EXCLUSIV Lucian Viziru şi soţia sa ne-au povestit totul despre viaţa în Germania şi revenirea în România: "Am ajuns la concluzia că ne este mai bine aici"

3 martie, 2022
1 dsc 5116 flatten jpg jpeg

După aproape şapte ani petrecuţi în Germania, familia Viziru a revenit în România şi s-a reprofilat, asumându-şi noi provocări

I-am aşteptat să se întoarcă în România, pentru că voiam să văd cât de mult i-a schimbat Germania după şederea de şapte ani acolo, cât de nemţi sunt şi cât de mult le-a lipsit să fie români, ca acasă. Fiul lor, Mihai, are deja 11 ani şi totul îi pare nou şi captivant. De la alt stil de a face şcoală, până la alt sport, în afară de tenisul atât de drag lui Lucian, care a fost antrenor de club în Würzburg, continuând tradiţia familiei Viziru – o familie care a dat şi un campion, pe Gheorghe Viziru, primul mare tenismen al României! Despre marile plusuri ale experienţei lor din străinătate, dar şi despre marile provocări ale întoarcerii în ţară aflăm chiar de la Ema (45) şi Lucian (45), foarte entuziasmaţi de acest restart.

OK!: Aţi revenit în ţară. Lucian Da, pentru că am ajuns la concluzia că ne e mai bine aici. Ne-am dus acolo mai mult pentru Mihai, ca să înveţe germana, pe care eu o ştiu de mic, pentru că-mi petreceam vacanţele în Germania.

stanga
dreapta
2 dsc 5036 jpg jpeg
3 dsc 5060 jpg jpeg
4 dsc 5080 flatten jpg jpeg
1 dsc 5116 flatten jpg jpeg

Cumva da, pentru că ea şi-a găsit un job aici. Dar de plecat am plecat pentru noi. Şi de întors, tot pentru noi. Până la urmă, important e să fim împreună. Că e în România, că e în Australia, America, pentru mine e mai puţin important.

Cam da. Mult timp ne-a fost bine, din multe puncte de vedere. Mai ales în pandemie, când aici foştii mei colegi ieşeau de foame în stradă, acolo statul german avea grijă de noi. Plus aerul curat de acolo, plus faptul că Mihai citeşte acum şi scrie foarte bine în germană. Mai erau şi unele aspecte mai puţin grozave. Uite, dacă voiai să faci un grătar la club, trebuia să anunţi cu şase luni înainte şi se făcea în mod organizat: cine vine, ce aduce…

Şi fiecare îşi aducea bucăţica lui de carne şi mâncai doar ce-ţi aduceai de-acasă.

Cam aşa!

Şi nici nu ştii cât am aruncat din ce aveam acolo!

Noi am hotărât de astă-vară că trebuie să ne întoarcem, numai că a trebuit să rezolv eu nişte lucruri pe aici ca să putem sta liniştiţi.

A fost greu, şi pentru mine, şi pentru Mihai, să stăm trei luni fără Ema. Noi, când am venit aici pentru o săptămână, într-o vacanţă a lui Mihai, nu-ţi imaginezi ce a fost în sufletul nostru la plecare. Mihai a plâns tot drumul. Iar eu nu mai aveam chef de nimic. Sunt un sentimental, ce să fac?!

Da. Ştiam că-mi va fi greu, dar nu într-atât. N-am mai stat aşa mult separaţi.

Dinamica noastră a fost nonstop împreună.

