EXCLUSIV CRBL: „Poate mă voi retrage în Spania, dar să mai treacă 10-15 ani“

12 mai, 2023

„Sunt sătul de vacanță, acum vreau doar muncă“, spune CRBL. Mai rar auzi asta din gura unui artist, dar, în cazul lui, destul de recent revenit din Spania, energia acumulată în ultimii ani trebuie exploatată cât mai bine, iar prezentul e cel mai bun moment.

CRBL   TCDU  ¬GABRIELA ARSENIE 3079 945 (2) JPG

Aţi apucat să-l vedeţi pe CRBL în rolul lui Marilyn Manson? Ei bine, dacă nu aţi prins prima ediţie a noului sezon Te cunosc de undeva, aţi face bine să-l căutaţi pe YouTube. Şi, dacă vi se pare că vedeţi dublu, aflaţi că e un sezon cu perechi, iar el face echipă cu Radu Ţibulcă – cunoscut din show-ul Moldovenii, dar şi graţie podcastului cu tot mai mulţi vieweri. Cert e că CRBL (Eduard Andreianu), a patra oară în acest show, îşi face încălzirea pentru marea relansare ca artist rock şi punk. Un nou vibe adus împreună cu bronzul din Spania şi cu noua lui pasiune pentru motoare.

OK!: Ești destul de prins de când ai reintrat în jocul de la Te cunosc de undeva.
CRBL: Filmăm două zile, dar avem și antrenamente, repetiții la scenă. Cam patru-cinci zile pe săptămână numai asta facem.

Deci e ca un job fulltime.
CRBL: Da, chiar e.

De când și de unde te cunoști cu Radu Țibulcă, partenerul tău de emisiune?
CRBL: De la Te cunosc de undeva, ediția 2023. (zâmbeşte)

Deci chiar nu v-ați cunoscut până acum?
CRBL: Când mi s-a propus, ştiam că va fi o ediție cu perechi, dar habar n-aveam cu cine o să fac echipă și eram destul de sceptic, pentru că sunt obișnuit să lucrez singur și, dacă era să fac echipă cu cineva, preferam să fie cu un cunoscut. Sigur că auzisem de Radu, știam că a fost la Pro FM, pe unde am fost și eu, dar nu ne-am întâlnit acolo, și știam că are un podcast, atât.

Mă așteptam ca tu să fi fost deja pe lista lui de invitați la podcast.
CRBL: Nu, nu. O să fiu, dar mai încolo. (râde)

Și cum s-a produs chimia dintre voi, a fost instantanee sau a necesitat ajutor?
CRBL: Mie rar mi se întâmplă să rezonez cu cineva de la prima întâlnire, dar cu el s-a întâmplat asta și am înțeles că e la fel de „nesănătos“ ca mine și cine se aseamănă se-adună. E inteligent, are și competiția în sânge, ceea ce mi-a dat de înțeles că o să fim o echipă de la bună în sus.

CRBL  (4) JPG

Are cerebel, cum s-ar spune.
CRBL: Are cerebel, da. Adică și echipa are CRBL, dar și jumătatea mea din echipă are cerebel. El este şi foarte amuzant, doar că umorul lui nu e chiar pentru toată lumea. Are niște glume câteodată acide, câteodată subtile, dar tocmai asta îmi place la el.

Cât vă distrați și cât vă enervați la repetiții?
CRBL: Deocamdată, ne distrăm 100%, nu ne enervăm deloc la repetiții, şi asta pentru că eu i-am înțeles limitele, cât poate duce, și am grijă să nu-l aduc în puncte în care să ne enervăm, pentru că trebuie să ne distrăm şi să facem show.

Crina Mardare spunea că Radu vorbește încontinuu. Așa e?
CRBL: Da, Radu vorbește încontinuu. Trebuie să știi când să-l oprești și cum să-l oprești – că se poate opri, dacă apeși niște „butoane“.

Voi aveți deja câteva personaje la activ la Te cunosc de undeva.
CRBL: Pey, după Marilyn Manson și Bollywood, au urmat și „toace“ și fustițe, adică transformări și cu ruj, și cu cercei, unele mai agresive, altele mai comice. Noi scoatem din personaje tot ce putem, dar nici nu pierdem farmecul acestui show, cu ce se întâmplă la canapea, de exemplu.

Te-a antrenat soția ta, Elena, la mersul pe tocuri?
CRBL: Nu e nevoie! Pentru mine e al patrulea sezon de Te cunosc de undeva, am făcut peste 60 de personaje, dintre care 20-30 au fost pe tocuri.

