EXCLUSIV! Diana Enache: "Adrian Enache este pentru mine tată, frate, prieten, confident. Cu Iuliana Marciuc am o relaţie civilizată"

Te vrăjeşte cu energia şi optimismul pe care le degajă. Ai putea sta cu ea la poveşti o viaţă, dar tot ţi s-ar părea că nu ai atins toate subiectele. Şi-ar dori propriul proiect TV, până atunci face show la radio, la Naţional Fm. Despre episoadele frumoase ale vieţii, dar şi despre momentele în care a simţit că lumea îi e dată peste cum, cum ar fi lupta cu coronavirusul, divorţul părinţilor sau atacul trăit la 18 ani, am vorbit cu Diana Enache într-un interviu OK!

Ce faceai anul trecut pe vremea asta şi ce faci acum? De ce îţi este cel mai dor?

Anul trecut, pe vremea asta, îmi făceam bagajele cu sufletul la gură, pentru că urma să îmi împlinesc visul american. Vizitam, pentru prima oară, America. Plecam singură, urma să susţin o serie de concerte alături de tatăl meu, în sânul comunităţii românilor de acolo. Din păcate, petrecerile nu s-au mai ţinut. Plecarea, totuşi, a avut loc. Am trecut printr-o peripeţie totală întreaga vacanţă, fiind presată, într-un fel, de această pandemie. După ce am vizitat o parte din America, m-am întors acasă. Cu ultimul avion din Miami, pe 17 martie, lucru pe care nu pot să-l uit. Ultimul avion. Acum sunt acasă, îmi fac bagajul şi mă pregătesc să plec în Bucovina. Chiar dacă nu e Miami, mie îmi convine, atâta timp cât sunt înconjurată de prieteni, de familie şi de energie frumoasă.

→

Imaginea 1/11: 1 diana17 jpg jpeg

Cum s-a nascut pasiunea pentru radio? Cum a început totul?

Există pasiune pentru viaţă, pentru frumos, pentru energie bună, pentru muzică, pentru râsete, pentru glume şi, atunci, toate astrele mi-au aranjat în aşa fel încât să pătrund în lumea radio-ului. Dragostea s-a produs la Gala Naţional FM, care a avut loc acum doi ani, în 2019. Acolo, pe plajă, am cântat alături de tatăl meu şi de alţi invitaţi minunaţi. Marian Dicu, actualul meu coleg de la tehnic, a observat felul meu de a interacţiona cu publicul şi faptul că eram atât de aproape de oameni. A fost impresionat şi de timbrul meu vocal aşa că am fost invitată la radio, în emisiunea Tonomatul de duminică. A fost prima oară când am fost în postura de realizator de radio. Am început cu dedicaţii, citeam mesajele care veneau pe linia de WhatsApp şi alte chestii foarte uşoare. Apoi ne-am gândit la un concept interesant. Între mine şi Denis Ciulinaru, colegul meu de emisiune, este o diferenţă de 20 de ani. Ne-am gândit să facem ceva care să combine seriozitatea şi experienţa lui, cu energia şi tinereţea mea. Şi am intrat în proiectul – România vorbeşte la Naţional FM. Şi iată că ne-am completat şi facem o echipă de mai bine de un an şi jumătate, cu audienţe foarte bune şi cu un feed-back pozitiv din partea ascultătorilor. Mulţumesc, cu această ocazie, tuturor oamenilor care au avut încredere în mine şi întregii echipe de la Naţional FM, pentru că mi-au dat ocazia de a-mi depăşi limitele şi de a învăţa să transmit exact ceea ce trebuie, fără să-mi văd publicul, cum eram obişnuită. Este o altă experienţă. Eu, la evenimente, sunt faţă în faţă cu publicul, îl văd, îl simt, gesticulez în faţă oamenilor şi îi privesc în ochi. La radio a fost total diferit. Nici nu-mi dau seama când a zburat timpul. Mă trezesc cu drag în fiecare dimineaţă şi de luni până vineri, de la ora 10.00, încerc să le fac ascultătorilor cele mai frumoase dimineţi.

