EXCLUSIV pentru OK!: Ema şi Lucian Viziru, despre acomodarea în Germania şi cum traversează această perioadă de criză

27 martie, 2020
7 img 6690 c jpg jpeg

De 6 ani încoace, cei doi soţi trăiesc în Germania împreună cu fiul lor, Mihai, care promite să facă o adevărată carieră în tenis.

Ne-am făcut un obicei din a le urmări noua viaţă începută în spaţiul arian, minunându-ne cât de schimbat este Lucian Viziru în noua postură de antrenor de tenis şi de cât de talentat este fiul său şi al Emei, Mihai, în acest sport în care familia lui a făcut performanţă. Iată ce ne spun, de la distanţă, despre provocările traiului în Germania şi despre cum se descurcă în timpul acestei pandemii instaurate de temutul COVID-19.

OK!: Sunteţi deja de 6 ani mutaţi în Germania. Cum era la început şi cum vedeţi acum ţara de adopţie? Lucian: La început, eram foarte bucuros că am reuşit să găsesc un job aici şi că o să ne mutăm. Între timp, volumul de muncă m-a demoralizat un pic (zâmbeşte), dar m-am obişnuit, e OK acum. Ema: Eu, când am ajuns aici, aveam fluturaşi în stomac. Între timp, mi-au mai trecut un pic. Asta nu înseamnă că nu am sentimente mai stabile faţă de ţara de adopţie, dar, în continuare, e ca o mamă adoptivă. (zâmbeşte)

Eu, unul, am colegii de echipă şi elevii cu care mă înţeleg foarte bine. Am relaţii bune şi cu românii de pe aici, care mă văd de peste gard şi mă mai strigă: „Gianiii! Ce faci, Giani?“

. Avem prieteni şi români, şi nemţi, şi greci… Ne e dor de unii dintre prietenii din România, dar asta e, mai vorbim cu ei pe Facebook şi pe WhatsApp.

Nu simt că ar fi ceva greu. Nu mai locuim în Stuttgart, dar suntem tot prin apropiere, în landul Baden-Württemberg. E un oraş mai mic, mai liniştit, ceea ce mie îmi convine. Îmi place că e mai multă linişte şi că nu e atât de multă agitaţie.

La mine e diferit. Ce nu-mi place este tocmai că, fiind într-un oraş mic, nu într-unul mare, toată lumea cunoaşte pe toată lumea, nu mai ai activităţile pe care le ai într-un oraş mare…

Eu, în general, sunt un om care se adaptează oriunde.

Eu nu mă pot obişnui cu faptul că duminica nu este absolut nimic deschis aici, cu excepţia restaurantelor.

Eu în muzică şi în actorie am făcut tot ce mi-am propus. Nu mai aveam unde să merg mai sus decât am fost, pentru că nici nu voiam asta neapărat. Şi dat fiind faptul că am fost un copil răsfăţat, am zis că dacă nu iese aşa cum vreau eu, mă întorc la tenis. Aveam tot timpul planul B în cap şi, pentru că lucrurile n-au mai fost aşa cum mi-am dorit, am hotărât să încep o carieră ca antrenor de tenis. Şi licenţele pe care le-am luat şi pe care urmează să mi le iau sunt pasul firesc în sensul acesta. Dacă tot fac ceva, îmi place să-l fac bine sau foarte bine. Iar legat de ATP, dacă fiul meu, Mihai, o să vrea să facă sport de performanţă, trebuie să fiu pregătit atât pentru el, cât şi pentru alţi elevi de-ai mei să-i ajut să devină profesionişti şi să joace în circuitul ATP.

Da, mi s-a dat o a doua şansă în tenis şi asta datorită bunicului meu, care şi-a dorit să-i calc pe urme şi să devin un mare campion de tenis, cel puţin la fel de mare cum a fost el. Din păcate, nu-i pot îndeplini dorinţa ca jucător, ci ca antrenor. El a fost antrenor de Cupa Davis, dar am ambiţia să-l egalez.

Atât pentru mine, cât şi pentru Augustin, cu sau fără voia noastră, showbiz-ul a devenit o profesie. Numai că, indiferent ce profesie ai avea, ai nevoie şi de un pic de relaxare – fie că se numeşte bere, golf, tenis, fotbal… Pentru Augustin, hobby-ul a fost biliardul, pentru mine golful, tenisul – ca jucător! Când am ocazia, Ema ştie că plec de-acasă şi joc câte un turneu.

În fiecare weekend, toată vara!

N-am jucat chiar toată vara! Am avut 33 de meciuri anul trecut. Nu sunt chiar atât de multe pentru un jucător amator.

Sincer, nu. Genul de activitate pe care-l făceam în România nu e compatibil deloc cu viaţa de familie.

11 img 6615 c jpg jpeg

Nu, în nici un caz. Doar că vorbeşte limba germană, atâta tot.

Mie mi se pare că a împrumutat şi din cultura şi educaţie germană. 

