Gabi Balint: „Sunt la un click distanţă de fericire“
Dacă îl asculţi cu ochii închişi, ai senzaţia că stai de vorbă cu un puşti răzvrătit, înnebunit după aventură, inele cu capete de morţi şi plecări cu motorul prin lume. Dacă îl asculţi cu ochii deschişi, te izbeşte zâmbetul lui uşor mişelesc, care-l trădează că i-au plăcut femeile de mic
Dacă îl asculţi cu ochii închişi, ai senzaţia că stai de vorbă cu un puşti răzvrătit, înnebunit după aventură, inele cu capete de morţi şi plecări cu motorul prin lume. Dacă îl asculţi cu ochii deschişi, te izbeşte zâmbetul lui uşor mişelesc, care-l trădează că i-au plăcut femeile de mic. Dacă-l întrebi despre ele, afli că încă îi plac. Şi-i plac atât de mult, încât nu se teme să trăiască oricând o iubire de-o vară.
Mai eşti un golan nenorocit?
Golan?! Nu. Nici măcar în Piaţa Universităţii n-am fost. Ticălos? În copilărie. Un coleg de serviciu al tatălui meu mă întreba mereu: „Ce faci, ticălosule?“. Mie îmi plăcea cum sună şi mă prezentam Balint Pele Ticălosu’ când eram mic. Numai că nu ştiam ce înseamnă cuvântul. Când am aflat, am încetat să mai fiu ticălos. (zâmbeşte)
Şi-atunci ţi-ai dorit să devii…
Un Iordănescu, un Ilie Năstase, un Lucescu…
Acum mi-aşdori să fiu Radu Mazăre. Sau măcar un bob de Mazăre. (râde) La vremuri noi, modele noi.
Ai mâini frumoase.
Ştiu. Aveam o prietenă căreia îi plăceau mult mâinile mele. Stătea minute-n şir şi le privea. Zicea că am cele mai frumoase mâini pe care le-a văzut vreodată.
E interesant că mâinile tale nu au nicio legătură cu conformaţia ta. Te uiţi la mâini, îţi imaginezi o altă conformaţie. Te uiţi la conformaţie, îţi imaginezi altfel de mâini…
Da, ştiu. Te referi la faptul că am pus câteva kilograme, destul de multe, în zona abdomenului. A devenit o mică obsesie să scap de ele. Ştii cum e, după o vârstă, te îmbraci tu mai rebel, te razi în cap dacă te părăseşte părul, dar oasele tot scârţâie. Le mai ung eu din când în când, dar genunchiul meu operat de două ori, din cauza căruia m-am şi lăsat de fotbal, tot mai doare uneori.
Văd că ai foarte multe accesorii. Câte inele ai?
Vreo şapte. Accesoriile cu capete de morţi sunt preferatele mele. Completează perfect ţinutele de motociclist şi designul motocicletei mele. Apropo, e singura pe care n-o să o înşel niciodată. (
) Tot aud în ultima vreme că sunt prea rebel…
Nu mă interesează. Bogdan Stelea a intrat şi el în urmă cu vreo trei ani în familia Harley Davidson. HOG (Harley Owners Group) se numeşte organizaţia, e cea mai mare din lume. Plătim cotizaţie în fiecare an, primim reviste, suntem membri. Nu mă plimb cu motorul pentru că este distractiv sau la modă. Mă plimb pentru că iubesc libertatea, independenţa, îmi place să văd cum se mişcă pământul sub mine. E un stil de viaţă, iar celor care nu sunt de acord cu asta le cer doar să mă ignore. De zece ani sunt addicted.
(
) Pasiunea pentru Harley e, în general, pentru bărbaţii de vârsta a doua. Nu există nimic mai frumos pentru mine. Nu pot să-mi imaginez viaţa fără motor. Harley-ul te face să vibrezi atât sufleteşte, cât şi fizic. Ştii, de când călătoresc prin ţară cu motorul, am descoperit cât de frumoasă e România. Din maşină, n-o vedeam aşa.
