Interviu Exclusiv Catrinel Menghia: "Sunt o mamă protectoare"

Pentru prima dată mamă. Şi pentru prima oară într-un film românesc. Sunt cele două ipostaze despre care am invitat-o pe Catrinel să vorbim

Un film cu totul special în cinematografia românească. Acesta este La Gomera (foto jos, Catrinel în scene din La Gomera), filmul cu care regizorul Corneliu Porumboiu a impresionat criticii de pe Croazetă, fiind nominalizat la trofeul Palme d´Or. Şi cu care a smuls ropote de aplauze la Cluj, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – acolo unde el şi restul echipei au avut confirmarea din partea publicului de acasă. O reacţie impresionantă, de care Catrinel (33) s-a bucurat, însă, doar de la distanţă. Un alt proiect a ţinut-o departe - în Sardinia, unde s-a aflat împreună cu fiica sa, Caroline. Pentru că, după ce a născut în februarie, şi-a revenit în formă incredibil de repede şi s-a întors la treabă. Chiar şi la Cannes a fost împreună cu micuţa sa - şi deja se confirmă ceea ce bănuiam: Catrinel este o mamă extrem de activă. Şi cu siguranţă energia, efervescenţa aceasta a ei este unul dintre lucrurile care l-au făcut pe producătorul de film Massimiliano di Lodovico (41), tatăl copilului şi bărbatul cu care are şapte ani de relaţie, să se îndrăgostească de ea.

 Felicitări, Catrinel. La Gomera este un film unic în cinematografia românească de până acum. Cum ai simţit, însă, tu rolul şi filmul doar citind scenariul? Catrinel Mi-am început cariera de actriţă în străinătate, adunând diverse credite în cinematografia din Italia, America şi Franţa. România rămăsese o piaţă pe care voiam să o abordez cu un prim proiect prin prisma unuia special şi asta s-a întâmplat prin participarea  la castingul pentru filmul lui Corneliu. O oportunitate imensă pe care nu am vrut să o ratez. Scenariul mi s-a părut extrem de interesant şi original din prima clipă în care l-am citit, iar dorinţa de a lucra cu Porumboiu era atât de puternică, încât eram pregătită să intru în joc. Cum e un casting în străinătate, faţă de un casting printre ai tăi? Castingul e casting. Printre ai mei, însă, este mai emoţionant, are o miză mai mare, pentru că îmi doresc să lucrez în România. Pentru orice actor e important să joace în ţara natală, în limba maternă. Cum a fost la filmări - spune-mi puţin despre această aventură frumoasă, pentru că aţi filmat în Canare şi Singapore, iar Rodica Lazăr (foto jos) îmi povestea cât şi-ar fi dorit să fie cu voi. Trei destinaţii şi trei anotimpuri. Am trecut de la filmările din Bucureştiul geros din luna februarie la superba primăvară din Gomera, apoi la căldura infernală din Singapore. La Bucureşti s-a legat o prietenie atât de strânsă între actori, echipa de producţie şi restul staff-ului, încât mi-a fost foarte greu să mă întorc la viaţa mea reală după terminarea proiectului. Ceea ce am simţit eu a experimentat şi Rodica în timpul filmărilor din Bucureşti. Ne-a lipsit enorm în următoarele locaţii şi deseori glumeam cu Corneliu şi îi propuneam să scrie o scenă pentru Rodica pentru a o readuce înapoi în familie. Are un mod ironic de a glumi şi aduce o culoare molipsitoare pe platouri. Devii dependent de prezenţa ei. A fost cea mai frumoasă aventură a vieţii mele la nivel uman, nu doar profesional, am descoperit noi prietenii. A fost un proiect de vis, imposibil de descris.

El silbo este un limbaj fluierat care necesită foarte mult antrenament şi constanţă. Iniţial, nu a fost uşor, am crezut că rezultatele nu vor veni niciodată. Primele două săptămâni s-au desfăşurat cu un antrenament zilnic, timp de opt ore, doar pentru a înţelege modul corect de suflare şi pentru a prinde tehnica. Profesorul nostru de El Silbo, Kiko Corea, care a avut şi un rol în film, a fost o prezenţă cheie în întregul proces de realizare a filmului.

În afara scenelor de nuditate, nu am avut momente de dificultate la filmări, totul s-a desfăşurat atât de frumos, încât abia aşteptam să mă întorc pe platoul de filmare, chiar şi atunci când oboseala începuse să îşi spună cuvântul. Eram plină de entuziasm, mai ales că trecuseră 16 ani de când nu mai petreceam atât de mult timp cu un grup atât de mare de români.

Au fost foarte dificile pentru că au fost şi printre primele pe care le-am filmat în acest proiect, dar am încercat să nu transmit nicio stare de reticenţă pentru a nu inhiba restul echipei.

Ne-am înţeles de minune, nu mi-a fost doar regizor, ci şi prieten. În fiecare zi, înaintea filmărilor, la cafea, aveam un fel de şedinţă de psihoterapie şi discutam diverse aspecte. M-a ajutat foarte mult pentru rolul pe care îl interpretez, dar şi pentru starea mea sufletească.