S-ar putea doar să ţi se pară. Eu lucrez cu mulţi copii şi văd că Mihai nu e la fel de riguros ca nemţii. El e un pic mai fantezist, mai artist, aşa ca mama lui.

Da, e campion la copii, dar e uşor să atingi nivelul acesta când ai un tată antrenor de tenis. Pentru că noi, cu sau fără voia lui, mai mergeam la antrenamente. El joacă de două-trei ori pe săptămână şi în weekend îl mai târam pe terenul de tenis să ne mai jucăm, să-l mai antrenăm un pic.

De ce nu spui şi că-l mai mituiai şi că l-ai înscris la turnee fără să ştie? 

 Da, îl păcăleam, recunosc

 De fapt, mă păcăleam pe mine, pentru că îi spuneam aşa: „La fiecare 10 mingi date una după alta peste fileu, ai de la mine 2-3 euro“. Şi, la un moment dat, mi-a dat peste o sută de mingi, de m-a costat un antrenament 40 de euro, dar s-a bucurat după aia de Lego şi de ce şi-a mai cumpărat el din banii câştigaţi. De multe ori, m-a surprins, deci are şi talent. Dar dat fiind faptul că joacă de foarte multe ori, acesta e un mare plus pentru el şi nu i-a fost nici foarte greu să devină campion.

 Uneori, i-a fost greu, având în vedere presiunea şi condiţiile meteo la care a jucat: 38 de grade la ora 15.00! Şi prima lui competiţie oficială, unde n-a fost cu tati pe teren! Cred că ar trebui să-i dăm şi lui un pic de credit, nu? Nu e uşor în Germania locul întâi la copii!

Şi acum când mă gândesc, mă trec fiorii. E foarte greu, pentru că îţi vine să ţipi, să te exteriorizezi – ceea ce nu face bine copilului pe teren. Dar am reuşit până acum să nu-i transmit chiar tot ce aveam în minte şi să-l las să se descurce singur, fără a-l influenţa în vreun fel în timpul competiţiilor. Dar e foarte greu.

E foarte bun şi la pian şi sper să devină şi mai bun. Aici, din păcate, nu pot să-l ajut sub nicio formă.

Probabil sportul şi engleza.

 Nu ştim să aibă vreo materie preferată, dar îi place la şcoală şi se descurcă foarte bine.

A luat şi la matematică note bune, şi la dictare, la lmaterii la care nu ne aşteptam şi nu de puţine ori a fost lăudat de profesori.

Pe de-o parte, mi-ar plăcea să facă sport, pentru că e sănătos. Pe de altă parte, e greu, pentru că sportivii de performanţă din tenis sunt plecaţi 300 de zile pe an de acasă şi nu au cum să-şi facă prieteni, iubite, iar, în momentul în care se lasă de sport, sunt deprimaţi. Nu ştiu ce să zic, cred că cel mai bine ar fi ca noi să-l învăţăm să facă cât mai multe lucruri din care el să-şi aleagă ce-şi doreşte să urmeze mai departe.

Eu cred că pentru vârsta lui, şi partea artistică, şi cea sportivă sunt importante şi nu se exclud una pe alta, pentru că până la urmă îi oferă o disciplină şi o relaxare, într-un oarecare mod. Altfel, mie, una, mi-ar plăcea să fie doctor.

Ştie că am jucat în filme şi că împărţeam autografe, mai ales că, aşa cum spuneam, mai trec români pe lângă terenul de tenis şi-mi strigă: „Giani, ce faci, bă?“ Şi uneori mi se întâmplă să le mai răspund. Deci ştie ce am făcut prin România. Cred că o să fie, la un moment dat, ceva mai curios să afle mai multe lucruri, dar acum Mihai ştie suficient de multe despre trecutul meu în showbiz.

10 img 6600 c jpg jpeg
13 img 6684 c jpg jpeg

O dată la două săptămâni ne vedem pe Facebook, pe WhatsApp… A mai venit mama pe la noi. Dar rar, oricum.

Cam de două ori pe an.

În România nu am mai fost de mult timp.

Păi, în primul rând mă duceam la serviciu – lucrez part time la o firmă de consultanţă, după care aveam viaţa obişnuită de mamă şi de soţie: mers la supermarket, gătit, făcut curat, făcut lecţii şi activităţi cu copilul… Nimic special. 

Foarte rar rămâneam acasă. Obişnuiam să ne plimbăm ori de câte ori avem posibilitatea. De foarte multe ori, ne luam bicicletele şi încercam să explorăm cât puteam de mult şi cât ne ţineau picioarele.

E totul închis: şcolile, magazinele… Mai sunt deschise doar supermarketurile, benzinăriile şi băncile. Stăm în casă ca toată lumea.

Avem oarecum noroc, totuşi, că locuim într-o suburbie şi că viaţa de aici era şi înainte liniştită. Dar mi se pare că România gestionează criza mai bine ca Germania. Poate că aici, fiind stat federal, s-au luat măsurile mai greu sau poate că se bazează mai mult pe spiritul civic şi comunitar al nemţilor, care sunt mai civilizaţi ca noi.