Practic, de când nu mai ai păr, adică de pe la 35 de ani, arăţi aproape la fel…
Mă menţin, da. Calviţia are multe avantaje. Nu-ţi arăţi vârsta, nu cheltuieşti bani la frizerie sau pe pieptene, iubita ta poate să îşi imagineze că eşti blond, brunet sau cum vrea ea. (
)
Neexistând cluburi pe-atunci, sâmbăta, ne strângeam mai mulţi la o prietenă acasă. Mircea Baniciu, Olimpia Panciu şi Irinel Columbeanu erau şi ei în gaşca noastră de prieteni. Cântam, spuneam bancuri, beam un vin… Nu eram uşă de biserică, mai beam şi eu peste măsură câteodată, dar niciodată nu m-am drogat. Nu pot să-i înţeleg pe cei care o fac. În viaţă, am fost dependent doar de fotbal. Revenind la întrebarea ta, Gigi îi aducea lui Hagi în cantonament diverse lactate şi ne mai băgam şi noi nasul în castronaşe. Eram coleg de cameră cu Belodedici şi cu Hagi. Stăteam tot timpul toţi trei în cameră. Restul fotbaliştilor stăteau câte doi.
Ce nebunii făceaţi?
Îmi amintesc de un Revelion frumos de prin ’87, pe care l-am organizat la hotelul Internaţional din Sinaia, cuplat cu petrecerea de ziua mea, care e pe 3 ianuarie. Belo a primit nişte artificii, pe care s-a gândit să le aprindă în restaurant. A ars toate costumele şi rochiile invitaţilor din jurul nostru. Să vezi cum cădeau scânteile şi ardeau hainele! Imaginile există şi acum, am înregistrarea video. (
) Făceam multe prostii în timpul liber. Însă atunci eram protejaţi, nu existau paparazzi şi ziare de scandal. Poate o să scriu o carte despre toate tâmpeniile astea. Dar aştept să crească fetele întâi, să nu se sperie de ce făcea tatăl lor în tinereţe. (
) Tocmai am terminat de citit biografia lui Eric Clapton, sunt foarte inspirat.
Te duceai la primul telefon public, constatai că exista cabina, dar telefonul lipsea. Mergeai mai departe. Când găseai telefon în cabină şi încercai să bagi fisa, era blocat. Mergeai mai departe. Găseai cabina, găseai telefonul, nu era blocat, îţi mânca fisa, dar nu-ţi dădea tonul. Apoi, chiar dacă găseai un telefon funcţional, constatai că nu mai ai fise. Şi tot aşa. Când îmi dădeam întâlnire cu o fată, mă prezentam la locul întâlnirii cu un sfert de oră înainte. N-am întârziat niciodată. Erau două locuri de întâlnire: în faţa magazinului Unirea sau la ceasul de la Universitate. Acolo se întâlnea toată lumea. Ştii ce frumos era să stai la ceas, la Universitate, să vezi cum apar perechile? În general, băieţii apăreau primii. Unii veneau cu câte o floare în mână, alţii veneau şi plecau, că fata nu apărea.
Tu cum apăreai? Cu floare sau fără?
Eu apăream cu Dacia. (
) Şi cu câte o floare… Ne grăbeam să ajungem în câte-un local bine aprovizionat, cum era Capşa sau Berlinul, să bem o bere străină. Berea românească nu era prea bună. Sau mergeam în parcul Cişmigiu şi dădeam la vâsle până făceam febră musculară.
Ţi s-a întâmplat vreodată să nu apară fata?
Crezi că mai ştiu?! Cu câte fete mi-am dat întâlnire în viaţa asta… Gândeşte-te că am 50 de ani şi, de la 18, am fost cam năzdrăvan. În afară de perioada de nouă ani petrecută cu fosta soţie şi încă o relaţie de cinci ani, am avut mai mult relaţii scurte, trecătoare. Dar foarte intense. (
)
Totul e intens la tine…
Da! Îmi place adrenalina. Vreau să trăiesc la maximum fiecare moment. Altfel, simt că ruginesc.
