Exclusiv! Livia Graur, primul interviu după divorț: "Trebuie să fim oameni și să ne intereseze binele fiicei noastre, atât"

Chiar dacă povestea ei de dragoste din liceu a ajuns la final, vedeta Livia Graur și fiica ei au parte de noi întâmplări și aventuri, care să le scrie alte amintiri de neuitat trăite împreună.

Luna iulie a început cu vestea încă unui divorț, cel al Liviei Graur de Răzvan Graur, unul survenit după 13 ani de mariaj și 20 de ani de relație și care nu era anunțat de nimic. Practic, cum spune însăși prezentatoarea Focus de la Prima TV, s-a încheiat un capitol stufos, care a ținut „mai mult decât jumătate din viața mea“. Un răstimp în care a venit pe lume fiica lor, Renata, pe care am redescoperit-o la o vârstă nouă, cu pasiuni noi și netulburată de schimbările din familie, într-o scurtă plimbare prin parcul Bordei, la ceasul după-amiezii.

Mă bucur că ne-am întâlnit de Ziua Franței, pentru că Franța reprezintă ceva special pentru voi două.

Livia Graur: Reprezintă o parte importantă, mai mult din viața mea. Eu am început școala la Paris, am început chiar și facultatea la Paris, tata locuiește acolo de 30 de ani…

Cum de nu ai rămas acolo?

N-am vrut să rămân. Inițial, asta și-au dorit părinții mei, chiar dacă ei s-au despărțit când eram mică. Era un trend – și încă este! – ca, dacă ai un copil care învață bine, să faci tot posibilul să-l trimiți la studii în străinătate. Eu nu am vrut să plec din România, chiar dacă am început facultatea acolo, și m-am întors în țară. Viața mea era foarte frumoasă aici. Plus că e greu să fii emigrant, pentru că rămâi mereu cu ștampila asta.

Și era o ștampilă prea grea?

Nu știu. Poate dacă aș fi plecat de la niște condiții foarte grele de trai aici, aș fi considerat că merită efortul. Dar eu aveam aici tot ce-mi doream, aveam casă, aveam mașină, aveam prietenii… Venisem după liceu, care a fost cea mai frumoasă perioadă, când am mers cu prietenii în multe locuri, când am trăit la intensitate maximă, după care m-am trezit acolo singură, fără nimeni, Am mai avut vreo doi colegi care au venit în Paris – și au și rămas! Cea mai bună prietenă a mea și colegă de bancă din liceu este în continuare acolo, ținem legătura, ne mai vedem, Dar atunci ea era la Sorbona, eu eram la Nanterre, celălalt coleg al nostru era pe undeva prin Paris. Iar Parisul e foarte mare și ne vedeam rar.

Probabil că, dacă ți-ar fi plăcut vreun parizian, lucrurile ar fi stat altfel.

Poate a cântărit și asta, că eu eram cu fostul meu soț încă din liceu. Doar că mi-au lipsit toate lucrurile, nu doar el, și nici nu luam în calcul să rămân la Paris după terminarea studiilor. Drept dovadă, drumul meu a fost foarte frumos aici. Sunt recunoscătoare și pentru jobul meu, și pentru copilul meu, deci nu regret alegerea făcută.

Tatăl tău cu ce se ocupă acolo?

Tatăl meu este inginer și lucrează la o companie care montează scene, aparatură pentru concerte, dispozitive pentru tot felul de spectacole. A făcut chiar și pentru Disney o cortină automată. E un domeniu foarte interesant, conex teatrelor, cinematografelor, spectacolelor.

Când mergeți acolo în vacanță, vă duceți strict în Paris sau vă plimbați prin Franța?

Cât a fost Renata mica, am mers strict în Paris. Acum, pentru că n-am mai fost de patru ani și nu l-am văzut pe tata deloc, de când cu pandemia, am revăzut cu ea tot ce știam din Paris, n-a fost timp să mergem și în zona rurală. Acum câțiva ani am fost cu tata să vedem castelele de pe valea Loarei, am fost și la Bruxelles, dar pentru asta trebuie timp. Iar, de data asta, Renata s-a simțit și rău, a făcut o toxiinfecție alimentară, cu febră, cu chemat salvarea la miezul nopții… Apoi, după vacanța la Paris, a fost și în Austria, la fosta mea soacră, care locuiește în Salzburg, acum merge cu mama mea la munte, după care vom pleca iarăși împreună la sfârșitul lunii august, în Tunisia.

Renata mai are puțin și face 10 ani.

Da, este o Fecioară autentică. Adică este foarte critică, fixistă, panicoasă, foarte atentă cu propria-i persoană, meticuloasă, perfecționistă.

Se spune că un copil vine cu lecțiile lui pentru părinte.

Da, ea e cea mai importantă lecție a mea.

Cu ce ai greșit de trebuie să te ordonezi, să te perfecționezi?

(zâmbește) Ordonată eram, dar perfecționistă n-am fost niciodată. Sunt obișnuită să fac mai multe lucruri deodată, prin casă mai ales, ca să am timp să le bifez pe toate. Dar dacă e să fi învățat ceva, cea mai importantă lecție pe care mi-a dat-o Renata este lecția răbdării.

