INTERVIU Florentina Fântânaru: "Nu m-am agăţat de trecut, nu m-am hrănit cu amintiri." Confesiuni despre cum şi-a regăsit echilibrul
La 14 ani de când s-a lansat pe micul ecran cu seria ei de interviuri în care ştie să-şi descoasă invitaţii cu atâta eleganţă şi sensibilitate, Florentina face un bilanţ şi se lasă, la rândul ei, descusută, pentru a demonstra că, aşa cum spune ea, nu are subiecte tabu
Vorbeşte foarte rar despre viaţa personală şi despre Florentina Fântânaru cea de dincolo de micul ecran. Pentru că pur şi simplu e obişnuită ca ea să adreseze întrebările – vreo 60, pe care le pregăteşte pe parcursul săptămânii pentru ediţiile din weekend ale „De-a viaţa ascunselea”, de la Antena 3. Dar viaţa Florentinei nu a fost nici pe departe atât de liniştită şi lină precum curge glasul ei în interviurile în care invitaţii se simt... ca la spovedanie. Despre drama de acum zece ani, când şi-a pierdut soţul, presa a relatat – mai puţin sau deloc s-a scris despre călătoria ei de vindecare în deceniul care a urmat, despre cum a depăşit trauma şi a luat viaţa de la capăt pentru a putea fi cea mai bună versiune de mamă pentru fiul ei, Dragoş. Am vorbit despre toate acestea şi despre echilibrul pe care l-a regăsit în noua relaţie, discuţia cu Florentina fiind un dialog cât se poate de potrivit începutului de an. Pentru că e despre forţa interioară şi redescoperirea entuziasmului...
După 14 ani de interviuri cu oameni din cele mai diverse domenii, ce faci când chemi un invitat la al treilea sau al patrulea interviu - cauţi în arhivă şi vizionezi interviurile sau pur şi simplu îţi aminteşti momentele esenţiale ale discuţiilor anterioare?
Florentina Caut în arhivă doar când facem o ediţie omagială, remember. Uneori mă uit la ediţii mai vechi cu o curiozitate de telespectator, însă încerc să nu repet, sunt atât de multe lucruri de întrebat despre un om, încât e păcat să repeţi aceleaşi poveşti...
Melodia ta de suflet spui că este „Sensitive kind“ - JJ Cale. Ai momente când simţi că sensibilitatea îţi este inamic?
Sensibilitatea nu îmi este inamic, mă ajută subtil, mă face să mă integrez în lumea omului din faţa mea, mă ajută să îl descopăr, îl simt după cum respiră. Simt cum devenim compatibili, iar sensibilitatea mă face să rezonez cu toţi invitaţii, chiar dacă se întâmplă doar în acele momente.
Mi-ai spus, în acelaşi timp, că sensibilitatea de pe micul ecran ţine şi de starea creată în timpul interviului - dar că, în realitate, Florentina Fântânaru are şi faţete ale personalităţii pe care publicul nu le cunoaşte, este o femeie foarte puternică, una care a evoluat mult şi faţă de primul interviu din OK.
Nu joc un rol la televizor: sunt eu, cea adevărată. Cred că cine m-a însoţit ca telespectator în toţi anii ăştia a sesizat schimbare, evoluţie. Nu mai sunt cea de acum 14 ani şi cred că nimeni nu mai este, toţi evoluăm într-un fel sau altul. Sunt o persoană care îşi păstrează firescul, nu mă ascund, dar nici nu mă expun la toate evenimentele. Sunt o persoană casnică, cu un gust maxim pentru călătorii, cam aşa m-aş descrie.
Ce ai descoperit despre tine în această pandemie? Mă gândesc că tu eşti omul care pune întrebările - ce întrebări despre tine a ridicat înăuntrul tău această perioadă?
Am realizat că, în tot iureşul creat de fake news, trebuie să-mi păstrez capul limpede. Primeam zeci de mesaje pe WhatsApp cu informaţii amestecate şi multe eronate. Am avut răbdare să caut, să gândesc şi să discern. Să nu fac greşeala de a trimite mai departe o informaţie falsă. Am realizat că suntem în continuare naivi şi uşor de manipulat.
Ce a fost cel mai greu pentru tine în această perioadă pandemică?
M-am gândit foarte mult când am luat decizia să-l vaccinez pe fiul meu. Am discutat cu medici bine pregătiţi şi am înţeles că cel mai bine pentru el este să-l vaccinez.
Sora ta este asistentă medicală la ATI. Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre această latură a pandemiei simţită de tine prin prisma ei...
Dacă sora mea nu lucra în secţia Covid, nu ştiam realitatea crâncenă, decât din reportajele colegilor mei de la Antena 3. Mi-a fost teamă pentru ea, a trecut prin boală, nu i-a fost uşor şi cred că tot ceea ce a trăit împreună cu bolnavii pe care i-a îngrijit n-o să uite niciodată. Deşi ştiu că uitarea este un proces esenţial în reglarea emoţională şi sănătatea mintală. Ea este eroina familiei noastre şi mă mândresc cu ea, pentru că are grijă de toată familia noastră.