Lui îi place la nebunie că acum nu mai trebuie să meargă la şcoală.

… că nu mai are reguli…

Facem lecţiile împreună acasă, ceea ce mi se pare un lucru bun. 

Acum îl păcălim să mănânce mai multe fructe şi legume.

Din păcate, nu mai interacţionează la fel de mult cu copiii, dar asta e, interacţionează mai mult cu noi.

Mie mi-a zis că se simte ca în vacanţă la hotel.

Încercăm să nu ne panicăm. Încercăm să ne spălăm cât mai des pe mâini, să intrăm cât mai puţin în contact cu alţi oameni şi să ne bucurăm, până la urmă, de ceea ce avem în casă, de familie.

Eu, una, sunt panicată, dar nu neapărat din cauza virusului în sine. Mi-e frică de cum va fi omenirea după această criză şi mai ales de când se va termina chestia asta. Încercăm să gătim împreună, să facem sport cât de des se poate. Am ridicat restricţiile de la playstation şi telefon, citim cărţi…

Jucăm ping-pong, darts…

Şi mai bem câte un pahar cu vin.

Nu vreau să fiu clişeistic şi să spun că ne iubim mai mult ca oricând, dar acesta e adevărul. Adică n-a fost niciodată mai bine între noi ca acum, reuşim să punem în fiecare zi câte o cărămidă nouă în această relaţie şi, ce să zic, o iubesc pe Ema mai mult ca oricând.

Suntem ca vinul – cu trecerea timpului, suntem tot mai bine împreună.

Avem nişte prieteni români pe care ne putem baza să-l lăsăm în grija lor pe Mihai. Şi atunci avem ocazia să ieşim, să fim doar noi doi, ceea ce e foarte cool.

Şi când vin bunicile, mai stăm doar noi doi. Şi seara mai stăm împreună – asta dacă nu ai tu meci sau nu joacă Steaua.

Sau dacă nu ai adormit tu!

Augustin e genul de om care poate să facă absolut orice, dacă vrea cu adevărat. Aşa că da, mi-l imaginam într-o astfel de situaţie, pentru că ştiu că e un luptător. Acum, din păcate, nu-l mai prea ajută fizicul, dar asta e, să pună mâna să slăbească.

Şi eu mi-l imaginam pe Augustin în orice fel de competiţie. E o chestie pe care şi el, şi Lucian, o au din familie, trebuie să participe şi să câştige în orice fel de sport.

Ştiu că abia aşteaptă să devină tată. Nu ştiu cât de schimbat e, dar dacă nu s-a schimbat până acum, cu siguranţă o s-o facă în curând.

Probabil că da.

Având în vedere condiţiile de azi, nu mai e nimic sigur. Dar în condiţii normale, bineînţeles.

Oricum, suntem întotdeauna unii alături de ceilalţi.

Mie, nu, nicio secundă. Pentru mine, casa e aici, unde e familia. Normal că mi-e dor de România şi că mă gândesc la mama, la frate-miu şi la cine mai e acasă. Dar, din păcate, condiţiile medicale de care dispune statul român nu sunt la fel de avansate ca cele din Germania şi pentru asta îmi cam fac griji.

Chiar nu ne-am gândit să ne întoarcem acum în România. În cel mai rău caz, preferăm să fim internaţi aici, în Germania, fără supărare.

Eu nu simt că am plecat definitiv din România şi nici că vom sta definitiv în Germania. Acest definitiv pune presiune pe genul nostru de dinamică a familiei. Când ne-am căsătorit, am spus că o să trăim în Germania, că o să trăim în Anglia, în America… Nici nu suntem plecaţi definitiv din ţară, nici nu suntem stabiliţi definitiv aici.

Eu cred că m-aş întoarce dacă aş şti că aş putea să preiau clubul Steaua Bucureşti, să fiu noul Gigi Becali al fotbalului românesc, că şi-aşa ne e dor de Steaua. Şi aş deschide şi o secţie nouă de tenis, ce-i drept, dar asta pe lângă clubul de fotbal pe care l-aş duce înapoi în elita fotbalului mondial.

OK, Gigi Becali!

9 img 6595 c jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Hailey Baldwin Bieberprofimedia 0679444425 jpg
brad pitt
paris si sotul
Oana si Mioara Roman jpg
Nicolae al Romaniei si sotia sa, Alina Maria, in port traditional bucovinean jpg
adela popescu
ben  jennifer 3 jpg
Fiica lui Kim Jong un, Ju Ae   Profimedia (1) jpg
andreea marin6 jpg
Catherine Zeta Jones
Hugh Jackman și soția sa, Deborra Lee Furness
Elizabeth Taylor 0  sursa   GettyImages jpg
denise si sotul
1 jennifer garner jpg jpeg
carmen bruma mircea badea jpeg
Anisia Gafton jpg
kim si kanye jpeg
Crina Semciuc    FOTO Horațiu Sovaiala, Ionut Rusu (1) jpg