INTERVIU Monica Bîrlădeanu: "Mi-e foarte bine singură!"

2 martie, 2018
Monica Barladeanu (4) jpeg

Gazda emisiunii Ferma Vedetelor ne-a permis accesul în culisele vieţii ei de actriţă, vedetă TV şi femeie absolut superbă.

E la fel de frumoasă ca acum 15 ani, când îşi făcea debutul în te­leviziunea celui care avea să-i fie iubit timp de opt ani, Bobby Pău­nescu. Dar m-ar contrazice imediat. E mai profundă ca oricând, analizându-şi viaţa în mici şi surprinzătoare detalii, despre care am aflat cu nesaţ în interviul pe care mi l-a oferit chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.

image

Întâmplarea face să ne întâlnim tocmai de Valentine’s Day. Ce planuri ai pentru diseară?

Monica Am dormit deja jumătate de Valentine’s Day. Iar diseară o să mă uit la episodul doi din Ferma Vedetelor, cu jumă­tate din echipă, cei care n-au alte planuri...

Deloc romantic!

Da. Nici măcar nu mi-am adus aminte în ce zi suntem azi, drept să-ţi zic...

Atunci ce alte noutăţi există în viaţa ta? Gata, te-ai întors în România?

Îmi ghidez viaţa în funcţie de proiecte­le pe care le am. Nu există un motiv serios pentru care să rămân aici. Chiar mă încurcă puţin, mai ales când am şi treabă în SUA...

Şi ce treabă mai ai prin America? Ce se mai întâmplă cu business-ul tău cu bijuterii, cu cariera hollywoodiană?

Business-ul merge mai departe şi aco­lo, şi aici, unde a luat cineva franciza. Sunt omul care jonglează cu destul de multe odată. Nu pot să spun că-mi ies toate, dar măcar am învăţat să nu mă mai pedepsesc pentru ce nu-mi iese.

Dar făceai asta?

Bineînţeles, sunt o perfecţionistă. Am fost foarte aspră cu mine mai toată adolescenţa...

De ce, părinţii te presau în sensul acesta?

Am fost un şcolar exemplar, ai mei n-au fost nevoiţi să mă stimuleze în niciun fel, mă automotivam singură. Aşa sunt con­struită. Probabil şi pentru a demonstra că sunt ceva mai mult decât cred oamenii când intru pe uşă...

Şi ce cred oamenii despre tine când intri pe uşă?

Acum nici nu-mi mai pun problema. Dacă aş încerca să fiu mereu cine aşteaptă alţii să fiu ar însemna să am o personali­tate „fluidă“. Am înţeles, în timp, că asta e o formă de autosabotare. Când eram mică, lucrurile stăteau altfel, desigur.

Au încercat partenerii tăi de viaţă să te schimbe?

Nimeni n-a încercat asta cu cizma pe gât. Oamenii se schimbă oricum, dar mai mult prin osmoză, decât prin impuneri verbale.

Profesional, eşti perfecţionistă, am înţeles. Dar acasă cum eşti, în viaţa în doi?

Mă simt extraordinar de confortabil cu spaţiile largi şi cu trăitul singură. Mi-e foarte bine singură, nu simt nevoia să-mi fie casa plină mereu şi pot să stau şi două zile în casă fără să vorbesc cu absolut ni­meni.

Surprinzător pentru o actriţă şi-o vedetă TV!

Şi eu m-am gândit la fel! Sunt şi Săgetă­tor, adică expansivă din punct de vedere social. Dar, în aceeaşi măsură, nu fug de singurătate. Şi am înţeles asta despre mine mai ales în ultimii ani. Când am „maratoa­ne“ profesionale, îmi reproşez că nu mă ocup şi de lucrurile care contează...

Care sunt acelea, ce contează pentru tine?

Mă linişteşte să lucrez la un prototip de cercei, chiar dacă nu-mi iese. Am atunci o distanţă critică faţă de întregul tablou. Lu­crul cu mâinile îmi dă perspectivă. Şi asta e o necesitate pentru mine.

Şi ţi-ai instalat acasă un mic atelier?

Da, plus că din bagaj nu-mi lipsesc nici­odată un ciocan şi o foiţă de metal, pe care să le am la dispoziţie oriunde călătoresc.

Cam ciudat kitul tău de supravieţuire, nu?

