EXCLUSIV Bogdan Farcaș alias Ciomag din „Clanul”: „Am devenit un fel de Bau-Bau național”

Îi vezi privirea, îi auzi vocea şi ştii că e el: Ciomag din „Clanul“ şi „Tătuţu’“, care a băgat spaima şi-n interlopi, nu doar în copii. Dar când zâmbeşte şi spune bancuri, îţi dai seama cum e Bogdan Farcaş, de fapt!

Dacă eşti fan al serialului „Clanul” şi urmărești și prequel-ul „Tătuţu’”, ştii deja că vorbim despre unul dintre personajele iconice intrate în cultura populară. Dar Bogdan Farcaş nu este doar chipul din spatele personajului sumbru din underground ori figura poliţistului psihopat din „Neidentificat”, pentru care a luat şi un Gopo, sau teroristul est-european din filmele de acţiune filmate de hollywoodieni la Bucureşti. Este şi actorul de comedie care ne face să râdem în „Zăpadă, ceai şi dragoste 2”, „Spre punctul G” ori într-o serie de piese de teatru „cu multă carne“, cum spune el; este şi asociat în Mango Broker, un business de brokeraj financiar; şi este şi tatăl lui Vladimir, lângă care şi-a câştigat dreptul de-a fi din nou adolescent.

OK!: Te-a bântuit vreun pic rolul lui Ciomag, până să-l faci sau după ce l-ai făcut?
Bogdan Farcaş: Iniţial, m-a bântuit foarte mult, pentru că e primul rol mai lung pe care l-am prins într-un serial. Şi, în momentul în care am vorbit cu Anghel Damian despre acest personaj, cu câteva luni înainte, m-a bântuit constant. Am început să-l lucrez cum îmi place mie, să mă gândesc la el, să mă apuc puţin şi de sport, să încep încet-încet să-l conţin. Iar, ulterior, am ajuns să-l iubesc pe Ciomag şi să-l înţeleg, nu să-i ţin partea, dar să-i înţeleg mecanismul de gândire.

E rolul cu care i-ai speriat pe mulți, practic ai dat o nouă conotație sintagmei „Trei iezi cucuieți“... A fost ideea ta să introduci fragmentul lui Creangă sau a scenariştilor?
Bogdan Farcaş: Cred că a fost o idee comună, a Liei Bugnar, a lui Anghel Damian şi a mea, din simplul motiv că am simţit că ar trebui introdusă o frază-cheie, un chiţibuş. Şi, când am văzut această replică scrisă, mi-a venit s-o cânt, pentru că Ciomag bătea un ritm cu inelul ăla cu ochiul. De-aici s-a născut totul şi, dacă punem şi vocea mea de fumător, rezultă un lucru care sperie.

Ai plecat și cu accidentări de pe set?
Bogdan Farcaş: O, da! Am avut o zi de filmare când trebuia să stau legat de picioare şi atârnat cu capul în jos – mă urcau oamenii ca să pot sta aşa. În afară de faptul că mi s-a umflat capul şi că deveneam suspect de AVC, că mi se scurgea tot sângele în cap şi, odată la fiecare 7 minute, trebuiau să mă coboare, ca să-mi revin, purtam şi o armură, pentru că Marian Olteanu trebuia să mă bată. Şi dragul de el – o, Doamne cât am râs la finalul zilei! – mi-a dat şuturi şi pumni doar pe lângă armură, de umărul drept era vânăt complet. Am mai avut scene filmate în frig, dar astea nu se pun niciodată la socoteală. Rămân doar zâmbetele şi magia de pe platou.

Cât de rău ești în „Tătuțu’”?
Bogdan Farcaş: Cred că l-am făcut pe Ciomag cu energia de acum 20 de ani, cu răutatea, incandescenţa şi colericul unui om de 30 şi ceva de ani. Un stăpân pe cerşetori, un vânzător de boschetari mult mai aprins, mai nebun şi mult mai viu. Sper! (zâmbeşte)

