Interviu cu Otniela Sandu: „Iubirea este cel mai important ingredient al vieţii”

16 august, 2020
1 screenshot 2020 08 16 at 11 10 56 png png

Am redescoperit-o la fix un an de la ultimul interviu, încercând să rupă barierele dintre ea și lume și să se regăsească prin actorie. După ce a căpătat notorietate la emisiunea Ferma, Otniela s-a redescoperit şi acum vede viaţa cu alţi ochi.

Pe Otniela am cunoscut-o, cu toții, în calitate vedetă de reality show, o nouă categorie care naște celebrități într-un star sistem în care și Instagramul le servește pe bandă rulantă. Ea e vedetă și acolo, deși se ferește, ca mulți alții, de termenul de influencer. După ani buni de luptă cu sine, de introspecție și teamă de a fi vulnerabilă, ea se află, acum, pe un nou drum. Și dacă anul trecut o lăsasem într-un început de relație, acum o regăsim cam tot acolo, de data asta mult mai deschisă la a iubi și la a fi iubită, spărgând zidul de protecție pe care îl construise, încă din copilărie, în jurul ei. 

A trecut fix un an de la ultimul nostru interviu. Cum a fost viața ta de atunci și până acum

S-au întâmplat multe lucruri, dar cel mai important lucru este cel legat de actorie. Am început niște cursuri noi, joc și într-un film care va avea premiera în septembrie și care se numește Investitorii și este produs de Iura Luncașu. Sperăm să fie OK și cu cinematografele până atunci. 

Știu că actoria a fost dintotdeauna marea ta pasiune. 

Da, însă nimeni din familia mea și dintre cei apropiați nu au fost de acord cu treaba asta, pentru că li se părea că nu ai cum să câștigi bani din asta și că este o meserie, cumva, controversată. Și atunci m-am orientat spre altceva, am terminat jurnalismul, câțiva ani m-am ocupat cu organizarea de evenimente. Acolo puteam controla lucrurile și financiar, dar am simțit mereu că nu era ceea ce trebuie, ceea ce îmi doresc pe termen lung. Asta până într-o zi, când, după proiectul Supraviețuitorul, am ajuns în zona asta a televiziunii și am căpătat, cumva, curaj să mă concentrez pe treaba asta cu actoria. Și nu regret nicio secundă. Au părut multe proiecte, sunt în plan și altele. 

Prima dată te-am cunoscut la Supraviețuitorul, reality show-ul difuzat, inițial, de Pro TV. Ce ai făcut după acel show, până să te revedem la Ferma Vedetelor? 

Am avut diferite proiecte de imagine. A fost o perioadă în care am intrat în lumea asta a televiziunii și m-am redescoperit. Am făcut și puțin make-up, am avut niște proiecte atunci cu băieții de la Carla’s Dream, m-am implicat, cum spuneam, și în zona asta de organizat evenimente. Mă gândeam foarte serios cum să mă apuc de actorie și să fie ceva constant. Am început și facultatea de Teatru şi Film atunci, după Supraviețuitorul. Făcusem doi ani și jumătate, dar nu am terminat încă. Voi termina, anul acesta, cursurile pe care Papadopol, Boguță și Dragoș Bucur le organizează, pentru că am întrerupt din cauza pandemiei. Mie mi se pare chiar cel mai bun curs de la noi. Eu sunt fascinată și mi-aș dori să fac cursuri zilnic. Uneori mă gândesc dacă nu-mi va părea vreodată rău că nu am făcut chestia asta mai devreme. Sau poate a trebuit să acumulez anumite experiențe pentru a le putea exprima prin actorie. 

2 blk07070 edit edit jpg jpeg

Tu ai avut acces la un anumit tip de celebritate, care a luat amploare și la noi. Cât te-a ajutat și cât ți-a dăunat tipul acesta de notorietate post reality–show? 

Cred că m-a ajutat să fiu mai vizibilă, să am acces mai ușor la unele experiențe, dar cred, cumva, că m-a speriat puțin și m-a făcut să fiu mult mai atentă, să încerc să controlez lucrurile mult mai mult, să fiu mai precaută, de teama de a nu fi judecată. 

