INTERVIU EXCLUSIV Fuego: “Am primit scrisori cu cereri în căsătorie”

Ce moment mai bun pentru o întâlnire cu Paul Surugiu decât finalul verii, când toată lumea începe să numere câte zile au mai rămas până începe să împodobească el bradul?! Am vorbit despre succesul său, dar şi despre glumele pe seama succesului său, despre viaţa personală cu care este atât discret, despre cei care-l iubesc de atât timp, dar şi despre cei care-l ironizează...

Ai implinit pe 23 august, varsta de 41 de ani. Cum simti vârsta asta? Cum ai sarbatorit?

Ca pe-o experienţă, aşa o simt! Nu sunt omul care să dea foarte mare atenţie vârstei, deşi părul alb îmi face deseori în ciudă! La 41 de ani, mă simt un om bogat, care-a evoluat şi şi-a depăşit constant condiţia, din toate punctele de vedere. Sunt un artist căruia îi place ce face, care e fericit cu zona sa de public şi cu genul muzical ales, nefiind pus în situaţia de a face compromisuri în artă de dragul difuzărilor sau al banilor! Eu la 41, mă simt undeva pe la 20 şi ceva! Un adolescent pus pe muncă şi pe nebunii, gata să surprindă! Tocmai de asta simt că n-am făcut nici jumătate din câte pot face şi pot arăta eu în general! Ziua mea a picat anul acesta în cursul săptămânii! Telefonul mi s-a blocat de vreo 3 ori de la atâtea mesaje, încât la un moment dat am fost nevoit să-l închid. Nu sunt omul petrecerilor şi nici al surprizelor, astfel că mi-am luat o mâna de prieteni apropiaţi şi am celebrat în stilul nostru caracteristic, liniştiţi, cu o muzică şi o mâncare bună alături, fericindu-ne de ce avem şi de ce ne-am mai putea dori de la viaţă!

Spune-mi o amintire amuzantă de ziua ta dinainte de '89, cand 23 august avea alta semnificatie. 

23 august era cea mai importantă zi din România atunci. Eu unul eram foarte haios. Eram un puştan exaziat de faptul că tot oraşul a ieşit, cu steaguri şi urale, să mă sărbătorească pe mine. Aşa-mi imaginam eu până pe la vreo 6-7 ani, când am înţeles, de fapt, că altcineva era personajul principal. Şi-atunci am zis că fac eu în aşa fel încât să ştie lumea că pe 23 e ziua lui Ciprian, nu doar a ţării! Oricum atunci sărbătorile erau altfel! Pe 23 august mergeam cu toţii la un mare grătar, la ştrand la Turda, dansam, petreceam, ne bucuram de fiecare moment! Eram oameni simpli, dar simplitatea asta a noastră de-atunci a ajuns prost înţeleasă ulterior! De obicei, frumuseţea vremilor şi fericirile stau exact în aceste lucruri aparent banale, dar care peste ani oferă o însemnătate deosebită perioadei! Mie mi-ar face plăcere să mă întorc în copilăria de dinainte de 89, cu toate plusurile şi minusurile ei! Aş fi probabil, la fel de fericit!

Paul, în copilărie

Cum a fost vara aceasta pentru tine? Unde ţi-ai petrecut vacanta?

A fost o vară plină! Eu de obicei iarna dorm mai puţin, pentru că atunci e vârful meu, dar se pare că şi vara am probleme cu somnul din pricina muncii! N-am avut vacanţă, pentru că aşa am ales, dar nu mă plâng din cauza aceasta! Am muncit, am avut spectacole, am străbătut drumurile patriei, iar în timpul liber rămas m-am relaxat serile cu prieteni apropiaţi, la răcoare şi noaptea am pictat de zor, pentru că atunci funcţionez şi pentru că inspiraţia mea e legată de aceste ore nebune! Eu în general urăsc vara, deşi sunt născut în acest anotimp, iar anul asta am preferat să fug de caniculă pe cât se poate! Iar vacanţă în adevăratul sens al cuvântului nu am mai avut de vreo câţiva ani! Mi-e greu să mă desprind complet, deşi sunt conştient că uneori mi-ar face bine asta! Atunci când eşti artist independent, când munceşti cot la cot cu echipa ta, de la promomovare până la act artistic în sine, e mai dificil să te rupi! Dar eu sunt împăcat cu ideea că viaţa mea e o continuă vacanţă, asta pentru că ador ce fac şi pentru că orice-ar fi, eu nu mă plictisesc niciodată!

