EXCLUSIV Dragoș Bucur explică de ce s-a retras la țară: „Timpul e mai important decât banii sau cariera“
E concluzia la care a ajuns de câţiva ani actorul şi vedeta Pro TV, care şi-a reorganizat viaţa în funcţie de nevoile în permanentă schimbare ale familiei sale.
L-am reîntâlnit pe talentatul domn Dragoş Bucur (47) la un brunch relaxat în centrul Bucureştiului, chiar în perioada semifinalelor de la „Românii au talent”. El însuşi un dăruit actor şi om de televiziune, recunoaşte că, în calitate de jurat al talent show-ului, e în continuare surprins de aptitudinile cu care vin concurenţii an de an la preselecţii. Dar şi noi ne recunoaştem surprinşi de noul său talent, acela de orăşean mutat la ţară, împreună cu soţia sa, cântăreaţa Dana Nălbaru, şi cu cei trei copii ai lor: Sofia (18), Kadri (9) şi Roxana India (12). Mai precis, într-un sat din Argeş, unde şi-au reconstruit viaţa pe alte temelii, mult mai aproape de firesc şi în comuniune cu natura, şi unde skills-urile dobândite în timpul emisiunii „Visuri la cheie” au fost de un real ajutor.
OK!: Ce te mai surprinde după atâtea ediţii la „Românii au talent”?
Dragoş Bucur: Eu nu sunt de atât de mult timp în juriu, precum Andra sau Andi Moisescu, dar să ştii că, fără exagerare, în fiecare an sunt surprins. Şi plăcut, şi neplăcut. (zâmbeşte) Vin unii oameni şi fac nişte lucruri la care eu nu m-aş fi gândit niciodată! Şi aici intervine subiectivismul poziţiei noastre. De pildă, a fost la un moment dat cineva care cânta la flaut cu nasul şi toţi l-au lăudat, dar eu n-am înţeles de ce. Da, a fost surprinzător şi pentru mine, dar nu prea avea sens, de ce să cânţi cu nasul, dacă poţi cânta cu gura? (zâmbeşte) Dar da, la Românii au talent vin nişte oameni chiar dăruiţi şi te gândeşti că, din punctul de vedere al şanselor pe care le-au primit în viaţă, n-ar fi primit niciuna în care să prezinte ceea ce au făcut ei pe scenă. Şi, totuşi, fix ei te lasă cu gura căscată!
Mai eşti tentat, când vezi copii sau persoane cu diverse nevoi, să îi ajuţi?
Dragoş Bucur: Bineînţeles că sunt tentat. Dar trebuie să recunosc că eu nu sunt printre oamenii care îşi dedică viaţa cazurilor sociale. Şi n-o spun cu mândrie, ci chiar cu puţină ruşine. Sunt câţiva oameni în jurul meu care sunt foarte activi în zona asta şi chiar îi invidiez, cumva. Omid Ghannadi, de exemplu, pe care îl ştiţi de la „Visuri la cheie”, este un om care ajută mult şi nu ştiu de unde are atâta energie să o facă. Recunosc că eu nu fac asta, dar pun umărul şi, dacă cineva din jurul meu are nevoie de ajutor, bineînţeles că sunt acolo, dar nu sunt o prezenţă în zona asta de activism social.
Eşti o prezenţă tot mai rară şi în oraş, de când te-ai mutat în zona rurală şi te vedem în propriul „serial“ online, „Bucurii la ţară”. Cum e familia de-acasă, cea necuvântătoare?
Dragoş Bucur: E destul de numeroasă, deşi încă nu suficient de numeroasă pe cât mi-aş dori eu. (zâmbeşte)
Ca la problemele de matematică, câte capete şi câte picioare aveţi în curte?
Dragoş Bucur: Muuulte! (râde) Păi, avem o pisică, un iepure, cinci câini, un porc, opt găini şi un cocoş.
Cine şi le revendică personal?
Dragoş Bucur: E împărţită treaba, să ştii. La găini, ne împărţim mai mult eu şi copiii, de porc avem grijă toţi, de câini eu, iar pisica şi iepurele sunt în grija Danei şi a copiilor.
Aveţi undeva în trecutul vostru abilităţi gospodăreşti sau sunteţi „copii de asfalt“ mutaţi la ţară?
Dragoş Bucur: Eu m-am născut şi am crescut în Bucureşti, dar îmi făceam vacanţele la bunici. În schimb, sunt din generaţia celor care au prins copilăria pe stradă, cu v-aţi ascunselea, nu cu calculatoare sau laptopuri. La televizor ne uitam la desenele cu Mihaela, blocul în care am copilărit era ultimul din Bucureşti, în spatele lui începea câmpul… Adică am fost mai aproape de natură decât sunt copiii de acum. Cu toate acestea, nu mi-aş fi închipuit până acum câţiva ani că o să mă mut la ţară, nu intra în calculele mele şi cred că nici în ale Danei.
De curiozitate, cât faci din centrul Capitalei până la tine acasă?