Cum s-a schimbat viața ta după rolul ăsta?
Bogdan Farcaş: Nu s-a schimbat foarte mult, mai ales că eu lucrez mult la roluri de compoziţie, deci cu care nu mă identific. Ce-i drept, mi s-a cântat pe stradă „Trei iezi cucuieţi“ şi am ajuns un fel de Bau-Bau naţional, când am primit tot felul de mesaje drăguţe în care eram „solicitat“: „Copilul meu nu vrea să mănânce tot şi i-am transmis că-l ia Ciomag dacă nu termină tot din farfurie“; sau „Nu vrei să-i trimiţi un mesaj copilului meu, pentru că nu vrea să înveţe? Și i-am zis că, dacă nu ştie mâine la matematică, îl chem pe Ciomag să-l ia“. Dar în afară de faptul că am ajuns spaima copiilor, viaţa mea se compune tot din muncă, teatru, filmări, spectacole şi Mango Broker – firma fondată de mine şi de prietenii mei, prin care oferim consiliere financiară celor care vor să obţină credite fără să fie păcăliţi.

Nu se uită niciodată la filmele pe care le face, dar i-a reușit magistral rolul lui Ciomag.

Dar cum a fost să joci cu Wesley Snipes, Van Damme, Steven Seagal…?
Bogdan Farcaş: …cu Dolph Lundgren, Cuba Gooding… Emoţionant! De la fiecare am avut ceva de învăţat. La Jean-Claude Van Damme m-a uimit profesionalismul – întotdeauna venea primul pe platou şi pleca ultimul şi avea un zâmbet pentru oricine, o frază... Foarte fain om! Am avut experienţe extraordinare şi cu Shia LaBeouf, Mads Mikkelsen, Oscar Isaac…Orice astfel de întâlnire pare, iniţial, de pe altă lume, pentru că te gândeşti că eşti cel mai norocos om că ai ajuns să lucrezi cu cei pe care i-ai admirat o viaţă.

Tu joci și comedie. Ba chiar sunt niște premiere acum, cu tine pe afiș.
Bogdan Farcaş: Da, sunt două filme care rulează acum, Zăpadă, ceai şi dragoste 2 şi Spre punctul G. Urmează Nebunul, de Igor Cobileanski. Fac şi mult teatru de comedie şi mă bucură că sunt sold-out constant piese ca „The Night alive” şi „O idee genială” la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, Aniversarea de la Teatrul George Ciprian din Buzău. Iar pe 24 noiembrie, o să am primul spectacol la sala Luceafărul din Bucureşti cu „Hurlyburly”, cu George Ivaşcu, Cătălina Grama, Florin Busuioc...

Cum ești „în civil“? Am auzit că ești tipul care are mereu bancurile la el.
Bogdan Farcaş: Da! Asta recunosc cu mâna pe inimă că da! (zâmbeşte) Probabil că vin dintr-o generaţie care, în condiţiile în care nu aveam curent electric, bani, mâncare sau alte lucruri, aveam bancuri şi umor. În „civil“ sunt un om vesel şi cred că umorul e un colac de salvare pentru orice, întotdeauna e loc de un zâmbet în orice.

Ești și romantic? Căsnicia ta ține de 20 de ani.
Bogdan Farcaş: Habar n-am. Ştiu sigur că-mi plac lucrurile astea casnice, să spăl vase, să spăl rufe, să cumpăr câte o ciocolată fără niciun motiv – nu pentru mine –, să gătesc, să cumpăr flori, să mă joc cu fiu-miu. Îmi plac plimbările, discuţiile, zâmbetele, ţinutul de mână, nebunii din astea. Nu le trec la capitolul romantism, pur şi simplu îmi plac şi îmi place să-mi înţeleg partenera.

Dar ca tată ești cool, permisiv sau strict?
Bogdan Farcaş: Cred că sunt prea permisiv. Sunt uşor de păcălit, pentru că îl iubesc foarte mult pe fiu-miu şi uneori mă poate păcăli. Nu ştiu cum, dar dacă se uită în ochii mei într-un anumit fel, pic.

Bogdan și Ioana sunt amândoi actori, dar „colaborează“ doar ca soți și părinți ai lui Vladimir.

Ce lucruri faceți voi, ca băieții?
Bogdan Farcaş: Uite, ne mai urcăm în maşină şi plecăm o noapte-două numai noi. Vara ne dăm cu placa de standup paddleboarding, ne ducem în larg, facem baie, căutăm meduze, după care stăm la poveşti. Anul acesta am fost şi la adunarea motocicliştilor – că eu sunt şi motociclist – şi am fost la Seawolves Bike Fest Party. Mai jucăm FIFA... Suntem doi copii şi, în preajma lui, devin şi eu acelaşi puşti de 13 ani şi stăm pe mingi, plăci, trotinete, biciclete şi discuţii.

