INTERVIU Octavia Geamănu & Marian Ionescu: „N-aveam nevoie de o pandemie ca să ne descoperim”
După un an de restricţii şi distanţare socială, am luat pulsul familiei noastre preferate într-o şedinţă foto care prefaţează o vară mai liberă.
I-am reîntâlnit la mai mult de un an după ce i-am felicitat pentru ziua lor cea mare. Pe 25 ianuarie 2020, liderul Direcţia 5 şi prezentatoarea Antena 1 se cununau şi religios, la cinci ani după ce s-au căsătorit civil. Pentru mica lor familie, anul avea semne bune, însă, câteva luni mai târziu, lumea se oprea. Chiar şi pentru ei, în special pentru Marian, cel care a trăit agonia resimţită de toţi artiştii rămaşi fără obiectul muncii: concertele. Chiar şi-aşa, spun ei, pandemia nu le-a schimbat nici convingerile, nici aspiraţiile, nici pe ei, ca oameni. Recunoaştem şi noi, ce-i drept, că i-am regăsit neschimbaţi pe Octavia şi pe Marian, atât ca dinamică a cuplului, cât şi fizic, atunci când i-am invitat alături de băieţelul lor de patru ani, Andrei, la o şuetă pe gazonul impecabil de la Lagoo Snagov. Un băieţel care, fie, este singurul element schimbat din acest trio: mai mare, mai energic, mai vorbăreţ şi deosebit de interesat de caiacele de la baza sportivă din apropiere, Artha Park.
OK! Cum vă găsesc după mai mult de un an de pandemie?
Octavia Geamănu Pe Instagram şi pe Facebook, că acum toată lumea s-a mutat acolo. (râde) Eu mă bucur că pandemia nu mi-a schimbat prea mult existenţa, în ideea că eu lucram înainte sâmbăta şi duminica şi acum s-a păstrat acelaşi program. Ce a fost puţin mai greu a fost în raport cu Andrei, pentru că îl obişnuisem cu colectivitatea, cu ieşirile, şi dintr-o dată a trebuit să stea doar cu noi o vreme. Şi nu asta era problema, ci îmi părea rău pentru toate lucrurile pe care le pierde la vârsta asta: prietenii, socializare, descoperiri. Am încercat să umplem noi toate golurile astea şi cumva ne-a ieşit, pentru că n-a simţit atât de mult existenţa pandemiei, chiar dacă ştie despre virus şi ce înseamnă el. El a fost fericit să fim tot timpul împreună.
Şi-a întrerupt şi el mersul la grădiniţă presupun?
Da, a trecut o periodă pe online. Acum, a revenit la grădiniţă. După ce luptasem atâta timp să îi explic că nu este bine să stai mult timp cu ochii în telefon şi în tabletă şi tocmai îmi ieşise, a trebuit să îl conectez la grădiniţa online, prin urmare să îl ţin în faţa telefonului şi, apoi, a tabletei, nu exagerat de mult, ci de două ori pe zi câte o jumătate de oră. Dar la început a fost o variantă care n-a funcţionat, pentru că avea trei ani şi un pic şi era greu să-l ţii acolo. Dar acum, la patru ani, a fost altceva: a interacţionat mai bine, a răspuns la întrebări, ca şi cum era în clasă. Într-un final a funcţionat, dar eu nu sunt pentru aşa ceva: dacă viitorul sună SF, cu şcoală online, nu sunt de acord. Eu vreau totul cât mai real life.
Tu, Marian, cum te-ai adaptat la online? Cum au fost concertele online cu Direcţia 5?
Marian Ionescu N-au fost cele mai fericite concerte ale mele. Le-am trecut şi noi la capitolul încercări nereuşite. Au trecut, ducă-se pe apa Sâmbetei, nu mi-au plăcut deloc.
Restricţiile s-au dus, oricum. Aveţi cumva undă verde şi pentru concerte fizice.
Suntem în încercarea de a ne relua activitatea aşa, în raport cu ceea ce ştiam noi despre vremuri. Real, suntem pregătiţi să reîncepem, dar acum este puţină confuzie în jurul accesului oamenilor la concerte, în ce fel au voie să participe. Acum, la ora la care vorbim. Probabil că pe la jumătatea lui iunie lucrurile vor fi mai clare.
Cât a fost pauză de cântări, tu cum ţi-ai umplut timpul?
