Interviu exclusiv Maria Marinescu& Alin Petrache: „Puţini au curajul de a avea cinci copii“

Ne-am întâlnit într-un loc semnificativ pentru Alin. Lângă terenul de rugby de la Arcul de Triumf, acolo unde s-au pe­trecut marile sale întâmplări pozitive. Acolo a devenit sportiv şi tot acolo a cunoscut-o şi pe Maria Marinescu. Am apreciat un fel de rela­xare în care-şi trăiesc viaţa. Am remarcat în povestea lor un tip de firesc în care lucrurile se întâmplă. Firescul e ceva foarte rar. Ei sunt o familie mare, patru copii şi urmează al cinci­lea, trăind firesc cu bucuria de a fi împreună.

Maria Marinescu şi soţul ei, Alin Petrache

Ce mai faceţi? În ce moment ne-am întâlnit?

Alin E un moment în care e toamnă, e frumos şi ne aducem aminte de cum ne-am cunos­cut.

În fiecare toamnă?

Da, când îngălbenesc frunzele, de asta ne aducem aminte. Încercăm să ieşim din ce în ce mai des în parc, seara.

Nu te vedeam aşa romantic. Nu păreai genul acela.

Nu prea m-aţi văzut, în general. Partea sen­sibilă am moştenit-o de la mama. Bine, moşte­nesc multe de la părinţii mei. Întotdeauna cu gena mergem mai departe.

Cu gena şi cu Maria.

Maria este femeia vieţii mele. Am avut aşa un noroc să se oprească timpul în loc în acel moment şi să întâlnesc femeia care mă împli­neşte!

O conjunctură...

Întâlnirile astea se produc pe un fond sufle­tesc. Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Noi suntem o familie mai credincioasă.

Şi Maria e la fel?

Este, chiar dacă nu părem, să ştii că ne tra­gem unul pe altul după el. Sunt domenii în care e ea mai puternică şi mă trage după ea şi invers.

Întâlnirile astea ne şi schimbă într-un fel. Ce-ai reuşit să schimbi la el?

Maria Nu cred că am vrut să schimb ceva.

N-am schimbat nimic la Maria.

Sigur, am schimbat în tabieturi, în lu­cruri care ne plac. Ne-am influenţat reciproc. Dar lucruri mici.

Mâncăm în pat, ne uităm la filme.

Stăm foarte mult doar noi doi. Foarte mult! Nu mai avem nevoie de nimeni.

Şi nu intervine aşa, o plictiseală?

Absolut deloc. Pe măsură ce trece timpul, ne dorim şi mai mult să stăm unul cu altul.

Dar să ştii că nu suntem la fel, suntem yin şi yang.

Dar sunt lucruri unde semănăm foarte bine. La temperament. Suntem ambii pasio­nali, temperamentali şi orgolioşi. Avem multe în comun, multe care se bat cap în cap, dar văd că am reuşit să le depăşim şi să ne com­pletăm. N-a fost uşor din prima, ambii suntem firi vulcanice.

Venim din lumi extrem de diferite, total opuse. Ea vine dintr-o lume a modei, bizară pentru mine uneori. Eu vin din lumea spor­tului, n-am prea avut legătură cu alte lumi. Dar să ştii că ea a îmbrăţişat foarte tare lumea asta. Şi eu încerc s-o înţeleg pe a ei.

Îţi schimbi vestimentaţia?

Eu mă îmbrac doar în albastru. Toate cos­tumele mele sunt în nuanţe de albastru.

Aici parcă ai interveni, Maria.

Aş interveni, dar n-am loc. (râde). Dar dacă e ceva care nu-mi place, nu poartă. E stilul lui şi-i stă bine. Doar despre cravată mă întreabă.

Cine ia deciziile? Cine stabileşte concediile? Aici cine se impune?

Le luăm împreună.

Eu vin cu ideea, eu caut mai mult. Mie îmi plac mai mult vacanţele. El vine cu ideile despre locurile în care să mergem cu copiii. Eu aleg locurile în care mergem singuri.

Eu sunt un pic mai patriot. Pe mine mă bucură frumuseţile patriei. Îmi place ţara noastră. Am călătorit mult, cu cantonamente, cu sportul. Eu îi prezint ei ţara, ea îmi prezintă străinătatea.

Ca să dăm o notă de credibilitate discuţiei, unde te enervează?

Uneori e mai încăpăţânată ca mine, uneori e mai răutăcioasă ca mine, dar să ştii, lucrurile astea mă fac mai puternic.

Maria?

Cred că s-ar plictisi dacă n-aş fi aşa.

Apropo de mersul în vacanţă, cum faceţi cu copiii? Iertaţi-mă, dar par mulţi.

Ne facem planul deja pentru anul viitor. Până acum eram şapte, de acum suntem opt.

Maria e însărcinată, aţi vrut amândoi să mai vină un copil sau aşa s-a întâmplat?

E o minune de la Dumnezeu şi o bucurie, aşa a fost să fie. Maria are un copil, eu am trei, şi acum vine al cincilea copil din casă. Cu noi şapte şi cu încă o persoană care ne însoţeşte, opt, deci cam jumătate de avion tot trebuie să luăm.

Era păcat ca la cea mai frumoasă poves­te de dragoste să nu vină şi un copil.

Nu vi se par mulţi?

Ni se par.

Ar fi monoton fără ei. Ne descurcăm.

Eu am nevoie de locul meu. Am nevoie de timpul meu, am spus de la început: la noi în cameră nu doarme niciun copil. (râde) Şi m-a înţeles. Eu am nevoie de spaţiul meu şi amân­doi avem nevoie de timpul nostru. Dacă ai co­pii, asta nu înseamnă că trebuie să se piardă ideea de intimitate în cuplu.

