INTERVIU Iulia Vântur: ”Nu mi-am făcut planuri să rămân în India”

Nu-i uşor să fii în pielea ei, asta e clar. Dar nici cel care-i pune întrebări nu are o postură uşoară. Credeţi-mă! Eram în holul unui hotel. Aşteptam ca Iulia să coboare. Era la machiaj, urma şedinţa foto. E adevărat

Nu-i uşor să fii în pielea ei, asta e clar. Dar nici cel care-i pune întrebări nu are o postură uşoară. Credeţi-mă!

Eram în holul unui hotel. Aşteptam ca Iulia să coboare. Era la machiaj, urma şedinţa foto. E adevărat, am aşteptat ceva. Face parte din farmecul ei. Co­boară mai greu, dar când o face, are zâmbetul acela care şterge timpul. Îşi conştien­tizează succesul, îi place să fie importantă. Dar ce este drept, parcă şi nouă. Sperăm să nu ne lase, ne stă bine împreună. Nouă, ca ţară.

Despre Iulia

Îmi place numele tău, Iulia. Mă tot gândesc la el. E un nume bun: Vântur.

Iulia Mulţumesc! Ce-ţi inspiră?

Îmi inspiră prima întrebare. Ce vânt te aduce pe la noi?

Vânt de dragoste. De bunătate. De bucurie.

Chiar mă gândeam. Când nu te-am văzut zâmbind?

Păi de ce să nu zâmbesc? E cel mai frumos lu­cru pe care îl putem oferi.

Eşti prea fericită.

Prea fericită? Nimeni nu e prea fericit. Cred că mai degrabă sunt binecuvântată. Dacă poţi spune că sunt fericită pentru că mă simt bine­cuvântată, da, sunt.

Deci nu ne păcăleşti?

De ce să te păcălesc?!

Sub zâmbetul acesta nu se ascunde nimic.

Nu port chiar tot timpul zâmbetul. Mă mai poţi vedea şi preocupată.

Celebritatea te condamnă la fericire, Iulia.

Celebritatea nu e un job neapărat, dacă asta vrei să spui. Doar dacă-mi cere el (fotograful), pentru o fotografie să zâmbesc. Atunci, da.

Deci uneori zâmbetul e şi de poză.

Câteodată. Starea de bucurie ţi-o induci. Dacă te simţi bine, apare şi zâmbetul.

D-aia te-am întrebat ce vânt te aduce. Mă bucur că te-ai întors. Credeam că te-am pierdut!

De ce să mă pierzi? Întotdeauna mă întorc.

Noi am investit în tine, Iulia.

Spune-mi. Ce-ai investit în mine?

Noi, publicul. Afectivitate.

Ce frumos! Mulţumesc. De-asta mă întorc. Şi nu doar publicul, dar şi oamenii mei apropiaţi. Şi ei au investit.

Cine sunt oamenii tăi apropiaţi?

Părinţii mei. Prietenele mele. Prietene din co­pilărie…

Ai prietene din copilărie.

Cea mai veche e cea cu care sunt prietenă de la trei ani. Locuieşte în Iaşi. I-am botezat si fetiţa, pe finuţa mea, deci între timp ne-am şi înrudit.

Prietenă de la trei ani! Mă feresc să fac un calcul. Să zicem de peste 20 de ani prietene.

Chiar 30.

Ea remarcă la tine că te-ai mai schimbat? Succesul mai schimbă.

Dacă mi-a rămas prietenă, tu ce crezi? Cred că anii sudează relaţiile. Nu cred că mai trebuie aduse dovezi de dragoste într-o astfel de priete­nie. Ea ştie cât de mult o iubesc şi cine sunt.

Deci nu consideri că te-ai schimbat.

Dacă mă întrebi, îţi spun că m-am schimbat în bine.

Eu nu te întreb niciodată de defecte. Te întreb doar de calităţi.

Pot să-ţi spun şi defecte. Nu e o problemă. Eu mă accept aşa cum sunt şi ştiu că lucrez cu defectele pe care le-am identificat. Că asta e cel mai greu, să le identifici, să le accepţi.

Nu cred că vei putea să-mi spui dintre defectele tale mari. Îmi vei spune perfecţionismul.

