EXCLUSIV din Miami-Cori Grămescu: „În București e o invazie de trupuri și chipuri modificate chirurgical”
A dat România pentru Statele Unite și a luat-o de la zero în Florida, un adevărat pol al fitness-ului și al nutriției, în care românca noastră își reclădește business-ul cu tenacitatea celei care a ajuns un guru în domeniul ei.
Puțini au curajul de-a lua viața de la capăt într-un alt colț al lumii la 40 de ani, mai ales atunci când și-au construit deja un nume și un trai mai mult decât confortabil. Dar iată că, după o pandemie care i-a pus la încercare business-urile și care s-a suprapus peste o luptă personală cu infertilitatea, Cori Grămescu, considerată un guru în nutriție și fitness la noi în țară, și-a făcut viața pachet și s-a mutat peste Ocean. Iar acolo, în însoritul Miami, și-a asumat noi provocări și, în timp ce îi învață și pe americani despre Vindecarea relației cu mâncarea și cu propriul corp, își pansează propriile răni și caută noi căi de reinventare.
OK!: Te găsim
într-o nouă etapă a vieții tale, când, deși ești un reper în domeniul nutriției
și fitness-ului la noi în țară, ai hotărât să începi o viață nouă peste Ocean.
De ce acum și de ce tocmai la Miami?
Cori Grămescu: Am început să explorez ideea de a
lansa în America de nord businessul de diete personalizate prin tehnologie
începând cu 2021, în urma unei perioade cu multe schimbări, în plan personal
mai ales. Odată ce am decis să nu mă mai lupt cu infertilitatea și să accept
că viața mea va fi fără copii, acest lucru a deschis o serie complet nouă
de opțiuni pe care înainte nu le puteam lua în calcul. Am ales Miami inițial
din întâmplare, era perioada pandemiei și era printre puținele orașe în care nu
existau restricții. Apoi, după ce am stat câteva luni în San Francisco, am
decis să mă întorc în Miami pentru că am o calitate mai bună a vieții. E un oraș mai sigur,
viața aici este mai ieftină decât în San Francisco sau Los Angeles și lumea
este foarte preocupată de aspectul fizic, de sport și nutriție, deci e o piață
bună pentru mine.
E definitivă
mutarea ta?
Cori Grămescu: Da, începând cu luna iunie sunt
rezident permanent în SUA, am decis să mă mut aici, deși am în continuare
câteva afaceri în România care vor continua să existe și pentru care lucrez
remote. A fost un proces de decizie care a durat doi
ani, nu m-am hotărât chiar imediat.
Business-ul
tău nu dispare, chiar dacă ți-ai vândut sala după 17 ani, ci se mută online.
Devenise prea complicat să menții un centru fizic?
Cori Grămescu: Am vândut doar una dintre afacerile
mele din România, încă dețin companii care au activitate în plan local,
dintre care Yummdiet, platforma de diete personalizate, care este cea mai
vizibilă în acest moment. Despărțirea mea de LadyFIT a început în 2019,
când am început să lucrez la startup-ul de nutriție personalizată prin
tehnologie și îmi era tot mai clar că nu mă mai simt provocată de zona de
fitness din România, pentru că îmi doream să lansez un business care să
acopere mai multe geografii.
Cum au fost
acești doi-trei ani de când tot tatonezi terenul în America?
Cori Grămescu: A fost un proces greu, mai greu
decât mă așteptam și trebuie să recunosc că de multe ori m-am întrebat de
ce fac asta. Am plecat din România fiind totuși o persoană cunoscută, cu un
standard de viață cel puțin confortabil și în perioada în
care am locuit în San Francisco am avut noroc să locuiesc în casa unor
prieteni, altfel lucrurile ar fi devenit complicate din punct de vedere
financiar. Însă toate aceste greutăți m-au ambiționat și mai tare, m-au făcut
să găsesc resurse acolo unde credeam că nu mai există și totodată m-au ajutat
să îmi simplific mult viața, renunțând la lucruri pe care le credeam foarte
importante, dar în realitate erau doar niște capcane. A fost și este o
experiență care m-a învățat să fiu smerită, recunoscătoare pentru orice și
totodată să realizez și cât de puternică sunt. Însă nu a fost ușor, în nicio
variantă.
Cum arată
viața ta de-acolo, unde stai, cine ți-e alături acolo?
Cori Grămescu: Viața mea de aici e foarte simplă.
