EXCLUSIV Sonia Argint-Ionescu: „E o provocare să ai trei bărbaţi în casă“

Cu un soţ antreprenor şi doi băieţi adolescenţi, vedeta TVR se transformă într-o adevărată nemţoaică acasă.

La finalul acestei frumoase toamne aurii, am invitat-o pe Sonia Argint-Ionescu (37) la Palatul Suter, pentru un tête-à-tête departe de zbuciumul urban. Ar fi trebuit probabil s-o întâmpin cu un Guten Tag! (Bună ziua!, germ.), de vreme ce ani buni a fost gazda emisiunii în limba germană de la TVR. Dar şi pentru că ea însăşi are acel aer nemţesc şi acel aspect arian – care s-au dovedit a fi, în final, doar nişte frumoase coincidenţe. Despre cum arată viaţa ei dincolo de platoul de filmare, despre lunga ei căsnicie cu Horaţiu Ionescu (51), tatăl celor doi băieţi ai săi, Marc (15) şi Eric (14), şi despre şi mai lungul mariaj cu postul public de televiziune, în cele ce urmează. 

OK!: Cum de ai rămas în TVR atâţia ani? Sonia: Am rămas pentru că nu am vrut să plec în altă parte, în primul rând. Eu n-am căutat televiziunea cu tot dinadinsul. Cumva, televiziunea m-a căutat pe mine – eram în liceu când o echipă a emisiunii în limba germană a venit să caute o nouă prezentatoare pentru emisiune. Şi am rămas şi pentru că în Televiziunea Română fac nişte emisiuni de nişă, care mi se potrivesc foarte bine.

Da, în ianuarie 2020 se împlinesc 20 de ani.

Aşa este, a trebuit să mă duc cu tata să semnăm contractul, pentru că era necesar acordul părinţilor.

Şi de-aia sunt şi acum acolo, pentru că fac ceea ce-mi place.

Am primit oferte în acest sens, dar în ciuda aparenţelor, sunt un om foarte discret. Sunt mai degrabă introvertită, decât extrovertită.

Nu neapărat, dacă ştii ceea ce vorbeşti şi eşti cursiv în idei. Eu cred că am fugit mereu de ideea de-a fi considerată doar o figură frumoasă.

Bunica mea avea o vecină care era învăţătoare în Şcoala Germană şi care a întrebat-o, la un moment dat: „De ce nu daţi copilul la Şcoala Germană?“. „Bine, faci tu meditaţii cu ea?“, i-a spus bunica, „Da“. Şi în trei luni am învăţat limba germană.

Ştiu că ar fi fost, cu multe generaţii în urmă, o rudă îndepărată. Nu am un arbore genealogic ca să pot verifica asta. Dar limba germană s-a mulat foarte bine pe personalitatea mea.

Sunt foarte punctuală şi foarte organizată.

Nu neapărat. Dar am avut colaborări cu branduri, servicii şi oameni din Austria. Mi se pare că austriecii sunt foarte deschişi, comunicativi şi cu simţul umorului.

Probabil. Dar, cum spuneam, dacă am început să lucrez în TVR atât de devreme, lucrurile au mers cumva firesc în direcţia asta.

Şansa n-am avut-o, pentru că nici n-am căutat-o. Gândul l-am avut, dar nu l-am materializat. Iar curiozitatea n-am avut-o decât ca turist – de obicei mergem în vacanţa de iarnă la schi în Austria. Dar este o mare diferenţă între a merge în vacanţă într-o altă ţară şi a te stabili şi lucra acolo, unde nu ai prietenii, reţeaua de cunoştinţe şi confortul emoţional de aici. Mie încă îmi este bine aici şi nu duc lipsă de activitate. Uneori, muncesc şi 18 ore pe zi, pregătesc emisiunea

, care e săptămânală, scriu pentru site-ul meu, merg la evenimente...

Cred că mă mai văd făcând asta câţiva ani, pentru că, după vârsta de 30 de ani, mi se pare că am evoluat foarte mult, am o mai mare siguranţă de sine şi abia acum am început să spun ce am de spus.

Vorbesc o limbă străină extrem de căutată, o vorbesc la un nivel academic, deci este un atu pe care-l pot folosi într-o grămadă de situaţii. Probabil că dacă n-aş fi intrat în televiziune, aş fi fost profesoară de limba germană. Sunt chiar foarte bună în rolul ăsta, am dat meditaţii copiilor şi am avut chiar o serie de clipuri pe site-ul meu, Învaţă germana cu Sonia/German is cool, care au prins foarte bine. E vorba despre mici lecţii de tipul să numărăm în limba germană, cum se pun întrebările în germană, să învăţăm culorile, zilele săptămânii, anotimpurile... Am făcut o pauză, dar acum am reînceput filmările pentru o nouă serie, pentru că am primit foarte multe mesaje de la diverşi oameni care mă întrebau când le voi continua.

Absolut! Şi vreau să continuu. E un punct foarte important pe lista mea de priorităţi.

Nu mai fac acum bijuterii, pentru că nu mai am timp. Bijuteriile înseamnă producţie, ceea ce presupune să identifici şi să creşti nişte oameni care să lucreze ceea ce tu gândeşti, să fie serioşi, să livreze la timp. O altă problemă o constituie materia primă, care e destul de complicat de găsit: pietre naturale, accesoriile de tip închizători de calitate, care oricum se cumpără în cantitate mare. Am şi acum un dulap plin de mărgele şi încă mă întreabă lumea când mai fac coliere. Mi se pare fabulos că, după zece ani, sunt doamne care mai au bijuterii de la mine care arată impecabil, nişte produse făcute de mine, cu mâinile mele. O să vină şi timpul lor, n-am abandonat acest proiect.

