INTERVIU: Amna (Andreea) & Cristian Muşat – „Am fost sortiţi să fim împreună“

O familie veselă, pe care muzica, petrecerile machedoneşti şi show-urile din bucătărie o colorează în cele mai puternice nuanţe.

O discuţie cu ei nu poate fi serioasă, din capul locului. Chiar şi când crezi că ai pus cea mai importantă întrebare, răspunsul deturnează tot sensul. Asta pentru că românca Andreea, zisă şi Amna, şi machedonul Cristian fac un cuplu foarte picant. Şi evident, cele mai multe explicaţii gravitează în jurul existenţei lui David, piticul care le-a reconfigurat viaţa de doi ani şi jumătate încoace.

OK!: Te-am prins într-o perioadă relaxată sau între două concerte? Amna: Între două filmări. (râde) Am avut un weekend liniştit, din punct de vedere concertistic, dar începe agitaţia.

Trebuia să-mi găsesc un nume de scenă în 2011 şi am vrut să aibă o semnificaţie mai aparte. În pakistaneză, înseamnă „cea în care te poţi încrede“.

Aveam o prietenă pe care o chema Amna şi mi s-a părut mai interesant numele ei decât numele meu, Andreea Cristina Muşat. Sunt destule de Andreea în showbiz. Iniţial n-a fost o alegere inspirată, pentru că dup-aia toată lumea îmi spunea Ana, Alma, Dalma, până s-au obişnuit cu el.

Da, puţini ştiu că mi-am vândut maşina pentru asta. Aveam un Opel Corsa, pe care-l luasem în leasing, şi ziua lucram, traduceam documente, iar noaptea cântam. Strângeam bani pentru rate şi ajunsesem să am toată suma ca să-mi achit maşina. Dar, până la urmă, cei 3.500 de euro s-au dus pe piesa cumpărată de la Tom Boxer. Moment în care tatăl meu n-a mai vorbit cu mine vreo două luni, a zis că am făcut cea mai mare prostie ever!

Şi, ca să fie treaba şi mai bună, nici nu făcusem contract, am făcut doar o înţelegere verbală, am mers pe încredere.

Da, săracul Tom Boxer când ne-a văzut cu banii cash, s-a uitat: „Băi, ce-i cu ăştia?“

Atunci era o sumă mare. Iar acum e de top.

În momentul în care am dat eu 3.500 de euro, iar Tom era în turneu, că îi mergea bine după piesa „Morena“ pe care o făcuse pentru Antonia, am crezut că era ţeapa vieţii mele, pentru că omul era plecat şi nu mai răspundea la telefon. Pe urmă am început să lucrăm la piesa „Tell Me Why“, lui i se părea că n-o cânt bine în engleză, dar de fapt era scrisă prea sus pentru mine, deci a fost o nebunie! Am reinstrumentat-o şi a fost cel mai mare hit al lui Tom Boxer. A zis şi el că n-a mai pomenit aşa ceva şi m-a întrebat ce am mâncat când eram mică.

Da! Şi atunci i-am spus tatei: „Vezi, vezi?!“. Oricum, nu recomandat nimănui să rişte atât.

În toate. Şi a fost un mare boom în Polonia, Japonia, America Latină... Ideea e că atunci nu-ţi dai seama ce te-a lovit. Te gândeşti că ai timp să te bucuri, dar nu e aşa, pentru că trebuie să te gândeşti la ce faci după aia. Unii îşi pierd capul.

Pe mine nu m-a luat valul. Eram prea stresată să nu mă fac de râs, cu ce mă îmbrac – colegii mei aveau haine de superfirmă, iar eu nu-mi permiteam aşa ceva, dar nici nu voiam să nu se vadă că nu sunt la nivelul financiar al celorlalţi. Mi-a fost tare greu, dar am reuşit să le fac pe toate.

Chiar şi o nuntă înainte, da! Sunt şapte ani de atunci.

Noi am planificat nunta tocmai din motivul ăsta, că ne gândeam că peste vară vom fi plecaţi în concerte de promovare – deşi nu ne spusese nimeni că piesa va avea succes. Dar noi ne făceam planuri!

Părinţii se uitau la noi ca la nişte nebuni. Toată lumea credea că sunt însărcinatăşi că, de fapt, de-asta vrem să facem nunta.

99 %.

Am avut un moment cu o trupă de coveruri care au cântat un pic rock.

Se uitau machedonii lui la noi!

O jumătate de oră de rock după şapte ore de muzică machedonească nu s-a simţit. Părinţii se bucurau că ne bucurăm noi!

Se bucurau pentru că ei credeau că sunt gravidă!