Locuiesc cu partenerul meu de viață, Stefan, care este software engineer, și cu
Snow, câinele meu. Lucrez mult pentru că încă sunt cu businessurile la început
și preiau eu foarte multe activități ca să
asigur continuitatea cashflowului, gătesc acasă, fac zilnic sport cu clientele
din comunitatea mea online și ocazional ne vedem cu cei câțiva prieteni pe care
îi avem aici. Stefan este mutat din San Francisco, așa că nu avem un cerc
social prea mare, însă reușim să ne facem viața plăcută - mergem la plajă,
facem sport, mergem la câte o bere sau la un restaurant. E un mod de a trăi pe care nu îl aveam în România, când
călătoream foarte mult și ieșeam foarte des în oraș, dar nu pot spune că regret
foarte mult schimbarea. Îmi prinde bine în momentul de față să fiu concentrată
cu adevărat asupra business-ului și vieții de cuplu.
Știm deja că
L.A.-ul este generatorul de top al industriei de fitness și nutriție din lume,
cu primele restaurante vegane, cu primele centre de wellness și concepte
healthy. Miami cum e din acest punct de vedere?
Cori Grămescu: Miami e un loc mai blând și mai
puțin obsesiv decât L.A., deși este o preocupare majoră pentru aspectul fizic
și aici. Lumea în Miami, datorită influenței sud-americane, se bucură mai
mult de viață și este un ritm mai plăcut decât în California. Există
peste tot opțiuni diverse pentru fitness, fiecare clădire nouă are sală de
sport și piscină, iar în cartierul în care locuiesc eu se merge foarte mult pe
jos, ceea ce e mai curând rar în cultura locală. Miami rămâne un loc centrat pe
ideea de plăcere și explorare, în ciuda faptului că oamenii sunt foarte
preocupați de aspectul fizic. E mult mai cald decât în L.A., ne petrecem toată
viața pe plajă, așa că e inevitabilă preocuparea pentru corp.
Cum arată
rutina ta de-acolo? Dar mesele tale?
Cori Grămescu: Pentru că gătesc aproape
exclusiv acasă, mâncarea mea arată mult mai bine decât în România și sunt mai
disciplinată cu sportul. Mă trezesc zilnic la 7-7.30, îl plimb pe Snow pe malul
apei, mă apuc de muncă la 8.30 și lucrez până la 7 seara, când vine Stefan de
la muncă. Seara ieșim la plimbare din nou, mergem împreună la sala de forță sau
iî weekend mergem cu prietenii la un drink sau ieșim la club să dansăm.
Mâncarea este foarte gustoasă în Miami și pentru că e o prioritate pentru noi,
prioritizăm partea de gătit și mâncat sănătos. Mănânc foarte mult pește, fructe
și legume din abundență și experimentez tot felul de rețete noi
pentru secțiunea de rețete din aplicația mea de dietă, așa că inevitabil mănânc
bine și diversificat. Faptul că petrec atât de mult timp în aer liber și fac
atât de multă mișcare (nu am mașină, merg peste tot pe jos pentru cumpărături
sau orice altceva am de rezolvat) m-a ajutat să mă simt mai bine decât
am făcut-o în ultimii 10 ani, a fost un efect neașteptat de benefic pentru
mine.
„Miami e un party city, cu toată zona de exces aferentă acestui stil de viață”
Ce tentații
sunt acolo de nerefuzat?
Cori Grămescu: Miami e un party city, cu toată zona
de exces aferentă acestui stil de viață. În fiecare weekend sunt petreceri și
evenimente, practic e un oraș care realmente nu doarme niciodată, dacă asta îți
dorești să găsești. Iar mâncarea este fantastică aici, mai ales după pandemie a
fost un boom în zona de gastronomie, beneficiind de influențele culturale din
zonă. Bucătăria peruviană, cea franțuzească, mexicană, cubaneză și braziliană
creează un peisaj gastronomic vibrant și ispititor, așa că mai peste tot
mănânci bine, de la restaurante foarte sofisticate și scumpe, la mici afaceri
locale de nișă. Trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru
bucătăria peruviană, cu toate ale ei, dar și pentru tacos, ador genul acesta de
preparate.
Când ești
acolo, ce simți că-ți lipsește din țară, în afară de familie și prieteni?