Te-ar tenta si un proiect Tv? Te vezi în această postură?

Nu că m-ar tenta. Sunt foarte pregătită pentru un proiect tv din care să fac parte. De aceea am urmat şi cursurile şcolii de televiziune Tudor Vornicu, care acum a devenit Academia de studii de televiziune şi film Buftea. Îmi doresc din suflet să am ocazia de a intra într-un proiect de televiziune cu muzică, cu energie bună, cu oameni frumoşi. Chiar vreau să cunosc şi să învăţ din ce în ce mai mult şi asta se vede. În ciuda faptului că lucrez şi că mai am diverse evenimente, sunt prezentă la cursuri. Am avut onoarea de a participa alături de Mihai Dedu, Vlad Ionescu, Raluca Moianu, de oameni importanţi din televiziune şi chiar încerc să fur din experienţa lor şi sunt foarte atentă la sfaturile pe care mi le dau. Ce mă bucură cel mai tare este că ei mă ascultă la Naţional FM. Acum, după ce s-au reluat cursurile, Mihai Dedu a ţinut să îmi spună că m-a ascultat şi că se simte o evoluţie. Citesc foarte bine, sunt mult mai atentă, structurez bine ştirile şi sunt foarte spumoasă, un lucru extraordinar de care să am grijă să nu îl pierd, adică să nu devin prea serioasă pentru că mi-aş pierde farmecul. Şi chiar am fost onorată să aud din partea lor laudele astea pentru că eu învăţ şi îmi doresc să fiu într-o continuă evoluţie. Şi pentru că sunt perfecţionistă, am foarte multă ambiţie şi trag şi mai mult de mine. Mi-am luat şi cărţile de dicţie ale lui Carmen Ivanov. Sunt foarte dedicată şi-mi doresc să evoluez din ce în ce mai mult.

Cum ţi-ai câştigat primii bani? Au venit tot din muzică? Ce ai făcut cu ei?

Primii bani câştigaţi au venit din postura de actriţă. Am făcut parte din primul proiect pentru copii – Chiquititas – difuzat la Kanal D. Acolo mi-am câştigat primii bani. A fost o experienţă foarte tare, am avut onoarea şi plăcerea de a juca alături de Emil Hossu, Alexandru Bindea, Ileana Lazariuc, Liviu Vârciu. Aveam un salariu destul de mare pentru vremea respectivă şi a fost o experienţă foarte tare. Niciodată nu am mers pe eticheta “fata lui tata”, nu am fost obişnuită să iau totul de-a gata. M-am luptat şi mă lupt în continuare, mă implic în toate proiectele posibile şi imposibile şi încerc să îmi măresc sfera relaţiilor tocmai în ideea în care vreau să evoluez, vreau să construiesc lucruri şi vreau să ajung acolo unde trebuie prin propriile forţe. Dacă nu ai talent şi nu munceşti, nu contează fata cui eşti. Da, eşti binecuvântat că eşti copil de vedetă, pentru că eşti cumva în lumea asta de mic şi îţi este mai uşor să te adaptezi, însă ambiţia trebuie să fie dublă ca să-ţi depăşeşti limitele. Ce am făcut cu primii bani câştigaţi? Nu m-am atins atunci de ei. I-am pus într-un cont şi, la 18 ani, când mi-am luat maşina, i-am folosit. Deci pot spune că mi-am luat maşina şi din banii mei. Nu sunt genul de persoană care aruncă banii pe genţi, pe vacanţe. Sunt destul de organizată şi îmi doresc să îmi iau lucruri şi din munca mea, pentru că satisfacţia este mult mai mare.

"Am avut coronavirus"

Te-ai vaccinat? Te vei vaccina?

Consider că avem un liber arbitru şi fiecare decide ce este bine pentru sine. Eu nu m-am vaccinat, nici nu cred că o voi face.

Te sperie această boală? Te-ai confruntat cu ea?

