Interviu exclusiv! Kristina Cepraga: ”Ar fi frumos ca fiica mea să aibă un frate”

O vedem destul de rar în România, dar de data asta a acceptat să ne prezinte familia ei, care tocmai s-a mărit cu un membru.

Mică prinţesă. Are un naş conte şi un tată cu aer burghez. Deci toate premisele pentru o viaţă aparte.

Pe Kristina Cepraga (35) am găsit-o relaxată la machiaj, vorbind cu candoare despre mica mi­nune din viaţa ei, Aurora-May Jacqueline, care a apărut pe lume în luna mai şi care a adus cu ea atâta bucurie. Drept dovadă, soţul Kristinei, britanicul de origine franceză stabilit în Italia Ja­mes Goodwin (37), îşi ţinea mândru în braţe fiica – ceea ce ne-a făcut să înţelegem repede că el e responsabil cu confortul şi cu entertainmentul celei mici. Despre experienţa lor ca părinţi şi des­pre viaţa în diferite colţuri ale lumii, veţi afla în cele ce urmează chiar de la proaspăta mămică.

Cum a fost 2015 pentru tine?

Kristina A fost un an plin de schimbări, de descoperiri, de naştere şi la propriu, şi la figurat, pentru că am născut primul copil, pe Aurora-May, care are acum şase luni, dar am născut şi primul film ca regizor şi scenarist, Tamar, Echelon – şi se fac deja opt luni de atunci. Aşa că am devenit de două ori mamă anul acesta. (zâmbeşte)

Cum te-ai descurcat cu amândouă?

Destul de bine, zic eu. Am descoperit că sunt însărcinată în timp ce fil­mam. În a doua zi de filmări, m-am simţit ameţită, obosită şi m-am dus să-mi fac un test. Aşa am descoperit că urma să devin mamă. Am avut o sarcină fără probleme, care m-a inspirat foarte mult, astfel că în luna a şasea mon­tam filmul, iar în luna a şaptea-a opta deja îl lansam. Mai mult, am condus până în ultima zi în care am născut. Şi eu, care mă pregătisem din timpul sarcinii să nasc natural, am născut cu două săptămâni mai devreme, prin cezariană.

Ţi-ai revenit repede?

Din ce punct de vedere? (râde)

Din toate punctele de vedere.

O femeie trece prin multe schimbări, atât fizice, cât şi psihice, hormonale, sociale, financiare, de toate felurile. Perioada de sarcină e foarte delicată. Pentru mine, schimbarea continuă şi încă încerc să mă obişnuiesc cu noua postură de mamă. Fizic, tot aşa, încerc să mă întorc la forma de dinainte, dar nu e atât de uşor. Se spune că durează nouă luni să faci un copil şi alte nouă luni să te refaci tu, să revii la varianta iniţială.

Fiind vedetă, te stresează faptul că trebuie să revii cât mai curând la forma iniţială?

Nu ştiu dacă are legătură cu a fi sau nu persoană publică, ci pur şi simplu e important pentru tine, ca femeie. Te stresează că vrei să fii tu cea de di­nainte, să-ţi recâştigi încrederea în tine şi să te priveşti la fel în oglindă.

Fiica ta a venit pe lume la patru ani de la căsătoria ta cu James. De ce ai ales să ţii secretă sarcina?

E-adevărat, am publicat târziu informaţia pe contul de socializare, cam în luna a opta de sarcină, dar nu pentru că ar fi fost un secret. În definitiv, e ceva foarte intim şi până nu ştii că sarcina decurge aşa cum trebuie, că analizele sunt OK... Poate am fost şi superstiţioasă... Cert e că a fost prima sarcină din viaţa mea, am vrut să fiu sigură. Şi a fost cu noroc.

Ce sentiment te-a copleşit în momentul în care ai ţinut-o prima oară în braţe pe Aurora-May?

Sunt mame care se obişnuiesc mai greu cu postura asta şi se îndrăgostesc mai greu de copil. Aşteaptă să treacă câteva zile. Nu ştiu dacă se numeşte depresie postpartum sau altfel, dar mă bucur că eu n-am avut chestia asta. Sincer, mi-a fost teamă că mi se va întâmpla şi mie, că nu voi simţi fiorul ăla imediat ce o voi lua în braţe. Dar, din momentul în care mi-au spus că am o fetiţă şi că e sănătoasă, când am auzit-o că plânge şi am luat-o în braţe, m-am simţit copleşită de enorm de multă iubire şi bucurie. Şi imediat s-a lipit de sânul meu şi de-acolo a început relaţia noastră.

Cum aţi ales acest nume cu rezonanţă hollywoodiană?

N-are legătură cu Hollywoodul, deşi sună fan­cy. (

) Aurora era bunica mea paternă, care s-a stins la 99 ani, şi May e bunica de origine britanică a lui James. Şi, cum fetiţa s-a născut în luna mai, e Aurora-May Jacqueline.

Cel mai frumos film. E cel în care joacă Kristina, James şi Aurora - May joacă zilnic, iar regia îi aparţine unui destin norocos.

Botezul l-aţi făcut în Italia sau în România?