Cori Grămescu: Îmi lipsește foarte mult mersul la
munte și diversitatea naturii de la noi, faptul că în două ore de condus
ajungeam la mare sau la munte fără nicio problemă, și ocazional mi se face dor
de toamnă și de iarnă, care sunt foarte frumoase la noi. Cu
părinții am o relație mult mai apropiată de când m-am mutat în SUA, vorbim
zilnic pe video și suntem mult mai conectați decât în perioada în care locuiam
în același oraș. Prietenii apropiați sunt și ei
prezenți în viața mea în continuare, deși unele relații s-au diluat
semnificativ, e o pierdere asumată în momentul în care te muți în altă țară.
Ți-ai făcut
deja o clientelă acolo? Ca să profesezi acolo, a trebuit să faci alte cursuri
la ei?
Cori Grămescu: Sunt în proces de recertificare
pentru SUA, pentru că aici nu sunt recunoscute niciunele dintre formările
făcute în România, așa că am revenit la școală, oarecum. Între timp, am
construit o serie de parteneriate cu zona medicală, pentru că în foarte multe
domenii medicale slăbirea este recomandată pentru gestionarea afecțiunilor
cronice, iar noi acolo putem interveni cu nutriție personalizată prin
tehnologie. Colaborăm în prezent cu „Rheumatologist on call”, o platformă de
reumatologie fondată de doamna doctor Diana Garniță în California și cu
două clinici de slăbire în Miami. Doamna Dr Garniță este un eminent doctor în
medicină de la Harvard și m-a susținut încă de la venirea mea în San
Francisco.
Acești trei
ani s-au suprapus peste o perioadă dură din viața ta, când ai experimentat
pierderea, depresia, modificări hormonale...
Cori Grămescu: În perioada 2019-2020 a fost cu
adevărat complicat, am trecut prin pierderi repetate de sarcină și tot felul de
tratamente pentru infertilitate și cel mai complicat moment a fost să renunț la
visul meu de a fi mamă. Practic, eu tot ce am construit în plan personal și
moral a venit din această idee că vreau să fiu o mamă bună. Lucrurile nu au
mers deloc așa cum visam, ca să fiu blândă în exprimare, iar în 2021 am decis
să opresc tratamentele și să accept faptul că nu voi avea niciodată copii. A
fost o schimbare majoră în viața mea, care însă a deschis foarte multe noi căi
de viață, pe care înainte nici nu le luam în considerare.
„Încă mă vindec...”
De ce
pârghii te-ai agățat ca să-ți revii, să te vindeci?
Cori Grămescu: Încă mă vindec, nu e un proces care
să se fi încheiat. În perioada în care încă nu luasem decizia de a opri
tratamentele de fertilitate am revenit la terapie și asta m-a ținut pe linia de
plutire. Apoi, pur și simplu m-am lăsat să trăiesc toată durerea și doliul
care au venit din povestea asta, am stat foarte mult în natură, m-am odihnit și
am învățat să accept că nu voi avea niciodată această viață pe care mi-o
imaginasem. Sunt zile și zile, uneori mă întreb dacă am luat decizia corectă,
dacă poate nu am renunțat prea repede, însă de cele mai multe ori mă concentrez
să văd și tot ceea ce am în viață, nu doar ce îmi lipsește, și cred că
asta m-a ținut pe linia de plutire cel mai mult. Am avut de asemenea
suportul necondiționat al părinților mei, care m-au susținut în decizia de a
opri tratamentele de fertilitate, pentru că îmi puneam în pericol
sănătatea, așa că nu am avut presiune suplimentară din partea familiei și asta
a contat destul de mult. E un proces de integrare care încă nu s-a încheiat, nu
aveam niciun plan pentru această nouă direcție pe care a luat-o viața mea
și acum îl construiesc, pas cu pas.
Nu e prima
oară când îți pui la bătaie voința. De altfel, de la voință a început și
povestea ta. Care a fost declicul care a dus la transformarea ta din
adolescenta supraponderală la femeia model din ultimii 23 de ani?
Cori Grămescu: Cred că întotdeauna am fost mânată
de ideea că modul în care arată și curge viața mea este strict
responsabilitatea mea. Am fost crescută în această filosofie de viață și când
am ajuns în situații în care nu eram fericită sau mulțumită am
înțeles că e doar responsabilitatea mea și doar eu mă pot scoate din ele. Nu
știu dacă sunt cu adevărat o femeie model, sunt multe lucruri în viața mea care
n-au mers chiar grozav de bine, dacă aplici un tipar clasic de evaluare.