Nu pot spune că m-a speriat această boală. Şi eu am avut şi am trecut peste fără probleme. M-am tratat corespunzător. Cred că panica şi frica distrug mult în perioada asta. Panica creată de tot ce înseamnă media. Eu fac parte din acea categorie de oameni care nu s-a speriat de chestia asta. pentru că sunt nişte lucruri elementare pe care le-am învăţat de mică: să mă spăl pe mâini, să am grijă să stau la o anumită distanţă de oamenii răciţi. Lucruri ce fac parte din cei şapte ani de acasă, aş putea spune. Eu am călătorit şi în anul 2020, atât cât s-a putut şi cu testările de rigoare. Am fost în destinaţiile unde ni s-a permis - Grecia, Bulgaria. Am vizitat mult şi locurile din România, am descoperit zona Bucovinei, zona Maramureşului. Am rămas profund surprinsă. Nu am călătorit atât pe cât mi-aş fi dorit, dar am făcut-o. Sunt şi o persoană foarte activă, nu îmi place să stau locului şi găsesc soluţii. Nu se mai poate merge în Spania, mergem în Italia, în Franţa.

Ai reuşit să mai pleci în vacanţă? Iţi e dor de un loc anume?

Mi-e dor de vară, mi-e dor de plajă, mi-e dor să beau un pahar de vin la mare, să ascult o piesă frumoasă. Mi-e dor de toate astea dar nu îmi este dor de un loc anume pentru că eu nu mă leg nici de locuri, nici de oameni. Mă leg de trăiri şi de momente. Şi sunt pregătită de noi trăiri, noi momente, noi aventuri.

Cum e Adrian Enache ca şi tată? E exigent, tratează lucrurile cu umor?

Adrian Enache este pentru mine tată, frate, prieten, confident. Avem o relaţie extraordinară, lucru pe care l-am declarat, nu în puţine rânduri. Suntem cei mai buni prieteni şi dicutăm absolut orice. Nu a existat vreodată să mă ascund de el cu ceva. Poate, de multe ori, am vorbit întâi cu el în detrimentul mamei mele, care este o tipă foarte serioasă şi ancorată în realitate. Este perfecţionist. I-am moştenit şi eu doza asta de perfecţionism. Plus aceea de a nu sta, de a-mi depăşi limitele. Şi el, la vârsta pe care o are, arată mai bine ca mulţi prieteni de-ai mei care au doar 20 de ani. Este optimist, activ, vesel. Este o bucurie să stai în preajma lui. Semăn foarte mult cu el. Nici eu nu suport să am în preajma mea oameni posomorâţi, supăraţi. Oricât de greu ar fi, trebuie să zâmbeşti, pentru că, în timp, lucrurile se vor aşeza, iar cu o atitudine pozitivă toate par mai uşor de realizat. Sever este doar pe partea profesională, dar tot din dorinţa de a ieşi bine lucrurile. Când ne pregătim pentru un eveniment, repetăm mult şi nu ne lăsăm până nu iese totul perfect. Dar cum este un microb comun, nu este deranjant pentru niciunul dintre noi. Anul acesta voi lansa cel puţin două piese, una dintre ele cu băieţii de la Alb Negru. Şi chiar mă gândeam la un proiect cu tatăl meu. Cred că ar fi ceva interesant, dar nu în ideea de clasic, vechi. În ideea de modern, dar să păstrăm esenţialul.

Ai o relaţie în prezent?

Sunt un om foarte discret cu viaţa mea privată. Crescând în mediul asta, al televiziunii, şi având în jurul meu diverse relaţii puse pe tapet şi oameni a căror viaţă s-a transformat într-un scenariu viu, îmi doresc să rămân cât mai rezervată la acest subiect. Dar tot ce pot spune este că sunt foarte fericită!

Cum te-a afectat pandemia? Ai pierdut mult şi pe plan financiar?