Pe acasă cu Octavia, Andrei şi Carmin. Am avut câteva întâlniri cu colegii la sala de repetiţie, am mai lucrat la un disc nou. Nu mare lucru. N-a fost nici plictiseala de pe lume în perioada asta, dar nici mari realizări. După dinamica pe care o trăiam noi înainte şi la accelerarea pe care o aveam, a apărut aşa, un fel de vacanţă forţată şi fără orizont. Nu se mai termina. Toată lumea a pierdut câte ceva în anul ăsta.
Nu sunteţi reticenţi, deci, să vă întoarceţi la viaţă, aşa cum o ştiaţi înainte de pandemie.
Octavia Mie îmi este dor de viaţa reală. Eu mi-am făcut aşa un obicei ca atunci când mă trezesc dimineaţa să studiez site-urile de ştiri. Există o platformă, World Meters, unde arată în timp real tot ce se întâmplă în lume: naşteri, sinucideri, decese din pricina cancerului etc. Şi dacă te uiţi acolo o să vezi nişte date mult mai îngrijorătoare decât Covid-19. Şi atunci mă gândesc că se întâmplă multe alte lucruri şi dincolo de Covid. Da, suntem atenţi, este un virus lângă noi, dar trebuie să trăim cu el. Nu o să dispară că ne vaccinăm noi, că se încălzeşte sau se răceşte. Trebuie să continuăm să trăim. Altfel, eu în interiorul meu nu m-am schimbat, nu am descoperit nimic. Am înţeles că oamenii au simţit o reîntoarcere la natură, la viaţă etc. Eu n-aveam nevoie de o pandemie ca să mă descopăr sau ca să aflu care este secretul vieţii.
Relaţia voastră s-a sudat în toată perioada asta în care aţi petrecut mai mult timp împreună?
Eu am înţeles că multe cupluri nu mai sunt împreună după pandemie. (râde) Pentru noi, până şi aici a fost ca înainte. Având un spaţiu care ne permitea şi înainte, şi în prezent să nu ne sufocăm şi să nu stăm conectaţi non stop unul la nevoile celuilalt, nu ne-am schimbat nici din punctul ăsta de vedere. Spune tu, Marian, suntem altfel? Suntem la fel ca altădată, dar cu un băieţel care a învăţat să vorbească şi care aleargă.
El oricum a fost cel mai fericit să vă aibă atâta timp acasă.
Eu eram tot timpul cu el şi înainte, deci nu a simţit deloc absenţa mea. Într-adevăr, s-a ataşat şi mai mult de Marian, căci el era plecat mai mult. Iar acum îşi petrec tot timpul împreună.
Cum aveţi de gând să recuperaţi timpul pierdut în pandemie? Planuri, vacanţe?
Uite, vezi, o lecţie pe care le-a dat-o pandemia oamenilor: să trăim mai mult în prezent. E ok să ai planuri, aspiraţii, să vrei ceva. Dar mai aproape de prezent, căci nu ştii niciodată cu ce vine ziua de mâine. Anul trecut, ca niciodată, mi-am făcut un plan din decembrie 2019 să plec cu o prietenă în Grecia, pe 15 martie 2020. Fix când s-a declanşat starea de urgenţă. Este prima dată în viaţa asta când îmi fac genul ăsta de planuri: de Paşte, tu ştii ce faci de Revelion. Dacă tot are legătură cu aspectul material, strânge mai bine nişte bani şi îţi iei atunci când vrei să pleci.
Marian, tu ştii când îţi iei concediu?
Când va vrea Octavia, mergem undeva, trei-patru zile, poate cinci.
Hai să stabilim aici şi acum concediul vostru, Octavia!
Aş vrea în mai multe locuri. În primul rând, i-am promis lui Andrei că-l duc să vadă piramidele, deci se-nţelege că-n Egipt. I-am promis şi vulcani, dar l-am dus la Buzău, la Vulcanii noroioşi, deci am rezolvat-o. Şi-o să-l tot duc să-i arăt lumea, dar să mai crească un pic. De crescut a crescut şi văd că are şi o personalitate puternică.
Fizic e Marian întreg, dar ca fire?
Marian Cred că cu Octavia seamănă. El e mai mult cu vreau şi cu aş face. Octavia este mai harnică şi eu sunt mai latent. Îmi place la nebunie pe canapea.
Octavia Eu zic vreau şi aş face şi nu fac, iar le nu zice, dar face.
Revenind la pandemie, a fost o perioadă propice pentru făcut copii. Voi nu v-aţi gândit la asta?