Atunci trebuie să te întreb care e recordul tău de stat pe tocuri? Problema multor femei, altfel.
CRBL: Problema mea este piciorul lat, bărbătesc, care, în momentul în care îl pun într-un pantof de femeie, se strânge și mă dor degetele. Deci nu e problema de gambe sau de poziție în sine. Știu să merg pe tocuri cu genunchii întinși, pentru că am făcut balet la viața mea – că de-acolo am ieșit eu dansator – și atunci am învăţat cum să țin piciorul întins, cum să merg, care e postura. Adică am niște avantaje.

Te-am văzut transformat în Marilyn Manson și eram absolut hipnotizată de look-ul și vocea ta. De unde a ieșit din tine?
CRBL: Cumva, a venit de la sine, pentru că muzica mea se îndreaptă, mai nou, spre punk și spre rock. Şi, când am văzut că mi-a picat Marilyn Manson, al cărui timbru mi-e familiar, m-am bucurat foarte mult.

CRBL  (1) jpeg

Dar de când n-ai mai pus un costum pe tine, că nu prea e genul tău?
CRBL: Ai să râzi, este genul meu, numai că nu l-am expus până acum. Pentru mine, tot ce înseamnă partea de gentleman este foarte bine implementată şi mă bucur de fiecare dată când am un eveniment de tip nuntă, botez, ca să pot să port costum, cămașă, butoni. Ce-i drept, a trecut vreun an de când n-am mai purtat un costum. În Spania, oricum, era prea cald pentru aşa ceva. (zâmbeşte)

„Sunt sătul de vacanță, acum vreau doar muncă“

Câți ani de Spania ai bifat?
CRBL: Vreo patru ani, cel puțin.

Ți-e dor de Spania, ți-ai lăsat ceva acolo?
CRBL: Mi-am lăsat doar prieteni, am lăsat Medite­rana așa cum am găsit-o. Am să mă mai duc acolo, poate mă voi și retrage acolo, dar să mai treacă vreo 10-15 ani, când o să mă satur să mai fac lucruri.

Te întreb asta pentru că tu ai închis totul aici, ți-ai strâns totul într-o desagă și ai plecat.
CRBL: Da. Și am vrut să vedem cum este acolo, cum ne așezăm... Ne-am așezat, ni s-a făcut dor de scenă, a trecut Covidul și am revenit acasă. Pentru că mi-e dor de scenă, mi-e dor de muzică, în primul rând.

Cumva, tu ai spiritul american, poți s-o iei oricând și oriunde de la zero.
CRBL: Da și ce poate fi rău în asta? Eu nu sunt genul care să se sperie nici de sărăcie, nici de punctul zero. Am mai fost acolo, îmi place, îmi plac provocările. Nu-mi place să treacă viața pe lângă mine fără să adun amintiri, prin orice.

Și ai norocul ca Elena să fie la fel.
CRBL: Păi, dacă Elena nu era așa, mi-ar fi fost foarte greu. Cumva, așa cum suntem noi, cu plusuri, cu minusuri, suntem împreună de aproape 16 ani și prindem „finalele“ împreună: când mie mi-e dor de scenă, ei îi e dor de România. Și atunci e bine.

Și acum sunteți într-un astfel de moment.
CRBL: Da, acum suntem acasă și vom rămâne o perioadă destul de lungă, pentru că ne-am propus să facem niște lucruri, pe care începem să le construim acum, încet, încet și nu avem în cap nici măcar ideea de-a merge în vacanță. Eu, cel puțin, sunt sătul de vacanță, nu vreau să aud de vacanță, vreau doar muncă, atâta îmi doresc.

Ai bateriile ultra încărcate, să înțeleg.
CRBL: Da.

Concret, unde și pentru cât timp e acasă acum?
CRBL: Stăm cu chirie la o casă. Nu putem sta la apartament, ținând cont că ne-am întors cu trei tiruri, întrucât am adunat foarte multe lucruri de-a lungul vieții – și nu mă refer la mobilă! Plus că ne place să avem curticica noastră, libertatea noastră. N-am de unde să știu pentru cât timp, pentru că poate ne vine ideea să plecăm iar în Belgia, Olanda, cine știe pe unde.