Nu am căzut în vreo depresie, nici nu am ajuns în punctul în care să spun că nu mai suport să stau în casă. Fiind un om foarte activ şi optimist, mi-am găsit fel de fel de activităţi. Nu m-am plictisit absolut deloc. În fiecare zi am avut ceva de făcut. Chiar şi când am stat în izolare o lună, în timpul bolii şi după întoarcerea din America. În rest am lucrat şi probabil nu am simţit ca un om care a stat numai acasă. Din punct de vedere financiar, nu am trecut printr-o perioadă chiar roz, pentru că nu au mai fost evenimentele de altădată. Dar am învăţat să gătesc, şi să fac alte lucruri cărora, înainte de pandemie, nu le-am acordat prea mare atenţie. Acum sunt pregatită pentru o viaţă normală, mai ales că ştiu să fac sarmale şi cozonaci. Îmi este dor de evenimente, de oameni, pentru că eu prin asta mă încarc. Prin energia lor. Dar nu m-a dărâmat psihic deloc. Au lipsit multe lucruri cu care mă obişnuisem, dar au intrat în viaţa mea altele noi. Am experimentat chiar şi statul mai mult cu familia. Înainte de pandemie, de vineri până duminică, eram mai mult plecaţi. Aşa am mai stat şi noi la un film, la o vorbă, am mai citit o carte. Dar nu mai vreau... Voi implementa lucrurile pe care le-am învăţat acum, sarmaua şi cartea, şi dacă ne reîntoarcem la o viaţă normală. Promit.

S-a întâmplat să îi prezinţi tatălui tău un prieten şi el să nu îl placă?

Am o relaţie apropiată cu tata iar el mi-a spus: atâta timp cât tu eşti fericită, eu sunt fericit! Şi cu asta cred că am spus tot. Nu există interziceri şi păreri de rău. În general, eu am făcut doar ce am simţit.

Ai trecut în urmă cu ceva ani printr-un episod mai puţin plăcut, ai fost atacată. Cum ai reuşit să treci peste acea perioadă dificilă?Au existat şi coşmaruri?

Acesta este un subiect de care nu am cum să fug. Toata lumea mă întreabă pentru ca a fost extrem de mediatizat. Am reuşit să trec cu ajutorul psihicului meu, care este foarte puternic, şi printr-o manieră optimistă de a privi lucrurile. Am învăţat să extrag binele din orice situaţie. În plus, sunt o persoană extrem de credincioasă şi rugăciunea îmi este hrană. Nu există zi în care să nu am un minut al meu cu Dumnezeu, în care să vorbesc cu el şi să mă încarc de energie, de protecţie. Consider că sunt lecţii ale vieţii din care trebuie să înveţi. Da, au existat coşmaruri. A fost o perioadă destul de grea, atât fizic, deoarece nu mă puteam mişca, cât şi psihic, mai ales în momentul în care am văzut că, din zecile din prieteni cu care ieşeam în fiecare weekend la mese, în cluburi, la restaurante, mi-au rămas aproape doar câţiva. A fost o lovitură. Dar mă bucur că am avut-o la 18 ani. Aşa am putut să fiu pentru primă oară într-o sală de judecată, să dau la drept şi, cumva, toate lucrurile s-au aşezat în favoarea mea. E bine că m-am lovit de lucrurile astea de mică, deşi într-un mod prea agresiv, pentru că m-au ajutat să mă maturizez şi au conturat un caracter extrem de puternic. Mai pe scurt, nu prea gândesc ca la 24 de ani. Poate fi un avantaj, poate fi şi un dezavantaj, dar eu mă bucur că sunt aşa şi sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit până la vârsta asta.

Ce ai simţit atunci când atacatorul tău a fost eliberat?

Psihicul joacă un rol extrem de important şi dacă îţi induci anumite stări sau anumite frici, dacă le laşi să te acopere, se duce totul de râpă. Într-adevăr, când am aflat că a fost eliberat, am avut un sentiment de teamă, de frică, de răzbunare. Este normal. Însă prin rugăciune, prin gândire pozitivă, am reuşit să mă detaşez şi să nu mă mai gândesc la această poveste. A fost un episod din viaţa mea, dar eu sunt mai mult de “copilul care a avut un eveniment nefericit de pe urma căruia s-a făcut vâlvă”. Sunt şi pot mai mult!

Ce apreciezi cel mai mult la fratele tău? Aveţi o relaţie strânsă?