S-a terminat vara, lumea deja numără câte zile au mai rămas până începi tu să împodobeşti bradul. Spune-mi sincer dacă te deranjează în continuare glumele pe seama hitului tău şi dacă a existat, totuşi, o glumă pe care ai gustat-o...

Dar nu am fost niciodată deranjat de glumele pe seama acestui cântec! În fond, tocmai acestea i-au adus popularitatea, deşi în esenţă e o piesă simplă, de câteva măsuri, despre părinţi şi bucuria de a petrece Crăciunul în familie. Eu înţeleg anumite poante, dacă-s făcute cu simţ de răspundere, cu umor şi nu au intenţia de a transforma totul într-un grotesc. Mă amuză şi pe mine poveştile cu bradul, iar dacă ele dau atât de bine, de ce să nu le acceptăm, atât timp cât cei ce le fac nu au alte scopuri! Nu suport în schimb mitocănia şi miştocăreala ieftină, dorinţa impetuoasă de a ieşi în faţă şi nesimţirea. Cu astea nu mă am! Uite, că tot împodobesc iar brazii României în luna decembrie, vă aştept pe toţi la concert, în mai toate oraşele ţării, inclusiv în Bucureşti, de pe 4 decembrie până la finalul lunii, să vedeţi că Paul Surugiu-Fuego nu înseamnă doar acest cântec, ci cu totul şi cu totul altceva!

Ai de gând să compui un hit care să detroneze “Împodobeşte, mamă, bradul”?

Există aceste piese, doar că ele au scăpat de „ochiul vigilent” al haterilor şi atunci nu au ajuns la o notorietate atât de pronunţată, mai ales că noi, artiştii independenţi, nu suntem difuzaţi intens pe radio ( mai deloc ) din motive care rămân în continuare necunoscute pentru mine. Am aproape 600 de piese în repertoriu, care includ mai multe genuri muzicale – pop, pop-rock, balade, folclor, colinde. Noţiunea asta de hit e destul de ciudat înţeleasă la noi. Eu sunt de părere că un hit ( o piesă de succes ) nu este cea care e difuzată de 10 ori pe zi la radio, timp de câteva luni, apoi pierzându-se în neant. Un hit e un cântec care rămâne pe buzele şi în mintea oamenilor în ani, care are melodicitate şi poate fi fredonat, care e nelipsit de la evenimente, care ajunge să se identifice cu artistul care-l cântă!

Nu toţi colegii de breaslă îţi sunt prieteni, cum ar fi Cheloo de la Paraziţii sau Tudor Chirilă. Îmi închipui că Paraziţii n-ai ascultat niciodată, dar muzica lui Tudor?

Ai să râzi, eu consider că n-am duşmani. Aşa vreau eu să fiu, un naiv care crede că e loc pentru toată lumea sub soare. Nu-mi dau cu părerea despre munca altora, pentru că nu sunt în măsură să judec sau să dau verdicte. Îmi apreciez toţi colegii, pentru că fiecare dintre noi avem publicul nostru şi nu cred că suntem mai interesanţi dacă intrăm în vreun fel pe felia celuilalt. Tudor Chirilă este, după cum am mai spus, un om talentat, un actor cu har. Fireşte că i-am ascultat muzica, pentru că eu n-am nimic cu nimeni!

Te-ai gandit vreodata să-ţi schimbi stilul muzical? Ai primit propuneri în acest sens? 

De ce-aş face-o? Sincer, să te apuci să te consideri spectaculos şi să faci schimbări majore doar de dragul impresionismului, e o mişcare care nu ajută în ani. În schimb am diversificat! Pentru cei ce-mi cunosc repertoriul ştiu că în ultimii ani eu am un sound modern al pieselor, chitară electrică, tot felul de inovaţii care dau bine şi potrivesc cu mesajele mele. În primul rând, foarte importante sunt pentru mine textele. Un cântec trebuie să transmită ceva, să spună o poveste. Nu voi intra pe zona de comercial, doar pentru a fi acolo, cu atât mai mult cu cât eu am fost în zona respectivă. Da, am primit în ani numeroase propuneri şi am avut idei de proiecte speciale! Nu le-am eliminat, doar că nu le-a venit încă vremea!