Am 40 de ani, nu sunt căsătorită, nu am copii, am o carieră pe care am luat-o
de la zero pe alt continent. Însă pot spune cu mâna pe inimă că am făcut
mereu așa cum am simțit și judecat fără compromisuri și fără regrete
pentru ceea ce am lăsat în urmă - rămâne de văzut dacă e bine sau rău. (zâmbește)
Toată lumea
vorbește despre implementarea unui stil de viață sănătos. Dar cât îi ia
organismului să învețe o nouă rutină și să nu mai producă pofte nesănătoase?
Cori Grămescu: Organismul face ce îi dictează
mintea și stilul de viață. Dacă dormim cât trebuie, dacă trăim cu mulțumire și
mâncăm echilibrat, aceste pofte alimentare anormale dispar de la sine. Lumea
încearcă să rezolve o problemă sistemică cu intervenții punctuale, iar
genul ăsta de cârpeală nu funcționează niciodată. Ajungem să avem un stil
de viață sănătos când trăim cu respect față de propria persoană, cu mulțumire
și recunoștință pentru viața noastră și
cu consecvență și tenacitate vizavi de obiectivele și misiunea noastră.
Ține doar de
disciplină sau și vârsta e un factor? Adică, de exemplu, ți-e mai greu să te
menții acum decât în urmă cu 10 ani, să spunem?
Cori Grămescu: Cred că totul ține de disciplină și
consecvență. Noi, în România, avem și această viziune eronată despre
îmbătrânire, în care e cumva așteptat că totul devine mai greu. În Florida văd
zilnic oameni în vârstă care fac sport, care înoată și merg pe jos și care
arată bine. Sigur că provocările se schimbă pe măsură ce înaintăm în
vârstă, dar cu siguranță avem și alt aparat de resurse la îndemână cu această
ocazie, deci lucrurile se compensează dacă ne asumăm responsabilitatea
pentru deciziile noastre și dacă ne respectăm propria persoană îndeajuns
încât să facem un efort pentru noi.
Ar trebui să
existe programe nutriționale și de mișcare gândite pe categorii de vârstă?
Cori Grămescu: Cu siguranță, nevoile metabolice se
schimbă de la o vârsta la alta, de aceea noi am și lansat programe speciale
pentru femeile în preajma menopauzei. Nevoile de antrenament sunt de asemenea
diferite la 20 față de 40 sau 60, așa că da, e nevoie de o segmentare mai
atentă a programelor de nutriție. În SUA există o împărțire mai clară a
acestora, în România piața este încă la început de drum și publicul încă are
nevoie de timp ca să învețe ce are nevoie și să creeze o cerere reală în acest
sens.
Tu când
te-ai plăcut cel mai mult?
Cori Grămescu: Perioada pe care o trăiesc acum e
una foarte bună pentru mine. În general, mi-a plăcut mult de mine după 30 de
ani, am început cu adevărat să mă bucur de mine însămi și să mă și cunosc mai
bine. Acum, mai în glumă mai în serios, sunt și suficient de bătrână ca
să nu îmi mai pese de gura lumii sau de părerile altora, așa
că trăiesc cu autenticitate zi de zi, ceea ce mă scutește de o
grămadă de bătăi de cap, dar mi-a și restrâns masiv cercul social.
„În București e o invazie de trupuri și chipuri modificate chirurgical”
Ai trecut
pragul celor 40 de ani. Îi resimți într-un fel, te sperie cu ceva?
Cori Grămescu: Anul ăsta împlinesc 40 și abia
aștept următoarele decade din viața mea. Îmi place corpul meu, îmi place
robustețea pe care am căpătat-o în ultimii ani și vulnerabilitatea pe care
am descoperit-o prin suferință, așa că mă simt un om complet acum, chiar
dacă de câteva ori viața m-a frânt. Sunt însă recunoscătoare pentru ce trăiesc
acum și nu uit cât de greu mi-a fost în urmă cu puțin timp, așa că asta mă ține
ancorată în realitate.
Ai renunțat
la gândul de-a avea copii sau există acolo soluții medicale pentru tine?
Cori Grămescu: Am renunțat, statistica nu mă ajută
și nu îmi e confortabilă din punct de vedere etic ideea de a apela la ovocite
donate sau mamă surogat, așa că pentru mine drumul acesta s-a oprit anul
trecut. Sunt femei care trec prin zeci de proceduri
IVF, le consider adevărate eroine și sper că știu, fiecare din ele, cât de
puternice sunt.