Da! (râde) M-aş panica să nu am cu mine câteva instrumente care să mă ajute să mă descarc.

Click pe pagina următoare!

image

Dar ce ai să descarci, care sunt demonii cu care te lupţi?

Acum n-am niciun fel de demon care mă bântuie, o fac din nevoia de a-mi discipli­na gândurile. Însă în trecut erau vreo doi: perfecţionismul şi o formă de autoflagelare psihică şi în cazul celui mai mic eşec. Dar, odată înţelese tendinţele pe care le aveam, am învăţat să mi le iert.

În afara faptului că prezinţi o emisiune de succes, că ai apărut în producţii hollywoodiene şi că eşti una dintre cele mai frumoase românce, nu?

Uite, la asta eu chiar n-am contribuit cu nimic, nu e realizarea mea felul în care arăt...

Dar frumuseţea ta cu siguranţă că ţi-a deschis nişte uşi...

Drept să-ţi zic, nu ştiu. Cu felul în care arată, cineva deschide uşi doar cinci minu­te, atât.

Dar tu activezi în nişte domenii în care imaginea contează atât de mult!

Dar frumuseţea nu mai e esenţială!

Cum aşa?

Eu cred că trendul acesta a trecut.

Atunci spune-mi, te rog, ce îţi aduce ţie succesul!

Dacă vorbim de televiziune sau film, e probabil numărul oamenilor care se uită la tine.

Ai făcut televiziune în urmă cu 15 ani, iar acum ai revenit pe micul ecran. Cum compari experienţele?

N-au nicio legătură una cu alta. Atunci eram abia aterizată în Bucureşti, fără nicio pregă­tire în faţa camerei... Ştiam şi eu că n-avea cum să iasă bine toată treaba, atât timp cât făceam totul pe genunchi, amatoriceşte. Mi-a plăcut, în schimb, şi mi-am dorit să învăţ mai multe. De-asta am şi plecat în SUA, ca să îmi perfecţionez abilităţile în faţa camerei.

Dar te-ai îndreptat spre actorie. Revin cu întrebarea - ce se mai întâmplă cu cariera ta hollywoodiană?

Păi, dacă sunt aici, nu se întâmplă nimic. Am o echipă de producţie acolo, care aşteaptă nişte date de întoarcere de la mine, ca să pu­tem filma un documentar-ficţiune. Dar am tot mai puţină disponibilitate să trăiesc cu bagajul făcut, să mă mut câte două luni acolo şi alte două, dincolo, cum ar presupune realizarea unui film. Am nevoie de puţin teren stabil...

Poate şi vârsta îşi spune cuvântul! Cum vezi lumea acum, la 39 de ani?

Lucrurile care s-au schimbat în viaţa mea ţin de confortul meu cu mine, de felul în care mă uit la propriile erori şi chiar la victorii.

Ai dreptate, chiar ţi-ai schimbat discursul faţă de cel avut acum câţiva ani. Ai făcut cursuri de dezvoltare personală sau doar actoria a scos din tine asemenea revelaţii?

Doar actoria a scos din mine tot. Profesoa­ra mea de actorie din L.A., Ivana Chubbuck, e antropolog de meserie şi foarte pricepută să scoată la suprafaţă tot...

Am vorbit cu Ivana despre tine, atunci când a venit în România, şi mi-a spus că ai destul material cu care să lucrezi, că ţi s-au întâmplat destule în viaţă...

La cursurile de actorie eşti nevoit să te uiţi la lucrurile care ţi s-au întâmplat în copilărie şi adolescenţă (n.r. pierderea tatălui la 15 ani, angajarea ca chelneriţă la 16 ani) şi să înveţi să foloseşti emoţiile tale legate de aceste eveni­mente în personajele tale. Odată ce le înţelegi, ele ajung să nu-ţi mai influenţeze alegerile de viaţă de mai târziu.

Apropo de alegeri, am înţeles că-ţi doreşti copii. Cum te gândeşti să-ţi îndeplineşti visul?

Nu m-am gândit la nimic concret. Nu încă. Dar e firesc să-mi doresc copii, ca orice fe­meie de vârsta mea, cred.

Căsătoria e ceva ce vrei să bifezi în viaţa ta?