Dar tunsoarea ai fost vreodată tentat să ţi-o schimbi?

Tunsoarea oricum nu mai este cea de la începuturi. Nu mai am de ani de zile cărare pe mijloc! Am variat, pe-aceeaşi temă! În primul rând, îmi stă cel mai bine în felul acesta! Apoi, ca la Andreea Esca, e un element de identificare asupra mea şi n-aş vrea să stric asta! Nu cânt din păr, asta e cert, astfel că mă concentrez mai mult pe ce fac! Deci nu, nu vreau să schimb ceva ce funcţionează bine!

Ai fost cerut vreodată în căsătorie de o admiratoare?

Am primit, pe parcursul anilor, tot felul de cadouri atipice de la publicul meu, inclusiv scrisori cu cereri în căsătorie. Vedeţi voi, eu sunt un om apropiat de public, stau cu orele după concerte şi dau autografe, ori fac poze. Trebuie să existe desigur, şi o limită! Dar cumva acesta a fost un alt mare avantaj al meu. Popularitatea mi-am câştigat-o în timp pentru că eu în esenţă sunt un om popular. Oricât de greu ar fi fost, oricât de obosit, mereu am stat la autografe şi am povestit cu oamenii, pentru că publicul e cel care ne aşează pe locul cel merităm în ani!

Paul, alături de Irina Loghin

Mai ai admiratori care cred după atât timp că eşti fiul Irinei Loghin?

Când am fost prima oară în turneu în America cu doamna Irina, toată lumea credea asta şi oricât am fi încercat noi să distrugem mitul, nimic nu-i clintea. Da, mai sunt oameni care cred asta, dar nu mă deranjează! În fond, proiectul acesta a avut succes enorm în primii lui ani! Eu am mers pe premisa că este o colaborare onorantă, pe o zonă pe care nu o încercasem până atunci! Dar nu mă aşteptam să avem un asemenea impact! Am colindat împreună mai bine de jumătate de lume, toată România şi Republica Moldova, iar asta ne-a unit şi cumva relaţia noastră de azi nu e departe de statutul de mamă şi fiu. Iar dacă oamenii cred asta, eu mă bucur!

Ce trăsături ai moştenit de la mama ta, Eugenia?

Ohoh, mama a fost cea care mi-a insuflat de mic copil dragostea pentru muzică, pentru această profesie, sesizând talentul pe care-l am. Ea şi-a dorit mereu să cânte, dar conjuncturile nu i-au fost cumva favorabile. Semăn şi fizic cu mama şi cumva am împrumutat multe trăsături de caracter de la ea. Dar ce e cel mai important e faptul că mi-a oferit o educaţie temeinică, ştiind să mă direcţioneze să iau deciziile corecte. Alături de tata, au făcut numeroase sacrificii pentru ca eu să pot ajunge unde sunt azi şi n-am decât cuvinte de laudă pentru ei. Şi-am mai moştenit de la mama, deşi n-aş fi vrut, faptul că-s gurmand, o trăsătură care ne dă de furcă în lupta cu kilogramele!

Paul, alături de mama lui, Eugenia

Eşti unul dintre cei mai discreţi artişti în privinţa vieţii personale. Există lucruri pe care le-ai schimba dacă ai da timpul inapoi?

Vedeţi voi, noţiunea de viaţă personală nu e întâmplătoare. Ea a fost definită tocmai ca anumite lucruri din viaţa unor oameni care au privilegiul de a ajunge în viaţa celorlalţi, să rămână doar a lor. Personal, îmi scriu bucuriile şi dezamăgirile zilnic pe Facebook, încercând din experienţele mele, să ofer publicului ceva învăţăminte. Nu aş schimba nimic din tot ce sunt sau am trăit pentru că aşa cum mă vedeţi azi, ce însemn eu în prezent e un cumul al tuturor experienţelor trăite, fie că au fost fericite sau mai puţin plăcute. Plus că nu mi-ar place să dau timpul înapoi, eu netrăind în trecut, fiind un om al clipei şi-al viitorului!

