Interviu cu Dan Negru: "Încep să simt perioada pubertăţii"

Constantele vieţii: divertismentul lui Dan Negru şi ştirile Andreei Esca. Restul sunt variabile. Restul e timpul care nu iartă pe nimeni. Dan Negru e important, mai ales când lipseş­te. Ne tot întâlnim, aşa, de început de an, să stăm de vorbă. D-ale carnavalului. Car­navalul ăsta care e televizunea. Şi remarc un gest al lui. Îl face de fiecare dată când plecăm din discuţie, fiecare spre ale lui. Are o şapcă pe care, mergând prin mulţime, ba o dă jos, ba o pune la loc. Negoci­ază tot timpul cu celebritatea.

Dan Negru e important, mai ales când lipseş­te. Ne tot întâlnim, aşa, de început de an, să stăm de vorbă. D-ale carnavalului. Car­navalul ăsta care e televizunea. Şi remarc un gest al lui. Îl face de fiecare dată când plecăm din discuţie, fiecare spre ale lui. Are o şapcă pe care, mergând prin mulţime, ba o dă jos, ba o pune la loc. Negoci­ază tot timpul cu celebritatea. Ba vrea să fie recunoscut, ba trece modest, ca un adolescent cu o şapcă. Şi viitorul în faţă.

Mă uitam la fizionomia ta, în anii ăştia. Neschimbată.

Dan Negru Ţi se pare. Şi pe copii, când îi vezi zilnic, pare că nu se schimbă. Nopţile de Revelion adună un număr suplimentar de telespectatori. Datele de research arată că numărul acela suplimentar e reprezentat de românii care vin din străinătate. Din diaspora. Cei veniţi din străinătate nu merg să petreacă în cluburi. Stau cu familia şi urmăresc programul. Mi se întâmplă să întâlnesc dintre ei, care mă văd doar o dată pe an şi-mi zic: „Negrule, ai îmbătrânit faţă de anul trecut!“.

Asta exterior. Da în interiorul tău cum te-oi fi schimbat în anii ăştia?

M-am schimbat şi în interior. Uşor, uşor, încep să simt pe­rioada pubertăţii.

Apropo de pubertate. Eşti uşor de subestimat.

E un mare lucru. Subestimarea publicului pe zona de mo­derator TV e foarte importantă. Moderatorul trebuie să fie doar un uşier al show-ului. Să treacă 20 de ani de apariţii săptămânale şi atunci lumea să te repereze. Trebuie să nu fii foarte vizibil.

Am mai auzit asta la Al Pacino. În „Avocatul diavolului“. „Fii acela mic. Nu-i lăsa să te vadă venind“.

Exact. Când stătea la masă.

Ce te deranjează cel mai mult, din ce se spune despre tine?

Pot să-ţi spun ce mă bucură. Mă bucură când se spune. Mă va deranja când nu se va mai spune.

Manelistul de Negru.

Crede-mă, nu mă deranjează. Ştii de ce? Îmi confirmă no­torietatea unor ani trecuţi. Zona asta de manele vine din nişte show-uri de divertisment. De acum 14 ani. Erau ab­solut zdrobitoare ca audienţă. „Ciao Darwin“ se numeau şi făceau nişte cote de piaţă înspăimântător de mari. Era peri­oada lor. De vreo şapte ani, nu-i mai aduc. Şi dacă aduc, sunt maxim doi. Ca anul acesta. Pentru că ei nu mai funcţionează pe zona de muzică. De distracţie. Au emigrat. Maneliştii au emigrat. Sunt acum pe zona de monden. Au soţii, au aman­te. Nu-i mai aducem de Revelion. Lumea, însă, a rămas sub influenţa anilor aceia. Am formate unde maneliştii nu au ce să facă. N-am copii care să cânte manele la „Next Star“. Sau manelişti care să răspundă la întrebări de cultură generală la show-ul cu blondele.

Dacă ar trebui să alegi o calitate de-a ta, una determinantă... Care e cea care te-a făcut să reuşeşti în lumea asta?