Nu mi se pare deloc ceva ce trebuie bifat în viaţă. Dar, în acelaşi timp, am vorbit de atâ­tea ori în termeni definitivi şi mi s-a demonstrat ulterior contra­riul, încât nu mă mai lansez în afirmaţii.

Dar ai face un copil nemăritată?

Uite, nici asta nu ştiu să-ţi spun. Într-un cu­plu, nu contează doar ce-ţi place ţie, deciziile sunt comune, există o negociere între cei doi. Nu vreau să mai provoc destinul şi să îi spun cum vreau eu exact să fie viaţa mea. Acum nu fac decât să fiu prezentă la ce mi se întâmplă.

Şi, dacă nu vine acel Făt-Frumos, cum rămâne cu copilul? Eşti dispusă să iei în calcul metode alternative, ca adopţia?

Stai liniştită, nu stă nimeni pe prispă să-l aştepte pe Făt-Frumos. Când întâlneşti pe ci­neva cu care ai o conexiune, lucrurile curg de la sine. Dar aşa, de una singură, nu m-am gân­dit la adopţie. Între timp, pot fi baby sitter... (râde). Ador copiii!

Ai vrut chiar să devii educatoare prin liceu, nu?

Da. Dar am schimbat macazul spre Drept, apoi actorie. Dintre cele trei identităţi, actoria – pe care am şi studiat-o 10 ani! – este ceea ce mi se potriveşte cel mai mult.

Că tot vorbeam despre traume, ce lecţii de viaţă ai învăţat pe propria piele?

Dacă e să mă gândesc la copilărie, mi-a folosit enorm faptul că mama a discutat tot cu mine, când eram mică. Îmi vorbea despre stări­le ei, despre problemele ei ca femeie. Apoi felul în care au ales părinţii mei să-şi trăiască viaţa nu l-am înţeles atunci, dar acum îl înţeleg perfect. În plus, am învăţat că legătura cu oamenii este esenţială. Înain­te eram mai mult conectată la sine, decât la alţii, aveam un soi de egoism. Acum sunt de la egal la egal. Şi cu prietenii, şi în cuplu.

În afara faptului că vrei o relaţie de la egal la egal, ce altceva mai cauţi la un partener?

Nu neapărat caut. Sunt lucruri la care eu răspund foarte bine, la subtilitate, la demnita­te, care este şi o formă de siguranţă de sine.

Ai putea fugi în lume cu un bărbat care merge cu tramvaiul sau care locuieşte cu părinţii?

N-am fugit în lume nicio­dată cu un bărbat. (râde) Iar la cum pui tu problema, oa­menii nu sunt dintr-o „ligă inferioară“ doar pentru că merg cu tramvaiul. E o pro­blemă doar dacă asta îi dă lui un complex de inferioritate.Dar diferenţa mare de vâr­stă ţi s-ar părea un impedi­ment?

Am avut un iubit cu diferenţă mare de vârstă (era cu 7 ani mai mic decât mine) şi n-a fost nicio problemă. Oamenii care au resurse personale şi o iden­titate proprie îşi compensează toate acele lip­suri pe care cei din afară cred că le au. Dacă tu nu te simţi inferior, nu te porţi ca atare.

image

Câţi iubiţi crezi că poţi avea într-o viaţă fără să te arate lumea cu degetul?

Şi dacă mă arată, ce? Nu trăiesc în­tr-o lume în care părerile celorlalţi sta­bilesc felul în care îmi trăiesc viaţa. Mie mi se pare că femeile trebuie să lucre­ze la obţinerea unei autonomii personale.

Asta nu e cumva lecţia pe care tu a trebuit s-o înveţi?

Ba da! Am luptat foarte mult ca să pot spune „Nu!“ proiectelor care nu-mi plac şi oamenilor care nu mi se mai potriveau. Iar în punctul ăsta nu mi se pare în regu­lă să alegi un partener de viaţă pentru că ai nevoie de cineva, ci pentru că ţi-l doreşti.

Ce lipseşte acum din viaţa ta?

Somnul. Şi un masaj.

Dacă mă uit la ce n-am, asta e sursa cea mai directă şi mai sigu­ră de nefericire. Nu mă uit la ce-mi lipseşte, ci la ce am.

Bun! Şi ce ai?

Libertate! Libertatea de a nu fi nevoită să spun „Da!“ la orice, să nu trebuiască să feri­cesc pe cineva, libertatea să fiu cine sunt.

