Exclusiv! Mihai Morar: ''M-aş reîntoarce în televiziune. Funcţionez foarte foarte bine în momente din astea pe care le simt şi pe care le pot exploata pe TV''

Mihai Morar s-a reprofilat în vreme de pandemie. Nu mai are contract în TV, dar se dedică proiectelor de suflet, face radio şi încearcă să îşi menţină businessul pe linia de plutire. Cu toate astea, recunoaşte că nu ar refuza un format dacă ar simţi că i se potriveşte.

De ce crede că perioada aceea de carantină a fost un moment bun în viaţa lui, cum îşi petrece timpul cu fetele şi ce simte atunci când aleargă, dar şi multe altele, aflaţi într-un interviu OK!

OK!: Cum a fost anul trecut pentru tine? Au existat multe renunţări, multe restricţii?

Mihai Morar: A fost unul foarte bun. Am redescoperit plăcerea de a face radio fără să iau în seamă ce se întâmplă în jur. Am făcut radio din pasiunea de a face radio, chiar dacă a scăzut publicitatea.

Ai spus, de curând, că radioul ţi se potriveşte cel mai bine. Totuşi, dacă ar exista un proiect care să te atragă, te-ai reîntoarce în televiziune?

M-aş întoarce în televiziune şi m-am întors în televiziune pentru proiecte speciale, pentru proiecte pe care le simt. Vorbesc despre cele două ediţii speciale: Marea Unire ZU de 1 decembrie, prima oară când Radio ZU face un format de TV, în colaborare cu Antena 1. Gala aniversară Antena 1 pe care am prezentat-o alături de Alessandra Stoicescu. Eu funcţionez foarte foarte bine în momente din astea pe care le simt şi pe care le pot exploata pe TV. Nu-mi lipseşte absolut deloc rutina zilnică în TV, dar dacă ar apărea un format care să fie pe sufletul meu, da. Până atunci, mi-am găsit un loc pe joacă pe fainsisimplu.ro. Am lansat un podcast, un radio online şi mi-am adunat gândurile pe care le scriu într-un mod organizat.

Aţi terminat de curând campania „Oraşul Faptelor Bune”. Care este povestea care te-a impresionat cel mai mult, ştiu că-s multe, dar trebuie să fie una specială?

De fiecare dată, cel mai tare mă impresionează povestea noastră, a echipei Radio ZU, a oamenilor care ne închidem acolo. „Oraşul Faptelor Bune” este, de fapt, despre o energie pe care ne-o dau ascultătorii şi pe care noi, la rândul nostru, o transmitem către către ascultători. Este un flux, o stare, care se formează. În plus, fiecare dintre noi am descoperit în săptămâna aceasta în care am stat închişi, lucruri pe care nu le ştiam. Sunt tot felul de poveşti la care, după clişeul, ai zice că la povestea asta sigur o să plâng, dar nu, mă apucă plânsul la chestii cu totul şi cu totul neaşteptat. Ce vreau să spun este că noi ne formăm acolo un fel de platoşă, de barieră de protecţie, nu ştiu.... de la o singură replică, de la un telefon. Uite, mă impresionează cel mai mult părinţii copiilor pe care i-am ajutat în anii trecuţi care sună în anii următori şi ne mulţumesc. Mai mult decât atât, donează pentru cazurile din prezent. În ediţia de anul acesta am avut cele mai multe astfel de situaţii. A fost impresionant. Sigur, sunt şi părinţi pe care i-am ajutat, însă, din păcate, copiii lor au pierdut lupta cu viaţa. Cu toate astea, părinţii aceştia îşi iau puterea să sune şi donează, la rândul lor. Nu ştiu câtă putere pot avea aceşti oameni, să revină, să asculte Oraşul Faptelor Bune, să urmărească alte poveşti.

Cum iese Mihai Morar după o săptămână în „Oraşul Faptelor Bune”?

Dacă măsurăm energia în calorii, epuizat, fără baterii, dar dacă măsurăm energia în ceva nemăsurabil, iertaţi exprimarea, ies foarte foarte încărcat de o energie care, cumva, rămâne în mine mult, foarte mult timp. Deci, după o săptămână de „Oraşul Faptelor Bune”, ies fizic terminat, spiritual renăscut.