Pe de altă parte, acolo aveam un contract şi nu puteam să-i las nici pe oamenii ăia aşa, pentru că, atunci când munceşti cu cineva o perioadă mai lungă, te ataşezi de ei. Eu, timp de patru ani, nu am lipsit nicio zi de la serviciu, lucrând aproape 12 luni pe an, nu întârziam decât foarte rar şi mi-am făcut „ucenicia“ lângă antrenori nemţi buni, am luat licenţe, am învăţat să muncesc aşa cum se cere acolo. Obiectivul meu era să ajung să antrenez copii de performanţă. Am avut, la un moment dat, dar nu la un nivel foarte ridicat şi chestia asta mă punea cumva să aleg: să plec de-acasă şi să am elevi foarte buni sau să rămân la club şi să antrenez „plaisir-işti“, cum le spuneam noi celor care se antrenau o dată pe săptămână, care veneau să înveţe cum să ţină o rachetă în mână şi să se distreze. La doar un antrenament pe săptămână, nu ai ce să faci mai mult.

El nu făcea o dată pe săptămână, ci de două ori.

Făcea şi de patru ori!

În weekenduri, mai plecam la turnee şi-i luam cu mine duminica pe teren, mai jucam în trei… I-am arătat şi un film cu maşinile lui Djokovic, ce Lamborghini conduce, că stă la Monte Carlo sau câţi bani câştigă Nadal… L-am obligat să se uite la tenis, dar tocmai aici e problema: în momentul în care îl obligi să facă ceva, dă înapoi.

Şi are o problemă cu a fi celebru. Nu-i place, pur şi simplu, nu înţelege de ce trebuie să apărem în reviste sau să mergem la televiziune, îi mai spun şi colegii la şcoală…

3 dsc 5060 jpg jpeg

Da. Are ceva mai multă libertate aici, ceea ce e bine, pentru că are nevoie de asta, are nevoie să facă lucrurile din plăcere, nu forţat, cum le făcea în Germania.

Acolo, profesorii ne trimiteau mail dacă nu scria de la linia caietului, ci cu două degete mai spre centrul caietului. Ne spuneau că nu e acceptabil acest comportament. Altădată, m-au sunat de la şcoală că Mihai e violent. Şi eu le-am spus că poate fi oricum, numai violent nu. Îi arătase unui copil o poziţie din Karate Kid, pentru că văzuse cu o seară înainte filmul, şi ei au considerat a fi o formă de violenţă. Era în pauză, nu a lovit pe nimeni, nu a atins pe nimeni, doar s-a jucat aşa în curtea şcolii.

Sau nu avea voie să alerge pe culoar în pauză.

Nemţii mai au o chestie: fac un triaj din clasa a patra spre a cincea şi ţi se spunea dacă mergi mai departe la şcoala de meserii, dacă rămâi cu 8 clase sau dacă ajungi la bacalaureat şi la facultate. Şi chestia asta nu se prea schimbă pe parcurs, chiar dacă tu poate ai avut o explozie hormonală şi-ţi revii pe la 16 ani.

Acum face baschet, îi place că e în echipă.

Şi că nu mă mai are pe mine pe cap.

E în perioada în care descoperă România. Vrea să vadă oraşul, mall-urile, parcurile, centrul vechi. E totul nou pentru el, Bucureştiul i se pare un fel de Los Angeles.

Poate o să-şi seteze o altfel de performanţă, în altceva, poate nu în sport.

Lucian Eu asta sper. A făcut pian de la trei ani, l-am înscris la un curs de IT, dacă tot stă pe jocuri.

Evident.

Da, e responsabil.

Da, e prima fată care l-a cuminţit. Trebuia să vină şi momentul ăsta.

Dar frumos a fost că el a filmat la maternitate, acum 11 ani, când s-a născut Mihai, iar eu am filmat-o acum pe fetiţa lui, când am venit din Germania.

Da, eu la bază am studii de Drept şi experienţă în business consulting, dar acolo făcusem un curs online în engleză şi lucram ca nutriţionist. Şi, stând pe internet, am găsit un job în România care se plia pe toate calităţile mele. Şi, dacă tot mi-am updatat CV-ul când am aplicat pentru jobul acela, m-am uitat să văd cine ce mai caută. Iar jobul pe care îl am acum a fost a doua variantă. Lucrez cu un investitor grec şi sunt mâna lui dreaptă în România. Şeful meu e un om extraordinar, e corect, am multe de învăţat de la el şi i-am spus că vreau să fac un milion de euro în cinci ani.