Este antreprenor. Are o firmă prin care comercializează un brand de aparatură audiovideo.

Da. L-am cunoscut în octombrie 2001, după ce intrasem deja în TVR. 

Am mai avut şi alte relaţii înainte în care am iubit şi am fost iubită, dar într-adevăr a fost şi este o dragoste mare între mine şi soţul meu. Şi nu doar dragoste, e şi pasiune!

Am aniversat 15 ani de când ne-am căsătorit şi 18 de când ne cunoaştem.

E ca un maraton. La fel ca o alergare lungă, totul începe cu mult entuziasm, cu multă dorinţă de-a ajunge la finish. Şi alergi, şi alergi, mai oboseşti, simţi că te mai doare una-alta, dar continui, chiar dacă nu-ţi mai e aşa de uşor. Totuşi, importantă e cursa umăr la umăr. O relaţie de lungă durată înseamnă să treci prin multe etape diferite.

Nu, n-am avut.

Cu siguranţă, diferenţa de 14 ani dintre noi a contribuit mai ales la începutul relaţiei noastre, pentru că el a fost mai înţelept, când eu eram chiar foarte copil şi nu aveam experienţă de viaţă. Şi a contat mult şi când am rămas însărcinată în timpul facultăţii. E un soţ nemaipomenit, un tată foarte bun şi un om care îşi dedică foarte mult din energie femeii din viaţa lui. M-a ajutat foarte mult când erau copiii mici, cu trezit peste noapte, cu tot ce trebuie. Şi tot datorită lui copiii au ajuns mereu la timp la şcoală. 

Destul de dificil. E o provocare să ai trei bărbaţi în casă, pentru că nu te prea poţi baza pe ei şi, dacă ai nevoie de ajutor, uneori trebuie să scot nemţoaica din mine. Eu sunt genul de femeie voluntară, care munceşte mult, care-şi ia foarte multe responsabilităţi şi, uneori, simt nevoia acută să evadez, să fug de-acasă. 

El e mai zen decât mine, este mai indulgent şi nu vrea să fie el the bad cop dintre noi doi.

Da! Cel mare m-a şi depăşit, e cu jumătate de cap mai înalt.

O, da! Băieţii mei n-au nici cea mai mică pasiune pentru activitatea mea. Acesta este şi motivul pentru care copiii mei nu apar pe Instagram, Facebook ori la pictoriale alături de mine, pentru că nu le place şi mi se pare normal să le respect dreptul la intimitate.

Deocamdată, nu ştim. Sunt nişte copii normali, care fac sport de două ori pe săptămână, stau cu prietenii lor, se joacă pe playstation. Cel mic e foarte sociabil, are o empatie şi o inteligenţă emoţională fantastice. Apoi, e foarte bun ca sportiv. Cel mare cred că are minte de business – deşi ne spune că ar vrea să devină arhitect. Dar deja are veleităţi de negociator. Îşi cumpără haine, le vinde, e foarte întreprinzător şi isteţ.

Cel mare este la Şcoala Germană, cel mic a făcut franceză timp de 7 ani. Sunt la şcoli diferite, ceea ce e foarte bine, pentru că în general între fraţi – şi mai ales între cei apropiaţi ca vârstă – există o relaţie concurenţială.

Ne-au spus că e un subiect pe care nu-l putem discuta.

Probabil că or să-şi caute nişte partenere care să îndeplinească un anumit standard.

Sunt gospodină, gătesc foarte bine, asta deşi băieţii mei sunt pretenţioşi: soţul meu e cu salatele şi nu suportă să miroasă în casă a mâncare, iar băieţii: unul vrea salată cu roşii, celălalt cu castraveţi, unul vrea paste aglio, olio e peperoncino, celălalt bolognese, cel mare vrea sarmale în foi de varză, cel mic numai în foi de viţă. Niciodată nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, iar eu trebuie să-i mulţumesc pe toţi. Aşa că trebuie să gătesc mult şi des.

Să ştii că nu fără eforturi! Sunt atentă la ce mănânc şi fac mult sport, alerg mult, chiar şi atunci când nu am chef.

Da, chiar recent am fost invitată în prezentarea de modă in memoriam Răzvan Ciobanu.

Înainte să aflu că am băiat, mi-aş fi dorit să am fetiţă. Dar după ce am devenit mamă de băiat, mi-am dat seama că poate sunt făcută să fiu mamă de băieţi. Cred că şi al treilea copil dacă l-aş face, tot băiat ar ieşi.

Ei, să facă alţii, care n-au!

Eu mi-am făcut datoria, am adus în societate doi flăcăi.

El şi-ar mai dori încă doi!

 Dar n-are nicio şansă. Nu mai vreau burtă nouă luni de zile, nu mai vreau perioada aia între 4 luni şi 2 ani, când copilul e foarte activ, nu are stare şi trebuie să te ţii după el, pe urmă problemele cu diversificarea alimentaţiei... Am deja doi copii minunaţi pe care îi iubesc, îmi ajung!

Foto: Sorin Stana; make up: Adina Popa, @makeupbyadinis; hairstyle: Mia Daia, Gett’s Artistic Team; stilist: Madena; vestimentaţie: Weekend Max Mara, Ted Baker/Magazin Collective; locaţie: mulţumim Palatul Suter, Aleea Suter, nr. 23-25, Bucureşti.