Deci vezi, plusuri şi minusuri.

Deci se doarme fără copii.

Se doarme milităreşte, ca la armată, doar când avem voie. Nu suflă nimeni.

Şi reuşiţi să manageriaţi această situaţie. Cine vă sprijină?

Avem trei bone, o avem şi pe mama, ne descurcăm.

Dar să ştii că vin pe rând, nu sunt toate trei deodată, dar e dificil, da. Dar ce nu e greu nu e frumos.

Mama vine în weekend.

Ei, copiii între ei, cum vi s-a părut că relaţionează? Nu ştiu vârstele.

Şase, şapte, opt şi paisprezece.

A contat mult că s-au înţeles. Dacă nu convieţuiau, n-aveam cum.

Toţi copiii se mai ceartă, dar în general se înţeleg. Şi mi se pare că se iubesc. Au grijă unii de alţii, sunt apropiaţi.

Pe zona estetică a copiilor cred că ai o intervenţie decisivă.

Da, le dau sfaturi şi uneori le şi ascultă. Le­vin e singurul care nu are încotro. Casa trebu­ie să fie decorată după gustul meu. Aici m-a înţeles şi m-a susţinut.

Eu ştiu că acolo unde nu te pricepi, nu te bagi, aşa că tac mucalit şi o las.

Dar îi place după aceea. El aduce mereu flori acasă.

Flori, de obicei, aduci când ai făcut ceva.

Nu e cazul la mine, ar însemna că fac în­truna ceva.

Lui îi plac florile mai mult decât îmi plac mie. Se opreşte, îmi culege flori de peste tot, chiar şi la semafor sau de prin copaci.

Poate e vorba despre tine, Maria, nu despre ele. Poate că-i place să te vadă cu flori în mână.

Până la urmă, e vorba despre frumos, despre împlinirea frumosului cu lucruri fru­moase. Noi, bărbaţii, uităm să facem aceste gesturi.

Strică piaţa, Maria.

Piaţa e stricată de mult. Uite, îmi place să fac piaţa. Îmi place să merg cu copiii în piaţă. Îmi place să mă ocup să avem de toate în casă, să nu lipsească nimic.

Mă întorc la copii. A fost o situaţie greu de mediat.

Da, a durat ceva până ce am reuşit să ne armonizăm.

Parcă fostul tău soţ aprecia grija actualului, parcă aşa am citit.

Nu ştiu, n-am auzit asta, dar ar trebui, da.

Levin e ca şi copilul meu, da. Face parte din familie, e băiatul meu. Merge cu mine la meciuri, îl iau peste tot. Sunt lucruri uzuale, sunt lucruri normale.

Da, mă gândesc că nici pentru el nu a fost uşor să accepte, sau, în fine, nu-l cunosc. Poate e un băiat sociabil.

A fost un lucru foarte important că Le­vin îl iubeşte pe Alin şi de la început l-a plăcut. Iar Alin e un tată foarte bun, cel mai bun. Asta a contat enorm. Poate cineva fără copil nu în­ţelege.

Asta e, de fapt, frumuseţea vieţii, familia, copiii, dragostea. Cine ar fi văzut-o vreodată pe Maria să stea cu atâţia copii în casă? Cine m-ar fi văzut pe mine că sunt aşa cum te-ai mirat tu că sunt?

Ţie nu ţi se părea un tip dur la început?

Eu nu-l ştiam pe el, pentru că nu mă uitam la emisiunile de sport la care participa. Deci nu-l ştiam deloc.

Sunt două lumi paralele, care nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Eraţi acasă când aţi aflat că o să fiţi iar părinţi?

Eram acasă, da. Bineînţeles, a sunat-o pe mama ei, mama s-ar fi bucurat şi ea foarte tare, dar s-a prăpădit de mult.

N-am spus aşa, din prima. La început am ţinut pentru noi.

Pentru noi e o bucurie, puţini au curajul de a avea cinci copii.

E şi un pic de inconştienţă aşa, cel puţin în cazul meu. Dar e şi frumos să te arunci aşa în viaţă.

Să ştii că Maria e foarte strictă, eu sunt mai maleabil cu copiii. Ea e foarte ordonată cu ei. Eu mă mai mulez pe programul lor.

Poliţistul bun şi poliţistul rău.

Şi ambii în final poliţişti, da.

Altfel e greu, că sunt mulţi. E nevoie

de organizare.

Gândeşte-te, unul face înot, unul face tenis, altul gimnastică ritmică. Celălalt face handbal, de exemplu, engleză, franceză. E o nebunie, dar o nebunie frumoasă. Asta în­seamnă familie. Sunt valori pe care încercăm să le imprimăm şi lor, societatea, în general, tinde să nu le mai aibă. Noi ţinem la ele. Poate că asta era bucuria, poate că d-asta ajungeau bunicii să dicute despre o căsnicie de 40 de ani. Am foarte mulţi prieteni care-şi doresc să devină părinţi şi nu reuşesc. Pentru noi e o binefacere faptul că vom avea împreună un copil, s-a întâmplat aşa.

Şi s-a întâmplat şi să fie băiat.

E primul meu băiat, îmi va duce numele mai departe. Poate ne mai gândim şi la o fată.

Ce zici Maria?

Eu întotdeauna mi-am dorit şi o fată.

Dar ce zici de ideea lui Alin?

Şase copii? (râde)

Deci rămâne că urmează un băiat şi aşteptaţi în continuare şi o fată.

Da, ca să aibă ăsta micul cu cine să se joace, că ceilalţi vor fi prea mari.

foto: sorin stana