Cum percepi trecerea timpului, îţi este teamă de ea?
Îmi dă sentimentul că multe lucruri se repetă, ca entuziasmul se diminuează, dar încerc, zilnic, să am gânduri noi, să creez situaţii noi, să gândesc perspectiva, pentru că numai aşa ţii creierul în priză şi nu te blazezi.
Dar cum te raportezi la intervenţiile estetice?
Timpul trece, iar noi vrem să stea în loc, mai ales când e vorba de expunere la televizor. N-am făcut până acum operaţii estetice, dar am avut intervenţii cu substanţe care să-mi menţină tenul, cu aminoacizi care ajută la stimularea celulară, regenerare. Orice îmbunătăţire estetică e binevenită dacă rezultatul este armonios şi firesc.
Peste o lună vei împlini 48 de ani. Ce faci de ziua ta? Ştii de ce te întreb asta - cu două zile înainte de ziua ta de naştere, în 2011, soţul tău a pierdut lupta cu o boală crâncenă.
Vorbeam mai devreme despre reglarea emoţională. Vindecarea începe cu recunoaşterea problemei. Au fost ani lungi în care mi-am dat răgaz şi am creat perspective. Nu m-am agăţat de trecut, nu m-am hrănit cu amintiri. Am reuşit să dobândesc propria armonie că să pot creşte un copil echilibrat...Dorinţa mea ţine de echilibru, ţine de o preocupare permanentă pentru ceea ce-mi spune inima. Mă bucur pentru fiecare an care trece şi care adaugă trăiri echilibrate. De ziua mea mă voi bucura de omul care am ajuns astăzi, voi pune la cale o călătorie la Festivalul Lalelelor, în Olanda, şi voi ciocni un pahar de şampanie pentru cei 48 de ani, împreună cu cei dragi.
Fiul tău are 15 ani, a crescut odată cu emisiunea, cum spui tu. Cum este să fii mama unui adolescent în ziua de azi? Cu ce te provoacă?
Când am primit propunerea de angajare, îi luam din moţ lui Dragoş, avea 1 an. E minunat să fii mamă, iar să fiu mama lui Dragoş care pe 18 ianuarie împlineşte 16 ani, e o fericire absolută. Mă fericeşte gândul că l-am adus pe lume să-i fiu mamă şi să trăiesc sentimentul în toată deplinătatea sa. Îmi plac întrebările lui, de multe ori m-a inspirat cu ele şi sper să continui să mă pricep să-i dau răspunsuri...
Cândva, fiul tău se speria când întârziai acasă. Acum e invers: tu te sperii? Eşti o mamă grijulie?
Sunt o mamă prevăzătoare, perioada pandemiei ne-a pus în gardă şi mai mult. Aş fi vrut că fiul meu să trăiască viaţa de liceean aşa cum era pe vremea mea, în libertate, cu concerte, cu bairamuri pe bandă, cu întâlniri dese... Mă bucur mult că are prieteni, că râd împreună, că glumele au continuat, chiar dacă cu masca pe faţă.
Ce simţi că a moştenit Dragoş de la tatăl lui?
A moştenit pasiunea pentru ingineria de maşini. Pentru asta se pregăteşte, la asta visează, are o rigoare a gândirii, o seriozitate şi un fel de a fi echilibrat şi înţelegător, echilibru întrerupt uneori de câte o izbucnire aşa mai colerică, precum eram eu odinioară.
Acum ai spune că eşti un om răbdător?
Am învăţat să fiu. A fost greu... Cred că vârsta ne aduce ani în plus, dar şi răbdare.
Ce te sperie cel mai tare?
Mă sperie lipsa coerenţei, a consecvenţei din felul în care merg lucrurile în România. Mă sperie că nu lucrăm împreună la perspectivă, ci fiecare e pe cont propriu, se descurcă cum poate. Ăsta e ritmul de viaţă în România, ăsta e crezul nostru... Este frica pe care o poartă şi generaţia mea, ca multe altele de dinainte şi de după. Nu ştiu dacă vindecarea va începe, deşi noi toţi conştientizăm câte probleme are societatea noastră. Întotdeauna ne-am agăţat de speranţă. Aş vrea, însă, să ne sporească încrederea, în primul rând în noi.
Spuneai într-un interviu că nu practici niciun sport, nu bei alcool, nici cafea şi nu fumezi. Cum scapi de stres?
Am învăţat să trăiesc cu stresorii. Cred în adaptabilitatea fiinţei umane, dar mai cred că de cele mai multe ori fiinţa umană îşi creează singură stres şi se complace. Am învăţat să elimin tensiunea psihologică pentru că asta cauzează tulburări somatice, îmbolnăvire. Ţine de mine, de fiecare dintre noi să conştientizăm..