Ce părere ai
despre operațiile estetice ori de micșorare a stomacului?
Cori Grămescu: Operațiile de micșorare a stomacului
sunt operații majore, definitive, care prezintă riscuri pe termen lung care
trebuie foarte limpede evaluate împreună cu echipa medicală. Pentru persoanele
cu obezitate severă, riscurile asociate cu
obezitatea și comorbiditățile aferente sunt de obicei mai mari decât cele ale
operațiilor bariatrice, dar în afara acestor situații nu e o intervenție care
să fie recomandată oricui. Chirurgia plastică e o opțiune personală, din păcate
cred că prea multe femei abuzează de ea la vârste prea fragede. Eu însămi am
luat câteva decizii proaste în acest sens și cred că dacă aș fi avut mai
multă responsabilitate și informații reale la 20 de ani aș fi ales altfel. Însă
la 36 mi-am scos implanturile și am renunțat la aproape toate procedurile
cosmetice. Mai fac o dată pe an botox, dar am renunțat complet la fillere și
alte proceduri injectabile. Cred că e și foarte multă presiune socială, în
București e o invazie de trupuri și chipuri modificate chirurgical și e și un
act medical mult prea accesibil, după părerea mea.
Tu la ce
alimente ai renunțat definitiv, de 23 de ani încoace?
Cori Grămescu: Nu am renunțat la nimic în mod
definitiv, dar sunt produse pe care le consum marginal. Mănânc rar alimente
grase și prăjite, de exemplu, nu mănânc aproape niciodată la fast-food, mă
feresc de produsele foarte procesate. O fac mai ales
pentru că îmi respect corpul și înțeleg că toate aceste ingrediente sunt
„construite” pentru o satisfacție crescută, artificială a gustului și că nu
sunt cu nimic benefice corpului.
Când și cu
ce „trișezi”?
Cori Grămescu: Nu consider că trișez, pentru că ar
însemna că mă mint singură. Am zile în care aleg preparate oarecum
dezechilibrate nutrițional, dar nu fac rabat până la capăt de la principiile de
nutriție sănătoasă. De exemplu, pentru că partenerul meu de
viață este neamț, mâncăm ocazional șnițel și cârnați, sunt preparate cu care el
a crescut în Bavaria. Însă alegem garnituri sănătoase - multe legume și salate
- și aceste mese sunt în meniul nostru
mai rar de o dată pe lună. Sau alegem să mergem la un restaurant mexican, unde
mâncarea este grasă, însă atunci fac o selecție a ingredientelor și nu mănânc
porții mari. Dacă mănânc tacos, mă rezum la 2 bucăți și nu mai comand și nachos
sau fries. În general, mănânc din toate alimentele, însă în mod rațional și
echilibrat, pentru că e important pentru mine nu doar cum arăt, ci mai ales cum
mă simt și care e nivelul meu general de energie.
Cât de bun
psiholog trebuie să fie un nutriționist?
Cori Grămescu: Nu știu dacă trebuie să fim
psihologi, cât mai ales să fim foarte onești și responsabili. Mulți
nutriționiști se feresc să le spună adevărul clienților, de frica de a-i pierde
sau din presiune financiară. Adevărul e însă că cei mai mulți oameni care
nu reușesc să își atingă obiectivele propuse nu acționează sistemic
sau apelează la soluții pe termen scurt, pentru că e mai ușor așa. Cred că
mulți oameni funcționează în disonanță cognitivă apropos de
propriile lor alegeri și nu e întotdeauna ușor să accepte că soluția nu se
poate afla la același nivel cu problema pe care vor să o rezolve, ci că trebuie
să intervină de la un nivel superior de înțelegere și viziune. Mai curând decât
un bun psiholog, ar trebui să fim buni manageri, căci în realitate ne învățăm
clienții să își gestioneze timpul, una din cele mai limitate resurse în
prezent.
Ce i-ai
spune acum adolescentei Cori de la care a pornit tot acest drum?
Cori Grămescu: Să fie mai blândă, să aibă mai
multă încredere în ea și să se lupte mai puțin să schimbe oamenii. Să învețe să
renunțe mai repede la bătăliile care nu duc nicăieri și să creadă
că acțiunile oamenilor sunt cele reale, nu vorbele lor.
FOTO: Mihnea Ratte, arhiva personală