INTERVIU „OK! România“ - Sergiu Nicolaescu: „N-am fost niciodată informator“

Vizavi de Muzeul Zambaccian, într-o vilă construită la începutul secolului trecut, l-am cunoscut pe maestrul Sergiu Nicolaescu. Era la prime­le ore ale dimineţii, căci regizorul e un om destul de matinal. Până să începem interviul, am tras cu ochiul la mo­bilier, la tablouri, la trofee şi la mulţimea de hârtii ce tronau pe

Vizavi de Muzeul Zambaccian, într-o vilă construită la începutul secolului trecut, l-am cunoscut pe maestrul Sergiu Nicolaescu. Era la prime­le ore ale dimineţii, căci regizorul e un om destul de matinal. Până să începem interviul, am tras cu ochiul la mo­bilier, la tablouri, la trofee şi la mulţimea de hârtii ce tronau pe biroul regizorului – do­cumentaţia pentru filmele aflate în aştepta­re. Pe o măsuţă era un articol recent despre Szoby Cseh. Iar undeva, în spatele televizorului cel mare din living, am văzut un DVD cu „Nea Mărin Miliardarul“. Probabil că Amza Pellea îi lipseşte foarte mult. Şi-acum, când vorbeş­te despre el, face pauze lungi şi i se umezesc ochii. Doar au fost cei mai buni prieteni!

OK! Arătaţi foarte bine. V-aţi recuperat complet după cele două operaţii pe creier?

Sergiu Nicolaescu Să zicem. A fost un mo­ment foarte greu. Dintr-o căzătură, am făcut un hematom la cap. Nu mi-a atins creierul, doar că pata de sânge presa şi lucrul ăsta a dus până aproape de paralizie.

V-a fost teamă de operaţie?

Nu mi-a fost frică niciodată.

Nici în perioada războiului?

Am multe amintiri de-atunci. Când eram la liceu, citeam Biblia la căpătâiul răniţilor care erau în comă. Erau oameni simpli, majoritatea ţărani, dar care ştiau să moară.

Mai târziu, aţi participat şi la Revoluţie.

Revoluţia am făcut-o din instinct. Am ieşit de pe 21 în Bucureşti. Am fost unul dintre con­ducători şi am acţionat din plin, pentru că asta mi-e firea. După aceea, am intrat în politică, tot prin Revoluţie. Dar politica pe care am cu­noscut-o în România, o politică estică, ca să fiu elegant, m-a dezamăgit total.

Sunteţi senator PSD de mult timp...

Din partea celor care au făcut Revoluţia!

Dar Ion Iliescu e de construcţie estică.

Faţă de noi ceilalţi, el avea o experienţă po­litică încă de la 20 de ani. El a fost un comu­nist convins. Dar în momentul în care a intrat în grupul revoluţionarilor a fost un bun conducător şi a înţeles că românii voiau să schimbe regimul.

Cu tatăl şi cu unchiul dvs. închişi din motive politice, aveaţi motive să-i urâţi pe comunişti.

A, îi uram!

Mulţi spuneau că eraţi protejatul lui Maurer şi că aşa aţi avut mână liberă să faceţi toate acele filme.

N-am făcut concesii. Dar da, am fost prote­jatul lui Maurer. Însă niciun film nu l-am făcut datorită lui! O singură dată m-am dus la el, în ’70, când Uniunea Cineaştilor trebuia să se în­tâlnească cu Guvernul. El l-a adus atunci şi pe Ceauşescu, dar nu eu am cerut asta.

Cum l-aţi receptat pe Ceauşescu?

M-am întâlnit de patru ori în viaţa mea cu el, din care de două ori la nişte decorări, dar niciodată nu se uita în ochii mei.

Povesteaţi odată că aţi vrut să-l împuşcaţi.

Cumpărasem de la Paris o armă de calibru 22 Long Rifle, cu lunetă şi amortizor. Era o armă similară cu cea cu care a fost omorât Kennedy. În sinea mea, mă gândeam că poate vreodată voi face la fel cu Ceauşescu.

Dar ăsta a fost doar un gând, bănuiesc.

Domne’, eu m-am gândit, dar mi-e jenă să vă povestesc (râde). De asta a ştiut un singur om, cascadorul Nicu Constantinescu.

Bine că nu ştia Szoby Cseh, că ce vă făceaţi?

O făcea, o făcea...

Păi, se vorbea că v-ar fi turnat.

Nu ştiu. Aştept un răspuns de la CNSAS. El a spus că-şi dă foc dacă m-a turnat pe mine.

Dar dvs. vi s-a cerut vreodată să daţi o notă scrisă la Securitate?

Informator n-am fost niciodată. Era o lege care spunea că fiecare om care stătea de vorbă cu un străin trebuia să dea o hârtie în care să spună ce-au vorbit.

Şi hârtii din astea aţi făcut?

N-am făcut niciodată.

Dar v-a propus cineva să fiţi informator?

Nu. Niciodată, pe Dumnezeul meu!

Acum sunteţi căsătorit a treia oară.

E-adevărat. E şi ultima oară.

Cum v-aţi lăsat convins să mergeţi la altar?

La altar n-am fost. Nu puteam să fac circ la 60 de ani.

Multă lume s-a legat şi de diferenţa de vârstă între dvs. şi soţia dvs.

E diferenţă! Patruzeci şi ceva de ani...

Dar am înţeles că aţi trăit ani frumoşi împreună.

Da, suntem de 14 ani împreună.

Înseamnă că are ceva deosebit.

Înseamnă că ea a rezistat.

După o viaţă în care v-aţi lăsat consumat de profesie, ce regrete aveţi?

Am sacrificat viaţa personală. Trebuia să plătesc şi eu într-un fel. Mă vezi pe mine acum cu un copil mic?

Citeşte interviul integral în revista OK!, acum pe piaţă!

Foto: Bogdan Botofei