La ei e foarte important să apară repede şi un copil.

Nu şi ne tot întrebau: „Dar când vine?“.

Nu. Iar pe drumuri suntem împreună.

E adevărat că un copil te echilibrează într-un fel, dar te şi dezechilibrează în altul. Eu, de felul meu, sunt agitată. Asta e viaţa mea şi aşa sunt şi eu. Am fost pe drumuri şi pe tocuri pe scenă şi în timpul sarcinii!

Nu cred că am fost plecat noaptea după ceva.

Nu, n-am avut pofte. Dar poţi să spui despre poftele tale.

Ea a mâncat foarte multe mere. Eu, în mod normal, mănânc 2-3 mere pe an. Dar când o vedeam pe ea cum mănâncă cu atâta poftă, mâncam şi eu.

Bine că am avut poftă doar de mere!

Îţi dai seama! Sunt mică de înălţime, mereu m-am luptat cu kilogramele, aşa că, pe toată durata sarcinii, am avut un cântar de bucătărie pentru alimente şi-mi calculam şi caloriile. Mie mi-e greu să ţin dietă şi în condiţii normale, darămite să fiu însărcinată şi să am grijă la ce mănânc. Aşa că am pus lacătul pe frigider după 6 seara. Fiind mică de înălţime (155 cm), nu mai puteam merge cum trebuie, am făcut şi varice... M-am abţinut foarte tare să mănânc ce nu trebuie, dar asta m-a ajutat la revenire. Iar, în două săptămâni şi jumătate după ce am născut, am apărut pe scenă la Media Music Awards. Am purtat un corset, am lăsat vreo 3-4 kilograme în spital şi am venit acasă cu alte 3-4 kilograme în braţe, care sunt cele mai importante.

Cred că am fost cea mai panicată femeie, am plâns două săptămâni. Mama îmi spune şi acum: „Măi, fată, nu puteam să intru la tine în cameră. Mă mârâiai!“

Ziceam: „Ia mâna de pe copil!“. Tu nu cred că-ţi mai aduci aminte...

Nu... Dar am avut o revelaţie: cred că dacă n-ar exista uitarea, n-ar mai face oamenii copii. N-au trecut decât doi ani şi jumătate şi am uitat tot greul.

N-am uitat. Dar dacă ar fi să se întâmple încă o dată, ar fi o binecuvântare şi ar fi primit cu braţele deschise.

David n-a fost programat. Şi dacă va fi să fim la fel de aiuriţi şi să se întâmple, cu atât mai bine.

Bineînţeles, ar veni şi momentele alea dificile în care m-aş întreba: „Doamne, ce a fost în capul meu?“. Acum ne înţelegem cu David şi e mare lucru să ştie că aia are voie, aia nu, să înţelegem noi dacă vrea ceva sau nu...

În general, zice numai nu.

Oricum, e îngrozitor să nu ştii ce vrea şi să stai să ghiceşti ce vrea copilul. Iar cel mai greu e când face febră şi toată lumea se strânge şi se uită la el. După care începe ancheta: care l-a ţinut prea mult afară, care a lăsat geamul deschis?

Nu, că nu prea am cum. Am Serviciile Secrete în spatele meu şi nu mă lasă să greşesc. Şi dacă vreau să greşesc nu pot: „Nu, nu-l scoate aşa, mai pune ceva pe el! Închide geamul!“.

Lăsând la o parte gluma, noi chiar comunicăm în cuplu şi, la un moment dat, chiar mi-a zis: „Măi, eu mă simt frustrat. Simt că n-am niciun cuvânt de spus vizavi de copil. Înţeleg că tu ai dus tot greul, dar e şi al meu, frate!“. Şi i-am zis: „Bun, şi ce vrei?“ „Vreau să hotărăsc şi eu cum îl scoatem afară.“ Şi-mi muşcam limba, îmi rupeam părul din cap, dar nu i-am mai zis nimic, l-am lăsat să facă cum vrea. Şi ce credeţi? S-a îmbolnăvit copilul mai tare ca niciodată!

Şi asta am uitat!

Eu, nu, prietene!

Câteodată mă şi întreb dacă chestiile astea s-au întâmplat.

Ideea e că am ajuns la concluzia că nu mai facem teste pe copil şi acum suntem o echipă. Dar ne-a luat doi ani şi jumătate. Eu trăgeam în stânga, el în dreapta, mai venea şi o bunică...

De pediatru. Am considerat că cel mai bine e să merg ca la carte, mai ales că a fost mai sensibil la început.

Suntem de zece ani împreună şi cred că unii oameni sunt sortiţi să fie împreună. Acum, dacă mie mi-a fost sortită o nevastă superorganizată...