Ne-am gândit doar că e greu să poţi fi aproape de un copil şi să-i acorzi un sprijin emoţional, în primul rând. Altfel, este uşor să faci copii să crească cu bone, bunici etc. Noi ne dorim să fim prezenţi lângă Andrei, să crească cu noi, să descopere cu noi viaţa, nu cu ajutoare. Ori asta presupune foarte mult timp, răbdare şi energie.
Dar Andrei nu-şi verbalizează dorinţa de a avea un frăţior?
Să ştii că l-am întrebat dacă ar vrea o soră sau un frate şi a zis că nu. Ştie ce înseamnă asta şi nu ar vrea aşa ceva. Ok, rămâne stabilit. Cum e cu copiii, e sociabil? Da, merge de la un an şi opt luni la grădiniţă. Are colegii lui acolo, un mediu al lui, un program. Ştie în fiecare dimineaţă, când ne trezim, că mergem la grădiniţă. Nu a avut nicio problemă în a-şi dori să meargă.
Spre ce domeniu aţi vrea să se îndrepte fiul vostru?
Mi-ar plăcea să meargă către şcoala de muzică, din motive pe care nu le pot explica. E frumos că cânţi la un intrument. Ai sentimentul că nu eşti niciodată singur şi că poţi împărtăşi ceea ce faci tu cu foarte multă lume. M-aş împăca foart bine cu ideea asta, dar şi cu orice alegere a lui. Până la urmă, începutul în orice domeniu este instinctual.
M-am gândit că sigur a moştenit ceva de la Marian. Trebuie să fi moştenit. Şi asta ar fi cea mai bună variantă: să-l îndreptăm cel puţin în clasa întâi, a doua, către şcoala de muzică. Şi eu mai am un motiv. Eu cred mult în destin şi cum copiii ne-au fost daţi în grijă, nu sunt ai noştri, vom şti noi ca părinţi să alegem, la momentul potrivit, ce are Andrei scris în frunte. Şi-i vom îndrepta paşii spre ceea ce are de făcut. O să-l ajutăm să meagră spre drumul care-l face fericit.
Observ că nu sunteţi mari fani ai online-ului, ca să nu mai vorbesc despre influencereală.
Nu mă provoca! Fiecare trebuie să fie suficient de matur încât să aleagă cine-l influenţează şi pentru ce. Există o pătură destul de largă de oameni dornici să îşi arate orice, şi ce au şi ce n-au. Mai mult ce n-au. Dar tu alegi, iar like-urile şi view-urile nu înseamnă că respectivul influencer are succes. Oamenii se mai uită şi de curiozitate, şi ca să râdă, să fie uimiţi.
Marian presupun că tu eşti şi mai critic.
Eu nu găsesc defectă lumea asta, ci importantă. E o platformă de comunicare între oameni, iar a afla informaţii despre oameni nu este partea cea mai rea. Niciodată informaţia pe care o primeşti nu trebuie luată de-a gata şi are sita ta: cât eşti de deştept, de inspirat, de actual. Cât de bun psiholog eşti. Partea pe care o fac influencerii este un business nou, care va merge cu mare viteză înainte. Nu mă ţin în niciun caz departe de zona asta. Este un viitor care contrazice mai totdeauna prezentul şi pe cei care sunt foarte fixaţi în actualitate. Viitorul are întotdeauna dreptate şi partea în care se îndreaptă marea parte a planetei până la urmă este bună. Viitorul confirmă întotdeauna imaginaţia celor deştepţi, celor luminaţi.
Cu siguranţă, căci nici eu nu-mi imaginez că ne întoarcem în peşteră.
Tot ce va fi în viitor va fi bun. Ca şi prezentul ăsta, care a venit şi cu o parte bună, şi cu una rea, şi viitorul va fi la fel. Talentul oamenilor din viitor va fi să discearnă cu o mai mare viteză. Timpii de reacţie sunt din ce în ce mai mici, dinamica în care oamenii trăiesc pe planetă este foarte mare, iar deciziile vor trebui luate foarte repede. Cei mici aparţin oricum viitorului. Prezentul îi cam încurcă. Andrei ce trăieşte acum e cum trăiau părinţii noştri când mergeau la bunici, în provincie. Cu vaca pe câmp. Traficul, viteza cu care merg maşinile şi tot ce trăieşte acum vor fi ca amintirile din copilăria lui Ion Creangă. Totul va fi altfel.
Foto: Sorin Stana