CRBL  (3) jpg

Apropo de libertatea asta, am văzut că-ți place și tot ce are două roţi.
CRBL: Păi, de vreo trei-patru ani am devenit posesor de permis pentru vehicule cu două roţi. Deja sunt fascinat de treaba asta, iubesc lumea moto, nici nu-mi mai vine să folosesc mașina. Dacă înainte visam ce garaj o să-mi fac cu nu știu câte mașini, acum visez la motoare. Am avut un Indian şi un Harley Davidson, pe care le-am testat şi le-am dat. Acum am un Royal Enfield, un brand care se vinde foarte mult în India, dar nu e de zi cu zi, e de enduro. Mi-ar plăcea să le am pe toate trei, pentru că-mi plac toate trei brandurile și poveștile lor şi se potrivesc cu noul meu stil.

„Alesia are un auz absolut, dansează de dimineața până seara...“

Cum crește fiica voastră, Alesia, lângă doi părinți atât de liberi?
CRBL: Spre surprinderea noastră, Alesia a evoluat foarte bine și echilibrat. Acum, pentru că are 12-13 ani, nu ne mai putem muta de colo-colo, pentru că deja se atașează de prieteni, de colegi. Când era mică, se schimba doar școala, era ca o excursie perpetuă. Dar încă ține legătura cu cei pe care i-a întâlnit la școlile britanice și are colegi prin toată Europa.

Ce prevezi pentru ea?
CRBL: Aștept să facă 18 ani și să se ducă la o școală undeva afară, să rămân și eu liber cu maică-sa, să ne vedem de viața noastră. (râde) Toată lumea ne întreabă dacă mai facem un copil. Păi cum să mai fac un copil, când eu mai am șase ani și am scăpat? (râde) Eu vorbesc acum așa, dar o să-mi fie greu să stau departe de ea. Sunt dependent de ea, recunosc!

Ea are voce, cântă, dansează?
CRBL: Da, cântă, are un auz aproape absolut. A văzut-o și Crina Mardare, la un moment dat, doar că n-am apăsat noi pedala mai mult decât e nevoie, iar de dansat, dansează de dimineața până seara. Este fan Blackpink, o trupă mare de fete din Coreea de Sud, știe toate piesele în coreeană și în engleză, știe toate coregrafiile, tot ce înseamnă istoricul trupei. În momentul în care am fost la concertul lor în Barcelona, a fost extraordinar pentru ea. Și să vezi un stadion plin de copii, care dansează și cântă în același timp cu trupa e fascinant și pentru un adult. În vacanța de Paște, m-a rugat să înregistrăm niște coveruri Blackpink cu vocea ei, ca să pregătească și coregrafiile. Nu știu de ce i-a venit ideea asta, dar eu o încurajez.

CRBL  (5) jpg

Pe tine te inspiră trupele tinere, de tipul ăsta, despre care noi auzim mai puțin, dar care fac ravagii în topurile de-afară?
CRBL: Eu sunt obligat să analizez showbizul, indiferent că-mi place sau nu. Iar când văd că se întâmplă un fenomen, analizez oamenii: de ce ascultă genul ăla, de ce le place direcția aia, de ce empatizează cu anumiți artiști sau cu muzica lor și de-acolo încerc să scot următorul profil. Nu spun că-mi fac muzica în funcție de ce se cere, dar nici nu pot să nu iau în calcul tot ce se întâmplă. Și, da, sunt cu ochii pe tot ce înseamnă TikTok, Instagram, ascult și la Alesia noutățile, slang-ul folosit, prescurtările noi. Nu-mi plac neapărat, dar rămân conectat la noua generație. Trebuie!

La fel, nu știu dacă ți-a scăpat vreun reality show sau vreun format TV.
CRBL: Da. (râde) Eh, mi-au mai scăpat câteva, la care nu am vrut să merg și n-o să merg niciodată.

Dar la show-urile de supraviețuire te-ai mai uitat? Că și tu ai fost la Survivor, Asia Express...
CRBL: Mă uit în fiecare zi, nu ratez nimic. Știu tot, mă uit la tot, mă uit și din punct de vedere al producției, și ca fost concurent, pentru că nu se știe niciodată…

Cu Oase te-ai împăcat?
CRBL: Cu Oase nu mai este despre împăcare. Și chiar dacă ar fi ceva, este doar între mine și el. Eu am văzut că au mai apărut articole, că toată lumea este curioasă, dar nu e un subiect de actualitate și nu va fi nici dacă se va întâmpla, pentru că n-o să fie la vedere. Este o chestiune pe care doar Bărbosul poate s-o aranjeze într-un fel, dacă o va aranja vreodată.