Câteodată investesc prea mult în oameni. Dar n-am să-ţi spun asta. Dar sensibilitatea? Cred că poate fi trecută la defecte.

Mă mai gândeam. Nu e uşor să ai succes. Să-l porţi.

Da, nu e uşor de manageriat. Succesul are două căi. Una e în sus. Cealaltă în jos. Important este să reuşeşti să rămâi om.

Dacă ne întâlneam acum zece ani, vorbeam la fel?

Da. Zâmbeam mult mai mult. Nu trecusem prin experienţele astea prin care am trecut. Eram uşor mai naivă. Poate. E vorba de întâm­plările care trec peste tine, de-a lungul anilor.

Ce-ţi place cel mai mult la viaţa ta?

Îmi place că am aceiaşi oameni lângă mine, oamenii pe care îi iubesc. Oameni importanţi şi buni. Am reuşit să-i păstrez lângă mine. Şi-mi plac experienţele pe care le-am trăit în ultimii ani. Îmi plac la nebunie. Îmi place să experimen­tez şi am primit cadoul acesta de la viaţă: am călătorit şi am cunoscut oameni. De aici cred că-ţi iei toată înţelegerea în viaţă. Răspunsurile le găseşti dacă ştii să cauţi.

Eşti un om uşor de invidiat.

Nu mă invidia! Iubeşte-mă!

Păi eu? Te invidiază cele care ar vrea să fie în locul tău.

E uşor să invidiezi, dar suntem unici, diferiţi. Fiecare cu locul lui. Cu „specialul“ lui. Dacă am şti să ne găsim „specialul“, nu ne-am mai invidia.

Dacă ai fi o tânără, reporter în Iaşi…

Am fost.

D-aia zic. Dacă ai fi acum şi ai vedea-o la televizor pe Iulia Vântur zâmbind, în cadrele în care zâmbeşti tu, nu te-ai privi cu invidie?

Cred că aş spune: „Ce viaţă minunată, plină de glamour. Nu trebuie să facă nimic, totul îi vine la picioare!“.

Şi? Nu e aşa?

Nu e aşa. Evident că nu e aşa. Şi eu plătesc facturile. Şi eu fac curăţenie în casă. Şi eu duc gunoiul.

Sper că nu vrei să vorbim despre problemele tale.

Nu. Nu mă plâng, nu mă doboară problemele.

Când ţi-ai dat seama că eşti o femeie frumoasă?

Bună întrebare.

Doar întrebări bune pun.

Am observat. La începutul carierei, când eram model, toată lumea remarca asta, că sunt frumoa­să. Mie nu mi se părea atât de important. Ce-ţi spuneam mai devreme despre acel special. Mi se părea important să scot la iveală acel special. Fru­moase erau multe fete. Şi cred că undeva după 28 de ani am început să stăpânesc frumuseţea. După 28 de ani am avut sentimentul acela că sunt fe­meie. M-am simţit coaptă.

Ce s-a întâmplat atunci?

Am observat că în vieţile oamenilor, cam în ju­rul vârstei de 28 de ani, se produce o schimbare. O transformare. Atunci începi să te conştienti­zezi mai mult. Care e menirea, care e scopul tău în viaţă. Cred că e un punct de cotitură. Înainte să împlinesc 30 de ani am avut un gând: femeile la vârsta aceasta trec printr-o uşoară depresie, apoi am evaluat ce am construit în 30 de ani. Mi-am dat seama că am făcut atâtea lucruri frumoase şi cu acestea adunate, în următorii zece, pot să fac mult mai mult. „Criza” a sfârşit într-un sentiment de mulţumire.

Click pe următoarea!

Despre frumuseţe

Femeia frumoasă e subestimată.

Poate că de-aia nici nu mi-a păsat prea mult.

Ai vrut să demonstrezi că eşti şi deşteaptă?

Am vrut, evident. Am reuşit? Mi-am dovedit mie că pot mai mult.

Mă gândeam că e greu să fii femeie. Numai cât durează machiajul. Nu e la-ndemâna oricui să fie femeie.

Tu ai rezista?

Femeia este complicată.

Dar e frumos. Tot procesul acesta de înfrumu­seţare e şi un act artistic. Machiajul e o formă de artă. La fel şi ţinuta. Alegerea hainelor. E frumos.

