INTERVIU Luminiţa Anghel: „În momentul acesta sunt total nevinovată“

Privesc cu suspiciune spre cei care-mi spun că ar fi vrut să nu se nască în România. La Luminiţa Anghel, vă spun cinstit, cele prin care a trecut-o ţara asta fac replica de înţeles. Între toate acestea, ea practică un tip de calm greu de priceput

Privesc cu suspiciune spre cei care-mi spun că ar fi vrut să nu se nască în România. La Luminiţa Anghel, vă spun cinstit, cele prin care a trecut-o ţara asta fac replica de înţeles. Între toate acestea, ea practică un tip de calm greu de priceput. Un tip de asumare a vieţii aşa cum vine ea. Cu toate. Şi în situaţia asta, prac­tică şi un zâmbet sub care toate trec şi se rezolvă.

Despre timp

Cum stai cu timpul?

Luminiţa Anghel Mai bine ca acum 5 ani. Mai rău ca anul trecut. Atunci nu făceam mare lucru, mă ocupam doar de copil. Când am născut, am hotărât să mă retrag o perioadă. Mi-a plăcut mult postura asta nouă, cea de mamă naturală. I-am dedicat toată energia şi timpul lui Filip. Am cântat doar după primele două săptămâni de la naştere. Era Revelionul şi aveam deja contractul semnat.

În rest i-ai cântat lui.

Să ştii că nu. Şi nici acum nu-i cânt. Filip nu mă lasă să-i cânt. Nu cred că nu-i place, dar e un răs­faţat şi un atipic.

Cu cineva trebuie să semene.

Seamănă cu soţul meu.

Ne-am întâlnit în cea mai neagră perioadă a ta?

Nu. Cea mai neagră perioadă a mea a fost când mi-am pierdut părinţii. Nu se compară nimic cu asta. Nimic nu-ţi aduce mai multă suferinţă decât moartea cuiva drag. Ce se întâmplă acum sunt etape de viaţă prin care am mai trecut. Eu le spun încercări. Sper că am ajuns la vârsta în care pot să învăţ ceva din ele. Am făcut foarte multe alegeri greşite în viaţă şi nu pot să-ţi spun că nu le-am repetat.

E ideea aceea că suntem alcătuiţi şi din greşelile pe care le facem.

Pe de altă parte, ştiu eu cu cine m-aş fi întâlnit acum dacă n-aş fi făcut o parte din greşeli?

Ai fi fost o versiune mai bună a ta.

Se poate. Dar poţi să ştii?

Timpul rezolvă ceva?

Timpul şterge lacrimile. Te face mai puternic. Şi poate mai pragmatic. Timpul m-a învăţat să nu mai pun la suflet orice. Nedreptăţile înainte mă ţi­neau ocupată în gânduri şi în temeri. Nu mă lăsau să mă duc la culcare fără să mă frământ mult.

De cât timp eşti celebră?

De vreo 20 de ani.

E obositoare celebritatea?

Sunt o tipă sociabilă. E un lucru pe care trebuie să-l asumi, dar de care trebuie să beneficiezi corect.

E tot mai grea celebritatea în timpurile astea.

Cred că e doar o expunere a mea nedorită. Şi da, ţine de numele meu, care vinde tocmai pentru că am fost foarte discretă în viaţa mea de zi cu zi.

Ca femeie te întreb: îţi e frică de lupta cu timpul?

Nu. Cred că sunt singura artistă... Sau doar eu şi prietena mea bună, Monica Anghel, recunoaş­tem vârsta la televizor. Eu am 46 ani şi o spun cu mândrie. O spun cu mândrie pentru că ştiu că nu se vede. Mă consider o norocoasă din punct de vedere genetic. E meritul mamei mele.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la mama ta, de-a lungul timpului?

Nu ştiu dacă mama mi-a transmis ceva de care să fiu foarte legată. Mai degrabă tata. Tata a făcut din mine o persoană extrem de justiţiară. Un om drept. Şi m-a mai învăţat statornicia, conservato­rismul şi iubirea de familie. Mama mi-a dat sensi­bilitate. Era o fire caldă şi foarte feminină.

Despre „acasă“

Cum e la tine acasă?

Păi, Filip creşte. A făcut trei ani în decembrie. Am trecut de multe etape de care ştiu că nu eşti străin. Poate să sune straniu, dar suntem acum la momentul în care mi-a cerut să-i cumpăr un decagon, un octagon şi un paralelogram.

Poate că seamănă cu soţul tău, care înţeleg, lucrează în construcţii.

Da. Lui Filip îi place să construiască. Constru­ieşte şi apoi strică. Nu înainte să întrebe dacă are voie. Încercăm să-i găsim veleităţile ca să le dez­voltăm apoi. Este foarte împrăştiat din punctul ăsta de vedere. Adică merge şi la bucătărie să facă gogoşi şi-i place.

Din asta trebuie oprit. Nu are ce să caute un bărbat acolo.

Să ştii că cel mai bine plătiţi sunt bucătarii, nu bucătăresele. Îi place să şi construiască. Să şi de­seneze.

Sper că nu şi să cânte.

Ba da. Să ştii că şi cântă.

E vreo problemă între copilul înfiat şi cel natural pe care să nu o poţi atenua?

Depinde la ce te referi. Comportamentul lor faţă de mine? Sau invers?

Al lor faţă de tine.

N-am remarcat. Am un copil adoptat, mare, pot să-ţi spun că în perioada copilăriei, când a aflat, pentru că a auzit la televizor…

Probabil de la doamna Simona Gherghe.