Atunci când simt că regizorul ştie ce vrea şi are o ţintă bine definită, îmi place să cooperez docil şi doar la cerere aduc diverse nuanţe de interpretare a personajului. Corneliu te stoarce ca pe o portocală la fiecare scenă, nu rămâne loc de fantezie pentru îmbogăţirea scenei într-un mod personal... Mi s-a întâmplat la o filmare ca un regizor să spună la fiecare scenă doar că e OK şi a fost extrem de frustrant.

Festivalul de Film de la Cannes nu a fost niciodată pentru mine o miză, ci o experienţă. Am trăit acolo un vis frumos pentru că emoţiile pe care le trăieşti şi atenţia dominantă sunt pur şi simplu copleşitoare.

Colegii mei m-au ţinut la curent, am simţit că sunt aproape de ei, mi-au descris reacţia sălii, am văzut filmuleţe pe net… M-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo. Reacţia celor de acasă este cea mai importantă.

Massimiliano este cel mai bun tătic şi cel mai bun ajutor al meu. Ne-am descurcat de minune timp de 10 zile la Cannes, asta şi pentru faptul că fetiţa noastră este foarte liniştită şi nu ne dă bătăi de cap. La doar trei luni râde, mănâncă şi doarme.

Din punctul meu de vedere, un părinte poate fi bun pentru copilul său în momentul în care este un om bun pentru el însuşi. Sunt o mamă protectoare şi iubitoare şi voi încerca să fiu cât mai prezentă în viaţa copilului, având în vedere programul meu de muncă din ce în ce mai încărcat.

Cred că părinţii mei au fost curajoşi, fiind foarte tineri şi cu o perspectivă diferită asupra vieţii. În ziua de azi, părinţii experimentează mari provocări, copiii deopotrivă, expuşi din ce în ce mai mult la stiluri de viaţă periculoase şi nocive. Dar, cu siguranţă, voi încerca să îi ofer fiicei mele libertatea de care am avut eu parte, dar o libertate puţin „sub vizor“.

De a-mi încuraja copilul aşa cum o făcea în mod constant mama mea.

Alăptatul a fost benefic în procesul de slăbire, în plus am fost foarte activă după naştere, continuându-mi programul de lucru pe care îl aveam şi înainte.

„Şapte ani de iubire încoronaţi de cel mai frumos cadou“ - ai scris atunci când ne-ai prezentat-o pe Caroline. Cum ai simţit că Massimiliano, omul de lângă tine, este menit să fie tatăl copilului tău?

Dorinţa de-a deveni părinţi a fost reciprocă din primii ani de relaţie, aşa că venirea pe lume a fetiţei noastre a fost o binecuvântare.

La doar două luni de la naştere, programul meu s-a aglomerat instant odată cu prezentarea filmului La Gomera în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. Mi-am propus să onorez oferte de lucru mai puţin solicitante până în toamna acestui an. Caroline călătoreşte cu mine non stop. În momentul de faţă sunt în Sardinia pentru a prezenta festivalul de film  de aici, beneficiind de ajutorul surorii mele.

Nu am avut parte de un casting propriu-zis, ci mi s-a oferit oportunitatea de a filma un scurtmetraj. Ca experienţă mi se păruse OK, nu am fost foarte încântată de rol, ci de faptul că puteam să savurez altceva. Fiind pasionată de fotografie, atmosfera era cea care mă inspira…

Rolul meu constă în sprijinirea proiectelor naţionale şi internaţionale care vin în ajutorul  persoanelor aflate în dificultate din cauza bolilor, sărăciei şi excluziunii sociale. În doar şapte ani, Fundaţia Andrea Bocelli a obţinut rezultate importante şi a strâns  20 de milioane de euro, din care 6 milioane în 2017, 80% din sumă fiind deja alocată proiectelor în curs. Prezenţa mea la evenimentele lor va fi constantă, întrucât mi-am asumat şi responsabilitatea de prezentator.

Cred că e important să conştientizăm că nimeni nu deţine secretul frumuseţii, dar în acelaşi timp e foarte important să ne simţim bine în pielea noastră. Tinereţea poate fi întreţinută printr-un regim de viaţă sănătos, printr-o alimentaţie sănătoasă, dar şi prin diverse trucuri la care putem apela. Cât de departe aş merge? Nimic nu e suficient de departe când vine vorba de ce îmi doresc şi mai ales ce ar putea să mă facă să mă simt bine cu mine.

De când mă ştiu, nicio zi nu a semănat cu cealaltă. Deci e cam complicat cu rutina. Şi probabil că tocmai de-aia îmi şi place mult ce fac. Toată lumea se aşteaptă să am un program zilnic, să fie totul calculat şi să am un tipar după care să mă ghidez. Când, de fapt, nu e deloc aşa. Evident că am grijă de mine, încerc să mă protejez cât mai mult şi să mă păstrez cât de mult în formă, în programul haotic. Dar uite, cel mai sănătos lucru pe care-l fac e să mă înconjor de oameni plini de viaţă, mişto şi relaxaţi.

Îmi este greu să definesc. De când am devenit mamă, universul meu s-a schimbat total. Mi-e dor de Caroline în orele, minutele, secundele când nu sunt lângă ea. Iar România o asociez cu copilăria şi, da, uneori mi-e dor de vremurile când eram copil.

Foto: Getty Images