EXCLUSIV Cătălina Grama (Jojo): „Sunt cea mai rea! Şi, culmea, îmi face şi plăcere!“

Aşa vorbeşte Magda din ea, adică personajul negativ pe care îl interpretează în „Clanul“, rolul care o provoacă şi o transformă în mod spectaculos.

Cătălina Grama (Jojo) a trecut de la un serial de comedie pe Kanal D la o dramă de acţiune, ce se va difuza la Pro TV, cu uşurinţa actriţei căreia îi plac provocările şi partiturile diverse. Şi asta în timp ce acasă are doi copii, pe Achim şi pe Zora, în stadii diferite de dezvoltare, şi o grămadă de proiecte în afara casei alături de partenerul său de viaţă, actorul Paul Ipate. Cum de-i reuşesc toate şi mai are timp şi pentru vacanţe?

OK!: Cum te descurci acum şi cu noile proiecte, şi cu cei doi copii?
Cătălina Grama: Copiii au mai crescut. Zora are 5 ani şi jumătate, iar Achim 11 ani şi mă descurc mult mai bine acum. Mă înţeleg altfel cu ei, au alt program, Achim a intrat în preadolescenţă, Zora se joacă singură. Primii ani sunt cei mai grei, dar noi am ieşit uşor, uşor din zona asta – după 11 ani. (râde)

Şi acum începe o altă etapă.
Da, începe o altă etapă.

E complicată?
Toate etapele au gradele lor de complexitate şi sunt complicate, dar sunt frumoase. Nu am de ce să mă plâng. Este fantastic, eu sunt fericită, mi-am dorit aceşti doi copii foarte mult.

Şi mi-aduc aminte de o vreme când vorbeai cu Paul despre un al treilea copil.
(zâmbeşte) Eh, vorbeam eu aşa, înainte de pandemie, dar după aceea m-am mai liniştit. După ce am stat numai acasă şi a trebuit să facem nonstop programul în jurul universului casnic, mi s-a părut deosebit de dificil. Adică, una este când te ocupi nonstop numai de casă şi copii, şi alta este când mai ai şi un job, indiferent ce fel de job, unde să te duci şi să te ocupi de altceva, ceva ce-ţi place să faci.

Tu câte joburi ai acum? Că pare că s-au cam adunat.
Da, dar nu sunt chiar foarte multe. Am în continuare micul meu business cu bijuterii, Gramaldy, am partea de online, pe care o realizez de vreo 10 ani, şi am jobul de actriţă, care este primordial. La teatru, am încheiat stagiunile, chiar dacă noi jucăm teatru independent, şi, uite, acum joc din nou într-un serial de televiziune, în Clanul.

Ce s-a întâmplat cu Strada Speranţei?
Eu mi-am încheiat filmările la Strada Speranţei, aşa că am putut să intru în acest proiect. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare cu acel serial, nemaifăcând parte din acea echipă. Dar am dat şi acolo ce am avut mai bun pentru rolul Denisei şi sunt convinsă că vor face lucruri minunate în continuare.

Cât de rea eşti în povestea din Clanul?
Foarte rea! Cea mai rea, sunt groaznică! (râde) Şi, culmea, îmi face şi plăcere! De ce? Pentru că în viaţa reală, eu fiind un om foarte jovial şi simpatic, în Clanul scot tot ce e mai dark. În personajul meu pun foarte mult dintr-o zonă pe care toţi o avem, dar nu vrem s-o accesăm. Dacă am accesa-o, am deveni mai puţini umani, şi-atunci încercăm să ne păstrăm în zona pozitivă. Acest personaj este foarte strong.

Teoretic, în anumite condiţii, oricare dintre noi poate deveni un criminal.
Sau un şef de clan, apropo de serialul nostru, în care şeful clanului este şi criminal, în acelaşi timp. Nu ai de unde să ştii, până nu descoperi partea asta din tine. Eu am împrumutat foarte multe astfel de caracteristici personajului, nu neapărat din mine, cât din experienţa mea de viaţă şi din ceea ce mi-am imaginat eu despre acest personaj, când am început să-l construiesc. Este un personaj puternic, cu care nu am foarte multe lucruri în comun. Uite, un lucru pe care-l am în comun cu Magda este iubirea pentru familie şi pentru copil – şi luptă pentru el cu tot ce poate, devine o adevărată leoaică, aşa mi-o imaginez. Dar, în rest, ne distanțăm, pentru că ea este extrem de glacială, foarte calculată, lipsită de empatie, când nu este vorba despre familia ei. Şi e un lider, chiar dacă este soţia lui Bebe Măcelaru, are stofă de lider şi conduce anumite lucruri din spate, cumva cu o inteligenţă feminină mafiotă.