Deja fiul tău e adolescent. Cu ce întrebări sau probleme vine acum la tine?
Bogdan Farcaş: Nu prea vine, cred că se duce mai mult la maică-sa. Cred că pentru discuţiile astea mai intime se duce mai mult la ea. Probabil şi pentru că soţia mea, Ioana, a petrecut mai mult timp cu el. Eu de multe ori îl întreb lucruri şi aştept momentul în care o să vină la mine cu probleme reale, pentru că sunt sigur că acel moment o să vină. Mă gândesc că şi eu, la vârsta lui, probabil că mă deschideam mai uşor în faţa maică-mii, pentru că maică-mea era mai înţelegătoare. Taică-miu să zicem că era mai brusc şi cred că şi eu sunt acum la fel. Dar bănuiesc că o să vină momentul acela în care o să vină să avem acele discuţii de care eu mă cam sperii, să fiu sincer. Nu ştiu cum o să fie, nu am dus niciodată cu el o conversaţie atât de adâncă, dar cred că mă timorează şi pe mine aşa ceva, pentru că orice scot pe gură, dacă eu greşesc, o să greşească şi atunci sunt responsabil de viitorul lui. Orice ar merge câş în viaţa lui mă voi gândi că e vina mea. Şi atunci evident că mă sperie şi pe mine aceste discuţii adânci. În momentul de faţă, mai stăm de poveste, mai stăm ca băieţii, mai discutăm despre şcoală, despre ce înseamnă să fii cool, despre grupul lui, dar prefer să-l las puţin singur, să se dezlipească de mine şi să descopere el cum e viaţa, cum e gaşca şi ce înseamnă anturajul şi aşa mai departe.

El ce spune despre munca ta, rolurile tale, faima ta?
Bogdan Farcaş: Eu nu cred că sunt un tip faimos de nicio culoare. Eu cred că există pe lume actori şi staruri. Sunt oameni născuţi să fie staruri, oameni pe care eu îi apreciez, şi oameni care sunt actori, care fac o poveste să pară mai reală. Eu cred că sunt la categoria actori. Sper că un actor bun. Asta cred eu despre mine, nu sunt un om faimos şi nici nu cred că fiul meu m-a văzut ca pe un om faimos. El nu are nicio părere despre cariera mea, nu am stat niciodată să discutăm despre asta, nu ştiu cât mă apreciază. Vede doar că sunt foarte mult timp plecat, n-am vorbit niciodată adânc despre un rol de-al meu şi aşa mai departe. Pur şi simplu, mai merge la filme, le vede, zice „Bravo!“ Şi atâta tot. Sunt convins că sunt acolo sentimente mult mai adânci, şi la el, şi la mine, pe care încă nu le-am deschis. E ca o cutiuţă pe care aşteptăm s-o deschidem de Crăciun sau de ziua cuiva. Cred că e o surpriză foarte frumoasă în cutiuţa aia. (zâmbeşte)

Care a fost momentul în care au început să vină și banii din meseria ta?
Bogdan Farcaş: Iniţial, s-a întâmplat în 2004-2005, când am început să filmez la tot felul de producţii din categoria celor americane. Atunci veneau bani pentru simplul motiv că salariile în teatre şi în meseria asta de artist erau foarte mici. Mie, în primii ani de viaţă de actor, după ce terminasem facultatea, mie îmi plăteau ai mei chiria ca eu să pot să fiu actor. Ei îmi trimiteau bani de mâncare, mie nu-mi ajungea salariul nici măcar să-mi plătesc chiria. Şi atunci au venit nişte bani care mie mi se păreau foarte mulţi în comparaţie cu cât câştigam. Din păcate, o perioadă nu am făcut nimic, după care ne-a dat în judecată în 2007 asociaţia de proprietari pentru că nu plătisem curentul şi după care banii n-au mai venit niciodată ca atunci. Nu-s bani foarte mulţi în meseria asta, dar cui îi pasă de foarte mulţi bani în momentul în care te trezeşti în fiecare dimineaţă din viaţa ta zâmbind şi gândindu-te: „Ce o să mai fac eu astăzi?“. Atâta timp cât am bani de gaz, de curent, de mâncare şi de motocicletă şi atâta timp cât fiu-miu are bani de educaţie, nici nu mă interesează. Nu mă interesează câtuşi de puţin de Bentley-uri, de Mercedes-uri, de iahturi. Să ne înţelegem, îmi plac foarte mult excursiile în regim „boschetăresc“, cum spun eu, adică îmi place foarte mult să merg în ţări sărace, gen Tanzania, Sri Lanka, Vietnam, Filipine şi să mă confund cu localnicii, să pot să absorb cultura locală, să mă comport ca ei, să mă cazez la RB&B, lucru pentru care nu-ţi trebuie atât de mulţi bani. Niciodată nu am visat să mă duc pe Riviera franceză, nu e pentru mine. Şi atunci, dacă stau şi o iau matematic, nu vin foarte mulţi bani din asta. Dar cui îi pasă? La ce îţi trebuie atâţia bani? Sincer! Atâta timp cât fac ce-mi place şi fericirea mea izvorăşte mare parte din ea din meserie, ce sens mai au banii atunci?