Probabil faptul că am fost extrem de analitic. Am fost ex­trem de atent la fiecare mişcare pe care am făcut-o. N-am mers haotic. Şi probabil, cel mai important, faptul că asta e meseria mea principală. Cea de moderator de televiziune. E o meserie care a dispărut în România. Am rămas câţiva pe piaţă. În rest, televiziunile îşi fac rost de prezentatori, din lu­mea circului, din lumea teatrului, a muzicii. De unde apucă. Eu, având meseria asta, am fost extrem de analitic, la fiecare format pe care l-am acceptat. La fiecare rol în care am intrat. Am fost atent la fiecare mişcare.

Atenţia la fiecare mişcare la tine nu e uşoară, că faci multe.

(Râde)

Despre televiziune

Ştiai că Pro TV-ul nu va da nimic de Revelion?

Ştiu un lucru. Până ca Pro TV-ul să depună armele, i-am bătut de 14 ori. Trăim într-o societate în care contează doar ziua de ieri. Nu anul trecut. Nici măcar luna trecută. De ace­ea şi viitorul e praf.

Ştiai că anul ăsta nu vor face nimic?

De pe la jumătatea lui noiembrie, da! Ştiam.

De ce ai câştigat de atâtea ori? Deja sunt multe victorii. Probabil au ceva în comun.

Au. Ştiu şi ce le uneşte, dar răspunsul devine, pe an ce trece, foarte scump.

Să le admitem şi lor dreptul la succes. Cum îţi explici că televiziunea din care faci parte tot iese pe locul doi?

Nu e pe locul doi. E o bătălie interesantă. Dar cred că, una peste alta, e onorant să stai în coasta unui trust media in­ternaţional. Antena fiind totuşi un trust eminamente româ­nesc.

Mă gândeam şi la Kanal D. Un post străin, mândru că stă în coasta unuia eminamente românesc. Au făcut şi ei un show cu copii. Cam ca al tău. Cum ţi s-a părut?

Le-a lipsit ceva foarte important.

Dan Negru?

Corect.

Un Dan au avut şi ei. Bordeianu.

E loc pentru toată lumea. Televiziunea îşi tot caută repere. Am făcut televiziune când la modă erau Gică Petrescu şi Gil Dobrică. Fac şi acum, când la modă sunt Connect-R şi Lora. Mereu alte ingrediente.

De Mona Segall ce zici? Colega ta, Mona Segall.

E loc pentru toată lumea.

Când ai primit ultima ofertă de la o televiziune?

N-am mai spus. Dar am să zic. Îţi povestesc una serioa­să. Şi alta neserioasă. Una neserioasă, dar interesantă. Mai mulţi oameni m-au întrebat dacă nu m-am plictisit să fiu lider de piaţă. Iar câştigi Revelionul. Iar vine Radu Buzăianu să-ţi ia interviu în ianuarie. Iar alte show-uri lidere cu copii. Noi nu-ţi putem oferi statutul de lider. Dar îţi oferim un cont uriaş. Interesantă abordare.

Neserioasă?

Dacă aş fi avut rate la bancă ar fi fost serioasă. Soţia mea e medic stomatolog. Eu mă ocup cu datul din mâini. Ne-am făcut o viaţă frumoasă, fără rate la bancă. Şi cred că asta e problema oa­menilor de televiziune din România. Toată mi­graţia asta haotică e determinată de bănci.

Când a fost oferta asta?

Acum trei ani. Şi cea serioasă a urmat după asta. Le-am cerut un singur lucru important. Am cerut date de research despre impactul meu asupra publicului staţiei lor. După zece zile mi-au spus că genul ăsta de research nu se face în România. Aici s-au oprit discuţiile cu ei.

Cât mai ai contract cu Antena?

Cât mai avem o relaţie bună. Relaţia mea cu Antena trece de hârtii. Nu cred în hârtii. Cred în strângerea de mână. Îţi spun un lucru. De fieca­re dată când am negociat cu alte staţii, am spus şefilor mei. O chestie de fair-play.

Vorbeam, la un moment dat, despre faptul că în oglinda retrovizoare nu te simţeai ameninţat de niciun nou entertainer. Acum pot să-ţi dau un nume: Pavel Bartoş!

Bun. Bun. Bun. Spiritual. Haios. Dezinvolt. Bun.