Păi, am renunţat. Nu la surprize romantice, la surprize în general. Ori sunt eu prea lipsit de inspiraţie, ori are ea nişte simţuri prea ascuţite. Prima oară i-am făcut cadou un microfon, pe care l-am pus într-o cutie mare, cât masa, tocmai ca să nu-şi dea seama ce i-am luat. Ş-mi zice: „Ştiu, mi-ai luat microfon!“.

Adevărul e că am multe presimţiri şi să te ferească Sfântul să zic ceva, că se întâmplă. Înainte de căsătorie, când ne mai certam, de fiecare îi spuneam de bine şi se trezea ba că i-au spart maşina, ba că a rămas blocat în lift. Şi, la un moment dat, mi-a zis: „Te rog eu mult de tot, opreşte-te! Ne vom împăca“.

Cred că funcţionează legea atracţiei şi dacă te gândeşti numai la rele, ţi se întâmplă rele, în schimb dacă te remontezi şi gândeşti pozitiv, că, până la urmă, la cine e roz tot timpul, lucrurile se redresează.

E spre mov.

Dar important e că ne iubim foarte mult.

Asta şi pentru că noi ne-am găsit când ea nu era atât de cunoscută şi ne-am iubit ca oameni, pentru ceea ce suntem, nu pentru cine am devenit, şi ne-am dezvoltat împreună.

Nu văd două persoane.

Andreea şi Amna sunt contopite, eu nu mă prefac nici pe scenă, nici acasă. Eu le transmit oamenilor mult pentru că nu e nimic fake aici. Plâng la desene, la un film, la oamenii care mă îmbrăţişează, am plâns la „Te cunosc de undeva“ când am interpretat-o pe Laura Stoica. Şi felul ăsta real de-a fi cred că îmi menţine şi căsnicia, şi cariera.

Să mă împart între viaţa de pe scenă şi viaţa de familie, de mamă, mai exact. Pe Cristi îl neglijez foarte tare, lucru cu care nu sunt împăcată. Adică, el înţelege că eu sunt obosită, că de ce să nu înţeleagă? Dar ajung să las relaţia noastră pe ultimul loc, pentru că trebuie să fiu mamă şi să am grijă şi de carieră. Aş vrea să dau mai mult în relaţie, dar mă simt epuizată după toate astea.

Da, mi-e foame tot timpul.

Nu ştiu, asta mă întreb şi eu.

Eu sunt expertă în gătit, mai ales de când îl am pe David. Deci trebuie să mă laud, am învăţat să fac şi dulciuri, şi tartă. Numai că el nu mănâncă din ele pentru că sunt ale copilului.

Vine şi el şi ia o gură, două, după care îi spun: „Gata, e cu ouă de ţară, e pentru copil“.

Cristian: Ouăle de ţară, astea, sunt produse de contrabandă, se ştie.

Produsele astea bio sunt mai rare decât aurul. Nu poţi să mănânci din ele aşa cum vrei, le ţii acolo într-o rezervă specială, e ceva sacru, nu trebuie să mănânci.

Păi, nu se întoarce?

Îi iau la întrebări: câte felii a mâncat David din asta? Şi dacă sunt prea multe: „Voi vă gândiţi ce faceţi?“

Deci n-ai cum.

Îi mai fac surprize culinare.

Surpriză! Am mâncat ieri ceva bun ieri, dar azi... e doar surpriză!

Da, acum da. Dacă mă întrebai atunci, imediat cum s-au terminat filmările, aş fi zis că nu.

Cristian: Ai uitat.

Da, vezi cum funcţionează şi uitarea? Am muncit extraordinar de tare în perioada aia, aveam filmări de luni până miercuri sau chiar şi joi, concerte de vineri până duminică. Şi încercam să mai fiu şi mamă! A fost groaznic de greu. Cred că atunci mi s-a accentuat tendinţa de control.

Îmi doresc din inimă să fiu acelaşi om modest – e unul dintre cele mai rare lucruri în showbiz, să am aceeaşi familie frumoasă şi sănătoasă, să am timp să-i gătesc soţului

, într-un cuvânt să reuşesc să îmbin viaţa de familie cu cea de pe scenă.

Foto: Sorin Stana; stilist: Madena Pasăre; vestimentaţie: Nike, Liu jo, Guess, Scotch&Soda, magazin Collective; make up: Gabriela Furcelea, abacademy.ro; hair style: Cătălin Trifu, Gett’s Artistic Team; Mulţumim Magic Castle, Academia de tenis Ilie Năstase, Intrarea Cerceilor nr. 7, Bucureşti.