Ce au tinerii de astăzi şi nu a avut Mihai Morar la vârsta lor?

Au resurse nelimitate, şi nu vorbesc despre resurse financiare. Acestea înseamnă absolut nimic sau, mă rog, nu fac diferenţa neapărat în dezvoltarea personală, ei au informaţie. Ei au libertatea să călătorească oriunde, sigur mai puţin în 2020, au posibilitatea să navigheze pe internet, pot accesa orice informaţie la secundă. Eu m-am dezvoltat în zorii internetului, resursele acestea nu erau neapărat la îndemână, nu erau la un singur click distanţă. Cu siguranţă aş fi fost altfel, dacă aş fi avut acces la toate lucrurile pe care le au tinerii din ziua de astăzi.

Ce te-a marcat la 20 de ani? Nu ţin minte, neapărat, trăiri de la 20 de ani. Ţin minte... simţiri. Ţin minte efectiv că eram însetat să fac lucruri grandioase. Să lucrez la cel mai bun radio, să fac matinal. La 20 de ani eram la vârsta la care încercam să îmi găsesc drumul la radio în Bucureşti. Lucram deja la radio, visam doar asta şi doar asta făceam. Cum s-au transformat lucrurile astea la 30 de ani? La 30 de ani făceam acelaşi lucru pe care îl fac şi acum. Făceam deja matinalul cu Daniel, eram deja numărul 1. Şi cu toate acestea, eram încă inconştient. Adică, nu pot să zic că la 30 de ani eram matur, dar nici nu eram beat de succes. Luam lucrurile ca atare, dar nu pot să zic că am înţeles ceva din anii ăia. Sincer, nu-mi calculez viaţa în 20, 30 sau 40.

Ce este Fain&Simplu?

Pentru că trebuia să adun, cumva, sub o umbrelă, tot ceea ce fac eu în afară de radio, ceea ce scriu, conversaţiile pe care le port cu oamenii, am făcut acest Fain&Simplu. Este o comunitate, o extensie a comunităţii mele din mediul online. Am descoperit că sunt foarte mulţi oameni cu care am lucruri în comun şi mi s-a părut frumos să existe un loc, nu ştiu, un club unde să ne adunăm şi asta este platforma Fain&Simplu. Îmi doresc să scriu săptămânal, să fac un podcast săptămânal. Aşa mi-am propus... poate să fie şi zilnic, la un moment dat... poate să fie lunar. Nu-mi fac planuri, nu-mi dau pedepse, ştiu unde vreau să ajung cu el, ştiu că la un moment dat va deveni o comunitate de oameni care caută echilibru. E greu să găseşti echilibrul între trup, minte şi suflet. Oameni care nu sunt dependenţi neapărat de ce se întâmplă acum, ci iau viaţa asta ca pe o curgere. Nu contează cine e prim ministru astăzi sau mâine. Câte cazuri de covid sunt astăzi. Nu suntem rupţi de realitate, dar, pe de altă parte, nu asta ne influenţează cel mai viaţă. Viaţa este despre altceva, şi când dai la o parte toate amănuntele astea, toate ambalajele, toată coaja asta a societăţii, ceea ce rămâne ar trebui să fie Fain&Simplu.

Ne îndepărtăm puţin de zona aceasta „romantică” a vieţii tale şi devenim ceva mai pragmatici. Ştim că HORECA a fost industria cea mai afectată şi este în continuare Ce ne spui de cafenelea tale în această perioadă nu tocmai „prietenoasă” pentru ele?

În momentul ăsta practic, HORECA, este orfană. Restaurantele, cafenele sunt deschise doar ca să existe... doar ca să nu vină angajaţii din acest domeniu să ceară nişte beneficii de la statul român. Practic suntem ţinuţi închişi, dar trebuie să ne adaptăm. Trebuie să ne supunem tuturor restricţiilor, însă, mai ales acum pe timp de iarnă, încasările sunt foarte foarte jos. Ne adaptăm, începem să ne mutăm în online. Am lansat un site, le trimitem oamenilor pungile de cafea acasă. Încercăm să supravieţuim şi sunt mândru că în 2020 nu am dat pe nimeni afară, chiar am făcut angajări şi sper să reuşesc să ţin businessul pe  linia de plutire.