Ei îi dai sarcini?

Nu prea. Singura ei sarcină e să adune frunzele de pe gazon, dar nu se prea achită de ea. Momentan, treaba ei e școala și atât. În schimb, Renata are alte înclinații, e creativă și, de exemplu, are o pasiune pentru ornat platouri.

Renata: Da, îmi place să fac plating-uri.

Dar tu mănânci? Că pare că nu prea…

(râde) Da, mănânc orice. Sunt fan mâncare italienească, chiar mănânc, dar am un metabolism foarte bun. Am o viață agitată și sunt mereu pe fugă. Prima mea masă e undeva la ora 16.00, pentru că micul dejun reprezintă o cafea, după care am o grămadă de lucruri de făcut până plec la Prima TV, apoi intru să prezint jurnalul de la ora 14.00 și de-abia după ce ajung acasă reușesc să mănânc ceva. Eu mănânc ca să trăiesc, Renata face o adevărată plăcere din asta. Face niște farfurii foarte frumoase.

Înseamnă că îi place design-ul.

Renata: La fel fac și cu jucăriile, îmi place să amenajez case pentru păpușile Barbie.

Livia: Are 63 de păpuși Barbie, atât fete, cât și băieți. Are două cutii mari doar cu Barbie, una doar cu păpuși, alta doar cu accesorii pentru păpuși.

Cu cine seamănă ea mai mult, cu tine sau cu tatăl ei?

Eu pare că am lipsit din ecuația asta. (râde)

La aproape 10 ani, o simți ca pe o mică prietenă?

Livia: Da, discutăm absolut tot. Și-mi doresc ca, la fel cum sunt prietenă cu mama și-i spun absolut orice, la fel să facă și Renata cu mine, pentru că un prieten mai bun decât mama n-o să existe niciodată.

Tu cum ești acum?

Am trecut printr-o perioadă destul de grea. Am avut un șoc, dar acum sunt bine. Mă întreb și eu cum de am reușit și cum de sunt atât de bine, iar explicația este că Dumnezeu nu-ți dă niciodată mai mult decât poți duce și te întărește atunci când ai nevoie. Iar Renata a fost motorul meu de remontare.

E greu după ce ai trăit 20 de ani cu cineva.

Da, e mai mult decât jumătate din viața mea.

E un capitol stufos.

E un capitol stufos, cu siguranță cu părțile lui bune și foarte bune. Păcat că s-a ajuns aici.

Nu se mai putea face nimic?

Din punctul meu de vedere, nu.

A rămas loc de „Bună ziua“ între voi?

Da, oamenii educați își lasă mereu loc de „Bună ziua“, nu se bat, nu se omoară, nu-și scot ochii.

Rămâneți parteneri, în cazul Renatei?

Da. Trebuie să colaborăm, pentru că așa cum eu sunt mama ei, așa el e tatăl ei și lucrurile astea nu le va schimba nimeni niciodată. Trebuie să fim oameni și să ne intereseze binele ei, atât.

Ai regretul că ți-ai dăruit cei mai frumoși ani unei singure relații, încă din liceu?

Nu, nu regret, pentru că, în primul rând, o am pe Renata. Eu mi-am dorit foarte mult să fiu mamă tânără, ca să avem o legătură strânsă și să nu fie o mare diferență de mentalitate, să merg pe stradă cu fiica mea și să se întrebe lumea care e mama, care e fiica. Dar, legat de relație, eu nu mi-am pus niciodată problema așa. Pentru mine, omul pe care l-am avut alături, pe care îl iubeam și-l respectam era omul meu și universul meu.

Și puteai merge cu el până la capăt…

Da.

Și acum, din păcate, basmul s-a încheiat.

Da. Multă lume mi-a spus asta, că acum nu prea mai sunt perechi care să-și trăiască povestea pe viață. Nu știu, așa a fost să fie în cazul meu. Eu sunt de părere că nimic nu este întâmplător și că Dumnezeu are alte planuri.

Dar tu ai simțit că se schimbase relația voastră în ultimul timp?

Când cunoști un om de 20 de ani, simți niște lucruri.

S-a consumat relația?

Nu știu, n-am o explicație și nici nu mi-am pus întrebările astea. Pe mine, când mă dezamăgești, mă dezamăgești. Iar când pun capăt, nu mai privesc în urmă. Și cred că asta e ceea ce mă face să fiu bine acum.

Simți nevoia unei călătorii sau unui timp petrecut tu cu tine?

Nu. Știu că e un clișeu, dar recunosc că am reînvățat să am timp pentru mine, să-mi dau mie mai multă atenție și să mă pun pe primul plan – după Renata, evident! Și poate asta e și lecția pe care ar trebui s-o aplice toate femeile, până să ajungă în punctul să aibă acest regret.

Acum te placi mai mult?

Hm, eu sunt aceeași, nu m-am schimbat. Alții s-au schimbat în jurul meu.

FOTO: Sorin Stana