După astfel de roluri, te-ai redescoperit altfel ca actriţă?
Pentru mine, fiecare personaj, fie că e comedie, fie că e alt gen, e la fel de important. Eu îl tratez cu aceeaşi seriozitate. Uite, şi dacă m-ai pune să joc un flamingo la piscină, eu o să pun suflet în acel flamingo. Indiferent că e comedie, parodie, satiră, dramă psihologică, orice ar fi, pentru mine e foarte important să-mi fac treaba aşa cum trebuie. Comedia se joacă într-o anumită cheie, iar acţiunea şi personajele cum sunt cele din Clanul se joacă într-o altă cheie. E frumos să le întâlneşti pe amândouă pe parcursul tău actoricesc, pentru că experimentezi mai multe valenţe a ceea ce presupune psihologia unui personaj. Dacă o faci doar pe una sau doar pe cealaltă, n-o să-ţi dai seama cât de fain este şi în partea cealaltă. Deci nu tratez cu mai multă seriozitate un gen sau altul. Am ajuns la 41 de ani, începând de la 14 ani şi jumătate, făcând tot felul de lucruri. Eu sunt întotdeauna în competiţie cu mine însămi, vreau să mă autodepăşesc, să evoluez.

Anghel Damian spunea că ţi-ai făcut un stoc consistent de bijuterii de preţ.
Da, e o nebunie.

Despre ce vorbim, despre aur la kilogram, despre diamante?
Sunt şi diamante, şi multe alte pietre preţioase. Când am făcut proba de costume, mi-au plăcut foarte mult ţinutele pregătite pentru personajul meu. Şi eu mi-am zis aşa: femeia pe care o interpretez este plină de bani, soţul ei face tot felul de tranzacţii ilegale, stau pe nişte saci de bani, practic, şi nu şi-ar pune niciodată nişte bijuterii ieftine. Deci femeia asta ar trebui să fie plină de aur, eu aşa am văzut-o, la ea totul ar trebui să fie foarte opulent şi exagerat, cu piese de zeci de mii de euro – lucru pe care noi nu ni l-am permite, nici dacă ne-am dori vreodată. Dar ea, în poveste, poate să facă asta şi lucrul acesta trebuie să se vadă în serial. Şi, pentru ca eroina mea să fie cât mai autentică, eu am avut nebunia asta de-a o împodobi şi mi-am sunat nişte parteneri, pe care i-am rugat să mă ajute cu acest personaj. Evident că şi lor li s-a părut o nebunie, pentru că port foarte multe bijuterii în serial, o să vedeţi, toate din aur masiv, toate cu pietre semipreţioase sau preţioase. E aur mult şi e specific ei, asta o va defini. Când o să intre mâna în cadru, vei şti că e mâna ei. Eu asta mi-am dorit, să îi dau o marcă personală, aşa că voi purta un inel cu o piatră foarte mare verde, pe post de inel de logodnă, ca un smarald imens, şi este bijuteria ei signature. Şi, când bag mâna în cadru, ştii că e Magda.

Ţi-ai pus imaginaţia la bătaie!
Da, mi s-a părut fantastic şi vreau s-o construiesc ca pe o femeie super strong, cum nu aţi mai văzut până acum la mine, dar nici în general, zic eu.

Acasă, fetiţa ta cotrobăie prin bijuteriile tale, aşa cum fac fetele de-obicei?
Vai de mine! Peste tot! (râde) Numai acolo umblă. Are acum perioada de bustiere şi fustiţe de blugi, gen festival, şi mai nou îi plac rujurile, de care trebuie s-o ţin departe, dar nu prea am cum. De cele mai multe ori le foloseşte, pentru că sunt acolo, la îndemână.

N-are şi ea o gamă, ca pentru fetiţe?
Tot ce i-am luat pentru copii, pe bază de apă, nu-i place, s-a prins cum stă treaba. Iar bijuteriile pe care i le-am luat le poartă când şi când, aşa că preferă să scotocească printre ale mele. Chiar îmi zicea zilele trecute: „Când o să cresc, îmi dai mie toate hainele tale“. Şi îi zic: „Nu chiar pe toate, îmi mai laşi şi mie câteva cu care să mă îmbrac.“ „Dar toate genţile?“, „Şi toate genţile, tot ce vrei tu.“ (râde) E foarte pasionată de zona asta.

Pe platouri o aduci?
Pe Zora n-am adus-o deocamdată. Înainte de pandemie, era foarte micuţă, nu avea sens s-o aduc. Poate de-acum înainte să vină să vadă câte ceva. Achim a ajuns la teatru, a ajuns în culise, peste tot.

Îi place?
Foarte mult. Dar nu e zona lui, a zis că nu vrea să se ducă spre asta.