"Noi le traducem oamenilor contractele, le spunem exact ce îi aşteaptă pas cu pas"

Totuşi, cum ai ajuns la investiții și consiliere financiară? De ce n-ai mers de la început pe economie?
Bogdan Farcaş: E foarte simplu. O luăm uşurel aici: eu nu sunt pe investiţii şi consiliere financiară. Eu cu Mugur Rotaru şi Mihaela Rotaru am deschis acum doi ani şi jumătate-trei această Mango Broker. Eu cu Mugur suntem prieteni din clasa a VIII-a şi am rămas prieteni pe viaţă – asta a fost soarta noastră. Mugur a fost director la BRD, Raiffeisen, First Bank, la foarte multe bănci, în consiliul director şi noi dezbăteam întotdeauna foarte multă economie. Ne întâlneam întotdeauna la Iaşi şi vorbeam de la teoremele lui Friedman aplicabile în America Latină, până la… foarte multă economie, pentru simplul motiv că mie îmi place chestia asta. Şi, la un moment dat, el a ieşit din acest sistem bancar şi, pentru că-l cunoaşte foarte bine, după două săptămâni de stat cu el continuu la poveşti, ne-am hotărât să înfiinţăm Mango Broker, tocmai pentru a ajuta oamenii – pentru că, după ce discutasem toate problemele economice globale, ne săturasem de ideea că ţara noastră e o ţară de ţepe, în care trebuie să te păzeşti şi aşa mai departe. Noi ne dorim foarte mult ca acest cuvânt, „român” să fie un adjectiv, nu un substantiv, să fie o calitate. Ne săturasem de sistemul acesta în care trebuie să te duci la o bancă să-ţi faci un credit şi trebuia să consulţi un avocat, să ai nişte noţiuni economice destul de bune şi nişte termeni juridici ca să înţelegi contractul respectiv. Şi atunci Mango Broker consiliază şi ajută oamenii să găsească cel mai bun credit de pe piaţa bancară fără nici un comision. Noi nu cerem absolut nimic, singura noastră doleanţă este că, dacă ţi-a plăcut să lucrezi cu noi, să ne vorbeşti de bine, pentru că noi banii îi luăm de la bănci, niciodată de la oameni. Nu facem vreo haiducie financiară, în niciun caz, dar vrem feeling-ul ăla de familie şi de prieteneală. Vrem ca, până când românul va deveni adjectiv, Mango Broker să devină adjectiv. Şi credem că suntem deja, pentru că avem nota 5 din 5, adică maxim, după mii de clienţi, ori asta e o mândrie uriaşă, e ceva ce nu se poate lua: faptul că pentru câteva mii de români noi am fost familie. Vai, ce sentiment frumos e ăsta, să găsească cea mai bună soluţie! Doamne, Dumnezeule, e aşa de frumos să fii fratele mai mare!
Mai facem ceva: noi le traducem oamenilor contractele, adică noi le spunem exact ce îi aşteaptă pas cu pas. Şi, în afară de asta, noi facem şi un fel de mentenanţă, în sensul în care, dacă apare ceva mai bun pe piaţă, îi anunţăm imediat şi le spunem: „Oameni buni, refinanţaţi!“. Pentru că trebuie făcute economii, iar dacă sunt clauze abuzive nu îi lăsăm. Cel mai bun exemplu, Ana, o prietenă de-a mea, s-a apucat şi a cumpărat o casă de la un dezvoltator şi ea n-a ştiut când a semnat contractul că ăla îşi rezerva dreptul să-şi termine casa când voia el, în sensul în care ea a cumpărat o chestie „la gri“ şi a aşteptat ca el s-o termine, ca după aceea să stea să se roage de om să-i pună căldură, să-i pună gresie, să-i pună parchet ş.a.m.d., să-i pună restul de utilităţi banale, de fata asta a ajuns aproape pe drumuri. După care m-a sunat şi mi-a spus: „Doamne, ce rău îmi pare că n-am vorbit cu voi!”. La care eu vin şi zic: „Nu mai semnaţi, oameni buni, din astea, că sunt abuzive“. Dar noi nu-i lăsăm, pur şi simplu! Iar lucrurile astea noi le facem gra-tu-it, nu vrem bani, pentru că niciunul dintre noi nu trăim din asta. Eu trăiesc din actorie, Mugur şi Mihaela trăiesc din altceva, iar asta e o firmă pe care noi am fondat-o în beneficiul oamenilor. Nu se poate să rămânem o ţară de ţepe! Lucrurile trebuie făcute ca afară. Iar dacă alte firme sunt disperate după bani, noi nu suntem disperaţi după bani, noi vrem pur şi simplu să ajutăm.