L-am făcut în Italia, în frumoasa biserică fran­ceză San Luigi dei Francesi din centrul Romei, care are un triptic de Caravaggio pe care toată lu­mea vine să-l vadă. Am putut s-o botezăm acolo pentru că Aurora-May e cetăţean francez, după tată – James are mamă franţuzoaică, tată englez şi trăieşte în Italia. Naşă i-a fost cea mai bună pri­etenă a mea, iar naşul e conte şi a venit împreună cu soţia lui.

Ce ai descoperit nou la tine după ce ai devenit mamă?

În primul rând, faptul că sunt capabilă de sa­crificiu, de foarte multă iubire şi că pot să fac mai multe lucruri odată. Nu mă aşteptam să fiu o femeie de casă atât de activă, de multi-tasking. Am fost destul de norocoasă în adolescenţă şi până să plec din România că n-a trebuit să fac nimic acasă. Părinţii mei m-au ţinut destul de departe de treburile casnice, iar acum m-am trezit că trebuie să fiu şi mamă, şi soţie, că trebu­ie să ţin o casă întreagă şi tot ce înseamnă acti­vitate cotidiană. Iar acolo nu-i mai am pe părinţii mei. Aşa că asta am descoperit despre mine, că am foarte multă putere să le fac pe toate.

Te-ajută cineva măcar la „rondul de noapte“?

Suntem doar noi doi, iar James e de mare ajutor. E un tată extraordinar, e foarte implicat. Şi, cum are biroul aproape de casă, e aproape nonstop lân­gă mine, când am nevoie. Ba chiar primele scutece el le-a schimbat, când eu încă nu eram obişnuită să mă ocup de treaba asta. Apoi, noi avem şi o căţe­luşă labrador, care este răsfăţata lui, aşa că acum e înconjurat numai de fete. (

)

Vă treziţi des în timpul nopţii?

Nu, suntem foarte norocoşi că fetiţa doarme. E-adevărat, când alăptam, mă mai trezeam, că trebu­ia să o hrănesc din trei în trei ore. Dar venea atât de firesc şi de spontan, încât adormea la piept. Am avut noroc. Sunt copii care urlă din oră în oră.

Cum arată acum o zi de-a ta?

Depinde, pentru că n-am două zile la fel, nu am un birou la care să mă duc zilnic. Pot sta cu copilul toată ziua şi, cum stăm într-o zonă foarte frumoa­să şi foarte liniştită a Romei, cam cum e Băneasa pentru Bucureşti, am posibilitatea s-o plimb, să-i vorbesc, să-i cânt, să ne uităm la copaci... Sunt şi foarte multe animale unde stăm noi, vulpi, porci mistreţi... Aşa că toate activităţile mele au legătu­ră cu copilul meu şi cu faptul că m-am apucat să studiez regia.

Deci n-ai pus în stand-by viaţa profesională.

Nu. Ba chiar, încă de când eram în luna a opta, am dat o probă şi, după ce am născut, am fost iar la un casting, chiar dacă nu eram şi nu sunt nici acum în formă. Face parte din ce am ales să fac în viaţa asta.

Recent, aţi fost şi în America. A fost doar o vizită sau o călătorie în interes profesional?

Am fost acolo cu filmul meu, Tamar, Echelon, la Arpa International Film Festival, unde am fost singura regizoare din România la categoria scurt­metraj. A fost foarte greu pentru mine, pentru că a trebuit să-mi las pentru prima dată copilul la pă­rinţii mei – avea doar cinci luni – şi nu-ţi spun cât de mare a fost dorul! De câte ori mă gândeam la ea, îmi venea să scrâşnesc din dinţi! Dar, pentru faptul că am fost la acest festival, pentru că americanii au reacţionat pozitiv la filmul meu, au aplaudat şi m-au invitat pe scenă să vorbesc, mi-a adus o satisfacţie profesională – şi aveam nevoie de asta! Aveam nevoie de o reconfirmare că trebuie să continuu pe strada asta a artei.

Te-ai temut de faptul că, devenind mamă, asta îţi va bulversa cariera?

Da, evident, pentru că toată viaţa mea mi-am câştigat banii în principal din actorie. Iar, ca actri­ţă, lucrez în primul rând cu corpul. E-adevărat, nu sunt model, sunt actriţă şi pot avea o paletă largă de roluri. Dar contează mult reconfirmarea asta.

În perioada asta, cât de des îţi permiţi să vii în România?

Destul de des. Şi să ştii că, pentru un bebeluş de şase luni, Aurora-May e chiar plimbăreaţă, a că­lătorit enorm. Am reuşit să venim cu ea în Româ­nia a treia sau chiar a patra oară; a fost şi la mare la Rimini, la unchiul meu; în Toscana, la naşi; în Franţa, în Aix-en-Provence, la cealaltă bunică; a fost şi în insula Ponza... A călătorit ceva! Îţi dai seama, cu o mamă româncă şi un tată englezo-francez, nici nu ştii ce naţionalitate are. (

) Deo-camdată, are cetăţenie franceză. În casă vorbim şi în română, şi în italiană, mai scăpăm cuvinte şi în franceză şi în engleză... De copilărit, va copilări 90% în Italia, dar va veni foarte des şi la bunicii din România, pentru că sunt de un real ajutor. Pe urmă, mi-e dor şi mie de ei, de fratele meu, de pri­etenii mei, deci va veni des aici.