Dar înspre ce?
La nivel declarativ, o să facă IT-programare, posibil NASA. E o minte strălucită, e foarte pasionat de matematică, de engleză, de tot ceea ce înseamnă tehnologie nouă, robotică. E un băiat foarte inteligent şi foarte creativ, în acelaşi timp, dar îşi va folosi cel mai probabil creativitatea în zona asta. Zora, în schimb, cântă, dansează, interpretează, se costumează, e într-o perioadă foarte artistică. Nu ştim sigur ce va dori să facă, dar ea ne spune că vrea să devină doctor. O să fie un doctor foarte şic, asta e clar! (zâmbeşte)

În vara asta, v-am văzut, pe tine şi pe Paul, şi la TIFF. Cum a fost experienţa de anul acesta?
Foarte faină. Doamne, ce fain a fost anul acesta!

Câte zile aţi stat la Cluj?
Am stat de pe 22 iunie până la final. Am lansat filmul lui Florin Piersic jr., Nimic despre dragoste, produs de Millo Simulov (care este şi în echipa de la Clanul), un film, zic eu, foarte avangardist şi curajos, mai ales datorită limbajului. Trebuie neapărat să-l vedeţi, pentru că acolo fac un alt gen de personaj – iarăşi, nu este un personaj comic, are doar nişte accente. Este o femeie puternică şi acolo, cu un caracter dur, iar situaţia în sine e la limită. E o dramă psihologică şi o simţi permanent, de parcă te strânge în spate.

Cum a fost să lucrezi cu Florin Piersic jr.?
Florin e un om foarte exact și fascinant. Are o altă viziune asupra actului artistic care trebuie să fie extrem de precis în regia lui. Mi-a plăcut mult să lucrez cu Florin și am învățat foarte multe lucruri colaborând cu el. Îi mulțumesc că a crezut în mine și că mi-a dat mie rolul Viviana. M-a făcut mai bogată sufletește ca actriță și pentru asta o să-l am mereu în inima mea.

Cum e să-i dai replica lui Paul Ipate, actorul?
E foarte fain, pentru că Paul e un actor extrem de talentat. Eu sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui. (zâmbeşte) Îmi place să lucrez cu Paul, deși de multe ori ne contrazicem în ceea ce privește o situație din viața personajelor sau avem viziuni diferite asupra personajelor. La final, însă, ies lucruri bune și de o parte, și de alta și e fain să ne privești jucând împreună, pentru că ne și cunoaștem foarte bine.

Voi trăiţi împreună, jucaţi împreună, aveţi proiecte publicitare împreună. Alţii ar fi ajuns la un burnout al relaţiei. Voi simţiţi nevoia să vă daţi spaţiu unul altuia?
Nu neapărat. Dacă simțim nevoia de spațiu, însă, ne dăm unul altuia timp. Eu cred că asta e valabil pentru orice cuplu care funcționează armonios. Uneori, ai nevoie să îți aduni gândurile și să stai un pic la distanță. Apoi dorul e mai mare.

Pe 13 iulie, aţi sărbătorit opt ani de când sunteţi împreună, undeva în mijlocul mării, pe un vas de croazieră, în lumina acelei „golden hour“…
A fost prima oară când am avut parte de o astfel de vacanță. Ne-am urcat pe vasul de croazieră fără să avem așteptări și am fost frumos surprinși în fiecare zi. Este un tip de vacanță pe care l-aș repeta și pentru alte destinații. Mă bucur foarte tare că am putut sărbători aniversarea celor opt ani de când suntem împreună într-un context magic, atât de potrivit.

Mai aveţi timp de vreo escapadă sau filmările se ţin lanţ?
Avem suficient de filmat amândoi, însă tot ne-am mai planificat câte o plecare scurtă, ici, colo și ar fi păcat să nu evadăm, cât se poate de mult.

Cum a arătat vacanţa copiilor voştri? I-ați trimis în tabere, la bunici sau au stat tot acasă cu voi?
Achim a mers în tabere de câte ori și-a dorit, Zora nu a ajuns încă într-o tabără. Facem vacanțe și plecări împreună cu ei și pe urmă ne găsim activități plăcute și acasă. Nu prea stau la bunici de când au crescut, așa că nu mai funcționează vacanțele la bunici. Vin bunicii în vizită și stau cu ei, atunci când ne dorim. Încercăm, însă, să le oferim lucruri cât mai variate în fiecare vacanță, pentru că muncesc amândoi mult pe timpul anului școlar și chiar au nevoie. Suntem o familie pro vacanțe, de la cel mai mare la cel mai mic. (zâmbeşte)

FOTO: Pro TV, arhiva personală