre ei au fost oaspeți din străinătate?
Am avut în jur de o sută de invitați, dintre care peste jumătate au venit din SUA, Marea Britanie, Franța și Turcia. A fost o mare bucurie să avem alături de noi atât de mulți prieteni și colegi de facultate. Tuturor le-a plăcut tare mult Bucureștiul, iar noi ne-am simțit foarte iubiți și onorați.
Pe viitorii tăi socri cu ce i-a cucerit România?
Au fost foarte impresionați de București, de Mogoșoaia, de Palatul Parlamentului, de modul deschis și prietenos în care au fost primiți de către toți cei pe care i-au întâlnit. Barry, tatăl lui Garrett, e un mare fan Ilie Năstase și a fost încântat să-și întâlnească la petrecere idolul tinereții și nașul meu. Eu nu am avut emoții. Am știut sigur că România îi va cuceri!
Nunta va avea loc anul viitor, la Veneția. De ce tocmai acolo?
Am ales Veneția, pentru că Italia are un loc special în inima noastră. A fost primul loc în care am mers într-o vacanță cu ambele familii. După logodna de acasă, am vrut să găsim un loc frumos și accesibil pentru invitații noștri din America, România și restul Europei. Veneția este destinația visurilor noastre. Părinții lui Garrett sunt foarte entuziasmați și ei de această alegere și deja au început să se gândească cum să fie nunta.
Ai deja în minte modelul rochiei de mireasă?
Da, dar va rămâne surpriză. (zâmbește)
Unde vă veți stabili după căsătorie?
Locuința noastră va rămâne în Los Angeles după căsătorie, unde eu am pornit și îmi dezvolt propria afacere de welness și viață sănătoasă. Garrett deja lucrează alături de tatăl său în afacerea familiei. Vom călători și vom petrece mai mult timp și în România, pentru că, după experiența din această vară, am decis că România este pentru noi mai mult decât o destinație de vacanță. Ne-a plăcut foarte mult România rurală, caldă, naturală cu oameni și peisaje minunate și trebuie s-o explorăm mai mult. Chiar și eu am văzut cu alți ochi această Românie și îmi doresc să o văd și mai mult și să o înțeleg și mai bine.
foto: Dana & Stephane Maitec, Edward Aninaru