Dragoş Bucur: Depinde de ore. Dacă ai grijă la ce oră pleci, ajungi bine. Uite, astăzi am ajuns până în centrul Bucureştiului în două ore şi un sfert, ceea ce e mai mult decât decent. Plus că eu nu vin decât o dată pe săptămână la Bucureşti. Îmi aranjez ca toate lucrurile pe care trebuie să le fac în oraş să le bifez în aceeaşi zi.
Pe lângă emisiunile în care apari la Pro TV, mai eşti implicat în vreun proiect de film?
Dragoş Bucur: Am făcut anul trecut un film american, care ar trebui să iasă în toamna asta. Mai sunt în discuţii pentru un proiect românesc, pentru la toamnă. Per total, destul de puţin, comparativ cu cât de implicat eram eu acum 8-9 ani. Bine, am şi refuzat câteva proiecte, pentru că am devenit mai exigent, adică fac mai atent balanţa între timp versus importanţa proiectului sau onorarii. După care am început să fiu foarte atent la cum arată proiectul, cât de apropiat e de ceea ce-mi închipui eu că ar trebui să fie un produs cinematografic, am devenit mai tipicar, să zicem. Şi, nu în ultimul rând, timpul a devenit mai important decât banii sau cariera. Şi atunci aleg foarte atent proiectele, pentru că mă interesează să am mai mult timp liber, decât să am nişte bani în plus. Înainte, luam aproape orice proiect, din dorinţa de-a avansa în carieră şi de-a avea mai mulţi bani. Am bani cât să trăiesc decent, nu vreau mai mulţi, nu vreau o maşină mai mare sau mai nouă, prefer să am mai mult timp cu ai mei.
Soţia ta, Dana Nălbaru, care a făcut atâția ani parte din formația Hi-Q, mai are şi ea vreun proiect?
Dragoş Bucur: De trei ani încoace, Dana s-a ocupat de brutăria/cofetăria noastră – a ei mai mult, dar şi eu am ajutat acolo. Mai funcţionează şi acum, dar nu ne mai ocupăm noi de ea, pentru că nu mai putem. Altfel, din punct de vedere muzical, Dana şi-a restrâns foarte mult aria, a rămas pe un anumit gen de muzică care e pe sufletul ei. Nu cred că va mai intra vreodată în zona de concerte şi de turnee.
„Mutatul la ţară e o aventură, dar e una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat”
Cumva, ciclic, la fiecare 10 ani, se schimbă ceva în viaţa voastră: aţi avut-o pe Sofia, a venit apoi Kadri, proiectele în Pro TV cred că ţin şi ele de vreo 10 ani…
Dragoş Bucur: Da, nu m-am gândit niciodată la viaţa noastră din punctul de vedere al ciclicităţii. În schimb, e clar că sunt decizii în viaţă care îţi schimbă complet parcursul şi noi am avut parte de câteva schimbări foarte importante. Faptul că noi am ales să ne facem vacanţele cu autorulota, nu în stilul clasic, ne-a schimbat felul în care am socializat unii cu alţii, felul în care am văzut lumea şi în care am descoperit alte locuri. Homeschooling-ul a fost o decizie care ne-a schimbat major viaţa. Mutatul la ţară e o aventură, dar e una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în ultimii ani.
Te-au ajutat cunoştinţele dobândite la „Visuri la cheie” să-ţi mai pui la punct lucrurile pe-acasă?
Dragoş Bucur: Evident! Nu-s eu cel mai meşter om din lume. Mai în glumă, mai în serios, eu spun că fac lucrurile de 2-3 ori până le nimeresc, dar important e că sunt perseverent. (râde) Şi mai e ceva: cred că ar trebui ca oamenii să ştie să facă un minimum de lucruri în gospodărie. Că e o garsonieră sau o casă pe pământ e neimportant, dar locul în care stai trebuie întreţinut. Eu cunosc oameni care nu ştiu să schimbe un robinet la chiuvetă, trebuie să cheme instalatorul. Nu mai spun de becuri şi de instalaţii electrice! Ceea ce mie mi se pare o greşeală. Că uite ce s-a întâmplat recent în Europa, cu pana de curent din Spania şi Portugalia! Ce faci dacă se blochează o săptămână tot sistemul de transport şi magazinele rămân fără apă şi mâncare? Se spune că în două săptămâni un oraş colapsează.
Tu cât de independent eşti de lucrurile astea?
Dragoş Bucur: Sunt independent: am de unde să iau apă, am panouri şi baterii, deci pot să supravieţuiesc fără curent, am un minimum de rezerve şi de unde să-mi iau alimente.
Odată cu emisiunile de la Pro TV, ţi-au crescut şi copiii, iar fata a ajuns la majorat.
Dragoş Bucur: Da, Sofia a făcut 18 ani.
Cum simţi momentul în care fiica ta devine adult?