Care este defectul tău cu care te lupţi cel mai tare?
Nu mă mai lupt cu nimic. Am învăţat şi asta, să mă accept aşa cum sunt, învăţ zilnic îngăduinţa faţă de mine şi fată de cei din jur. Iubirea şi acceptarea celorlalţi începe cu iubirea şi acceptarea de sine. Am realizat că suferinţele, lecţiile prin care am trecut m-au adus aici...
„Cred că pot să întreb despre viaţă, pentru că am adus viaţă, cred că pot să întreb despre moarte, pentru că am văzut cum a venit şi moartea. Cred că pot să întreb despre orice. Nu cred că am subiecte tabu“, spui tu. Dar tu ai subiecte tabu atunci când tu eşti cea intervievată?
Nu am subiecte tabu, dar ştiu că trebuie să am o anumită delicateţe când vorbesc despre lucruri care ar putea leza sensibilitatea, crezurile, convingerile cuiva.
Totuşi, acum trei ani spuneai că eşti într-o relaţie, dar despre asta nu vorbeşti. Este discreţia parte din brandul tău?
Sunt într-o relaţie de 6 ani. Şi e adevărat că discreţia face parte din brandul meu. Discreţia este o virtute care este necesară în unele medii.
Căsătoria mai este o opţiune valabilă pentru tine - sau nu simţi că îşi mai are sensul în această etapă a vieţii?
Nimic nu îşi pierde sensul în viaţă, dacă eşti pe sensul ei, pe sensul care te împlineşte, care te face fericit. Şi acum sunt.
Emisiunile tale pe teme religioase, dialogurile tale cu preoţi, teologi nu ar putea avea profunzimea pe care o au dacă tu nu ai purta atât de intens credinţa în suflet. Cum l-ai descoperit pe Dumnezeu - ca sprijin în momentele grele sau credinţa ţi-a fost transmisă de mică?
Întotdeauna l-am purtat cu mine pe Dumnezeu şi nu cred că m-a părăsit vreodată. I-am simţit protecţia, i-am simţit încercările, i-am simţit prezenţa în perioade diferite din viaţa mea. Pot să vorbesc despre minuni pentru că le-am trăit şi s-au manifestat prin oamenii pe care i-am întâlnit când am avut nevoie.
Vorbeşte-mi despre o astfel de minune...
Am aflat despre părintele Arsenie Boca în 2012 şi l-am primit în viaţa mea ca pe un prieten de care mă rătăcisem, a fost o reunire şi de atunci îi simt protecţia în toate lucrurile pe care le fac. Acum un an am făcut o emisiune despre părintele Arsenie, cu doi oameni de care sunt legată sufleteşte, profesorul Constantin Dulcan şi părintele Necula. Aceşti doi oameni au fost nădejdea mea în clipe de încercare, îi port în inima mea şi ştiu că părintele Arsenie Boca ne-a adus împreună.
Ce spui când oamenii te compară cu Eugenia Vodă?
Eugenia Vodă a fost o inspiraţie pentru mine, pentru că realizăm cumva acelaşi gen de interviu. Anul viitor împlinesc 15 ani de când realizez acest format din care am ieşit de multe ori, nu este doar un interviu confesiune. Am realizat emisiuni despre Titulescu, Iorga, despre psihologia poporului român, despre depresie şi anxietate, despre impactul unei cărţi ca „Inteligenţa materiei” în societatea românească. Sunt atât de multe subiecte de interes, iar dorinţa de cunoaştere a publicului mă stimulează pentru a realiza o emisiune premium.
Ce emisiuni de interviuri din afară urmăreşti?
Au fost ani în care am urmărit „Vie privée, vie publique“ pe France3, foarte mulţi ani am urmărit Oprah şi încă urmăresc Ellen DeGeneres Show.
Cum ţi-ai petrecut Sărbătorile? Găteşti bucate tradiţionale de Crăciun?
Întotdeauna gătesc mâncare tradiţională. Am petrecut în Bucureşti şi Galaţiul natal, împreună cu toţi cei dragi. Şi mă bucur că l-am crescut pe fiul meu cu mâncare românească, gătită cum am învăţat la mama acasă, la Galaţi. Am câteva slăbiciuni: slăninuţă şi jumări. (râde) Da, sunt o femeie urbană crescută tradiţional, aşa cum au fost crescuţi toţi prietenii mei din copilărie.
Cu ce gânduri ai făcut tu, în aceste vremuri altfel, trecerea dintre ani?
Am învăţat că e important să intri într-un an nou cu gânduri noi şi am învăţat de la specialişti în neuroştiinţe că cel mai bun mod de a-ţi prezice viitorul este să îl creezi. Dacă nu eşti definit de perspectivă, gândurile vechi, amintirile îţi fac viaţă predictibilă.
Foto: Sorin Stana