Apreciez stilul lui boem, eminescian. El trăieşte în lumea lui, pe când eu sunt puţin mai ancorată în realitate, probabil şi din cauza diferenţei de vârstă dintre noi. Apreciez că este un copil sincer, inteligent, cu valori bine racordate. Acum am trecut şi într-o altă etapă şi mai vorbim şi de fete, ceea ce mi se pare minunat.

Ai fost fericită de fiecare dată când dragostea ţi-a cotrobăit prin suflet? Sau au existat şi decepţii?

Noi suntem suma alegerilor noastre şi este normal ca în viaţă să faci şi alegeri bune, dar şi alegeri mai puţin inspirate. Însă ceea ce este important e să înveţi din toate şi când va fi, să zicem, să te măriţi, să alegi ce trebuie, să ai deja profilul conturat. Să ştii cum a fost şi rău, cum a fost şi bine, ce ai apreciat acolo sau ai dezaprobat dincolo. Aşa că, în caz că mă întrebi dacă am suferit, ti-aş spune că… am învăţat!

Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului de lângă tine?

Eu sunt un om deschis, un om care vrea să rezolve problemele, nu să renunţe. Dar este foarte importantă comunicarea şi nu aş putea trece peste faptul că un om mă minte. Dacă o persoană nu vorbeşte deschis, nu comunică, nu este sinceră… nu putem repara nimic.

"Părinţii mei se înţeleg mai bine de când s-au despărţit"

Te-a afectat in vreun fel divorţul părinţilor?Se poate spune că ai învăţat ceva din experienţa lor?

Nu am fost nici primul, nici ultimul copil ai cărui părinţi au divorţat. Mai ales că ai mei se înţeleg mai bine de când s-au despărţit. Nu a fost un final cu scandal, cu bătai, cu lucruri din astea odioase. Nu pot spune că nu m-a marcat, dar asta s-a întâmplat mai mult din cauza presiunii mediatice. Jurnaliştii stăteau în faţa blocului, aşa că nu a fost un moment tocmai uşor. Dar am învăţat şi de aici ceva.

Ce relaţie ai cu Iuliana Marciuc? A existat vreun moment când ţi-a fost greu să accepţi povestea pe care o trăia cu tatăl tău?

Sunt o femeie aproape în toată puterea cuvântului, pentru că anul acesta împlinesc 25 de ani, şi îţi pot spune că avem o relaţie civilizată.

S-a întamplat să te lupţi vreodată cu o afecţiune (sau o dependenţă) pe care să nu o poţi controla?

Mă caracterizează dependenţa asta de veselie, de fericire, de optimism, de oameni frumoşi. Dar asta este o dependenţă bună. În rest, din cealaltă categorie, nu am avut. Îmi place să caut mereu frumosul în om. Şi dacă îmi dai un om urât, mă ambiţionez să caut frumosul în el. Încerc chiar să îl schimb pentru asta. De multe ori nu mi-a reuşit, pentru că nu cred în schimbare. Aşa că e şi asta un fel de dependenţă. De frumos! Şi mai cred că doar oamenii slabi pică în dependenţe negative. Şi eu nu sunt chiar un om slab… am vreo 60 şi ceva de kilograme.

Eşti adepta operaţiilor estetice? Ce intervenţii chirurgicale ai?

Sunt adepta operaţiilor estetice în ideea în care le conturezi frumos şi le faci în limita bunului simţ. Nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în ziua de azi şi cu operaţiile estetice pe care le fac copilele de 16, 17 ani. Unele chiar pe semnătura părinţilor. Şi am fost chiar uimită să aflu că există genul acesta de abordare. S-a mai scris că aş avea silicoane sau mai ştiu eu ce. Nu am! Sunt 100 % naturală. Am purtat doar aparat dentar şi asta mi-a adus mici modificări la nivelul feţei dar ... nu se încadrează la intervenţii chirurgicale.

Ce nu ştie lumea despre tine?

Diana Enache este o scorpioancă modoveancă nebună – în sensul bun! Un om vesel, optimist, sensibil. O scorpie uşor ciudată. Pe cât e de scorpie, pe atât e de sensibilă! Un contrast ciudat dar de bun augur.