Dragoş Bucur: Ştii care e partea bună? Că nu devine, ca la Românii au talent, adult peste noapte. Adică, la Românii au talent, vine cineva şi peste noapte devine, să spunem, vedetă. Eh, cu maturitatea nu e aşa, din fericire copiii cresc în fiecare zi şi tu ajungi să te obişnuieşti şi cu gândul, şi cu schimbările, şi cu percepţia asupra schimbărilor prin care trec ei. Şi, pentru mine cel puţin, nu e greu. Când era mai mică, credeam că-mi va fi greu, dar nu e aşa. Şi mai e ceva: până la urmă, îţi doreşti să crească copilul, să fie pe picioarele lui, să fie independent, nu să-l ţii tot timpul de mână şi să-l întrebi mereu: „Ia, cum te-ai îmbrăcat? Ia, ce-ai mâncat?“. Evident că noi mai facem asta, şi eu, şi Dana, vorbim cu Sofia cred că de zece ori pe zi, dar e independentă.
Atunci spune-mi cât de copil mai este la 18 ani?
Dragoş Bucur: Este în continuare copil, din fericire.
Şi cei mici cât de repede vor să crească?
Dragoş Bucur: Nu vor, nu se grăbesc, nu au chestia asta. Şi cred că are legătură cu faptul că ei n-au acces la social media. Altfel, normal, au tot ce are un om modern, adică lucrează pe calculator, fii-miu face programare…
Am auzit de Kadri că e pasionat de fizică şi chimie.
Dragoş Bucur: Este pasionat de orice are legătură cu ştiinţa.
Şi artistul casei care ar fi? Că trebuie să fi ieşit măcar unul, din doi artişti ca voi.
Dragoş Bucur: Roxana desenează foarte frumos, chiar e talentată şi are un stil anume de a desena. Iar Kadri, pentru că mergem pe munte destul de des şi acum vreo doi ani am fost pe Scropoasa, pe un traseu foarte lejer, care şerpuieşte pe lângă râu, ţin minte că mi-a zis: „Ce chestie! Parcă ar fi prefaţa unei cărţi drumul ăsta“. A fost o remarcă absolut surprinzătoare şi de artist – ca să-ţi răspund la întrebare.
Îl simţi ca pe un partener, ieşiţi ca băieţii?
Dragoş Bucur: Depinde ce înseamnă să ieşi ca băieţii în percepţia ta. Pot să spun că, acum vreo săptămână, am făcut cu el un gard electric de vreo 150 de metri, doar noi doi! Deci facem lucruri împreună.
Cât e de înalt acum?
Dragoş Bucur: Acum îmi vine până la piept, deci o să fie înalt. E lat în spate şi, ca să dau din casă, el e masculul alfa din familia noastră, nu eu. (zâmbeşte)
„Am diabet de 23 de ani şi nu mi-a afectat deloc cariera”
În schimb, despre tine ştim că eşti „băiatul de zahăr“, şi în sensul bun, dar şi într-un sens mai puţin fericit. S-a mai glumit pe seama glicemiei tale în culise la „Românii au talent”. Le-ai dat emoţii la filmări?
Dragoş Bucur: Nu, cred că au fost doar două momente în care le-am spus că trebuie să mă duc să-mi iau insulina, că mi-o uitasem. Eu am diabet de 23 de ani şi nu mi-a afectat deloc cariera.
Dar eşti cuminte, nu faci excese?
Dragoş Bucur: Nu mai fac. Înainte mai făceam excese, mai rău ca sucurile nu poate fi nimic pentru diabetici. În ultimul timp m-am mai temperat, dar dacă vreau la un moment dat să mănânc ceva dulce, mănânc fără probleme. Sunt mai multe metode de control al glicemiei, eu am un senzor de glicemie Dexcom pe care îl folosesc de ani de zile şi-mi arată în timp real glicemia şi atunci pot să compensez oricând cu insulină.
Zi-mi un talent de-al tău pe care ţi l-ai descoperit de când eşti părinte.
Dragoş Bucur: Nu ştiu dacă e un talent, dar cred că mai toţi cei care au devenit părinţi au descoperit că nu mai sunt ei cei mai importanţi. E cert că tu creşti împreună cu copiii tăi şi înveţi împreună cu ei, iar diferenţele dintre copii sunt atât de mari, încât fiecare pare că e primul. Eu nu m-am aşteptat ca la al doilea sau la al treilea copil să fie chestii pe care să nu ştiu să le gestionez, să mă surprindă. Dar am înţeles că n-au nicio legătură experienţele pe care le ai cu un copil cu cele pe care le ai cu un alt copil. Eu cred că apariţia unui copil în viaţa unui om înseamnă salvarea omului respectiv, pentru că, la un moment dat, ajungi să te plictiseşti de propria ta persoană şi de a avea grijă de tine. OK, ai grijă de tine să arăţi bine, să te mişti bine, să faci bani, să-ţi creşti succesul, dar la un moment dat ajunge. Şi, de la acel moment încolo, dacă nu apare şi un copil, începi să te autoconsumi, să rămâi în urma vieţii tale, cumva. Cel puţin, aşa a fost pentru noi, apariţia copiilor a însemnat un restart, o percepţie diferită a lucrurilor. Şi mai e chestia asta: să nu amâni! Dacă tot amâni, tot amâni, trece timpul şi ai pierdut poate cel mai frumos sens al vieţii.
FOTO: Pro TV, arhiva personală