Ai iubit-o în secret pe Elena Cârstea…
Nu am iubit-o. M-am ameţit după ea într-o vară, la mare. Ne-am dat întâlnire într-o discotecă, dar n-a venit. Iată! Că tot mă întrebai de fete care n-au apărut la întâlnire! M-am supărat şi m-am împrietenit cu trei dansatoare. Am plecat cu ele într-un „turneu“ în seara aia, până dimineaţa. Ne-a prins ora şase dimineaţa făcând baie în mare. (
) Era în vogă Elena Cârstea. Cânta o melodie care îmi plăcea mult, în duet cu Verban. Se numea „Ochii tăi“. Pe mine m-a lăsat cu ochii în ceaţă. Eram mai mult ameţit de melodie, cred. Eu mă ameţeam în fiecare vară, de fapt. Nu exista vacanţă la mare din care să nu plec îndrăgostit. De cântăreţe, de dansatoare, de vreo recepţioneră… Îmi plăcea să-ncep cantonamentul cu inima încinsă. După două săptămâni, îmi trecea, că ne-alergau antrenorii prin traseele montane de uitam şi de noi, nu numai de vacanţa de la mare.
Ai căutat balerine, apoi te-ai căsătorit cu unfotomodel… Ce tipologii îţi plac acum?
Niciodată n-am avut un gen anume. Însă prefer naturalul. Şi nu mă dau în vânt după „vedete“.
Spui că astăzi femeia se alege după buget. Tu cum o alegi?
Cel mai mult contează pentru mine ce-mi transmite. Poate să-mi transmită enorm şi printr-o fotografie. Eu tot zic că nu mă mai implic, că-mi place să trăiesc liber, dar tot mă mai prinde câte-o îndrăgosteală din când în când. Aşa, câte una de-o vară. (
)
Nu. Dar am fost la începutul anului.
În orice caz, fără zahăr. (
) Doar cu miere. Un film bun, o plimbare cu motorul, o ieşire la un restaurant într-o companie plăcută…
Pe ce mizezi tu în perioada de-nceput, când se negociază poziţiile, când ambii parteneri vor să dea ce-au ei mai bun?
Pe zâmbet şi sinceritate. Mi se spune că am şarm şi un zâmbet frumos. Profit şi zâmbesc tot timpul. Fetele îmi mai spun că nu sunt fotogenic, că arăt mai bine în realitate decât la TV.
Mai intră în vorbă cu mine, mai intru şi eu în vorbă cu ele, ne mai întâlnim la câte o cafea, socializăm… În zilele noastre, suntem la un click distanţă de fericirea pe care o obţinem cu un simplu like. (
)
De ce nu te-ai mai căsătorit după divorţul de fosta ta soţie?
Nu mai e la modă căsătoria, s-a banalizat pentru un bărbat de vârsta mea. Nu mă mai văd mire, nu mă văd nici măcar punându-mi un costum pe mine în faţa ofiţerului stării civile. Cred în relaţii adevărate de iubire, fără documente. Mă amuză când văd cârduri de nuntaşi, cu mireasa şi mirele în frunte. Oricum, toate relaţiile mele s-au terminat prost.
De ce?
Pentru că s-au terminat, de asta! Poţi spune că s-a terminat frumos o relaţie care a durat o viaţă întreagă şi a luat sfârşit atunci când celălalt îţi pune coroana deasupra mormântului şi varsă trei lacrimi peste. În rest, nu poţi spune despre nici o poveste de dragoste care se termină că s-a terminat frumos.
Raluca, mama celei de-a doua fetiţe ale mele. Chiar dacă n-am rămas împreună, am iubit-o pe Raluca. E-adevărat c-a durat puţin (în jur de patru luni), dar a fost intens. Am mai avut şi alte relaţii de scurtă durată, dar nu s-au soldat cu copii. Roua Lorelai e un copil frumos, crescut ireproşabil de mama ei. Aştept să crească, să-mi încarc pistoalele pentru ea, că pentru Denisa, fiica mea cea mare, mi le-am încărcat deja. Are 14 ani jumate, e îndrăgostită. (
)
Important e c-au trecut acele momente şi că, în prezent, avem o relaţie OK. Nu-i port pică. N-o condamn, avea motivele ei, fiind însărcinată şi supărată că ne-am despărţit.
Tu ai avut o atitudine foarte fair atunci, recunoscând public copilul. Te-a afectat profesional expunerea mediatică din timpul sarcinii ei?