Ea făcea lucruri importante pe vremea aceea. Ei, şi pentru că a aflat de la televizor, a suferit foarte mult din cauza asta.

Soţul tău. Sper că nu mai eşti îndrăgostită de el.

Cum să nu fiu?! Suntem însuraţi de doar patru ani.

Deja sunt mulţi. Dragostea durează trei, Luminiţa.

Dă-mi voie să-ţi plâng de milă dacă gândeşti aşa. Ai vorbit în general sau teorii din cărţi?

Teorii din cărţi.

Eu cred în experienţa personală.

Şi ea zice că nu e aşa.

Ea zice că nu am crezut că voi întâlni un bărbat căruia să doresc să-i transmit tot timpul ce fac. Să-i trimit mesaje de dragoste ca la început. De alte tipuri de atracţii nu vorbim în revista ta, că e una serioasă.

Crezi că lucrurile care s-au întâmplat până acum patru ani au făcut doar să întârzie întâlnirea cu soţul tău?

Da. Cred că le-au întârziat în primul rând pen­tru că el e mai tânăr cu zece ani decât mine. Dacă ne-am fi întâlnit acum zece ani, n-am fi putut rămâne împreună. Faptul că n-am ales să rămân în străinătate, deşi am luat asta în calcul, este un motiv care a dus la întâlnirea mea cu el la un mo­ment dat.

E un film. Se numeşte „A 25-a oră“. Ideea cu care se încheie e: „Tot timpul, totul a fost atât de aproape să nu se întâmple niciodată“.

Aşa a fost. Da. Şi până la urmă s-a întâmplat.

Greu de gestionat diferenţa de vârstă.

Dacă o laşi să se simtă. Eu am un spirit tânăr. Ne plac aceleaşi lucruri. Ne place vara, nisipul. Marea. Urâm frigul şi iarna.

Şi emisiunea Simonei Gherghe.

Nu. Emisiunea asta e doar o gâză urâtă, între alte gâze ce zboară uneori prin vieţile noastre.

Despre probleme

În urmă te mai uiţi?

Nu prea.

S-a şters tot.

Nu sunt ranchiunoasă şi nu simt că trebuie să mă răzbun pe cei care mi-au făcut rău.

Faţă de fosta ta relaţie…

Am genul de comportament rar întâlnit în emi­siunile tabloide. Nu-mi place să arunc cu noroi în cei care au fost în trecut în viaţa mea, chiar dacă episoadele s-au terminat urât.

Ai rămas într-o relaţie de amiciţie?

N-am rămas în nicio relaţie. Nu ne-am mai vorbit de patru ani. Deloc. Şi nici nu văd de ce am fi făcut-o.

Nu-ţi ascund că am citit şi eu titlurile cu „opt ani de închisoare.“

În momentul acesta sunt total nevinovată.

Te-a deranjat apariţia informaţiei ăsteia în presă?

Pe tine nu te-ar fi deranjat?! E un prejudiciu de imagine. Am muncit o viaţă întreagă singură ca să ajung aici. Am câştigat fiecare bănuţ singură. Când clădeşti un nume aşa, e normal să ai o re­acţie. Dacă aş fi tăcut, lumea ar fi considerat că sunt nevinovată. N-ai voie să faci supoziţii fără să existe declaraţii oficiale sau o trimitere în ju­decată.

Cu Măriuca o scoatem la capăt?

Nu vreau să vorbesc despre asta şi nu avem ce să scoatem la capăt. E un capitol închis. Ne-am retras demult. Aşa am hotărât.

Nu e un proces pe tema asta?

N-am niciun proces. Presa e total dezinforma­tă. Mama ei se află în proces cu fundaţia unde copila este găzduită. Ei au luat acum copilul în plasament.

Dramatic, Luminiţa! Ai reuşit să negociezi cu tine ca să poţi închide un aşa capitol?

Am negociat cu mine asta demult. Este o deci­zie luată în urma unor întâmplări foarte neferi­cite în care a fost băgată şi familia mea. Iar fami­lia mea nu merită acest episod. Ştii cum e, când trecutul devine prezent şi când în prezentul tău au de suferit şi persoane care n-au avut legătură cu el, se creează o dramă. Aş fi dorit să nu mă fi născut în România.

Ce le transmiţi celor care au făcut un divertisment din situaţia asta bizară?

Eu sunt un om care crede în Dumnezeu. Şi cred că fiecăruia îi lasă un drum. Din experienţa mea, cred şi că roata întotdeauna se întoarce. Şi că ni­mic nu rămâne neplătit pe lumea asta.

Nici măcar faptele bune.

Nici măcar faptele bune! Nu am niciun fel de respect pentru oamenii care fac rating de pe urma unui subiect care a sfâşiat inima unui copil.

În ultimii ani ai tot trecut prin situaţii dramatice.

Nu sunt situaţii dramatice. În 2005, eram la Eurovision, tatăl meu a intrat în comă în noaptea finalei. S-a stins mai târziu. N-am să ştiu vreoda­tă dacă l-a bucurat sau nu cel mai mare succes al meu. Nu mai vorbea. Şi am în memorie imaginea dureroasă de a nu mă putea bucura de acel suc­ces istoric. Nu l-am putut trăi. Puţină lume ştie că, înmormântându-mi tatăl, trebuia să onorez în acea perioadă contractele pe concertele pe care le aveam semnate deja. Că trebuia să cânt când el era la capelă. N-am făcut nici din asta o dramă.

Ultima întrebare

Se vede luminiţa de la capătul tunelului?

Uită-te la zâmbetul meu larg!

Foto: Sorin Stana; Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, Strada Mihail Moxa 4, Bucureşti