Dacă tragi linie si faci o contabilitate a celor 41 de ani, eşti mulţumit, fericit? Mai sunt lucruri pe care vrei să le bifezi?

Nu simt vârsta de 41. Eu mă consider un adolescent în continuare care nu a făcut nici jumătate din câte mai are de arătat. Sunt bine cu mine, am multă pasiune de dăruit şi dorinţă de a face lucruri măreţe. Nu-mi simt vârsta, iar firele astea albe multe din părul meu sunt aşa, de decor, eu în suflet simţindu-mă în permanenţă un adolescent! De dorit, nu mai vreau prea multe! Fireşte că-mi vreau prietenii aproape pentru mult timp, vreau sănătate, care-i din ce în ce mai precară în rândul tuturor, linişte şi răbdare! Restul le fac eu, aşa cum am reuşit să fac, cu bune şi rele, în cei aproape 25 de ani de carieră! Şi n-ar strica şi mai mult timp liber, pentru a picta şi pentru a ajuta, pentru a sta cu oamenii dragi şi a găsi noi surse de inspiraţie.

Dar există cineva în viaţa ta acum? Îţi doreşti un copil?

Personal, nu m-a interesat niciodată viaţa unui om, la scara meschină, fie că este în faţa reflectoarelor ori în spatele acestora! Parafrazând o idee a lui Daniel Cristea, din dialogurile sale cu Octavian Paler, nu am fost niciodată preocupat de "picanterii biografice", mai mult sau mai puţin speciale, dezvăluiri de un senzaţionalism precar, intimitatea văzută ca bun de vânzare, pe gaura cheii. Pe mine mă interesează, în cazul unor persoane care au privilegiul de a fi în faţa reflectorului, iluziile şi principiile, creaţia, esenţele, ceea ce îl face pe respectivul să fie altfel! În rest, totul e identic! Nu fac din asta o mare dramă, dar e valabil în cazul tuturor, şi mă repet, ce e al nostru, trebuie să rămână doar al nostru!

Ce pregăteşti profesional în perioada care urmează?

De obicei vorbesc mai puţin despre ceea ce voi face. E un soi de obicei care a dat roade în timp. Chiar şi aşa, în linii mari, pot să spun că am o toamnă full! Am două expoziţii de pictură în septembrie, la Iaşi şi la Constanţa, spectacole nenumărate, un single sau două noi, aşa cum mi-am obişnuit publicul şi desigur, luna decembrie, în care voi colinda ţara în lung şi-n lat, într-un nou turneu naţional de colinde şi cântece de sărbătoare, în peste 25 de oraşe importante. Anul acesta vreau să propun ceva diferit, şi ca repertoriu şi ca prezentare, sper doar să-mi iasă ideea. Vă aştept la sala de spectacol să vedeţi un repertoriu special şi să ne bucurăm împreună de magia celei mai frumoase sărbători, Crăciunul!

Ce muzica asculta Paul Surugiu? Dacă am face un top 5 al pieselor ascultate de tine in această vară...

Asta e o întrebare dificilă! ( râde ) Ascult în general, aşa cum îmi place mie să-i spun, muzică bună. Dar acest concept de muzică de calitate e greu de definit. Sunt adeptul melodiilor cu mesaj şi al celor în care melodicitatea e la loc de cinste, nefiind alterată de modernism. Mă inspiră muzica rusească, de ieri până azi, ei având un cult pentru genul „chanson”, promovând egal, mai toate stilurile existente pe piaţa lor. De asemenea, ascult evergreen-uri, pornind cu muzica interbelică, până la nemuritorii 70, 80, dar şi folclor românesc autentic. E greu să fac un top, mai ales unul al verii. Încerc totuşi să includ pe lista scurtă a preferinţelor mele muzicale, orice piesă ABBA, care este un etalon din punct de vedere muzical, o şcoală pentru muzicieni. Mai apoi vin cu artiştii ruşi, gen Filip Kirkorov, Alla Pugacheva, Sofia Rotaru sau Nikolay Bascov. O ador şi pe Tina Turner sau pe Isabel Pantoja şi pe Juan Gabriel, două voci emblemă ale spaţiului latin. Muzica uşoară românească e la loc de cinste în playlistul meu şi desigur, după cum spuneam, piesele nemuritoare ale folclorului! Din zona comercială, îmi place ce scoate Delia, Elena Gheorghe sau Andra! Ah, şi nu mă ascult deloc pe mine în timpul liber! E literă de lege!