Şi cine e Monica Bîrlădeanu?

Păi, un om liber. Plec atunci când nu mai am de ce sta.

Şi în relaţiile amoroase ai făcut asta? Tu le-ai încheiat?

Stai puţin, eu am ajuns în punctul acesta azi. N-am fost tot timpul în stare de asta.

Ţi-a fost teamă să fii singură, după încheierea unei idile?

O, da, cum să nu?! Dar când eram mai mică, nu acum. Experienţele de viaţă te schimbă, înveţi din absolut orice separare.

Ce ai învăţat tu când te-ai despărţit de cel pe care-l considerai jumătatea ta?

Pentru o perioadă, ai dreptate, chiar îi percepi ca sufletul pereche, dar oamenii se schimbă. Iar după ce alegi să mergi singur mai departe, intri într-un proces de reevaluare. Nu a erorilor ce­luilalt, pentru că ele nu mai contează atunci, ci alor tale. Înveţi unde a fost eroarea ta, apoi te gândeşti la ce fel de partener ţi-ai dorit să fii pentru cineva, ce ai de oferit.

Şi ce ai tu de oferit celui de lângă tine?

Mult sprijin emoţional. Înţelegere. Înţeleg ab­solut orice are o explicaţie umană.

Dar ce anume ţi-a umplut ţie paharul într-o relaţie în doi?

N-am plecat niciodată pentru că se întâmpla­se ceva, absolut niciodată.

Infidelitatea ţi-a pus capac?

Dar n-a fost cazul!

Eşti o femeie geloasă?

Nu-mi mai amintesc. (râde)

A trecut aşa mult timp?

Nu-mi amintesc discuţii care să fi avut la bază gelozii. Deloc.

Frumuseţea ta a fost motiv de nesiguranţă pentru iubiţii tăi?

Tu ai impresia că femeile frumoase sunt şi si­gure pe ele? Îţi spun eu, siguranţa de sine nu vine din felul în care arăţi. La 20 de ani, n-are nimeni aşteptări de la tine. Eşti frumoasă, e su­ficient. După aceea, începi să te dezvolţi. Întot­deauna va exista o femeie şi mai frumoasă decât tine. Siguranţa de sine nu ţine de cât de sime­trică ţi-e faţa sau cât de lungi îţi sunt genele.

Cum şi-a lăsat Hollywood-ul amprenta asupra ta?

Lumea îşi închipuie că totul e glamourous acolo, că sunt numai rochii de seară şi covoare roşii.

Şi cum e, de fapt?

O viaţă obişnuită. O vezi pe Demi Moore la coadă la magazin, pe Sharon Stone o vezi pensându-şi sprâncenele într-un salon de înfrumuseţare. Şi nu se deranjează nimeni din cauza asta.

Tu ţi-ai dorit să devii celebră la Hollywood?

Şi să am genul acela de viaţă expusă? Doam­ne fereşte!

În România, eşti o celebritate. Cât de folositoare şi cât de dăunătoare îţi e această celebritate?

N-am paparazzi pe urmele mele, crede-mă. Poate doar câteodată...

Şi atunci se fac speculaţii că ai un nou iubit, doar pentru că ai ieşit la o cafea cu un bărbat?

Nici măcar nu ies la cafea...

Cum ar fi un reality show despre viaţa ta?

Un adevărat roller coaster. Dinamic, cu siguranţă.

Deci ar face rating!

Cred că da, chiar da!

foto: PR Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Hailey Baldwin Bieberprofimedia 0679444425 jpg
brad pitt
paris si sotul
Oana si Mioara Roman jpg
Nicolae al Romaniei si sotia sa, Alina Maria, in port traditional bucovinean jpg
adela popescu
ben  jennifer 3 jpg
Fiica lui Kim Jong un, Ju Ae   Profimedia (1) jpg
andreea marin6 jpg
Catherine Zeta Jones
Hugh Jackman și soția sa, Deborra Lee Furness
Elizabeth Taylor 0  sursa   GettyImages jpg
denise si sotul
1 jennifer garner jpg jpeg
carmen bruma mircea badea jpeg
Anisia Gafton jpg
kim si kanye jpeg
Crina Semciuc    FOTO Horațiu Sovaiala, Ionut Rusu (1) jpg