Care e certitudinea anului ăstuia pentru un om care nu se mai ancorează în certitudini?
CRBL: Că CRBL revine pe piața muzicală cu ceva foarte nou și abia aștept să văd reacția oamenilor. Rock și punk este ceea ce iubesc atât de mult și abia aștept lansarea, sunt curios să văd cum va fi primită muzica mea. Eu cred foarte mult în ea, sper să dau naștere unui nou trend și-mi doresc foarte multe să merg în concerte, ca să mă-ntorc din nou la oameni.

În studio la Smiley ai intrat?
CRBL: Da, păi cu el lucrez. Am făcut cu el și un duet muzical, am lucrat cu el și în studio, am lucrat și la studioul lui Marius Moga. Majoritatea pieselor pornesc de la mine, le creez în studioul meu, după care mă duc și le produc final la alții, care deja știu să facă asta foarte bine.

Deci ați rămas apropiați.
CRBL: Absolut! Păi, el e fratele meu și va fi toată viața mea, nici nu se pune problema.

Elena ce face de când a revenit în țară?
CRBL: Elena are două, trei ocupații. Pe lângă coregrafie, care e de bază, face niște tablouri extraordinare, cu cristale Swarovski. I-a făcut un astfel de cadou în Marbella patronului de la Nikki Beach, reprezentând-o pe fata lui, Nikki, care a murit într-un accident şi care a inspirat toate acele cluburi Nikki Beach în lume. Pe lângă asta, Elena are o pasiune nouă pentru ciocolata handmade, face flori din ciocolată, pe care le poți mânca şi care arată şi extraordinar de bine.

CRBL  (1) jpg

Tocmai ea, cu silueta ei!
CRBL: Da, și tocmai ea, care nu este cu dulcele! Ea, dacă ar putea, ar mânca totul sărat. Dar a văzut undeva asta și a început să caute, să experimenteze cu „profesorii“ Google și YouTube, cu multă rădbare și cu multe greșeli, până i-a ieșit.

Deci, dacă mâine ai rămâne fără voce sau n-ai mai putea dansa, ești salvat.
CRBL: Eu sunt salvat o dată cu ea, și o dată cu mine – eu sunt mecanic la bază, găsesc de muncă și-n construcții, și-n service-uri auto, n-ar fi o problemă. Dar, mai simplu, m-aș băga ca manager artistic, de ce să rămân neapărat pe scenă? Mă pot retrage în spate, că tot mă pricep.

E bine că nu te-ai blazat și n-ai ajuns o vedetă care face turul emisiunilor și atât.
CRBL: Nu, nu pot, n-am putut să fiu niciodată așa. Lumea știe mai puțin și că eu, în ultimii ani, m-am apropiat de lumea de blockchain și de criptomonede, nu neapărat la tranzacționare, cât de ce înseamnă dezvoltarea blockchainului ca un nou internet. Un lucru care m-a provocat și care m-a introdus în niște evenimente de care m-am ocupat pe la Dubai și-n alte părți. Deci fac mult mai multe lucruri despre care nu se știe, și nu pentru că nu am vrut să spun, ci pentru că n-a fost conjunctura. Şi ar mai fi noutăţi, dar momentan sunt under construction.

FOTO: Gabriela Arsenie, arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Mane Voicu și Ioana State Asia Express jpg
Berecleanu Andreea la Londra 5 (1)   Copy jpg
Anca Țurcașiu și iubitul ei, romantici în Abu Dhabi   Instagram jpg
Manuel Garcia Rulfo, GettyImages (1) jpg
Shakira, GettyImages jpg
Rudy Giuliani   GettyImages 1858142698 jpg
Nicolai Tand si Sorin Brotnei au câștigat Asia Express în fața lui Mane Voicu și Ioana State   Antena 1 (1) jpg
FotoJet Ade jpg
Jennifer Lopez și sora ei Lynda profimedia 0930439926 jpg
Catherine Zeta Jones Michael Douglas 2023, GettyImages (2) jpg
FotoJet Trump jpg
Mirela Vaida, vedetă la postul de folclor al lui Silviu Prigoană jpg
FotoJet Divas jpg
Mane Voicu și Ioana State Asia Express DSC02929 (3) jpg
John Krasinski, GettyImages (3) jpg
Arhbiepiscopul de Canterbury Justin Welby la botezul Prințesei Charlotte, cu Prințesa Kate, Prințul William și Prințul George   GettyImages 479548746 jpg
banner silviu prigoana png
concert Fuego jpg