Frumos! Care e cel mai frumos lucru pe care cineva să ţi-l fi spus?

Ieri, mi-a spus cineva că sunt atât de apropiată, ca şi o parte a familiei.

Poate Cesnavicius de la ProTV.

Nu. O persoană cu care am lucrat la un mo­ment dat.

Despre Salman Khan

Acum, ce să fac?! Multă lume se gândeşte la el. (n.r. Salman Khan)

Nu. Era o femeie.

Îţi dai seama? El acum poate să citească interviul în India. Cine ştie cine traduce şi se gândeşte. Atâtea lucruri frumoase i-am spus. Ea s-a referit la o femeie care i-a zis nu ştiu ce…

Am încredere că nu pui tu de la tine lucruri frumoase...

Voiam să te ajut. Ziceam să pun de la tine.

Pun de la mine când simt că trebuie să pun. Şi unde trebuie să pun.

Atingem un subiect delicat. Am remarcat treaba asta: de ce te-ai ferit tot timpul de subiectul acesta cu Salman Khan?

Presa are tendinţa de a intra în viaţa oameni­lor cu bocancii. Vreau ca părticica asta să rămână a mea. Să mă bucur doar eu de ea. Să fie intimă. Expunerea să fie doar pe jobul pe care-l am la te­levizor. O relaţie să fie altceva. E singurul lucru care rămâne al meu: părinţii mei. Prietenii apro­piaţi. Şi…

Te întreb, pentru că aproape a părut că-ţi e ruşine cu el.

Presa oricum inventează mult subiectele.

Eu nu vreau să fiu presa.

Uite, în trecut am avut o relaţie devenită publi­că. Şi atunci a fost discretă.

Dar nu ascunsă.

Nu ascunde nimeni nimic. Dar nu vreau să scriu o carte despre viaţa mea.

E adevărat, eu nici n-am urmărit…

E o telenovelă, îţi spun eu. Nu m-a plătit nimeni să joc în ea.

Acesta ar trebui să fie un subiect frumos în discuţia noastră. Şi uită-te cum sună. Subiectul acesta ar fi trebuit să fie o întrebare frumoasă.

Şi ai pus întrebarea aceea frumoasă?

Nu. Am pus întrebarea, aşa cum e subiectul.

Tu trebuie să înţelegi că am dreptul ca o par­te din viaţa mea, bucăţica aceasta, să mi-o rezerv doar mie. E pentru sufle­tul meu, nu pentru lumea largă.

Vezi?! Dacă mi-ai spune „Sunt fericită şi-l iubesc pe omul acesta“, aş încheia subiectul.

Sunt fericită. Încheie-l.

Despre India

Asta e dureros. Nu e uşor nici pentru noi, bărbaţii din România, ce se întâmplă. Cum se îndrăgostesc femeile de bărbaţi din alte ţări. Adică avem şi noi...

Am zis eu că nu?

Pare că ne lipseşte ceva.

(râde) Tu ai ales vreodată să te în­drăgosteşti de-o persoană? Ai făcut un plan înainte? S-a întâmplat aşa? Vezi?

Unde te simţi acasă?

Acasă, mă simt acasă, la mine în casă. (

) În casa în care stau de ani de zile. Acasă e locul în care sufletul tău se simte fericit. Nu spun că doar aici simt că sunt acasă. Sunt şi alte lo­curi în care mă simt bine cu mine.

Locuieşti în acelaşi bloc în Bucureşti?

Da.

În blocul celebru. Cel cu Salman Khan la interfon. Tu înţelegi că e un lucru bizar? Când o mare celebritate a lumii vine şi sună la interfonul unui bloc?

(Râde) Dar aşa fac oamenii normali. Sună, nu intră direct.

E adevărat, n-avea altă variantă. Dar nu e o situaţie normală. E una interesantă.

Oamenii sunt oameni rămânând oameni. Iar eu am doar oameni în jurul meu. Uite, tu eşti regele Zanzibarului. Ai un statut. Să zicem că-ţi permiţi să cumperi toată lumea asta. Ai ser­vitori. Şi stai de vorbă cu mine. Din întâmplare, am nimerit în acelaşi loc şi schimbăm câteva vor­be. Bem împreună o cafea şi devin prietena ta. Eu ar trebui să te privesc pe tine ca pe regele Zanzi­barului sau ca pe prietenul meu?