Pe fiul tău ce-l vezi făcând în viață? L-ai orienta spre artă, spre ceva mai profitabil sau spre știință, ca ai tăi?
Bogdan Farcaş: Eu pe Vladimir l-aş orienta spre orice îl face fericit, atâta timp cât nu e o chestie de interlopi sau de ilegalităţi. Dar orice îl face fericit, spre asta l-aş orienta. Eu cred foarte tare că noi am ajuns, ca societate, să facem o confuzie foarte mare între valoarea financiară şi valoarea socială. Adică foarte multă lume (vorbesc despre oamenii care s-au orientat spre domeniul financiar) are senzaţia că, dacă ai nişte bani, reprezinţi neapărat o valoare pentru societate. Nu este neapărat cazul. Am şi eu o întrebare: cine este mai valoros pentru societate, domnul doctor Leon Dănăilă sau proprietarul unui mare lanţ de supermarketuri? Eu cred că domnul doctor Dănăilă este mult mai important pentru noi, ca specie. Şi atunci, dacă banul în sine este scopul, cumva cred că meciul e pierdut. Cred că ar trebui să faci în viaţă ce te face fericit realmente. Când pui căpşorul pe pernă şi închizi ochii, dacă reuşeşti să zâmbeşti şi să zici că ai avut o zi bună, sau nu zâmbeşti, dar nu zâmbeşti din cauza faptul meseriei, că nu ţi-a ieşit azi, dar tu iubeşti meseria aia, atunci cred că meciul e câştigat din start. Nu-ţi foloseşte la nimic un Bentley, încercând să epatezi, dacă tu seara, la nani, nu eşti fericit, e mai mare păcatul. Aşa că l-aş orienta pe fiu-miu spre orice îl face fericit. Mi-aş dori foarte mult să ajungă un artist în ceea ce face, să ducă meseria lui – că e ştiinţă, economie sau orice altceva – la rang de artă.

Ce ai spune că îi lipsește prezentului tău pentru a fi perfect? Sau e perfect?
Bogdan Farcaş: În primul rând, e o întrebare absolut superbă, e o întrebare la care ar trebui să stau foarte mult să mă gândesc, dar o să răspund instinctual. Cred că prezentului meu îi lipseşte timp. Întotdeauna  mă bântuie asta cu timpul, întotdeauna mă gândesc că, Doamne, dacă aş avea mai mult timp, nu s-o iau de la capăt, ci s-o iau de la capăt doar ca să perfecţionez ce am făcut, dacă aş putea cu mintea de-acum să rezolv problemele pe care le-am avut acum 10 ani, ar fi extraordinar. Mi se pare că am reuşit să parcurg doar 1% din drum, că mai e 99% din el şi eu mai am doar câteva ore. Şi nu mai am timp! Mi-aş dori timp, foarte mult timp pe care să-l dedic meseriei, în căutarea perfecţiunii unui rol, în căutarea perfecţiunii în familie. Timp, timp! Doamne, dacă am avea mai mult timp ar fi perfect!

FOTO: Pro TV, arhiva personală