Recent!

Evident. E foarte bun. Mai dă-mi nume.

Nu mai am. Pare că nu te deranjează când apar.

Mă deranjează când nu apar. Înseamnă că breasla noastră e pe ducă. Un pălărier trebuie să fie speriat când nu mai apar alţi pălărieri. În­seamnă că lucrurile sunt pe ducă. La noi nu mai apar pălărieri. Televiziunile sunt comode. În ul­timii ani, prezentatorul a contat cel mai puţin în toate formatele. D-aia multe s-au prăbuşit.

Poate au fost şi pălării prea mari.

N-a existat pălărie. În Italia, Franţa sau Spa­nia, un format pleacă de la prezentator. În filme­le americane, distribuţia face totul. Distribuţia îţi dă un drum. Scenariul nu contează fără dis­tribuţie. Traviata, ca să facem pe deştepţii….

Nu facem, chiar suntem.

Da. Traviata a fost un mare eşec la debut, pentru că n-a avut o distribuţie bună. Toţi au privit-o ca pe o tâmpenie. De asta îţi spun. E ne­voie de moderatori de entertainment, pursânge. Tu poţi să-mi dai un singur exemplu, Pavel Bar­toş. Eu te îndemn, mai zi-mi unul!

Despre familie

Peste ani, Dane, când te vei retrage din povestea asta, când îţi dai jos pălăria, ce-ai vrea să ştie copiii tăi despre ce-a fost tatăl lor în televiziune?

(sună soţia chiar când dădea să răspundă. Închi­de, îşi ia inima în dinţi şi zice). N-o să-şi amintească nimeni. Totul e fum. Televiziunea e fum. Când voi pierde primul Revelion, voi fi crucificat. Mi-a zis un prieten de la un ziar: „Dane! Aveam titlul de crucificare pregătit. L-am ratat şi anul acesta“. O aştept. Cei 16 ani nu vor mai conta.

Îmi explici că nu rămâne nimic.

Fum, Radu! Meseria noastră e fum. Lucrăm cu momentul. Ce-mi doresc eu să ţină minte ăş­tia mici ai mei? Că tata le-a dat un trai frumos, fără mari compromisuri. Fără să facă porcării în viaţă. A făcut televiziune. Nimic altceva. Nimic veros. Nimic ascuns. Le-am dat viaţa asta fru­moasă şi posibilitatea să crească frumos, făcând lucruri la vedere. Şi curate.

Acum ce ştiu despre ce faci tu?

Deocamdată, Daria e mirată că sunt prieten cu personaje. Am făcut Revelionul cu măşti şi l-am adus pe Olaf din „Frozen“. Am fost regele ei. Că mă ştiu cu Olaf. Deci îţi dai seama cine e tati? Are o prietenă pe care o cheamă Ilinca. I-a zis că sunt prieten cu Olaf. Apoi că de ce nu-l aduc şi acasă. I-am explicat: nu vine la noi aici, în prelungirea Ghencea. El stă în Los Angeles. Avantajele televiziunii. Îmi amintesc ochii ei când a apărut Alex Velea în Olaf. M-a luat în braţe. M-am simţit mândru.

Dar tu? Ai vreo mască pe care trebuie să ţi-o dai jos când ajungi acasă?

N-am o mască de dat jos. Am de pus. Îmi pun o mască de linişte. Casa îţi dă o senzaţie de linişte. De uitare. Jobul nostru nu e normal. Aud asta la colegi. Nu mă uit la televizor. Eu i-aş da afară. Când câştigi bani din meseria asta, trebuie să ştii tot ce mişcă aici. Spre disperarea soţiei, îmi pun la înregistrat toate producţiile care se difu­zează. Le pun noaptea. Soţia mea e disperată. Ea vrea să vadă seriale. N-are apăsări cu televiziu­nea. Eu mă uit la toate porcăriile.

Cum te-au schimbat copiii?

S-a umplut casa. Sunt obligat să mă uit la pro­grame noaptea. Eu vin acasă, mă joc cu ei. Prime-time-ul îl văd în reluare. Aşa m-au schimbat.

FOTO ANTENA 1