Judecată pentru ce? 

Nu știu dacă îmi era frică de ceva anume sau îmi e. Acum sunt la alt nivel cu treaba asta, dar când intri în zona asta, oricât de mult ai încerca, orice ai face, nu ai cum să fii perfect. Iar eu credeam că dacă te știe lumea, trebuie să fii perfect. Lucru total greșit, aveam să descopăr mai târziu. Sunt om și am dreptul să și greșesc. 

Adică îți păsa mult de ce zicea lumea? 

Da, îmi era teamă să nu fiu judecată. Apăreau tot felul de chestii în presă și mă gândeam ce o să creadă familia, lumea care mă cunoaște. Încercam să demonstrez lucruri mereu. 

Dar de la ce crezi că vine chestia asta. Ești timidă, introvertită?

Nu sunt timidă, dar cred că de mică am rămas cu chestia asta. Părinții m-au învățat că trebuie să fie totul perfect, totul bine, să nu greșești. Probabil că am crescut în acest sistem că nu ai voie să greșești, pentru că o să fii catalogat într-un anumit fel. 

Dar nu e o povară încercarea asta de a fi mereu perfect

Ba da, este o povară de care sunt extrem de mândră că am reușit, în mare parte, să scap. 

Ce te-a ajutat? Căci la Ferma Vedetelor încă mai aveai acest scut... 

Acolo nu știu dacă îmi mai păsa neapărat, dar încercam să evit conflictele, căci eu sunt cam extremistă, nu am partea asta de mijloc. Ori eram foarte calmă, ori mă enervam foarte tare. Așa sunt și în iubire și în tot, ori la zero, ori la 10. Mult timp am fost ca un zid, îmi era greu să mă deschid. Dar cu oamenii foarte apropiați sunt altfel. 

5 blk07243 edit edit jpg jpeg

Păi și acum cum ești? 

Mi s-a topit gheața mult și cred că și actoria m-a ajutat mult. Iubirea de actorie vine și din teama mea permanentă de a fi vulnerabilă, de a arăta interiorul meu. Iar în actorie este vorba tocmai despre asta, să scoți la suprafață ceea ce ai în interior. 

În prezent ești influencer, cu o comunitate de peste 150 mii de urmăritori pe Instagram. Putem spune că acesta este, acum, job-ul tău?

M-am ferit mereu de termenul acesta. Eu nu mi-am propus asta, dar da, dacă lumea mă urmărește din anumite motive, dacă pot ajuta într-un fel, poate că așa este. Există două ti- puri de influencer: cei care asta și-au propus și îndeamnă oamenii să facă ceva, își propun să influențeze pe cineva, și cei care o fac natural, într-un context. Eu nu mi-am propus.

Și totuși, ai ajuns influencer și ai și o agenție care se ocupă de tine. 

Da, nu știu dacă se poate numi job, dar da, am proiecte în zona asta. 

Te poți întreține din chestia asta? 

Nu cred că doar din chestia asta, dar pot spune că am proiecte multe, mari. Dar cred că trebuie să faci și altceva. Eu tot ce câștig din zona asta investesc în actorie. 

Cât de mult contează imaginea în cazul tău? 

Contează foarte mult să ai pe cineva, cum e în cazul meu agenția, care să știe cine ești și ce vrei să transmiți. Ei știu care e direcția și proiectele vin mai ușor așa decât atunci când ești tu pe cont propriu. 

Tu lași senzația și de femeie indabordabilă, apropo de imagine... 

Da, așa mi se zice tot timpul. 

Și nu ți-e frică că se sperie bărbații și fug? 

Ba da, dar fac treaba asta fără să îmi dau seama și cred că o fac și pentru că mă protejez foarte tare să nu sufăr. Oricum, dacă cineva de sex masculin îmi atrage atenția, devin super inabordabilă şi aştept să văd reacţiapersoanei care mă interesează. 