Nu cred. Nu sunt nici primul, nici ultimul bărbat cu o asemenea poveste. M-am comportat cum cred că trebuie să se comporte orice tată responsabil, indiferent dacă acel copil a fost prevăzut sau nu. Copiii n-au nicio vină că părinţii lor ajung să nu se mai iubească şi aleg calea separării. Eu ştiu că am două fete şi că aştept să mă facă mândru de ele. Responsabilitatea mea e să fiu un tată bun şi încă mai lucrez la asta. Nu regret nimic din ce-am făcut până acum. Sunt foarte împăcat cu viaţa mea. Alţii nu trăiesc în 30 de ani cât trăiesc eu în cinci. Îi văd pe unii cum trăiesc fără să se bucure de nimic. Nu-i înţeleg. Eu fac ce simt şi simt ceea ce fac.
Mai scrii versuri?
Rar. Am scris versurile unei melodii pentru o cântăreaţă al cărei nume nu vreau să-l divulg, am compus şi în spaniolă versurile unei melodii care a luat locul trei la un festival de muzică prin ’94… Atipic pentru un fotbalist, nu?
Marica e un băiat inteligent. Are bun-simţ şi bun-gust. Din fericire, există şi astfel de fotbalişti.
Nu sunt comod. Când antrenez, mă implic total. Dar am nişte principii şi ţin de ele orice s-ar întâmpla. Dacă e să pierd, prefer s-o fac pe mâna mea. Unele dintre aceste principii nu le convin celor care investesc în fotbal. Nu spun că nu fac compromisuri. Toţi facem. Însă am nişte principii de bază de la care nu mă abat. Sunt mulţi antrenori care, din păcate, preferă poziţia cocoşatului pentru a câştiga financiar şi acceptă să facă întocmai ce le dictează preşedintele sau patronul clubului. Când am antrenat, am avut rezultate la Sportul Studenţesc, Sheriff Tiraspol, Poli Timişoara, Naţionala Moldovei şi FC Vaslui. E-adevărat, însă, că nu am antrenat constant. În Moldova a fost nemaipomenit. M-aşîntoarce oricând acolo. Vasluiul a fost pentru mine un pariu. Am avut încredere că voi redresa echipa încă din primul meci. Nu am redresat-o chiar din primul meci, însă, per total, am fost mulţumit. Am resuscitat o echipă total dărâmată, am demonstrat că pot.
Unii ştiu să se vândă bine. Eu transmit ceea ce sunt. Alţii se pricep foarte bine să transmită ceea ce nu sunt. Puteam să fac mult mai mult, dar, cum n-a depins numai de mine, cum nu s-a putut să fac fotbal la nivelul la care-mi place şi fără să-mi calc principiile, am preferat să nu fac şi să trăiesc frumos.
Dar ai dat suficient din coate?
Nu. Crezi c-am trimis eu vreun mail vreodată la vreun club, să mă autopropun sau crezi că m-am rugat de vreun impresar să-mi găsească echipă?! Lunile trecute, când eram la Vaslui, douăzeci de impresari mă căutau pe zi ca să accept jucătorii lor. Acum, când sunt liber de contract, unul nu mă sună!
De ce nu ai afaceri, ca toată lumea?
Am avut un studio foto în anii ’90, ultra-performant, cu un aparat de făcut postere uriaşe, unic în România la acea vreme. A mers trei ani, după care ar fi trebuit să investesc în aparatură nouă, dar am preferat să închid firma. Am avut o singură firmă, căreia i-am schimbat numele de trei ori. Prima dată se numea „Gabi Balint IMPEX SRL“. Mori de râs. Când am făcut-o, numele meu fiind cunoscut, m-am gândit că o să mă ajute la ceva. Na, se-ntâmpla după Revoluţie, prin ’95. Ce minte puteam să am pe-atunci?! Când mi-am dat seama că mă fac de râs, l-am schimbat rapid pe Gabi Balint în Digital Foto Studio, iar, mai apoi, în Capricornus SRL, eu fiind zodia Capricornului. Acum, nu mai e nimic, e zero SRL. (
)
Mă adaptez ca să supravieţuiesc şi supravieţuiesc ca să mă adaptez. Nu am altă cale. Adică, un fel de „to be or not to be“ modern, made in Romania. Shakespeare, de-avea puşca şi cureaua lată, ce bărbat era, măi tată!
Foto: Sorin Stana