James cum s-a acomodat cu felul nostru de-a fi, cu obiceiurile noastre?

Nu prea s-a acomodat, că nici n-a venit prea des, iar când a fost aici n-a avut prea mult con­tact cu tradiţiile noastre. Dar ne înţelege limba, iar acum, că e şi fetiţa, vom veni de mai multe ori, se va adapta şi mai mult.

Ce ai vrea să moştenească cea mică de la tine?

O să par lipsită de modestie, dar mi-aş dori tare mult să moştenească pielea mea. Pare banal, dar nu e. Eu şi mama mea avem o calitate foarte bună a pielii şi, uite, după naştere, n-am rămas cu sem­ne vizibile nici pe faţă, nici pe corp. Dacă vorbim de calităţi umane, aş vrea să fie capabilă de multă iubire, pentru oameni, pentru anima­le, pentru tot ce există în jur. Adaptabilitatea e iarăşi impor­tantă. Şi cred că va îmbrăţişa arta, pentru că deja e atentă la muzică, deja încearcă să cân­te... Poate e şi din cauză că, pe perioada sarcinii, am ascultat multă muzică, mai ales clasică, şi cred că i-am transmis asta.

Şi de la James ce-ai vrea să ia?

El are un calm şi un echili­bru interior fantastic. E foarte răbdător şi are o anume pres­tanţă – ceea ce m-a şi fascinat în primă instanţă la el. E o ca­litate pe care a moştenit-o de la tatăl său. Practic, orice hai­nă ar pune pe el, că e costum sau salopetă de grădinărit, are un mod prin care o înnobilea­ză fără să facă niciun efort, e ceva înnăscut. Şi el călătoreşte foarte mult, e foarte adaptabil, relaţionează cu oricine. Ceea ce cred că i se va transmite şi fetiţei. Oricum, noi suntem mai mereu pe drumuri. Şi, uite, înainte să rămân însăr­cinată, ne gândeam să ne mu­tăm în America, pentru ca el să testeze piaţa de acolo, iar eu să mă înscriu la facultatea de regie. Dar venirea pe lume a Auro­rei-May ne-a amânat un pic planurile. Şi, înainte să ne gândim la America, a fost vorba să mergem la Hong Kong...

Vorbeşti cu atâta lejeritate de colţuri diferite din lumea asta...

Dacă ne auzi cum vorbim, părem excentrici. Începem fraza în italiană şi inserăm, pe parcurs, cuvinte din franceză sau engleză. Când l-am cu­noscut pe James, l-am auzit vorbind aşa şi mi s-a părut uluitor. E ceva de genul: „Alors, domani an­diamo al mare e prendiamo fresh fish“. Şi, dacă mă întrebi ce limbă va vorbi asta mică, nu ştiu să-ţi spun... (

) Chiar sunt curioasă în ce limbă va vorbi prima dată.

Norocul e că „mama“ e un cuvânt internaţional.

Mama, da. Dar tata? (

)

Ce-ţi propui concret să faci în 2016?

Să termin de scris primul meu lungmetraj, la care ţin enorm şi pe baza căruia voi putea apli­ca în iulie la laboratorul de regie de la Sundance. Apoi, vreau să văd dacă am timpul şi posibilita­tea să fac o şcoală de life-coaching – care pentru mine e importantă, pentru că mă ajută să cunosc oameni noi, poveşti noi, din care mă pot inspi­ra pentru viitoarele mele proiecte. Vreau să fac montaj de film, să continuu cu regia şi actoria.

Planuri multe şi mari.

Da, pentru care îmi trebuie şi puţin curaj.

Ai avea curajul să deveniţi şi patru?

Ar fi frumos ca şi fetiţa mea să aibă un frate, aşa avem şi eu, şi James. Şi ideal ar fi să nici nu amânăm prea mult să facem asta. Dar, realist vor­bind, nu ştiu dacă pot face asta acum. Vom ve­dea... Momentan nu simt că am acest curaj.

Cât de multe proiectezi pentru fetiţa ta?

O să râzi, dar să ştii că mă duc cu gândul până în momentul în care voi deveni eu bunică. Nu în sensul că i-aş fi planificat eu viaţa, ci în sensul că am o imaginaţie vastă. Oricum, ea are acces la in­formaţie mult mai mult decât am avut noi, vreau să facă şcoli bune, vreau să poată să se dezvolte în orice direcţie va dori ea şi, evident, vreau să fie un om fericit.

foto: sorin stana; make-up: alina brăilescu (www.abacademy.ro); hairstyle: ingrid morgan - gett’s artistic team; stilist: madena pasăre; vestimentaţie: BCBGmax azria, guess, magazin icon, steve madden, scotch&Soda, g-star raw, magazin collective, next; mulţumim domicilio, şos. pipera nr. 59, bucureşti