Ce moment din carieră ţi-ai dori sa retrăieşti?

Pot să fac o listă întregă? Nu sunt vanitos, dar aş vrea să le retrăiesc pe toate, crede-mă! E greu să alegi, din 20 de ani, un moment reprezentativ. Poate că mi-aş dori să repet momentul de la debut, de la Mamaia, din 1993, când am participat la interpretare şi din păcate o ploaie teribilă a întrerupt transmisia la TVR, astfel că acea seară nu se află în arhivele televiziunii şi nici prestaţia mea, cu două piese în primă audiţie compuse de profesorul meu, cel mai mare descoperitor de talente din România, George Grigoriu. Ori poate toate spectacolele prin Basarabia, cu mii de oameni care ne aplaudau, pe mine şi pe marele Grigore Vieru, promovând amândoi dragostea de ţară şi de limba română. Sau momentul în care am primit cea mai importantă distincţie în stat, în Republica Moldova, de la preşedintele Nicolae Timofti, titlul de „ARTIST AL POPORULUI”, pentru merite culturale.

Vrei să renunţi la numele de scenă Fuego? 

N-am cum să fac asta şi nici nu-mi doresc sincer! De vreo doi ani am introdus numele de Paul Surugiu în toate materialele mele, rog lumea să mă prezinte astfel. Dar de Fuego nu am cum să scap, pentru că este pseudonimul care m-a făcut celebru şi care, ani de zile, m-a aşezat în faţa şi în urechile oamenilor. Într-adevăr, acum, la imaginea şi genul muzical pe care le promovez, Fuego nu mai este de mare actualitate. Dar nu îl şterg cu buretele! Ne-am înţeles bine până acum şi de acum încolo încercăm să facem lumea să înţeleagă că pe mine mă cheamă Paul Surugiu, iar Fuego a fost un nume de scenă! Oricum ar fi, dincolo de titulatură, e mult mai important ce faci în faţa publicului. Adică actul artistic, care trebuie să fie peste orice nume de pe lumea asta! Acela îţi este de fapt, cartea de vizită!

Ai absolvit teatrul, ai şi jucat la Teatrul din Piteşti. Povesteste-mi puţin despre această latură mai puţin cunoscută a activităţii tale.

Nu am avut foarte multe roluri în teatru, din păcate, pentru că am fost nevoit să aleg între asta şi muzică, şi desigur că alegerea aţi putut să o vedeţi în ani. Într-adevăr, sunt un absolvent de teatru şi mi-ar fi plăcut să pot da viaţă mai multor caractere pe scenă. În schimb, în 2013, alături de Adriana Piteşteanu, am realizat spectacolul TESTAMENT, un one man show, unde oamenii mă pot vedea şi în această ipostază, de actor, interpretând versurile lui Grigore Vieru, adăugând şi muzică şi tot felul de sentimente şi trăiri interesante.

De vreo doi ani ai dat naştere proiectului ART BY FUEGO, legat de picturile tale. Ai renunţa la muzică pentru pictură?

Nu cred că voi fi pus vreodată în situaţia de a face o astfel de alegere. Eu sunt un om pasionat de pictură, un amator, un autodidact în schimb, care-a vrut să evolueze şi care, de unul singur, încearcă să facă lucruri frumoase pe pânză. Îmi place şi mă relaxează şi consider că-mi investesc timpul liber cu mare folos, mai ales că acest proiect a ajuns în doi ani să facă atâtea performanţe, o mulţime de expoziţii, şi cel mai important, din fondurile obţinute, să sprijine peste 130 de artişti şi tineri extrem de talentaţi. E o satisfacţie pe care nu o pot descrie în cuvinte şi care mă împlineşte în momentul de faţă!

Una dintre picturile lui Paul