Şi eu vreau ca ea să facă un milion de euro.

Vorbesc perfect, scriu şi citesc în greacă, pentru că am lucrat vreo trei ani şi în Atena, înainte să-l revăd pe Lucian.

Păi, nu poţi să compari, pentru că în Germania făceam în două ore cât fac aici într-o săptămână. Salariul minim de acolo e de 1.800 de euro. Eu aveam un tarif de 80 de euro/oră şi puteam face cinci pe zi sau pe săptămână.

Zici?

Aşa îi spun şi prietenii: „Te-ai scos, Vizirule!“.

În imobiliare.

Nu, la o altă companie mare, tocmai mi-am terminat trainingul. E o nouă provocare, dar îmi place.

Da, şi în special planuri de investiţii.

Să zicem că am devenit mai pragmatic. Şi, dacă sunt conştiincios şi mă mişc bine, pot să fac mult mai mulţi bani decât tot ce am făcut până acum din muzică şi seriale. Depinde numai de mine.

Mi-ar plăcea să mai fac ceva. N-aş zice „pas”, dar aş încerca să le fac pe amândouă, pentru că acesta e un job fără program şi şef. Eu sunt propriul meu şef şi asta este o altă chestie care îmi place foarte mult.

Tenisul e planul B.

Nu are voie acum, după ce a păţit.

În mod normal, după miocardită trebuie să faci repaus total vreo 4-5 săptămâni. Eu nu ştiu când am făcut-o, dar vreau să stau un pic liniştit, ca să mă asigur că totul e bine. Trebuie să fiu atent să nu fac excese.

Totul. S-a speriat rău. Şi eu la fel. Pentru că prima oară i s-a spus că are pietre la colecist, a doua zi că are ceva la inimă şi că trebuie să investigheze. A patra zi era altceva şi mereu trebuia să mai stea câte o noapte. Iar Mihai vedea că Lucian nu mai venea acasă. Şi mă tot întreba dacă mai vine acasă, de ce stă atât, ce are… şi i-am spus. Noi nu-l minţim cu nimic.

Pentru mine, a fost emoţionantă reacţia lui când am venit de la spital şi m-a luat în braţe şi a stat îndelung lipit de mine. M-a ţinut acolo preţ de câteva secunde, eu care îl oblig să vină să ne ţinem în braţe şi el nu vrea, stă cât stă şi fuge.

Da. Nu regret nimic. E chiar mai bine.

Nu încă.

Şi mie mi-a fost teamă că n-o să-mi mai placă aici. În schimb, mi-e dor de autostrăzile de acolo.

Păi, nu am început aşa, cu milioanele?

Mă văd cu alte obiective împlinite. Trebuie să fim atenţi la ce ne dorim, că până acum tot ce ne-am propus am îndeplinit.  

Foto: Sorin Stana, hair: Dragoş Olteanu/ Gett’s Salons, Make -up: Laura Perian, Styling: Madena Pasăre, Vestimentaţie Reserved, Mohito, Marks & Spencer, Next



Recente pe Ok! Magazine

Valentina Pelinel propriul hotel in Olimp (18) jpg
Theo Rose in distributia filmului Clanul de la Pro TV (7) jpg
mihai22 jpg
monica25 jpg
ben1 jpg
Carlos Santana profimedia 0403844476 jpg
livia43 jpg
anca serea adi sina png
David Popovici la Campionatul European de Inot pentru Juniori de la Otopeni (1) jpg
Linda Evangelista profimedia 0282765230 jpg
Amber (2) jpg
lili22 jpg
Talulah Riley și Elon Musk jpg
Shakira (4) jpg
ric3 jpg
Carmen Iohannis tinute Madrid jpg
DJ markus Schulz Untold si Adina Butar copil Miami (7) jpg
Adrian Nastase in Grecia jpg