Păi și cum o poate cuceri un bărbat pe Otniela?  

Deși pare foarte complicat, este atât de simplu. Dacă îmi arăți că mă iubești și îmi demonstrezi că pot să am încredere, m-ai cucerit de tot. 

Dar au apărut, recent, niște fotografii paparazzi cu tine și cu un bărbat. Era iubitul tău? 

Nu, este un coleg din liceu care mă ajută la ce fac eu, mă învață să editez filmulețe, îmi mai face poze. Acum de fiecare dată când îl rog să mă ajute cu ceva, se teme că va apărea, iar, în presă. Dar dacă aș avea pe cineva, m-aș afișa, nu m-aș ascunde. Dar până acum au fost poze cu persoane care nu au nicio legătură cu sufletul meu. Nu aș accepta niciodată o relație pe ascuns, mai ales dacă îmi place mult de acel cineva. Mi se pare că mi-aș bate joc, cumva de mine. N-aș accepta niciodată să fiu ascunsă, să nu se afișeze cineva cu mine. 

7 blk08135 edit jpg jpeg

Anul trecut, în interviul pe care ni l-ai acordat, spuneai că erai într-un început de relație...

Da, eram într-un început de relație, era o persoană care atunci îmi plăcea foarte tare, numai că lucrurile nu au mers mai departe, s-au oprit la un moment dat și poate că așa a trebuit să fie. Acum, privind înapoi, mă bucur că a fost așa. 

Te-ai gândit, vreodată, care sunt calitățile tale care îi atrag pe bărbați și defectele care îi gonesc? 

O să încep cu defectele, deși eu sunt o fire pozitivă: cred că par foarte rece la prima vedere, mi s-a și spus, de altfel, că sunt ca o stâncă. Iar eu încerc să demonstrez altceva. Dar e adevărat că am un zid, dar dacă ai răbdare cu mine, nu durează foarte mult și persoana respectivă va descoperi că sunt atât de vulnerabilă. Cred că de asta mi-e și frică, stau mereu în gardă. Iar calitățile cred că mi le poate dezvălui persoana cealaltă. În general, mulți îmi spun că sunt simplă, dar și complexă în același timp, că am nevoie de ajutor, dar că sunt și foarte puternică pe măsură ce ajungi să mă cunoști. Sunt un om al contrastelor. Sunt ca un copil, mereu pozitivă și cred că și chestia asta îi atrage pe oameni. 

Dar te vezi căsătorită, îți dorești copii? 

Da, îmi doresc mult de tot copii, iubesc foarte tare copii. Dar o să vină cu siguranță momentul în care o sa am și eu copii. 

De soție ai fost cerută vreodată? 

Nu, niciodată. N-am niciun inel de acest gen pe deget. Eu mi-am cumpărat două inele și le-am pierdut pe amândouă. Am o obsesie cu inelele, mă sensibilizează. Nici nu vreau să-mi imaginez cum o să fie când voi fi cerută, o să plâng. O să fiu de piatră și apoi o sa mă topesc. Însă cred că inelul acela o să rămână pe deget, n-o să-l pierd, pentru că fix pe inelarul pe care stau verigheta și inelul de logodnă am o aluniță și mereu mă gândesc că e un semn.

Și iei lucrurile în ordine: carieră, căsătorie, copil sau le lași în voia sorții? 

Sunt foarte setată pe carieră, recunosc și mai sunt și foarte ambițioasă și convinsă că din perspectiva asta o să ajung acolo unde vreau, dar dacă ar apărea marea iubire acum, nu aș spune nu.

Să înțeleg că acum ești singură... 

Da, acum sunt singură, însă inima mea se duce într-o direcție. Să vedem ce va fi.

Păi trebuie să vină și inima lui în direcția ta. 

Da, nu știu acum, exact, dacă și a lui vine. Uneori lucrurile sunt mai complicate decât par, urmează să vedem. Iubirea, însă, nu o poți planifica. Când vine, vine. 