Cum ai reuşit asta?

Nu ştiu, prin noi înşine, fără niciun ajutor din partea statului, încercând să găsim câte o soluţie în fiecare zi. Repet, am dezvoltat partea asta de comenzi online. E o comunitate de oameni, oamenii de la Emozia, le zic eu, oamenii care ne ajută. Noi ne am adaptat.

Nu alergarea m-a ajutat să slăbesc. Nu alerg ca să slăbesc, nu alerg pentru a mă menţine fizic, asta este doar unul dintre beneficiile alergării. Cine descoperă alergarea, cine aleargă, ştie că beneficiile ei sunt dincolo de cură de slăbire. Cine se apucă de alergat pentru slăbit, aleargă până când slăbeşte, după care îşi vede de viaţă. Pentru mine alergarea este meditaţie în mişcare, e timpul meu cu mine, e singurul moment în care pot să nu mă uit în telefon, să nu răspund, să nu aud pe nimeni, este momentul în care mă simt cel mai aproape de mine.

Mănânc de toate, am perioade şi perioade. De exemplu, acum nu sunt într-o perioadă în care sunt foarte bine organizat cu mâncarea. În toamna asta am fost solicitat profesional foarte mult. Carantina, pe de altă parte, a fost cel mai bun moment. Cred că niciodată în viaţa mea nu am fost mai bine organizat cu mişcarea, cu alergarea, cu mâncarea, cu odihna ca în perioada aceea... am făcut şi radio, probabil au fost două, trei luni model pentru mine şi aş vrea ca în 2021 să reuşec să mă organizez aşa cum am făcut-o în primăvară, în carantină.

E grea viaţa cu patru fete?

Nu ştiu, întreabă-le pe ele dacă e grea viaţa cu un singur bărbat.

Ca şi personalitate, crezi că au luat mai multe de la tine sau de la mama lor?

Fetele au personalităţi diferite. Important e că genetic sunt ale noastre, suntem părinţii lor biologici. Sigur că lumea spune că una seamănă cu mine, cealaltă seamănă cu soţia mea. Am renunţat demult să am orgoliul asta.

Cum îţi împarţi timpul între Roua şi gemene?

În momentul de faţă, aproape totul este despre Roua. Sigur, discuţiile cu fetele mari sunt la alt nivel. Cu Roua totul este pur şi simplu joacă, îmi lipseşte cumva timpul ăla exclusiv de joacă pe care îl aveam, dar ele sunt la altă vârstă acum. Suntem deja în etapa la care deja ne uitam la filme cu subiecte serioase, şi nu neapărat filme pentru copii. De curând am văzut cu ele ultimul film al Sophiei Loren de pe Netflix, un film despre un băiat un pic mai mare decât vârsta pe care o au ele. Subiectul serios... un copil al străzii care vindea droguri... Evident că discuţia s-a dus acolo, am vorbit despre pericolul care-i paşte pe adolescenţi. Au plâns la film, dar nu au ca acum doi ani când plângeau la filme cu animăluţe. Acum au plâns, pur şi simplu, din cauza subiectului filmului. Nu e un subiect greu. Nu e nici un film doar pentru adulţi, e un film pentru ele şi pentru vârsta lor, dar e un subiect serios.

Ce-ţi mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?

Ceea ce nu mi s-a întâmplat până acum nu s-a întâmplat pentru că fie nu a fost timpul sau nu am avut energia canalizată înspre acel lucru. Mi-aş dori foarte mult să pot să îmi găsesc disciplina asta de a face podcastul asta săptămânal vreme de mulţi ani de acum înainte. Eu aşa văd drumul ăsta, ca pe o călătorie, un podcast care rămâne acolo pe canalul de YouTube Fain&Simplu şi vreau să mă uit peste câţiva ani la primele episoade să văd de unde am plecat şi unde am ajuns. Mi-am propus ca în primul an să nu mă uit la cifre, mi-am dat un răgaz de un an de zile în care efectiv să fac muncă silnică la proiectul ăsta şi după un an de zile să văd dacă mă îndrept undeva.