Ai redimensionat lucrurile.

Despre asta e vorba. Despre oameni. Nu despre titluri şi poziţii. În relaţii este vorba despre oameni.

Înţeleg că acum eşti o persoană destul de publică şi în India. Care e diferenţa între cum te privesc oamenii acolo şi cum te privesc oamenii aici?

E foarte clar că acolo sunt mult mai exotică. Sunt diferită. Acolo oamenii nu mă cunosc, nu-mi cunosc latura umană, pentru că am evitat să dau interviuri. Aici românii mă cunosc, mă înţeleg şi poate unii dintre ei şi vibrează cu mine.

Acolo nu simţi că eşti parte a locului.

Când sunt acolo, am oameni, am prieteni care mă fac să mă simt ca acasă.

Eu nu cunosc foarte bine zona. Mă refer la India. Cum sunt oamenii acolo?

Am avut norocul să întâlnesc oameni foarte calzi acolo.

Am citit că-ţi spun Lulia.

Am descoperit şi de unde e greşeala. Când scrii numele meu cu i de tipar, poate semăna cu L.

D-asta mă enervasem. Că noi îi spunem frumos lui Salman Khan.

Asta e. Numele contează sau persoana?

Te-au şi rebotezat. Pare că te-au luat de tot. Te-ai gândit vreodată să rămâi acolo?

Mă simt bine acolo. Nu mi-am făcut planuri să rămân în India. Dar nu ştii niciodată unde te duce viaţa. Crezi că ştiam că mă voi muta în Bucureşti? Viaţa are planuri frumoase pentru mine.

Click pe următoarea!

Despre televiziune

Te întreb că mă gândesc şi la oamenii aceştia de la ProTV, care poate şi-au făcut şi ei planuri cu tine.

Da. Începem un nou proiect. Şi eu îmi fac pla­nuri cu ei.

Poate le faci şi ne faci o surpriză de nu te mai întorci.

O să-ţi fie dor de mine?

De ce să nu-mi fie? Eşti imprevizibilă.

Par? Nu sunt foarte liniară, e drept. Dar asta e pentru că-mi place să trăiesc experienţe diferite. Aşa evoluez. Nu înseamnă că las vreodată proiec­te semnate şi sunt iresponsabilă. Niciodată.

Ai renunţat la ştiri. E bine sau rău?

A fost foarte greu. A fost o decizie grea. A fost locul în care am crescut. O mare parte din viaţa mea e acolo. Doar că la un moment dat simţi că trebuie să faci loc altor capitole. Se întâmplă doar prin renunţare.

Te-ai gândit vreodată să pleci la ceilalţi? La cealaltă televiziune.

Am primit propuneri. Dar am rămas aici.

Şi începi acest nou proiect la ProTV. Cum e?

E incitant. Se numeşte „Ferma Vedetelor“. Este un reality show cu 12 vedete izolate într-o fermă veche de 100 de ani.

Şi ţi se pare normal aşa ceva?

E o experienţă. Să stai acolo atâta vreme, într-o încăpere, cu oameni pe care nu-i cunoşti. Concu­renţii nu vor avea nici lumină, nici căldură, nici apă caldă. Nu vor avea confortul de acasă. În plus, vor fi nevoiţi să-şi procure singuri hrană. Trebuie să facă acea fermă funcţională, ca să poată să tră­iască de pe urma ei.

Cu domnul Cesnavicius te ştii, l-ai cunoscut?

Da. Mi s-a părut un om deschis, cu spirit tânăr. Pare pozitiv şi pus pe fapte mari.

El nu te-a întrebat de Salman Khan?

Nu, pentru că el era interesat de proiectul pe care îl facem.

Eu te-aş fi întrebat în locul lui.

Nici eu nu l-am întrebat pe el de viaţa perso­nală.

Când începe proiectul?

La începutul lunii martie. Deja muncim la el. E o provocare şi pentru mine.

Foto: Sorin Stana; Hairstyle: Marina Chiorean; Stilist: Madena Pasăre; Vestimentaţie: Elisabetta Franchi, Magazin ICON, Zara, BCBGMax Azria, Aldo, Guess. MulţumimLe Boutique Hotel Moxa, Strada Mihail Moxa 4, Bucureşti