6 blk07687 edit jpg jpeg

Ce ai făcut prima dată când ai fost liberă să îți îndeplinești dorințele după perioada de izolare? 

Nu am ieșit imediat după, dar m-am dus când am putut undeva în natură și apoi m-am întâlnit cu un om de care-mi era foarte dor. 

Un bărbat... 

Da! 

Este cel pe care vrei să-l cucerești acum, cel spre care spuneai că se îndreaptă inima ta. 

Nu știu dacă vreau să-l cuceresc sau e cumva reciproc, dar da, prezintă interes. (râde)

Deci nu e o relație momentan. 

Nu, dar sunt foarte deschisă să am o relație. Însă eu nu mă îndrăgostesc ușor și nu aș încerca să am o relație doar de dragul de a avea o relație. Iubirea este, pentru mine, cel mai important ingredient al vieții. Și cariera e importantă, dar dacă iubești și ești iubit mi se pare că ești împlinit din toate punctele de vedere. Fără iubire este totul trist și, cu toate astea, sunt singură.

Poate că ar trebui să fii mult mai deschisă ca să atragi lucrurile astea. 

Cred că ar trebui să fiu mult mai vulnerabilă, lucru pe care îl încerc, pentru că sunt conștientă că o conexiune reală între două persoane fără vulnerabilitate nu există. Îmi este foarte frică de asta și atunci se creează un zid.

Ai un nume sonor, parcă l-ai primit ca să fii vedetă. 

Și Rodica Lazăr mi-a mai spus asta. Tot timpul am simțit că am o stea norocoasă și numele, care provine din biblie, de la Otniel, cred că a avut un aport. Și legat de actorie, mă gândesc că lucrurile nu s-au legat mai repede tocmai pentru ca eu să învăț niște lucruri. În ultimii doi ani am experimentat pe partea asta sentimentală și de vulnerabilitate foarte mult și mă gândesc că am rămas din copilărie cu chestia asta de a ascunde ceea simt. Eu până la patru ani nu am mers deloc, am avut o luxație congenitală bilaterală și niciun medic nu îmi dădea vreo șansă. Și ai mei m-au cocoloșit foarte tare. Doctorul Pesamosca ne-a ajutat să găsim o proteză care îmi ținea picioarele la 90 de grade și cu care am stat vreo doi ani. Toți au zis că e o minune, pentru că acum nu am nicio problemă. Cumva, cred că perioada aceea și-a pus amprenta, pentru că auzeam mereu că nu pot să fac aia, nu pot să fac ailaltă că mă lovesc la picioare și am rămas cu chestia asta să nu arăt ce nu pot să fac, să nu fiu vulnerabilă. Dar am devenit foarte ambițioasă, după cum s-a văzut și la Supraviețuitorul, unde nimeni nu se aștepta să ajung în finală. 

Dar ai mai participa la un reality show dacă ai mai primi vreo ofertă? 

Nu cred. Pentru mine ultima perioadă din Ferma a fost foarte grea, deși nu s-a văzut la televizor. Singurul proiect cu adrenalină și pe care l-aș accepta, dacă nu s-ar suprapune cu chestia asta cu actoria, ar fi Asia Express.

Și cu ce partener ai pleca în Asia Express? 

M-am tot gândit și cred că aș pleca cu un băiat. Lumea care îmi scria pe Instagram îmi spunea că m-ar vedea cu Bendeac. 

Dar vă cunoașteți? 

Nu, doar din vedere. 

Pentru mulți, pare că după pandemie a început un nou an, o nouă viață. Ce îți dorești tu de la „noua viață“? 

Îmi doresc iubire și cât mai multe proiecte și experiențe în zona asta de actorie. Mi- ar plăcea să joc un personaj negativ, un super erou, îmi plac personajele SF. Îmi doresc foarte tare iubire și actorie.

Credite: Foto: Silviu Enache/ Friends Studio, Hairstyle: Capet, Make-up: Paula Cristescu, locație: Novum Aparthotel, vetimentație: Robert Axente, Loulou & Nympha Clothing



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg